Cat de mult crezi ca meriti de la viata?

 
cat crezi ca meriti de la viata
Se spune ca in viata trebuie mai intai sa-ti doresti, ca sa ti se intample. Foarte adevarat. Insa si mai adevarat este faptul ca de-a lungul vietii vei dobandi maxim atat de mult cat crezi ca meriti.

Poti sa tintesti oricat de sus, sa ai vise mai mari ca tine, ambitii, idealuri inalte, poti sa muncesti cu pasiune ca sa le indeplinesti si chiar sa incepi sa le realizezi, dar daca dintr-un punct vei considera ca ai primit mai mult decat meriti, acolo te vei opri. Asta va fi limita pe care ti-o va impune creierul tau. Nimeni altcineva, nici universul, nici oamenii, nici norocul sau orice altceva in care mai crezi. Creierul tau lucreaza pentru tine sau impotriva ta. Depinde ce mesaje ii transmiti si cum il pregatesti pentru succes. Din fericire creierul nostru este foarte maleabil si poate fi chiar pacalit uneori, deci trebuie doar sa lucram cu el si sa ii transmitem mesajele potrivite.

”Legile imuabile ale universului, de sub actiunea carora ne este imposibil sa ne sustragem, asigura echilibrul dintre merit si rasplata.” (Colin Turner)

Pentru a atinge succesul, trebuie sa adoptam un anumit mod de gandire, o psihologie care ne ajuta sa facem fata provocarilor. Cel mai important este sa credem ca meritam tot ceea ce-i cerem vietii, pentru ca altfel ne anulam singuri sansa de a obtine acele lucruri.

Daca faci parte dintre oamenii care se pregatesc la inceput de an, isi fac liste de dorinte, planifica pasii pentru a atinge anumite obiective in urmatoarele luni, pregatindu-si astfel succesul si schimbarile din viata lor, atunci este necesar ca mai intai sa raspunzi la aceasta intrebare. Gandeste-te bine, fii sincer, nu cauta sa intelegi de ce gandesti intr-un anume fel, doar raspunde la intrebare.

Daca ceea ce crezi ca meriti este mai putin decat cel mai mare vis al tau in viata, atunci va trebui sa lucrezi cu tine putin pe parcursul urmatoarelor zile, pentru a alinia ceea ce crezi ca meriti cu ceea ce iti doresti de la viata.

In aceasta problema intervine, desigur, si increderea in tine. Ca sa reusesti sa o cresti si sa gasesti motivatie pentru a putea crede ca meriti mult in viata, gandeste-te la urmatoarele lucruri:

  • Gaseste cel putin o situatie din trecut in care ti-ai dorit ceva, ai planuit cum sa obtii si ai reusit. De ce nu s-ar aplica acest tipar la orice fel de dorinta pe care o ai? Daca ai reusit o data sau de cateva ori, inseamna ca esti capabil intotdeauna sa iti pui in aplicare planurile pentru a-ti atinge obiectivele.
  • Cauta exemple ale unor oameni care au reusit in situatii limita sa faca lucruri extraordinare. Aveau ei abilitati speciale, pe care tu nu le ai? Posibil, dar orice se invata, deci daca ei au reusit, poti si tu sa inveti orice ar fi necesar, iar apoi sa treci la actiune si sa reusesti.
  • Cauta exemple de oameni care au realizat foarte mult in viata pornind de jos, practic cu nimic. Sunt foarte multi, crede-ma. Gaseste-i si urmareste-le evolutia. Inspira-te de la ei si lasa-te molipsit de curajul, indrazneala si tenacitatea lor. Fiind atat de multi, nu putem sa ne scuzam ca sunt cu totii genii. Asta inseamna ca si noi putem realiza tot ce ne dorim, in acelasi fel.
  • Imagineaza-ti ca iti privesti parintii in momentul in care te-au tinut pentru prima data in brate, atunci cand erai nou-nascut. Ce crezi ca si-au dorit atunci pentru tine? Ce urari ti-au facut? Cum crezi ca si-au imaginat viata ta? Cu siguranta ca si-au dorit sa reusesti in viata, sa ai succes in orice ti-ai dori tu si sa-ti folosesti la maxim potentialul cu care te-ai nascut.

Cauta in tine toata energia pozitiva de la parintii tai, toate sperantele lor legate de tine, toate gandurile bune, aduna-le si lasa-le sa-ti spuna cat de mult meriti de la viata.

Sursa foto

Lasa un comentariu cu parerea ta