Organele de simt

organele de simt

Organele de simt – ochii, urechile, gura, nasul, pielea – aduna informatii despre lumea exterioara, pe care creierul le poate procesa si decide ce sa faca mai departe cu ele. Unele specii supravietuiesc cu ajutorul unor simturi (cainele cu mirosul, liliecii cu auzul), dar simtul care ne face pe noi umani este vederea. Aproximativ 80% din ceea ce proceseaza creierul se datoreaza lucrurilor pe care le vedem. Poate ca nu intotdeauna simtim, mirosim sau ascultam, insa cu exceptia orelor in care dormim, noi procesam permanent informatia receptata vizual.

Cea mai mare diferenta intre organele de simt si celelalte organe este ca o proasta functionare a acestora nu are implicatii care sa ne ameninte viata, ci mai degraba s-o deterioreze.

Din ce sunt alcatuite organele de simt si care sunt functiile lor

Organele senzoriale au roluri functionale de protectie (vedem culoarea rosie a semaforului, simtim mirosul de fum, simtim gustul laptelui stricat). Ele sunt responsabile pentru calitatea vietii noastre. Felul in care functioneaza organele noastre senzoriale ne permite sa traim anumite experiente si sa trimitem semnale stimulatoare creierului.

Ochii

Pentru a capata forma pe care o au, globii nostri oculari contin foarte mult fluid. Acest fluid circula in jurul ochiului si este filtrat de un invelis care este ca un ecran. In spatele globului ocular se gaseste foarte multa grasime, ceea ce ne impinge ochii inainte.

Partile componenete ale ochiului:

  • pleoapele
  • corneea
  • umoarea apoasa
  • irisul
  • pupila
  • cristalinul
  • corpul vitros
  • retina
  • sclera
  • mambrana vasculara
  • nervul optic

Pleoapele au rol de protectie exterioara a ochiului.

Corneea este o membrana transparenta care acopera partea anterioara a ochiului. Ea nu are vase sangvine, insa poseda o putere mare de refractie si intra in sistemul optic al ochiului. Corneea se invecineaza cu membrana exterioara netransparenta a ochiului – sclera.

Umoarea apoasa, sau camera anterioara a ochiului, reprezinta un spatiu intre cornee si iris. Aceasta este umpluta cu lichid intraocular.

ochiul

Sursa foto

Irisul reprezinta dupa forma un cerc cu o gaura in mijloc (pupila). Irisul este constituit din muschi, datorita carora marimea pupilei se schimba. Ea intra in sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochilor. Irisul are aceeasi functie ca si diafragma in aparatul de fotografiat: regleaza fluxul de lumina.

Pupila reprezinta o gaura in iris. Marimea acesteia depinde de obicei de cantitatea de lumina care ajunge la ea. Cu cat patrunde mai multa lumina in ochi, cu atat pupila este mai mica; invers, ea se mareste la intuneric.

Cristalinul este o lentila naturala a ochiului. Este transparent, elastic – poate sa-si schimbe forma aproape instantaneu regland focalizarea, datorita caruia omul vede bine atat aproape, cat si departe. Cristalinul, la fel ca si corneea, intra in sistemul optic al ochiului.

Corpul vitros este o substanta transparenta gelatinoasa, amplasata in partea posterioara a ochiului. Corpul vitros mentine forma globului ocular, participa la schimbul de substante intraocular si intra in sistemul optic al ochiului.

Retina este constituita din fotoreceptori (acestia sunt sensibili la lumina) si celule nervoase. In celulele-receptor amplasate in retina are loc transformarea energiei luminii (fotoni) in energie electrica a tesutului nervos, adica reactia fotochimica.

Sclera este o membrana exterioara netransparenta a globului ocular, care trece in partea anterioara a globului ocular in corneea transparenta. 6 muschi oculomotori se fixeaza de sclera. In ea se gasesc terminatii nervoase si capilare.
 
Membrana vasculara – acopera sectiunea posterioara a sclerei, de care adera retina. Membrana vasculara este responsabila pentru alimentarea cu sange a structurilor intraoculare. In cazul afectiunilor retinei, membrana vasculara deseori este implicata in procesul patologic. In membrana vasculara nu sunt terminatii nervoase, de aceea in cazul afectiunii acesteia nu apar dureri, care semnaleaza de obicei anumite neregularitati.

Nervul optic – cu ajutorul acestuia semnalele de la terminatiile nervoase sunt transmise creierului.

Funcţiile principale ale ochiului:

  • sistemul optic, care proiecteaza imaginea;
  • sistemul de primire si “codare” a informatiei primite pentru creier.

Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principala este de a transmite imaginea corecta nervului optic.

In ce priveste ochii, exista diferente foarte mari intre om si animale. In primul rand, oamenii au ochii plasati mai aproape decat majoritatea animalelor, ceea ce ne da o profunzime a perceptiei. In schimb, pierdem vederea periferica.

Pentru a vedea, ochiul ia informatia din sursele exterioare si o transmite creierului. Informatia trece prin cornee si prin iris. In spatele irisului se afla cristalinul, care seamana cu lentilele unui aparat foto. Aceasta parte remarcabila a ochiului nu numai ca isi schimba forma pentru a focaliza, dar si filtreaza o parte a spectrului luminos care poate afecta ochiul. Corneea protejeaza cristalinul de zgarieturi. Corneea si cristalinul focalizeaza lumina sub forma unei imagini inversate in partea din spate a ochiului, pe retina. Odata ce a ajuns la retina, imaginea se transmite prin nervul optic la creier, dar este rotita cu 180 de grade, in asa fel incat creierul s-o receptioneze in pozitia fireasca.

Posesia a doi ochi ne permite sa avem vedere stereoscopica (adica sa formam imaginea tridimensionala). Partea dreapta a retinei fiecarui ochi transmite prin nervul optic partea dreapta a imaginii in partea dreapta a creierului; analogic functioneaza si partea stanga a retinei. Apoi cele doua parti ale imaginii sunt unite de creier. Astfel ca fiecare ochi percepe tabloul lui. In cazul dereglarii miscarii in comun a ochiului drept si a celui stang, poate fi dereglata vederea binoculara. Cu alte cuvinte, respectivei persoane i se va dubla imaginea sau va vedea in acelasi timp doua tablouri complet diferite.

Cei mai activi muschi nu sunt cei de la picioare, spate sau brate, ci cei care sustin ochiul. Ochii nostri au peste 2 milioane de parti care functioneaza si au capacitatea de a procesa 36.000 de informatii pe ora. Ochii se misca permanent, chiar si atunci cand sunt inchisi. Toate acestea fac ochii sa fie cel mai important instrument al organismului nostru.

Culoarea ochilor este data de zona geografica in care au trait stramosii. Indivizii din medii insorite au irisul mai inchis la culoare, pentru a putea bloca lumina solara, iar cei care au ochii albastri provin din medii mai intunecate, cu mai putina lumina ambientala, asa ca ochii lor trebuie sa permita mai mult luminii sa patrunda.

Urechile

Partile componente ale urechii:

Urechea externa:

  • pavilionul
  • conductul auditiv

Urechea medie:

  • timpanul
  • trei oase: ciocan, nicovala si scarita

Urechea interna:

  • labirintul vestibular (format din vestibul si 3 canale semicirculare)
  • cohlee (cochilia)
  • perisori
  • nervul acustic

Functile urechilor:

Urechile au atat rol de organe ale auzului, cat si ale echilibrului.

Partea exterioara a urechii, pavilionul, actioneaza ca un captator de sunete. Ea localizeaza sunetul (de fapt, de aceea avem doua urechi, ca sa ne dam seama de unde provine sunetul). Odata ce sunetul patrunde in ureche, creierul poate decide in functie de ceea ce am auzit.

urechea

Sursa foto

Pentru ca noi sa auzim, sunetul calatoreste printr-un ansamblu de structuri – fiecare avand rolul sau in producerea sunetului. Timpanul transforma sunetul in vibratii ce pun in miscare cele trei oase (ciocanul, nicovala si scarita) din urechea medie, care contine mult fluid si multi nervi. Oscioarele transmit vibratiile prin membrana ferestrei ovale in fluidul din urechea interioara. In acel moment se produce o miscare in urechea interna si fluidul vibreaza, punand in miscare niste perisori mici din ureche. Nervul acustic recunoaste aceasta miscare ca pe o conexiune electrica menita sa transmita mesaje creierului. El transforma, deci, informatia in impulsuri electrice pentru creier. Asa auzim noi sunetul. Daca avem prea multa ceara in ureche, putem bloca undele sonore sa ajunga la timpan, ceea ce face ca oasele acelea sa nu se miste si de aceea nu auzim.

Cochilia este o cavitate umpluta cu endolimfa, un lichid care primeste undele sonore transmise din aer prin urechea externa si medie. Cochilia are o forma spiralata si contine membrana bazilara, a carei rezonanta este diferita pe lungimea sa, depinzand de frecventa undelor sonore. La suprafata membranei bazilare se afla un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti. Acesta este aparatul neurosenzorial ce transforma informatia sonora in curent bioelectric si care este format din celule senzoriale (cili). Vibratiile care trec prin canalul cochiliar pun in miscare membrana bazala si cea tectoriala, care vor actiona asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni, prin nervul acustic, semnalele catre creier, unde acestea din urma vor fi transformate in senzatii auditive.

 De fapt, urechea preia undele sonore – o forma de energie mecanica – si le transforma in energie electrica pe care o poate intelege creierul. Capacitatea noastra de a auzi depinde de perisorii aceia din ureche. Daca celulele din ei mor, ne pierdem auzul, cel mai probabil din cauza sunetelor prea puternice sau a lipsei de alimentare cu sange. Daca sunetele depasesc 80 de decibeli, muschiul scaritei se contracta si blocheaza transmiterea undelor sonore, pentru a proteja auzul.

Avem doua frecvente pe care auzim sunete: frecventa inalta, pe care oamenii o pierd prima si care ne ajuta sa auzim fosnitul frunzelor sau soaptele si frecventa joasa, care ne ajuta sa recunoastem vorbirea. Aproximativ 60% dintre oamenii de peste 65 de ani isi pierd o parte din auz, iar 40% au nevoie de amplificare.

In afara de auz, urechea ne ajuta sa ne orientam in spatiu si sa ne mentinem echilibrul, atat in momentele in care stam, cat si in cele in care suntem in miscare.

In ureche se afla si labirintul vestibular, compus din trei canale care au axe diferite. Canalele semicirculare functioneaza ca un giroscop si ne mentin echilibrul. Ele sunt cele care se ocupa de miscarea de rotatie, mai precis ne dau informatii despre locul in care ne aflam in spatiu. Labirintul vestibular este unul din cele patru elemente care compun sistemul nostru de echilibru. (Celelalte trei sunt vederea – care poate ajuta la corectarea problemelor de echilibru, proprioceptia – care ne spune unde suntem in spatiu, si cerebelul – care face legatura intre partile ce ne ofera echilibrul). Daca doua dintre cele patru elemente ale echilibrului nu functioneaza, suntem mereu ametiti. Problemele de echilibru cresc odata cu varsta si 70% dintre oameni au ameteli.

In canalul urechii exista glande care secreta ceara, iar aceasta opreste praful si apa ce ar putea patrunde in ureche si ar putea s-o afecteze. Ceara reprezinta un sistem de protectie perfect pentru omul care isi petrecea mult timp pe afara. Dupa ce a captat substante periculoase, ceara este eliminata in canalul extern al urechii, acolo unde se usuca si de unde ar trebui sa cada singura. Cel mai rau lucru pe care il putem face este sa folosim betisoare de urechi, deoarece ele imping ceara si mai adanc, iar acest lucru ingreuneaza auzul; in plus, exista si riscul sa sparga timpanul.

Pielea

Despre piele si simtul tactil am discutat amanuntit in articolul Pielea si sistemul tegumentar.

Gura

Despre gust am scris in articolul Aparatul digestiv. Cum se produce digestia.

Nasul

Nasul indeplineste numeroase functii in organism. Prin intermediul sau putem mirosi si respira, putem stranuta si identifica gustul. El proceseaza aerul pentru noi incalzindu-l, filtrandu-l si umezindu-l. Nasul elimina mucus cand suntem raciti sau avem o problema cu sinusurile.

Cand unul din organele de simt se imbolnaveste, persoana respectiva isi dezvolta mult mai mult celelalte simturi.

Surse: MikofDr. Michael F. Roizen, Dr. Mehmet C. Oz – “Tu, ghid de functionare”, Joan Cosway-Hayes – “Reflexologia pentru toti”.

Sursa foto

Lasa un comentariu cu parerea ta