Hormonii si sistemul endocrin

sistemul endocrin 2

In timp ce creierul este conducatorul suprem in corpul nostru, hormonii sunt consilierii din umbra ai acestuia. Sistemul endocrin contine glande raspandite peste tot prin corp, iar acestea elibereaza hormoni esentiali pentru a ne mentine organismul in stare de functionare. Toate sistemele corpului sunt importante si au roluri precise, dar sistemul endocrin este unul din cele mai importante. Daca el ar lipsi, nu am putea face nimic: nu am simti placere, nu am putea sa ne miscam, sa luptam singuri cu bolile, sa facem copii, sa controlam stresul sau sa fim fericiti. Este si unul din cele mai complexe sisteme din organismul nostru.

Avem zece glande endocrine care ajuta la indeplinirea in organism a unor functii foarte diverse. Hormonii regleaza inclusiv unele senzatii care nu au explicatie psihologica, precum oboseala, atractia sexuala si preferinta pentru vremea calda sau cea rece. Una din cele mai importante legaturi este cea intre hormoni si tensiunea arteriala. In cazul multor glande endocrine, tensiunea arteriala crescuta are o importanta mare in disfunctia glandei sau, invers, disfunctia glandei duce la un risc crescut de a avea hipertensiune arteriala. Acest fapt este explicat de faptul ca imbatranirea arteriala are efecte nocive asupra organismului si a sanatatii in general. Ea aduce cu sine procesul de imbatranire si justifica faptul ca odata cu inaintarea in varsta se deregleaza functionarea foarte multor organe si sisteme ale corpului, deoarece acestea sunt strans legate intre ele.

Din ce este alcatuit sistemul endocrin

Sistemul endocrin este alcatuit din glande lipsite de canal de secretie (adica nu au canale directe cu organele). In schimb secretiile hormonale interne patrund in sange si influenteaza astfel organele si partile corpului. Anumiti hormoni determina rapid efecte de scurta durata, in timp ce altii actioneaza lent, insa efectele lor dureaza mai mult. Glandele endocrine sunt cele de mai jos.

Glanda pituitara se afla in creier si este considerata cea mai importanta glanda, deoarece produce hormoni care controleaza functia celorlalte glandeEste un mic organ oval, de dimensiunea unui bob de mazare si are doua parti: anterioara si posterioara. Partea anterioara (frontala) se afla in spatele cavitatii nazale si se intinde in sus spre creier; partea posterioara este cuprinsa intre hipotalamus (din creier) si un os numit ”saua turceasca”. Acest os se afla la baza craniului si protejeaza glanda pituitara, care sta asemenea unei mingi asezata intr-o adancitura. In acest fel mesajele chimice de la creier pot ajunge direct la corp.

O mare parte din celelalte glande endocrine se afla sub controlul si la comanda glandei pituitare. Ea influenteaza aspecte importante ale sanatatii noastre: dezvoltarea organismului si a celulelor straine, functionarea aparatului reproducator al femeii, cat si cel al barbatului, dezvoltarea si maturitatea sexuala, problemele menstruale, sterilitatea si impotenta, menopauza, sarcina, travaliul si nasterea fatului, concentratia mineralelor si a zaharului din sange, producerea laptelui mamar, dilatarea arterelor, temperatura corpului, forta musculara, irigarea cu sange a capului, functiile inimii, metabolismul, circulatia, retentia fluidelor.

Partea posterioara a glandei pituitare elibereaza hormoni care influenteaza tensiunea arteriala si stimuleaza secretia laptelui la femei. Partea anterioara a glandei controleaza o serie de sisteme hormonale de maxima importanta care influenteaza cresterea si dezvoltarea tiroidei, a glandelor suprarenale si sexuale.

Practic, la femei glanda pituitara produce hormonii ESH si LH, care stimuleaza producerea de progesteron, estrogen, prolactin si oxitocin. La barbati ea produce FSH si ISCH, care stimuleaza secretia hormonilor masculini. Atat in organismul barbatilor, cat si in cel al femeilor, aceasta glanda produce hormonul ACTH care stimuleaza cresterea, unul care influenteaza producerea adrenalinei, hormonul TSH care afecteaza producerea hormonului tiroidian, dar si alti hormoni.

Vasopresina influenteaza tonusul peretilor vaselor sanguine, mentine echilibrul fluidelor din organism, afectand si activitatea rinichilor.

Hormonul de crestere ii ajuta pe copii sa creasca. Un copil care produce o cantitate prea mica din acest hormon nu va ajunge la inaltimea normala, iar un copil care produce o cantitate prea mare, va fi prea inalt.

Hormonul luteinizant joaca un rol in ciclul menstrual si in sarcina si le spune barbatilor cand sa elibereze testosteron.

Prolactina este hormonul care stimuleaza secretia laptelui la femei si mentinerea celulelor sistemului imunitar la ambele sexe. Femeile au intotdeauna un nivel mult mai ridicat de prolactina decat barbatii.

Hormonii de stimulare tiroidiana, care determina glanda tiroida sa produca alti hormoni (hormonii tiroidieni) ce regleaza metabolismul si tensiunea arteriala.

Hormonul adrenocorticotrop stimuleaza productia de cortizon, aldosteron si de hormoni sexuali. Cortizolul ajuta la reglarea metabolismului, a tensiunii arteriale si a raspunsului la stres. Aldosteronul regleaza metabolismul apei si tensiunea arteriala.

Glanda pituitara are o relatie importanta cu tot restul corpului, nu doar cu sistemul endocrin. Unele persoane iau in ras ideea unei conexiuni minte-corp, punand-o pe seama vreunei filozofii orientale sau a vreunei religii si care nu are influente asupra vietii noastre. Insa glanda pituitara este legatura fiziologica dintre sange si creier. Aflata in creier, aceasta glanda reprezinta sistemul central de control al functiei endocrine: ea trimite semnale catre glandele din intregul corp ca sa elibereze diferiti hormoni ce dicteaza felul in care ne simtim. Este modul in care se realizeaza legatura intre minte si corp: toate senzatiile noastre sunt reactii psihologice, fiziologice si chimice. 

Hipotalamusul este acea parte a creierului situata imediat deasupra glandei pituitare, iar cele doua conlucreaza pentru a controla alte glande. Hipotalamusul influenteaza temperatura corpului, setea, apetitul, metabolismul grasimilor si impulsul sexual. Tot el poate influenta bataile inimii si tensiunea prin controlul pe care il are asupra anumitor reactii emotionale. Multe probleme emotionale si de ordin psihic ar putea avea legatura cu interactiunea dintre glanda pituitara si hipotalamus. Totusi, functia hipotalamusului nu este inca pe deplin inteleasa.

Glanda pineala este situata la baza creierului si a fost numita ”cel de-al treilea ochi”. Desi expertii in medicina nu se pot pronunta cu siguranta asupra tuturor functiilor acesteia, se stie ca ea este stimulata de lumina ultravioleta primita prin intermediul ochilor. Aceasta genereaza in interiorul glandei secretia hormonului numit melatonina, care influenteaza maturizarea glandelor sexuale si normalizeaza ciclul menstrual. Melatonina are efecte si asupra hipotalamusului si a rolului acestuia in reglarea ciclului somn/trezie al organismului. De aceea ritmurile naturale ale corpului depind de functionarea optima a glandei pineale. Se crede ca ea influenteaza memoria si buna functionare a muschilor si ca aceasta glanda ar avea legatura cu intuitia.

Glanda tiroida se afla la baza gatului, de ambele parti ale traheei si are forma unui fluture. Ea regleaza partial metabolismul si produce hormonul tiroidian dupa ce primeste semnale chimice de la glanda pituitara. Avand influenta asupra metabolismului, afecteaza si nivelul nostru de energie. In plus, influenteaza greutatea corpului, dezvoltarea normala a creierului, a muschilor si a oaselor, functionarea altor glande endocrine si organe ale corpului, activitatea sistemului nervos, functionarea aparatului reproducator si a glandei suprarenale, concentratia zaharului din sange.

Hormonul tiroidian tiroxin are ca functie principala reglarea metabolismului celulelor, adica schimbarile chimice din celulele noastre, care le fac sa se nasca, sa creasca si sa moara. Fiecare din noi folosim si consumam energia corpului in mod diferit, iar acest lucru joaca un rol cheie in reglarea metabolismului. Intr-o anumita masura metabolismul este determinat genetic, adica suntem predispusi sa avem arderi mai rapide sau mai lente. Acest lucru este controlat partial de hormonul tiroidian.

Cand tiroida se deregleaza, toate organele si sistemele din corp sunt afectate. Ea produce fie prea multi hormoni – caz in care se ajunge la boala hipertiroidism, fie prea putini hormoni – ducand la boala hipotiroidism. Pe acestea le vom analiza in articolele despre bolile diferitelor sisteme si parti ale corpului. Aici trebuie mentionat doar ca aceste dereglari ale functionarii tiroidei ne afecteaza sanatatea si ne dau stari dintre cele mai ciudate: de la variatii bruste in greutate, la degradarea parului, oboseala sau atacuri de panica nejustificate. Poate chiar ai auzit cazuri in care medicii au depistat cu greu o dereglare a tiroidei, deoarece in urma atacurilor de panica pacientul a fost investigat neurologic si nu endocrinologic.

La hipertiroidism (cand glanda tiroida secreta prea multi hormoni) se produce o hiperactivitate in organism. Omul are metabolism accelerat, batai rapide de inima, scade brusc in greutate, are apetit scazut, par subtire si casant, intoleranta la caldura, oboseala in timpul zilei, nervozitate, iritabilitate, tremuraturi, tulburari ale somnului. In caz de hipotiroidism (cand glanda secreta prea putini hormoni) – metabolismul scade, omul creste necontrolat in greutate, intra in depresie, are piele uscata, este intolerant la frig, are dureri musculare sau de incheieturi, simte oboseala si are mici umflaturi la nivelul gatului, care de obicei nu se simt si nu se vad.

Glandele paratiroide. Pe tiroida se afla patru glande micute – paratiroidele – care regleaza nivelul de calciu din sange si din oase. Cea mai mare parte a calciului este depozitata in oase. Cand concentratia calciului din sange scade, hormonii paratiroidieni comanda oaselor sa elibereze o cantitate mai mare de calciu. Ei ajuta si la imbunatatirea actiunii vitaminei D, care usureaza absorbtia calciului, stimuland si secretia de fosfor din rinichi. Daca paratiroidele nu produc destui hormoni, pot aparea spasme musculare severe (tetanie). (Calciul influenteaza functionarea muschilor si a nervilor, metabolismul si coagularea normala a sangelui, dar si somnul).

Timusul este o glanda foarte importanta pentru imunitate, care a fost denumita ”generalul sistemului imunitar”. Este situat deasupra inimii, sub stern. El stimuleaza producerea limfocitelor si a leucocitelor, recunoaste celulele straine ce invadeaza corpul si determina atacul impotriva acestora. De asemenea, timusul sustine splina, amigdalele, polipii nazali, apendicele si functionarea maduvei spinarii, participand la protectia impotriva cancerului. Cand organismul si psihicul este supus stresului, timusul nu-si poate indeplini functia in cadrul sistemului imunitar, ceea ce explica faptul ca unul din principalele efecte ale stresului pe termen lung este scaderea imunitatii.

Glandele suprarenale sunt niste glande de forma triunghiulara aflate deasupra rinichilor, cu o textura ca de cauciuc si care cantaresc aproximativ 3,5 g fiecare. Desi mici, ele indeplinesc peste 50 de functii, printre care: ajuta la reglarea metabolismului zaharului si al carbohidratilor, lupta impotriva inflamatiei, mentin tensiunea la nivelul normal, protejeaza organismul impotriva infectiilor, alergiei, bronsitei si artritei, regleaza nivelul de hidratare al corpului, mentin echilibrul mineralelor (al sodiului si al potasiului) si influenteaza secretia hormonilor sexuali impreuna cu glandele reproducatoare.

Mai mult ca oricare alta glanda, sunt afectate negativ de stres, dar in acelasi timp influenteaza reactia organismului la acest factor. Suprarenalele produc hormunul stresului – cortizolul, precum si alti hormoni care apoi se transforma in hormoni feminini (estrogen si progesteron), sau in hormoni masculini (testosteron). Testosteronul este produs atat in corpul barbatului, cat si in cel al femeii si se pare ca joaca un rol important in stimularea libidoului, mai ales la femei. Cortizolul controleaza si felul in care organismul prelucreaza carbohidratii, grasimile si proteinele si ajuta la reducerea inflamatiilor.

Partea interioara a glandei suprarenale (medula) produce alti hormoni precum adrenalina (norepinefrina), care ne ajuta sa iesim din situatii limita, fiind eliberata in momente de criza. Ea influenteaza tonusul muscular al intregului corp, inclusiv cel al inimii. Alti hormoni produsi sunt epinefrina si noradrenalina, ale caror niveluri cresc cand suntem agitati si controleaza reactia sistemului nervos la stres. De asemenea, stimuleaza metabolismul, respiratia, tensiunea arteriala, glicemia si energia musculara in reactia ”lupta sau fugi”.

Cand glandele suprarenale sunt suprasolicitate, toti factorii stresanti duc aceste glande si intregul organism la epuizare. Daca simti o oboseala cronica si extenuare zilnic, chiar si atunci cand te odihnesti, s-ar putea sa ai glandele suprarenale afectate. Dintre toti factorii stresanti, cofeina este cea mai daunatoare. Desi o folosim tocmai pentru a mai castiga putina energie, daca ajungem sa consumam prea multa cafea sau substante ce contin cofeina, vom induce de fapt oboseala cronica si epuizarea fizica a organismului. Oboseala cronica inseamna glande suprarenale obosite si disfunctionale.

La fel ca la celelalte glande endocrine, problemele apar atunci cand se produc prea multi sau prea putini hormoni. In cazul cortizolului, glanda pituitara secreta hormonul adrenocorticotrop ca raspuns la situatii stresante pentru a declansa reactia ”lupta sau fugi” prin secretia de cortizol. Cand glanda pituitara secreta acest hormon in exces, glandele suprarenale reactioneaza si secreta si ele cortizol in exces. O cantitate prea mare de cortizol poate duce la simptomele clasice ale bolii Cushing: crestere in greutate, acnee, depunere de grasime pe umeri, urinare frecventa si cresterea parului facial. Daca se produce prea putin cortizol, putem sa ne simtim extrem de obositi si sa ne scada tensiunea arteriala. (Problema poate fi cauzata de infectii, dar si de o boala autoimuna in care celulele de aparare ale corpului ataca si ucid glanda suprarenala).

Ovarele sunt glandele sexuale feminine, au forma ovala, marimea unui bob de fasole, se gasesc in zona pelviana si produc ovulele. Pe masura ce inainteaza in varsta, femeile ajung intr-o perioada in care ovarele nu mai elibereaza ovule in vederea fertilizarii, iar atunci se instaleaza menopauza. Menopauza nu este o boala, ci un proces firesc prin care trece corpul femeii cand imbatraneste. Ea nu trebuie tratata neaparat; depinde de severitatea simptomelor si daca ele afecteaza sau nu calitatea vietii.

Estrogenul si progesteronul sunt hormonii sexuali ai femeii, care confera caracteristicile secundare feminine si ajuta in timpul sarcinii. Acesti hormoni influenteaza ciclul menstrual, eliberarea ovulului, formarea mucoasei uterine si tot ei raspund de transformarile organismului in perioada pubertatii sau in cea a sarcinii (dezvoltarea sanilor si a uterului si formarea straturilor adipoase). De asemenea ne influenteaza dispozitiile, impulsul sexual si starea generala de sanatate. Odata cu varsta si menopauza, corpul produce mai putin estrogen si progesteron, ceea ce duce la simptome diferite de la o femeie la alta. La multe femei fluctuatiile hormonale conduc la bufeuri, transpiratii nocturne, insomnii, libidou scazut, lubrifiere slaba si schimbari severe de dispozitie. Estrogenul fortifica oasele, iar lipsa lui duce la osteoporoza prin pierderi de substanta osoasa.

Testiculele sunt cele doua organe reproducatoare masculine adapostite in scrot (in spatele penisului), care produc hormonul testosteron – dupa ce primesc semnalul de la glanda pituitara. Barbatii au un nivel maxim de testosteron intre 20 si 30 de ani. In tinerete barbatii au nevoie de testosteron ca sa aiba putere fizica (sa munceasca), sa-si dezvolte muschii si organele genitale si sa perpetueze specia. Pe masura ce inainteaza in varsta, testosteronul serveste altor scopuri: sa mentina libidoul, erectia si forta musculara.

O usoara scadere a nivelului de testosteron nu are efecte importante, dar o deficienta majora este ingrijoratoare si poate chiar sa accelereze imbolnavirea arterelor coronare. Important este ca acest proces poate fi oprit prin restabilirea nivelului hormonal. Administrarea de testosteron poate imbunatati libidoul, erectiile si poate creste forta musculara, insa mai este nevoie de cercetari care sa certifice daca nu cumva tratamentul cu testosteron poate duce la cancer de prostata. Daca nivelul de testosteron din organism scade, barbatii pot observa ca in timp ajung sa se barbiereasca mai rar, deoarece testosteronul stimuleaza mai putin cresterea barbii.

Pancreasul ajuta la reglarea nivelului de glucoza din sange. Insulina este hormonul secretat de pancreas, iar aceasta ajuta organismul sa stocheze si sa utilizeze glucoza. De cate ori mancam, aparatul nostru digestiv transforma carbohidratii (zaharurile) din mancare in glucoza. Insulina este responsabila sa transporte din fluxul sanguin in corp aceasta glucoza rezultata in urma digestiei. Astfel, glucoza ajunge la muschi, la creier, la ficat (unde o parte din ea este stocata de rezerva) si la majoritatea celulelor din corp care o folosesc drept combustibil.

Dereglarea pancreasului este tot mai frecventa si ea duce in cele mai multe din cazuri la diabet. Daca pancreasul nu poate secreta suficienta insulina care sa transporte glucoza prin corp, se ajunge la hiperglicemie, adica o cantitate prea mare de zahar in sange. Acest lucru duce la diabet. Un alt motiv ar putea fi faptul ca muschii, grasimea sau ficatul impiedica insulina sa transporte glucoza catre celule. Obezitatea este principala cauza a dereglarii functiei pancreasului. Revenirea la o greutate normala si putina activitate fizica pot imbunatati spectaculos capacitatea insulinei de a transporta glucoza catre celule.

Rinichii au rolul de a elimina din corp reziduurile lichide, dar au si o functie-cheie in productia de hormoni precum renina, eritropoietina, bradikinina, natriferina si medulina.

Renina: intervine in procesul de formare a angiotensinei II (cel mai puternic vasoconstrictor din organism).

Eritropoietina: stimuleaza formarea de globule rosii, dar ajuta si la conservarea altor celule, precum celulele inimii si celulele din creier afectate de lipsa fluxului sanguin. Prin urmare secretia hormonala a rinichilor are un rol esential, chiar daca indirect, in transportul oxigenului catre toate celulele.

Medulina: are actiune anti-hipertensiva – scade presiunea arteriala.

Bradikininele, se mai numesc plasmakine si au rol in producerea unei vasodilatatii locale si cresterea permeabilitatii capilarelor – datorita plasmakinelor in timpul efortului fizic in urina apar proteine in cantitate mai mare.

Cum functioneaza sistemul endocrin

Sistemul endocrin ne ajuta sa ne adaptam mediului in care traim, sa facem fata stresului si sa avem un sistem reproducator in stare perfecta de functionare.

Sistemul endocrin impreuna cu cel nervos influenteaza majoritatea activitatilor organismului. Glandele endocrine produc si descarca hormoni in sange sau in sistemul limfatic, cai pe care acestia ajung ulterior in toate partile corpului.

Daca vrei sa intelegi si mai bine felul in care functioneaza sistemul endocrin, poti viziona documentarul BBC ”The Fantastical World of Hormones” (”Lumea fantastica a hormonilor”).

In cadrul sistemului nervos neuronii sunt mesagerii care coordoneaza functiile organismului. In ceea ce priveste sistemul endocrin, hormonii sunt mesagerii de natura chimica trimisi prin sange catre anumiti receptori de la nivelul tesuturilor si organelor. Reactiile hormonale sunt mai lente decat cele neurale, deoarece hormonii sunt transmisi pe cale lichida. Mesagerii neurali si hormonali determina mii de raspunsuri automate in corp.

Functiile sistemului endocrin

Privite in ansamblu, glandele endocrine regleaza functii ale corpului precum :

  • cantitatea de zahar din sange
  • cantitatile de sare si de apa din organism
  • metabolismul
  • cantitatile de calciu si de fosfor
  • cresterea oaselor
  • functionarea muschilor
  • tonusul pielii
  • cresterea organismului si maturizarea sexuala
  • functiile sexuale si fertilitatea
  • reproducerea
  • menstruatia si menopauza
  • ritmul cardiac
  • functiile imunitare
  • reactia de lupta sau de fuga
  • dispozitiile
  • emotiile
  • nivelurile de energie
  • ciclurile somn-trezie.

Cu ce interactioneaza sistemul endocrin

  • Cu sistemul nervos – sistemul endocrin impreuna cu cel nervos influenteaza aproape toate procesele care au loc in organism.
  • Cu aparatul reproducator – cele doua sisteme au in comun ovarele si testiculele, pe langa o serie de functii reproducatoare.
  • Cu intregul corp si cu Sinele – secretiile hormonale influenteaza sanatatea intregului organism, emotiile si psihicul.

Conexiunea minte/corp

Disfunctiile glandulare ar putea avea legatura cu probleme care tin de control, de respectul de sine, cu senzatii de reprimare, de inadaptare, de umilire si de neliniste.

Secretia normala a hormonilor este foarte importanta, iar absenta sau secretia lor anormala are efecte dezastruoase asupra functionarii organismului. Bolile endocrine sunt greu de diagnosticat pentru ca simptomele sunt vagi si aparent nu au legatura intre ele. Insa odata depistate, sunt simplu de tratat si omul revine de obicei la viata normala dinainte. Ideal este sa ne pastram sanatatea glandelor si sa avem grija de buna lor functionare pentru a evita sa suportam efectele disfunctiilor lor.

Intre sistemul endocrin si cel nervos exista o legatura stransa, iar cele doua impreuna au influente foarte mari asupra intregului organism. In cadrul sedintelor de reflexologie, de exemplu, un reflexolog care stie cum sa actioneze asupra reflexelor corespunzatoare acestor doua sisteme poate ajuta la alinarea a jumatate dintre problemele de sanatate pe care le-ar putea avea un om. In corpul uman se secreta mai multi hormoni, insa cei de mai sus sunt cei mai importanti.

Surse: Joan Cosway-Hayes – “Reflexologia pentru toti”; Dr. Michael F. Roizen, Dr. Mehmet C. Oz – “Tu, ghid de functionare”

Sursa foto

2 thoughts on “Hormonii si sistemul endocrin

  1. Am si eu o întrebare….am fost diagnosticata cu hipertiroidie,glanda tiroida produce prea multi hormoni,in principal testosteron(hormonul predominant bărbătesc),insa la supărare,sau in zilele mai puțin bune ale mele tiroida imi declanseaza in număr mare chisturi pe care le aseaza pe ovare,din acest motiv am fost diagnosticata si cu ovare micropolichistice,am facut tratament cu anticonceptionale o perioada lunga pentru Curățarea ovarelor insa fara nuci un rezultat!apoi am renunțat la acest tratament dorindu-mi foarte mult sa ramân însărcinată,la îndemnul doctorului am folosit hormoni artificiale cum ar fi,progesteron,udrogestan si duphaston(Menționez ca nu am menstruației fara acest tratament)….insa tot la fel….fara nici un rezultat(am menstruație insa nu ramân însărcinată)a facut si soțul o analiza de spermograma si la el e totul ok,am încercat si o stimulare de ovulatie(pt ca medicii au ajuns la concluzia ca asta este problema principala,lipsa de ovulatie…..dar fara rezultat……întrebarea este…..ce pot sa mai încerc????ce credeți ca mai este de facut?

    • Eu nu sunt medic si nu pot sa va dau un raspuns avizat. De aceea va trebui sa consultati un medic specialist endocrinolog (sau mai multi, pentru a le compara recomandarile).
      Pot doar sa va spun ce as face daca as fi in locul dumneavoastra. Stiu ca hormonii au un echilibru in corpul nostru si ca nu este bine sa ii deranjam in nici un fel. De aceea orice tratament cu hormoni (inclusiv pilulele contraceptive care contin tot hormoni) trebuie luat cu grija maxima si doar la recomandarea unui doctor. Eu personal as fi reticenta daca mi s-ar prescrie tratament cu hormoni si as cauta inca vreo 2 medici ca sa ma conving ca acela este tratamentul bun pentru problema mea. Fiind vorba de tiroida, s-ar putea ca dumneavoastra sa fi luat tratamentul corect, insa in timpul tratamentului si inca o vreme dupa aceea, organismul este dereglat hormonal si sistemul endocrin nu functioneaza ca si atunci cand nu se ia nici un hormon din afara. Probabil ca ati auzit, la fel ca mine, ca dupa ce o femeie ia pilule contraceptive, trebuie sa astepte de oboicei cateva luni pana cand poate sa ramana insarcinata, deoarece sistemul ei endocrin este inca dereglat. Contraceptivele anuleaza ovulatia si dupa intreruperea lor corpul are nevoie de un timp in care sa revina la normal si sa ”reinvete” sa produca ovulatia.
      De aceea eu sunt reticenta la tot ce inseamna a lua hormoni de orice fel, pentru ca ei deregleaza functionarea normala a organismului.
      Ati putea intreba si un medic homeopat bun despre problema dumneavoastra.
      Toate informatiile medicale pe care le scriu pe acest blog sunt luate din carti si din surse verificate de pe internet, pe care le citez la sfarsitul fiecarui articol. Scriu doar din surse pe care le cred de maxima incredere si pe care le-as urma si eu la nevoie. Nu vreau sa induc pe nimeni in eroare, mai ales in ce priveste problemele de sanatate. Ce incerc sa fac la sectiunea ”Sanatate” a blogului este sa adun informatii generale pe care ar trebui sa le cunoastem cu totii despre corpul nostru, despre ce e sanatos in general, cele mai frecvente boli, simptomele lor, cum le recunoastem, cum pot fi prevenite si cand e cazul sa ne prezentam la medic.
      Aceasta este doar parerea mea si va rog s-o luati ca atare. Consultati unul sau mai multi endocrinologi si apoi decideti ce este mai bine sa faceti. Va doresc multa sanatate!

Lasa un comentariu cu parerea ta