Vulnerabilitatea, slabiciune sau putere?

vulnerabilitatea - slabiciune sau putere

Am fost invatati ca vulnerabilitatea inseamna slabiciune. Ca este mai bine sa nu o arati oamenilor, ca iti poate afecta imaginea, ca trebuie sa lupti impotriva ei si s-o reprimi. Tu trebuie sa fii puternic. Dar vulnerabilitatea nu inseamna oare putere? Nu iti trebuie curaj sa iesi in lume si sa te expui? Curaj sa lasi jos masca perfectiunii si sa fii natural?

Cand vedem un spectacol din orice domeniu al artei, ne dorim sa fim purtati intr-o poveste. Vrem sa vedem si sa simtim emotie. Sa ne putem regasi in acea poveste sau in starea personajului. Cu cat este mai vulnerabila situatia lui, cu atat mai tare ne emotioneaza. De ce oare? Pentru ca simtim nevoia sa ni se confirme ca nu suntem singurii vulnerabili. Ca ceea ce traim si simtim zilnic este normal.

Brene Brown a studiat timp de mai multi ani vulnerabilitatea si rusinea. A aflat ca vulnerabilitatea este la baza rusinii si fricii, a luptei noastre pentru merit. Insa ea este si cea care da nastere bucuriei, creativitatii, apartenentei si iubirii. In momentul in care si-a dat seama de aceste lucruri, i-a fost clar ca nu se poate trai fara a-ti asuma vulnerabilitatea.

Urmareste-i discursul profund despre vulnerabilitate.

Brene Brown a cautat sa inteleaga cum fac fata vulnerabilitatii oamenii impliniti sufleteste. Cei care si-o asuma si fac din ea stil de viata. A aflat ca oamenii in general anesteziaza vulnerabilitatea, incearca s-o excluda din viata lor. Vor sa para puternici, in nici un caz sa se identifice cu vreo slabiciune de-a lor. Asa se ajunge la dependente de mancare sau substante periculoase, la cautarea certitudinii si a perfectiunii. Facem asta incercand sa scapam de emotiile negative. Insa sfarsim prin a elimina si emotiile pozitive din viata noastra, pentru ca ele sunt strans legate. In acest fel ajungem nefericiti. De aceea ne simtim din nou vulnerabili si o luam de la capat. Totul se transforma in cerc vicios.

”Doar daca sti cine esti nu vei fi vulnerabil la ceea ce spun altii.” (Dr. Phil McGraw)

In anii de cercetari, Brene a descoperit ca diferenta dintre cei care simt puternic iubirea si apartenenta si cei care nu le simt este faptul ca primii cred ca le merita. Ei au sentimentul propriei valori. Din nou ajungem la faptul ca in viata obtii atat cat crezi ca meriti, nimic mai mult. Cand crezi ca meriti iubire, o vei primi si simti. Cand crezi ca n-o meriti, poate o vei primi sau nu, dar nu o vei simti.

Oamenii impliniti au patru trasaturi foarte importante:

  • Curajul de a fi imperfecti.
  • Compasiune pentru ei si apoi pentru ceilalti. Nu poti fi bun cu altii daca nu esti bland cu tine. Unde vezi rautate manifestata fata de altii, acolo exista intotdeauna un conflict interior. Acel om este incapabil sa se iubeasca pe el mai intai si sa-si rezolve problemele cu el insusi.
  • Conexiuni, ca rezultat al autenticitatii. Au curajul de a renunta la cine cred ei ca ar trebui sa fie, pentru a fi ceea ce sunt cu adevarat. Este conditia necesara pentru a putea relationa sanatos.
  • Vulnerabilitatea asumata, pe care o considera necesara pentru a fi autentic. Ei fac ceva fara sa caute reciprocitate, sau cand nu exista garantii.

In al doilea discurs TED, pe care l-a sustinut la doi ani dupa primul – si care merita de asemenea vazut, Brene Brown vorbeste despre rusine. In munca ei a aflat ca rusinea ne pune doua piedici. Prima este frica la gandul ca nu esti suficient de bun. A doua, daca ai depasit-o pe prima, este intrebarea ”cine te crezi?”

Apoi ne ajuta sa intelegem diferenta intre rusine si vina. Rusinea spune ”Sunt rau”. Vinovatia spune ”Am facut ceva rau”. Rusinea este strans legata de depresie, dependenta, violenta, agresiune, intimidare, suicid, dereglarile de alimentatie. Vina este invers corelata cu toate acestea.

Rusinea este organizata pe genuri. Pentru femei ea inseamna toate asteptarile contradictorii pe care ceilalti le au de la ele si imposibilitatea sa se ridice la nivelul lor. Pentru barbati rusinea inseamna sa fii perceput ca fiind slab.

Asta m-a miscat. Am avut o schimbare de perspectiva aici. Mi-am dat seama cat de adevarat este. Stiam de fapt toate astea, doar ca niciodata nu ma gandisem la aceasta problema din punctul de vedere al barbatului. Feminista din mine a tipat intotdeuna: ”As fi vrut sa ma nasc barbat!”, ”Femeia este supusa la presiuni imense, fara s-o intrebe cineva vreodata daca rezista, daca poate sa le faca pe toate, daca poate sa fie zece femei in una singura si in plus sa arate impecabil mereu.” Pentru prima data mi-am dat seama ca si asupra barbatilor se exercita presiune. Mi-am dat seama ca noi, femeile o facem. Noi avem asteptari ca ei sa fie intotdeuna puternici, neinfricati si capabili sa depaseasca orice obstacol.

Cand vom intelege pe deplin rusinea, felul in care ne afecteaza imaginea de sine, vom avea mai multa intelegere pentru omul de langa noi. Pentru slabiciunile lui. Solutia pentru a scapa de rusine este empatia. Rusinea este amplificata de izolare, tacere si acuzare, insa dispare in prezenta empatiei. Spune-i omului care se simte jenat: ”Si eu”.

Cum vad eu vulnerabilitatea?

In copilarie imi ascundeam vulnerabilitatea. Ma simteam descoperita, slaba si chiar inferioara cand copiii aratau cu degetul spre cei diferiti. Bun sau rau, daca erai altfel, erai exclus. Ori tinerii cauta sa faca parte dintr-un grup.

Cu timpul mi-a crescut mai mult increderea in mine. Nu am mai acordat multa atentie vulnerabilitatii. Ma maturizam si ma concentram pe evolutia mea. Ma interesa doar ”sa fiu eu insami ” si sa fiu autentica. A trebuit sa imbratisez adevarul, uneori crud. Imi placea asta. Nu trebuia sa ma prefac niciodata. Puteam fi naturala si nu imi pasa de parerea nimanui. Eram cum simteam sa fiu.

Ma dezvoltam. In acea perioada m-am mai confruntat cu vulnerabilitatea mea, dar nu am mai privit-o asa de grav. Nu prea mai puneam la suflet rautatile nimanui. Ma multumeam sa-l cataloghez drept insensibil, rau, dusman, sa-l ocolesc si sa uit scena. Treptat, am invatat sa caut avantajul in orice situatie negativa. Am inceput deja sa privesc vulnerabilitatea cu alti ochi.

Acum o vad ca pe o oglinda ce reflecta reactia celuilalt la slabiciunea mea. Este fantastic.

Vulnerabilitatea este un geam cu vedere doar dintr-o parte. Din aceea folosita de politisti la interogatorii. Totul decurge neasteptat de firesc. Eu am un moment de vulnerabilitate asumata. Cel din fata mea, daca nu intelege si nu aproba, are o atitudine defensiva. Vrea sa para cel mult neutru. Dar cand nu esti de acord cu ceva, nu-ti iese. Gesturile si mimica lui sunt instantanee. Ele spun o cu totul alta poveste. Ma uit la om si simt ca ar vrea sa se evapore. Unora le vine sa tipe in gura mare: ”Cum am ajuns noi prieteni?! Eu nu sunt ca tine, Niciodata.” Cu cat mai neasteptata e vulnerabilitatea mea, cu atat mai instantanee e reactia celuilalt. Iar eu privesc totul prin geamul de dupa care el nu ma vede. Si mai ales nu stie ca eu il vad. Oricum e prea socat de ce am spus, incat sa realizeze ca a avut vreo reactie, sau ca am observat-o.

Pana la un moment dat eram linistita dupa astfel de scene, multumita de sinceritatea si naturaletea mea. Insa de cand am descoperit oglinda si geamul semitransparent, vulnerabilitatea mea imi aduce in plus un cadou nesperat. Pot sa-mi dau seama care sunt oamenii asemeni mie. Nu sunt cei care au o reactie de aparare, care ar prefera sa fuga sau sa nu ma cunoasca. Sunt cei care se regasesc in vulnerabilitatea mea. Cei care spun sau lasa sa se inteleaga: ”Si eu simt la fel.”

Pentru mine acest gen de situatie este un spectacol cu masti, unde vulnerabilitatea are rolul principal. Ea face sa cada masca dupa masca.

Vulnerabilitatea este privita ca slabiciune. Ea vinde bine in media si in cercurile de barfe. De aceea este vanata de toti cei interesati de tine. Sau de cei pe care ii intrigi. Poti s-o folosesti pentru scoaterea neprietenilor din ecuatie. Nici macar nu trebuie sa te obosesti prea tare. E de ajuns sa fii natural si sa nu-ti cenzurezi vulnerabilitatea.

In cartea ”Darurile imperfectiunii”, Brene Brown identifica 6 tipuri de persoane care nu merita sa le arati vulnerabilitatea ta.

Primul e prietenul care aude povestea, se simte jenat de ea si spune ca trebuie sa-ti fie greu. Apoi se asterne o tacere ciudata. In acest caz trebuie sa-l faci tu pe el sa se simta mai bine.

Al doilea e prietenul care raspunde cu simpatie in loc de empatie: ”Imi pare rau pentru tine!… Inteleg. Iti sunt alaturi. Am trecut si eu prin asta.”

Al treilea iti arata o simpatie pasiv-agresiva: ”Saraca de tine!”

Al patrulea prieten nu poate sa te ajute. E prea dezamagit de imperfectiunea ta. Se simte atat de inconfortabil cu vulnerabilitatea, incat iti spune: ”Cum ai putut lasa sa se intample asta?”

Prietenul al cincilea incearca sa se simta mai bun si sa scape el insusi de disconfort. Refuza sa creada ca poti avea un moment de nebunie in care faci alegeri gresite: ”Exagerezi. Nu a fost atat de rau.”

Al saselea prieten confunda conexiunea dintre voi cu oportunitatea de a iesi el in fata: ”Asta nu e nimic. Stai sa vezi ce mi s-a intamplat mie.”

Ti se par cunoscute tipologiile de mai sus?

Eu simplific reactiile la vulnerabilitatea mea si ajung la doua categorii de oameni: prieteni adevarati si ceilalti prieteni.

”Caut persoanele care sa ma iubeasca nu in ciuda defectelor si vulnerabilitatii mele, ci datorita lor. Caut prietenii care imi sunt alaturi si inoata impreuna cu mine spre adancimi.” (Brene Brown)

Una din cele doua perioade in care am fost cea mai vulnerabila a cristalizat doua prietenii pe viata pentru mine. Am fost la pamant si ma simteam sub pamant. Mi-a fost atat de frica, incat mintea mea nu mai lucra in folosul meu. Nu mai eram eu. Simteam ca nu imi mai pot controla reactiile si comportamentul. Am fost in iad. Atacul de panica este un iad. Dar am avut noroc sa fiu scoasa de acolo. Prietenele mele au avut gesturi pe care le faci cand esti cu tot sufletul langa cineva. M-au iubit cand nu eram eu. Cand eram cea mai vulnerabila. M-au ajutat sa devin mai puternica decat inainte. Mi-au oferit o lectie de prietenie si dragoste neconditionata. In sufletul meu, ele fac parte din familia mea. Vor avea mereu toata recunostinta si dragostea mea.

”Iubeste-ma cand o merit cel mai putin, caci atunci am cea mai mare nevoie.” (proverb chinezesc)

Vulnerabilitatea este o optiune. Aleg categoric sa fiu eu. Buna si rea, slaba si puternica. Toate la un loc. Incearca sa ma opresti sa fiu eu insami. Nu pot. Nu vreau. Cine ma cunoaste, stie cat tin la principiile mele, chiar si atunci cand nu le impartaseste nimeni in jurul meu. Asa inteleg eu sa fiu. Nu ma intereseaza parerea nimanui despre mine. Imi asum faptul ca mi se adreseaza uneori zambete compatimitoare. Nu ma misca. Bine, poate doar putin uneori. Dar nu pot sa fiu altfel. Daca in felul acesta sunt eu insami, aleg sa fiu vulnerabila.

Brene Brown defineste vulnerabilitatea ca fiind ”risc emotional, expunere, incertitudine”, ”cel mai precis instrument de masura al curajului”, ” locul de nastere al inovatiei, creativitatii si schimbarii”, ”calea prin care ne putem regasi unii pe altii”.

Este vulnerabilitatea slabiciune sau putere? Eu zic ca e si una si alta, intr-un echilibru perfect. Tu ce zici?

Sursa foto

Lasa un comentariu cu parerea ta