Strategia cu care sa faci din acest an cel mai bun an al tau de pana acum

cel mai bun an

Exista trei categorii de oameni: cei care isi fac planuri la inceput de an si liste de dorinte, cei care nu si le mai fac pentru ca au observat ca nu le pun in practica si cei care nu isi seteaza niciodata obiective pentru ca prefera sa-i lase pe altii sa le conduca viata (angajatori, familie, destin, etc.). Daca faci parte din ultima categorie si nu vrei sa-ti faci niciodata planuri de viitor pe care sa le duci la bun sfarsit, acest articol nu este pentru tine, nu-ti pierde vremea citind. Daca esti din primele doua categorii, este timpul sa schimbi abordarea si metodele prin care planifici si iti atingi obiectivele. Daca acei cativa oameni care obtin rezultate pot sa progreseze masiv de la un an la altul, inseamna ca si noi putem, cu strategia potrivita.

Primele doua luni ale acestui an au disparut pentru totdeauna. Intrebarea este: la sfarsitul lor ai avut un pas inainte spre tinta ta pentru acest an? Ai facut primii dintre cei 10-12 pasi pe care ti i-ai propus atunci cand ti-ai setat obiectivele acestui an? Daca nu, ce sanse sunt ca in continuare sa recuperezi primele luni pierdute si sa realizezi ceea ce ti-ai propus? Va fi acest an al tau mai bun si mai productiv, sau va fi doar la fel ca cei de pana acum? Nu trai 80 de ani la fel, carora sa le spui viata.

Daca toti anii tai de pana acum au fost aproximativ la fel, incepe sa schimbi ceva, sa modifici abordarea. Ca sa produci schimbare, trebuie sa fii gata sa actionezi si sa adopti obiceiuri care sa te duca acolo unde vrei sa ajungi. Indiferent despre ce aspecte e vorba: bani, relatii cu oamenii, cariera, fericire, familie, toate pot fi imbunatatite si duse la un alt nivel. Adopta noul: obiceiuri mai bune, cunoaste noi oameni, cauta sa ai conversatii noi, sa mergi in locuri noi, sa gandesti diferit, sa faci lucrurile diferit. Fara scuze, fara sa porti trecutul in spate, pentru ca nu te ajuta cu nimic. Daca trecutul nu a fost perfect, nu inseamna ca viitorul nu poate fi extraordinar.

La prima vedere a temei acestui material, te poti gandi: „Ok, o sa-mi spuna sa ma gandesc unde as vrea sa fiu si cum as vrea sa fie viata mea intr-un an de acum inainte. Apoi imi va spune sa-mi fac un plan de actiune si sa il respect. Am mai auzit asta, dar la mine nu da rezultate. Nu stiu de ce, dar nu prea am progrese de la un an la altul.” Dar nu asta iti voi spune. Stiu ca ai mai facut planuri la inceput de an, dar tot nu ai reusit sa ai mari rezultate, iar asta se repeta in fiecare an. In realitate nu este atat de simplu: plan+actiune=rezultat. Oamenii si viata sunt mai complecsi si trebuie sa lucram la punctele cheie care sa ne ajute sa facem pasi inainte. Avem nevoie de un tipar de actiune ce poate fi aplicat in atingerea oricarui obiectiv.

Daca faci ce ai mai facut, vei obtine ce ai mai obtinut. (Andre Moreau)

Daca traim in continuare cum am trait si pana acum, ce sanse sunt ca noul an sa fie diferit? Vrei o viata extraordinara. Si eu la fel. De ce sa nu inceapa acum, azi, anul acesta? Daca nu acum, atunci cand? Daca nu incepi in prima parte a anului ceea ce vrei sa faci, sunt putine sanse sa mai faci acel lucru de-a lungul anului. Inceputul de an aduce cu el energia unui nou inceput si este extrem de important sa ne folosim de aceasta energie creatoare. Trebuie doar sa ne mobilizam si sa ne facem un plan pentru un an de acum inainte.

Este momentul adevarului pentru anul acesta: CE PROGRES AI FACUT IN PRIMELE 2 LUNI ALE ANULUI? Esti gata sa renunti la comoditate, la un mod de gandire toxic, la ceea ce te trage inapoi si la viata care nu te multumeste? Sau poate ca anul trecut a fost bun pentru tine si vrei ca acesta sa fie si mai bun? Iti doresti cu adevarat sa-ti implinesti viata?

Daca da, in continuare ai strategia cu care sa creezi rezultate in viata ta si sa transformi acest an in cel mai bun an al tau de pana acum. Nu o sa-ti spun ca asta e cea mai extraordinara metoda prin care iti atingi obiectivele rapid si fara efort, pentru ca asa ceva nu exista. Nimic nu se obtine fara efort. Fereste-te de oricine iti vinde ceva si foloseste aceasta expresie. Nu poti slabi fara efort, nu poti ierta fara efort, nu poti face schimbari in viata ta fara efort, nici planuri si nici sa obtii rezultate remarcabile. Este nevoie de implicarea ta, de concentrare pe ceea ce este esential si de munca. Trebuie sa-ti faci partea ta. Eu vin cu strategia, tu o vei aplica si astept sa aud despre rezultatele tale peste un an, dar si pe parcurs.

Pentru acest articol am folosit drept resurse materiale foarte valoroase de la Tony Robbins si de la Robin Sharma, doi maestri in schimbari pozitive. Ei insisi au facut schimbari radicale in vietile lor si sunt exemple graitoare in acest sens. Ii admir nu doar pentru munca pe care o fac si pentru valoarea pe care o aduc in vietile noastre, ci si pentru felul in care isi traiesc vietile. Tony, de xemplu, provine dintr-o familie saraca si a fost crescut de mama dupa ce tatal a cedat in fata greului vietii si i-a parasit, neputand accepta sa traiasca din mila strainilor. Evenimentul care i-a schimbat viata lui Tony a fost o sarbatoare in care un necunoscut le-a daruit bucatele ce le lipseau. Adolescentul Tony, spre deosebire de tatal lui, a ales sa priveasca total diferit acelasi fenomen: a inteles cat de important este sa te ajute cineva cand ti-e mai greu si a inceput inca de la 17 ani sa multiplice gestul generos. In primul an a hranit doua familii sarace, in al doilea an patru, iar acum, dupa cateva decenii, ofera in fiecare an masa de sarbatori prin intermediul organizatiei lui la cateva milioane de oameni.

Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume. (Mahatma Gandhi)

Acestea sunt efectele schimbarilor in vietile oamenilor. Asta se intampla cand iti spui hotarat: „Gata. Nu mai vreau sa traiesc asa. Simt ca vreau sa am o alta viata. De azi inainte voi face schimbari si treptat, voi ajunge acolo unde imi doresc, pentru ca pot!” Cat de mult si-a depasit Tony Robbins conditia? Practic, el este azi cu totul alt om. Pe de alta parte, Robin Sharma provine tot dintr-o familie modesta, dar a reusit sa studieze si sa devina avocat. Ar fi putut avea cam tot ce isi doreste, dar a ales sa-si schimbe cariera pentru ca in interior nu era multumit si implinit cu munca lui. Astazi el inspira milioane de oameni sa faca schimbari pozitive in viata lor si sa traiasca asa cum isi doresc si mie imi serveste drept sursa cea mai importanta de motivatie. El este inca un exemplu exceptional de om care si-a fixat propriul standard de viata si nu a acceptat sa traiasca altfel decat asa cum simtea el s-o faca.

Ce vei obtine din acest material

  • Vei intelege unde ai gresit pana acum, incat nu ai obtinut rezultatele pe care le vrei
  • Vei ajunge sa simti dorinta de a deveni mai bun, de a oferi mai mult, de a evolua, de a te dezvolta, de a forta limitele calitatii, de a nu te multumi cu putin sau cu mediocritate, de a creste standardul in ceea ce faci si in ce oferi
  • Resurse pentru a-ti schimba perspectiva veche si neproductiva
  • Un model de gandire care iti da energia si puterea sa faci tot ce-ti doresti
  • Intelegerea mecanismului schimbarii si metoda sa faci schimbarea mai usoara, invingand frica
  • Vei afla o lista de obiceiuri cheie care te ajuta sa faci schimbari pozitive, obiceiuri pe care le folosesc cei mai productivi si mai performanti oameni ai planetei
  • Strategia si un plan de actiune cu care sa atingi orice obiectiv si sa transformi acest an in cel mai bun an al tau de pana acum
  • Motivatie sa pui in aplicare informatia din acest material.

Mi-e frica de schimbare. De ce trebuie sa schimb ceva pentru a obtine rezultate?

In primul rand, daca pana acum cu abordarea pe care ai avut-o nu ai reusit sa obtii ce ti-ai dorit si sa ajungi unde vroiai sa fii, inseamna ca trebuie sa schimbi atitudinea, abordarea si strategia, metodele si planul de actiune.

Este o nebunie sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa astepti un rezultat diferit. (Einstein)

In al doilea rand, orice lucru pe care l-ai obtinut la un moment dat – bani, fericire, o relatie buna – cu timpul nu te mai multumeste la fel de mult si vrei sa-l duci la un nivel superior. Este natura umana sa vrea mereu mai mult, mereu mai bine. Fericirea inseamna progres. Cand ai stagnare pentru o perioada, iti scade nivelul de satisfactie. Cand ai progres, te simti viu; esti fericit. Iar pentru asta trebuie sa-ti imbunatatesti viata, sa schimbi cate ceva in punctele cheie.

Care este secretul pentru a scapa de frica de schimbare si a face schimbarea mai usoara

Una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor este aceea de schimbare. Uita-te in jur: milioane de oameni prefera sa se chinuie in conditii care nu ii multumesc decat sa schimbe ceva in viata lor. Sunt paralizati de frica schimbarii si cu totii o avem intr-o anumita masura, fie ca e vorba despre munca, despre relatiile noastre, despre starea sufleteasca sau despre cati bani castigam. Si stam asa in ceea ce numim zona de confort. „Daca dupa ce schimb una sau alta imi va fi mai rau decat acum?”, „Daca imi va fi greu sa schimb lucrurile si nu reusesc?” (Ce e mai bine, sa esuezi, sau sa nu incerci deloc?), „Daca prin schimbare pierd mai mult decat castig?”, „E prea multa incertitudine. Nu stiu ce va fi daca schimb asta.” (Dar am curaj sa joc la loto, desi sansele de castig, procentual, sunt infime si nu exista practic certitudine deloc).

Esti asa cum esti pentru ca asa vrei sa fii. Daca realmente ai vrea sa fii altfel, ai fi deja in plin proces de schimbare. (Fred Smith)

Schimbarea ne sperie pentru ca o facem sa para infricosatoare si pentru ca implica incertitudine. Ne este atat de frica de ceva ce nu cunoastem si de ceva pentru care nu poate nimeni sa vina si sa ne linisteasca la fel ca pe copii spunandu-ne: „Va fi asa. Va fi bine.” Dar dupa de trecem prin schimbare (de obicei fortati de imprejurari, nu ca am fi ales asta), ne dam seama ca nu a fost atat de greu pe cat credeam, nici chinuitor, ba chiar e mai bine ca inainte. Foloseste-te de aceste experiente pentru a capata curaj in alte situatii in care trebuie sa schimbi ceva.

Daca vreti ca urmatorii cinci ani sa fie mai buni decat ultimii cinci, trebuie sa faceti niste schimbari. (Jim Rhon)

Secretul este sa nu te mai preocupe schimbarea. Trebuie sa fii mereu cu gandul la progres, la finalitate, la scopul tau. Nu trebuie „sa lucrezi la schimbare”; ea este automata. Schimbarea va fi implicita, doar sa nu o blochezi. Ea curge cu viata.

”Concentreaza-te pe valoare, nu pe cost.” (Warren Buffet)

Schimbarea se va produce oricum, fie ca vrei, fie ca nu vrei, pentru ca este in natura lucrurilor. In timp, totul evolueaza, se transforma, se schimba: economia, relatiile dintre oameni, lumea, vremea, corpul tau – indiferent ce faci incercand sa te opui. Se pare ca acest gen de schimbari le acceptam mai usor pentru ca se produc lent, aproape fara sa simtim. Problema mai mare este sa imbratisam schimbarile mai bruste. Cum faci sa nu blochezi schimbarea si curgerea vietii? Acceptarea. Acceptand doua lucruri:

  • Ca schimbarea este inevitabila si ca este un lucru bun, ca fara ea nu are loc progresul (adica o viata mai buna)
  • Ca exista lucruri pe lumea asta asupra carora nu ai control, nu tin de tine si nu poti sa le influentezi, fie ca iti plac, fie ca nu, fie ca te avantajeaza, fie ca nu. Renunta la dorinta de control asupra lucrurilor ce nu stau in puterea ta. Poti sa te stresezi pentru ele pana te imbolnavesti si tot nu le vei modifica deloc cursul (de exemplu economia, vremea, starea de pace sau razboi, alegerile pe care le fac copiii tai majori, etc.).

Schimbarea este automata, progresul, nu.

Cum sa progresez

Daca vrei sa ai un progres real, trebuie sa-ti privesti diferit viata (sa schimbi perspectiva) si sa te gandesti: „Trebuie sa preiau controlul asupra acestei situatii, nu doar sa astept sa vad cum lucrurile se vor aseza de la sine”. Daca nu stii ce vrei sa faci cu viata ta, se vor gasi altii care sa iti spuna ce sa faci cu ea (cel mai probabil iti vor spune sa faci ceva in serviciul lor, in conditiile lor). Daca nu iti organizezi singur viata, traiesti la intamplare, cu frica zilei de maine, fara un plan de actiune, fara un plan de rezerva, fara o directie, la fel ca o barca in voia valurilor.

Cand oamenii isi fac liste de dorinte, ei spera ca acestea se vor indeplini. Unii se bazeaza doar pe legea atractiei si cred ca mintea te ajuta sa creezi conjuncturi favorabile si sa vezi oportunitati, dar nu inteleg ca in plus trebuie ca tu sa actionezi, sa faci ceva cu ele, sa le materializezi. Sa faci partea ta. (Aminteste-ti proverbul intelept: „Viata/Dumnezeu iti da, dar nu iti pune si in traista”.)

Pentru a progresa ai nevoie de:

  • Un nou mod de gandire. Cu el incepe totul. Si cele mai marete realizari au inceput cu o idee.
  • O noua strategie.
  • Un nou plan de actiune.
  • Noi obiceiuri care sa te ajute sa produci schimbari, adica progres, rezultate.

Filozofia, sau modul de gandire necesar pentru a progresa in viata

Cand eram copii eram artisti, eram increzatori in noi, nu ne pasa de ce cred altii, spuneam adevarul, eram plini de energie, ne jucam, nu luam totul in serios si nu ne era frica de nimic. Mai tarziu am preluat mentalitatile maselor si ale familiei (mamei ii era frica de bani si spunea ca banii nu cresc in copaci, tatalui ii era frica de oameni si te sfatuia sa nu ai incredere in ei, la scoala ti se spunea sa te supui si sa te conformezi). Iar aceste idei repetate au devenit si convingrile noastre, care ne blocheaza evolutia si aduc stagnare in viata noastra si ne fac sa ne invartim in cercul vicios al unor idei limitative care nici macar nu erau ale noastre.

Doar noi insine putem sa ne eliberam mintea. (Bob Marley)

Apoi iti faci vise si prietenii rad de tine si de visele tale; societatea si media te indeamna: fii mediu, nu poti fi optimist, nu poti fi antrenat ca un campion, nu poti gasi iubirea pe care o meriti, nu poti sa-ti faci casa viselor, sa-ti deschizi o afacere din cauza realitatilor economice, nu poti sa schimbi lumea.

Daca oamenii nu rad de visele tale, ele nu sunt suficient de mari. (Robin Sharma)

Ajungi sa nu mai crezi in tine, in geniul tau, in viata ta frumoasa, intr-o sanatate buna; ajungi sa-ti fie frica sa iesi din cutie, iti e frica sa traiesti cum vrei si la un moment dat iti dai seama ca ti-ai ratat viata, indiferent la ce varsta intervine asta. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Realizezi ca esti copia societatii care te-a modelat. Dar daca familia, scoala si viata nu te-au invatat ca poti trai asa cum iti doresti, ca ai capacitatea sa-ti construiesti o viata frumoasa, dupa principiile tale, te vei simti neputincios sa schimbi ceva. Chiar daca vrei sa faci asta, nu stii de unde sa incepi.

Cand incetezi sa visezi, incetezi sa traiesti. (Malcolm Forbes)

Cum isi traiesc vietile oamenii in general? Majoritatea nu sunt fericiti si traiesc la o calitate a vietii scazuta, de care nu sunt multumiti. Da-mi macar un motiv pentru care i-ai asculta. Ti se pare ca toata lumea din jurul tau e un exemplu bun? Daca da, uita-te mai bine si incepe sa fii mai atent la detaliile vietii altora si la ceea ce fac, la rezultatele lor si mai putin la ceea ce spun.

Daca fiecare si-ar curata in fata casei lui, am trai intr-o lume mai curata. (Maica Teresa)

De ce se uita oamenii atatea ore pe zi la televizor la emisiuni mediocre, sau pierd vremea pe retele de socializare, de ce rad de altii si barfesc? Pentru ca in profunzime au o suferinta si un gol pe care incearca sa le acopere cu mancare de proasta calitate, cu bautura, droguri, barfa si injosirea altor oameni, distractie, fie ea si de proasta calitate (macar sa ii faca sa uite de ceea ce lipseste din viata lor). Pe moment isi iau o doza de adrenalina si anesteziaza durerea. Dar a doua zi durerea e tot acolo. Si o iau de la capat in cursa sobolanului, timp de ani de zile, daca nu o viata intreaga. Asta este alternativa pentru cei care prefera sa se conformeze, sa urmeze turma si care nu isi fac curaj sa isi ia viata in maini, sa si-o transforme, sa si-o traiasca.

Tu unde vrei sa joci? In echipa blazatilor, impreuna cu majoritatea oamenilor din jurul tau? Sau impreuna cu cei cativa pe care ii invidiaza lumea pentru viata lor frumoasa si pentru fericirea si sclipirea din ochi? E momentul adevarului. Indiferent ce varsta ai, este timpul sa iei una dintre cele mai importante decizii.

Fa ce poti, cu ce ai, acolo unde esti. (Theodore Roosevelt)

In realitate, suntem nascuti sa ne manifestam geniul, dar ne folosim creierul la capacitate mica. Ai potentialul sa fii extraordinar in ceea ce faci, sa muncesti si sa traiesti la un standard ridicat viata pe care ti-o doresti. Ai nevoie doar sa intelegi cateva lucruri legate de progres, evolutie si schimbare si apoi de o strategie buna pe care s-o aplici.

Potentialul neexprimat se transforma in durere. 

Nu-ti da puterea trecutului. Nu te defineste esecul de ieri sau de anul trecut. Ia-ti puterea inapoi si treci peste orice a fost. Trecutul  nu mai poate fi schimbat, dar pentru ca viitorul sa nu fie o copie a lui, avem momentul prezent la dispozitie pentru a actiona in folosul nostru. Un an este intreaga viata in miniatura. Cum iti traiesti zilele, saptamanile, lunile si anii, asa iti traiesti viata.

Azi este ziua perfecta sa te comporti ca cel care vrei sa devii. (Robin Sharma)

Cum poti sa-ti construiesti o viata frumoasa concentrandu-te pe ceea ce nu merge, sau pe ceea ce nu sunt oamenii, sau pe ce nu esti tu? Cum poti avea un an plin de realizari, daca te concentrezi pe ceea ce nu a mers in trecut? Este important ca acum sa actionezi si sa faci o diferenta in viata ta in acest an. Traieste prezentul la potential maxim, iar restul lucrurilor pe care ti le doresti vor veni de la sine ca o consecinta fireasca. Actiunile mici, dar consecvente, efectuate zilnic, sunt mai importante decat actiunile mari efectuate din cand in cand.

Nu astepta sa ai inspiratie pentru a incepe. Incepe si apoi vei fi inspirat.” (Robin Sharma)

Cand alegi sa elimini distragerile din viata ta, zgomotul de fond, influenta nefasta a unor oameni, propriile ganduri negative si in general toata activitatea mintii, atunci se activeaza starea creativa si capacitatea de a inova. Este important sa elimini tot ce nu serveste scopului tau, inclusiv trecutul cu neimplinirile lui, sau viitorul plin de sperante. Concentreaza-te pe prezent si pe ce poti face acum cu viata ta, amintindu-ti mereu motivul pentru care faci ceea ce faci.

Ne-am nascut sa reusim, nu sa esuam. (Thoreau)

Succesul are un pret. Nu poti ajunge in top fara sa faci un efort, fara sa muncesti. Nu vei ajunge cel mai bun in domeniul tau stand 4 ore pe zi in fata televizorului sau hoinarind fara rost pe internet. Ca sa obtii rezultate remarcabile in ceea ce faci, trebuie sa te concentrezi constant pe esential. Ca sa fii bine antrenat fizic, trebuie sa lucrezi cu seriozitate la sala 6 zile pe saptamana, ca sa ajungi muzician, trebuie sa practici asta zilnic si sa te autodepasesti, sa te ridici mereu la un alt nivel de performanta si sa cresti standardul.

Pentru a fi de neinlocuit, trebuie sa fii diferit. (Coco Chanel)

Dar si insuccesul are un pret. Platim cu lipsa de satisfactie, cu lipsa sentimentului de implinire si cu o viata traita pe jumatate de fiecare data cand suntem mediocri si cand refuzam sa incercam macar. Dar cea mai mare tristete si pedeapsa este sa ajungem la batranete si sa regretam ca ne-am irosit viata, ca nu ne-am trait-o la potentialul de care am fi fost capabili, ca nu le-am oferit copiilor nostri cel mai bun exemplu de viata traita frumos. Este dureros sa privesti in urma cu regretul ca nu ai trait cum ti-ai fi dorit, ca ai ales sa adopti convingerile oamenilor din jur, in loc sa traiesti dupa propriile principii. Sau ca puteai sa ajuti si nu ai facut-o, ori ca nu ai adus o contributie unei cauze in care credeai.

Nu esuezi cu adevarat pana cand incetezi sa mai incerci. (Albert Einstein)

Esenta acestui nou mod de gandire este aceasta: AR TREBUI sa devina TREBUIE. Cat timp ne spunem „ar trebui sa fac” una sau alta, nu o vom face. Cand spunem „trebuie sa fac asta”, inseamna ca nu mai avem alta alternativa. Suntem nevoiti s-o facem, chiar daca nu ne place. Imprejurarile ne forteaza, schimbarea vine peste noi, ne ia cu ea, este inevitabila. Deci ca sa controlezi progresul in viata ta, foloseste-te de puterea lui TREBUIE, arde corabiile in urma ta, nu-ti lasa cale de intoarcere. Sa nu existe decat posibilitatea sa reusesti. Cand gandesti astfel, vei gasi o cale sa indeplinesti ce ti-ai propus. Nu ai alta varianta decat sa gasesti cea mai buna solutie.

Cu cat iti fortezi limitele, ele se largesc. Daca nu ti-e frica, nu cresti. La inceput va fi mai greu, dar in cateva saptamani te obisnuiesti si limitele extinse devin noul normal. Nu astepta sa faci un alt an cel mai bun an al tau. Cel mai bun moment e acum.

Principii pentru a face pasi in sus

Acestea sunt principiile dupa care sa te ghidezi in evolutia ta si in demersul de a transforma acest an in cel mai bun an al tau de pana acum. Ele sunt pilonii care te ajuta sa nu te abati de la drum si sa reusesti. Cand ai un blocaj, revii la ele, analizezi situatia si vezi unde incalca unul sau mai multe dintre aceste principii, apoi corectezi si pleci mai departe.

1. Metodele pe care le aplici arata felul in care gandesti. Povestea din mintea ta despre potentialul  tau si despre ceea ce esti capabil sa faci determina daca vei trai la potential maxim. Convingerile tale determina daca vezi sau nu oportunitatile, daca le valorifici, daca adopti noi obiceiuri care sa te ajute in demersul tau si daca esti deschis sa faci ceea ce este necesar pentru a-ti atinge obiectivele. Daca nu crezi ca poti avea o familie frumoasa, ca poti fi foarte productiv, ca poti face avere sau ca poti schimba lumea, atunci nu le vei realiza niciodata. Nici macar nu vei incepe; nici nu vei face mai mult decat sa citesti aceste randuri, iar apoi sa le uiti. Asa cum am mai discutat si in articolele despre perceptia realitatii, noi nu vedem lumea exact asa cum este, ci putin deformata, pentru ca privim lucrurile prin lentilele personale, adica prin filtrul convingerilor noastre. Motivul pentru care nu ne realizam visele nu este faptul ca nu suntem capabili, ci faptul ca nu credem ca meritam toate acestea.

2. Schimbarea este grea la inceput, urata la mijloc si frumoasa la final. Daca iti repeti asta si o transformi intr-o mantra, vei ajunge s-o simti, iar apoi convingerea va deveni si mai puternica dupa ce o pui in practica, dupa ce o traiesti si vezi rezultatul. Ea devine parte din felul tau de a fi si din momentul in care experienta iti dovedeste veridicitatea ideii, in viata ta incep sa se produca schimbari la nivel fizic, mental, emotional, in sfera banilor sau la orice nivel care te preocupa si unde exista o nevoie de schimbare.

Cum poti instaura noul fara schimbare, fara eliminarea sau transformarea vechiului? Este vorba in primul rand de modul de gandire. Nici o schimbare nu este posibila fara schimbarea perspectivei. Nu ai cum sa-ti imaginezi ce va fi dupa schimbare daca gandesti liniar; asa poti sa vezi doar ce e acum. Ti se pare ca e bine pentru ca nu cunosti altceva si nu cunosti altceva pentru ca nu iti provoci gandirea sa se mute intr-un alt unghi. Dar dupa ce reusesti sa iti schimbi modul de gandire si sa te convingi ca schimbarea este benefica, te asteapta o viata noua.

Cand faci o alegere, schimbi viitorul. (Robin Sharma)

Oamenilor le este frica de schimbare, pana cand o inteleg si o experimenteaza. Ideea este ca daca nu ti-e greu, nu exista schimbare. Iar schimbarea se produce cu ajutorul obiceiurilor. Conform cercetatorilor londonezi, este nevoie de pana la 66 de zile de practica zilnica pentru a adopta un obicei nou. Este important sa-ti acorzi cele 66 de zile pentru a incerca inainte de a renunta crezand ca nu poti face schimbari in viata ta. Seductia certitudinii este intotdeauna mai periculoasa decat iluzia incertitudinii.

Victimele cauta sa stea in zona de confort. Ca sa ai viata celor 5% dintre oamenii de succes, trebuie sa faci ce fac ei. Si este nevoie sa faci lucruri noi, sa adopti noi obiceiuri, sa introduci provocari noi in viata ta. Toate acestea iti antreneaza mintea si te ajuta sa capeti incredere in tine si in curgerea vietii, sa te relaxezi si sa primesti noul in viata ta, sa accepti oportunitatile care bat la usa ta dar nu le vezi.

Cand esti cel mai inteligent, mai creativ, mai vizionar decat prietenii si cunostintele tale, este timpul sa cunosti oameni noi, care te vor imbogati in multe feluri. Esti suma asocierilor in care traiesti. Daca cei mai importanti 5-10 oameni din viata ta sunt mediocri, cum crezi ca vei deveni? Mediocru. Daca vrei mai mult de la viata ta, nu mai sta prea mult in preajma oamenilor care nu fac altceva decat sa se planga, sa se uite zilnic 4 ore la aceleasi emisiuni fara valoare de la televizor, sa fie frustrati si sa raspandeasca energie negativa in jur. Stai in preajma oamenilor asemanatori nu atat tie celui de acum, cat tie celui care vrei sa devii. Alege-ti modele de succes, un mentor si petrece timp ascultandu-i, urmarindu-le activitatea.

Cand iti fortezi limitele, ele se extind (Robert Lou Stevenson).

Cand faci sport, cea mai eficienta miscare este ultima, cea inainte de epuizare, pentru ca ea lucreaza cel mai tare muschiul deja obosit. Poate esti speriat acum sa te muti in alt oras, sa-ti schimbi jobul, relatia amoroasa disfunctionala, sa-ti extinzi afacerea. Dar fara provocare stagnezi, nu ai progres si nici implinire.

Azi poate fi prima zi din noua ta viata. Tu alegi. (Robin Sharma)

Imagineaza-ti ca intr-un an de acum inainte privesti in urma la ziua de azi. Ce crezi ca iti vei dori sa fi facut acum? Sa ignori acest material si dorinta ta de a avea o viata mai buna, sau sa pui in practica aceasta strategie? Raspunsul e la tine. Gandeste-te putin: cum crezi ca oamenii de succes au ajuns acolo unde sunt, multumindu-se cu conditiile in care traiau, sau fortand limitele, adoptand noul si schimbandu-si viata, incepand cu modul de a gandi?

3. Pentru a avea succes, trebuie sa-ti asumi faptul de a fi neinteles. Vei fi inteles doar in masura in care te comporti ca majoritatea oamenilor. Iar acestia in mod normal barfesc, vad doar partea negativa in alti oameni, au o adictie pentru stiri (si dezastre sau scandaluri), nu fac sport, mananca prost, au preocupari mediocre, nu citesc, nu studiaza nimic, unii nici macar nu au o pasiune care sa le umple timpul si viata cu bucurie si care sa le scoata la lumina creativitatea, sa le provoace potentialul. Fac pe victimele si in plus ii critica si ii denigreaza pe cei care au succes, desi in secret ii invidiaza. Acesti oameni nu se vor mobiliza niciodata sa-si transforme viata in una mai buna, desi se plang mereu, de obicei dand vina pe orice altceva decat pe ei insisi: daca nu e de vina sistemul, sau economia, atunci e de vina familia saraca in care s-au nascut, zona geografica, nationalitatea sau partenerul de viata. Nu au curajul sa se avante in necunoscut si sa-si asume riscuri, sau curajul de a-si infrunta fricile. Nu pot accepta ca oamenii ce pornesc de la nivelul lor sa ajunga mai sus decat ei si ii descurajeaza, ii trag in jos daca li se permite.

Oamenii te influenteaza. Devii ca oamenii in preajma carora stai, tinzi sa ai un standard asemanator cu al lor. Daca stai doar langa oameni cu standarde mai scazute decat ale tale, ai putea sa te simti bine pe moment, pentru ca te simti mai grozav decat ei, iti este hranit orgoliul, mai ales daca iti lipseste increderea in tine. Dar este un fals sentiment de putere, pentru ca acei oameni, fara sa vrea, te trag inapoi, iar tu nu te simti stimulat sa evoluezi cat timp esti cel mai destept din incapere. Pe termen lung nu iti fac bine astfel de asocieri pentru ca nu esti motivat sa-ti cresti standardele.

Daca vrei sa joci la un standard ridicat, vei fi o amenintare petru ei. Insa cea mai delicata situatie este atunci cand in familia ta sau intre perieteni exista astfel de persoane. Trebuie sa ai multa luciditate si intelegere: nu vor ca tu sa te ridici prea sus nu pentru ca nu te iubesc, ci pentru ca ii lasi in urma; simt ca te-ar pierde oarecum. Intrebarea este: tii sa fii inteles de catre acesti oameni si sa joci la un standard foarte jos ca ei, sau preferi sa ramai un neinteles pentru cei mai multi oameni, dar sa-ti cresti standardele si sa-ti folosesti potentialul?

Trebuie sa stii un singur lucru: ai foarte mult potential, fie ca stii asta, fie ca nu stii. Iar anul acesta poate sa te duca la urmatorul nivel. Poti deveni independent financiar, poti sa obtii postul pe care ti-l doresti, poti sa-ti imbunatatesti relatiile sociale sau familiale, poti sa-ti pornesti afacerea, poti sa incepi studiile amanate, sau orice altceva iti doresti. Tot ce ai nevoie este sa crezi in tine, sa crezi ca ai capacitatea si potentialul sa faci asta, iar apoi o strategie buna care sa te duca la tinta ta. Strategia o ai in continuare, mai ramane sa-ti faci si tu partea ta: sa fii convins ca poti si sa parcurgi pasii necesari cu hotarare.

Pentru a ajunge sa crezi ca ai suficient potential, aminteste-ti de copilarie sau adolescenta cand nu stiai prea multe lucruri, dar dupa ce le invatai, pas cu pas ajungeai sa faci lucruri care pana atunci ti se pareau imposibile. Sau cand ai ajuns intr-un job nou si in primele zile ti se parea totul de neinteles sau foarte greu, iar dupa o vreme a devenit floare la ureche si rutina. Totul tine de exercitiu si daca ai putut o data, poti mereu. Pas cu pas. Tot ce a fost greu candva, acum e usor.

Totul e greu inainte de a fi usor.” (Goethe).

Deci nu trebuie sa te ingrijorezi cand oamenii nu te inteleg, sau te numesc ciudat, pentru ca asta nu conteaza. Orice idee diferita a fost initial considerata o nebunie. Eu, de exemplu, stiu si simt ca multi oameni ma vad o ciudata cand imi folosesc pauza de pranz la serviciu ca sa citesc, cand le spun ca nu ma mai uit la televizor si nu cunosc vreo “vedeta” sau arena politica, cand aleg sa mananc sanatos, sa imi prioritizez in felul meu activitatile, cand aleg sa ignor negativistii, cand iubesc oamenii pestriti asa cum sunt, cand refuz sa ma abat de la unele obiceiuri importante pentru mine, cand nu respect dogme de nici un fel si reguli sociale care mi se par nefondate si nefolositoare, cand ma indoiesc de lucruri general acceptate ca fiind adevaruri.

Fii tu insuti. Toti ceilalti sunt luati. (Oscar Wilde)

4. Lucrurile mari in viata nu sunt urgente. Vrem totul acum, sau daca se poate, ieri. Vrem bani multi, faima, o familie unita, o relatie implinita, o afacere de succes, sa ajungem pe pozitia din varf in compania in care lucram si multe altele, dar vrem asta rapid. De obicei, este o dorinta nerealista. Daca nu ai fondat o companie in epoca ”.com”, este mai putin probabil sa poti avea succes peste noapte (pana la o alta etapa de oportunitati explozive). Succesul necesita timp pentru a fi construit. Dar anul acesta poti construi o fundatie solida si poti sa-l transformi in cel mai bun an al tau de pana acum.

Cea mai mare problema cand vrei totul peste noapte este faptul ca asteptarile nerealiste sunt idei limitative ce se intorc impotriva ta in momentul in care nu se implinesc in conditiile in care vroiai tu. Este momentul in care te simti dezamagit de tine, iti scade increderea in fortele proprii, esti nefericit si poti intra chiar in depresie pentru ca realitatea nu s-a pliat peste modelul din mintea ta, peste filmul tau. Din pacate, vorbesc din proprie experienta. Iar ca sa iesi din acest blocaj, trebuie sa-ti rescrii scenariul din minte. Ca sa nu ajungi acolo, este mai bine sa fii flexibil atunci cand aloci un timp pentru realizarea visului tau pentru a putea sa il ajustezi pe parcurs in functie de cum evolueaza lucrurile. Rabdarea este o virtute si merita sa o cultivi. Se considera ca pentru a atinge performanta in orice domeniu este nevoie de aproximativ 10 ani de munca sustinuta. Asta inseamna ca practica zilnica este esentiala pentru a atinge succesul de top.

5. Nimic nu te coboara mai tare ca succesul. Daca ai incheiat anul cu un succes, cu ceva ce ai vrut sa obtii si ai reusit, acum trebuie sa fii mai atent ca inainte, pentru ca nimic nu te coboara mai tare ca succesul. Daca te imbeti prea tare de ultimul succes, risti sa ramai o vreme buna, daca nu toata viata, in acea stare de multumire. Ea este sanatoasa, dar sa nu se prelungeasca prea mult, pentru ca te poate impiedica sa ai si alte reusite. Dupa cum am mai spus, viata si fericirea inseamna progres. Ai vazut cateodata artisti care se remarca si au un succes destul de mare intr-un anume moment, pentru ca apoi sa nu mai auzi niciodata de ei. Sau auzi de oameni care se lauda ca in liceu erau olimpici la vreo disciplina. Foarte frumos, dar asta a trecut si se pare ca nu te-a ajutat prea mult daca azi nu poti sa te lauzi cu ce faci acum.

Este chiar trist ca oamenii sa se multumeasca cu un singur succes, o singura data, pentru ca cine a avut potential sa faca ceva stralucit, are potential sa faca mult mai mult de atat, in mod repetat. Undeva a existat un blocaj, poate o falsa incredere in sine bazata pe o singura reusita, sau adormirea pe laurii victoriei, sau o motivatie nesanatoasa (poate omul si-a dorit succesul doar ca sa devina faimos, sau pentru bani, dar nu ii placea ce face si de aceea se opreste, nu are resurse interioare sa continue si sa munceasca pentru succese si mai mari).

Strategia care te ajuta sa-ti atingi obiectivele si sa-ti transformi viata

Aceasta strategie functioneaza daca o aplici la un plan de transformare pe un an, pe mai multi ani, sau pentru atingerea oricarui obiectiv, mic sau mare. Elementele ei sunt secretele ce stau in spatele succesului celor care reusesc mereu in tot ceea ce isi propun.

1. Viziunea. Stabileste clar ce iti doresti cu adevarat, nu ceea ce crezi ca ai vrea sau ar trebui sa faci/obtii. Oamenii in mod normal isi formuleaza dorintele astfel: „Imi doresc sa slabesc 10 kg”, „Nu voi mai manca zahar”, „Ma voi lasa de fumat”. Greseala este ca aceste formulari nu sunt motivante si nu te inspira sa treci la actiune pentru ca nu iti spun ce vei obtine, ci ceea ce nu ai voie sa faci. Iar aceasta exprimare nu e stimulanta. Deci, atentie: daca vrei sa reusesti sa realizezi ce-ti propui, trebuie sa creezi o viziune ce te motiveaza, te incanta si iti ofera ceva ce iti doresti foarte mult; sa iti doresti atat de mult sa obtii acel lucru, incat sa nu poti dormi noaptea, sa astepti sa vina dimineata pentru a face inca un pas spre visul tau.

Viziunea se refera la ceea ce vrei sa creezi, este pozitiva, este clara si specifica si te impinge de la spate. Daca va trebui sa-ti folosesti doar vointa ca sa-ti atingi obiectivul, probabil ca nu vei reusi deoarece avem o cantitate limitata de vointa, iar cand se epuizeaza, renuntam. Nu putem sa ne fortam la infinit, daca nu e ceva in spatele nostru sa ne impinga inainte oferindu-ne un impuls. Doar viziunea care te incanta si te impulsioneaza te va ajuta sa obtii ceea ce vrei. De exemplu, daca vrei sa slabesti, ar trebui sa formulezi dorinta asa: „Vreau sa slabesc 10 kg ca sa ma simt mai bine si sa arat mai tanar”.

2. Motivul este bunul tau cel mai de pret. Vorbeam recent despre importanta de a-ti cunoaste scopul indiferent ce ai face, de a-ti stabili inca de la inceput DE Ce-ul, motivul pentru care faci ceea ce faci. Cand stii de ce vrei sa faci un lucru, nimic nu te poate opri sa-l indeplinesti. Aceasta este motivatia ta.

Daca pornesti din capul locului cu motivul in minte si daca il revezi zilnic, nu ai nevoie de alta sursa de motivatie. Automotivarea este cea mai importanta si e mult mai puternica decat motivatia exterioara (bani sau alte beneficii materiale). In acest fel nu risti nici sa vanezi ceea ce considera altii a fi succesul (familia ta, media, societatea), ci iti vei construi propriul succes, acela pe care il vrei tu, cel care consideri ca iti va face viata mai buna. Tu stii cel mai bine ce este bun pentru tine. Nu lasa pe nimeni sa-ti serveasca propriile idei. Gandeste cu creierul tau si condu-ti viata dupa propriile principii.

Daca nu te-ai gandit inca la aceasta idee, scrie-ti acum pe o foaie de hartie, sau in telefon DE CE-ul, motivul pentru care vrei sa faci ceea ce vrei sa faci. Apoi reciteste-l zilnic pentru a te mentine pe drumul drept pana la capat si pentru a nu te lasa prada distragerilor, neprevazutului sau oamenilor care te vor descuraja. Gaseste-ti DE CE-ul, iar mintea iti va arata cum.

Cand ne facem planuri pentru un an sau o perioada mai lunga, pot interveni o multime de probleme si obstacole neprevazute care sa ameninte sa ne devieze de la drumul nostru: crize economice, evenimente neplacute in familie, o problema de sanatate, etc. Iar in aceste momente doar un motiv suficient de puternic ne ajuta sa nu ne lasam prada fricii, sa gasim o cale de a merge inainte indiferent de realitatea din jurul nostru. Poti sa ai un motiv pozitiv (daca fac asta, obtin lucrul asta), sau negativ (daca nu fac asta, ma va costa cutare lucru). Formuleaza-l cum crezi ca te ajuta mai bine (esti genul care cauta placerea, sau genul care fuge de durere). Daca ai un motiv puternic si stii de ce vrei sa faci ceea ce vrei sa faci, vei gasi intotdeauna o cale si resursele sa o duci la bun sfarsit.

3. Aminteste-ti zilnic planul si incarca-te cu energie. Reciteste-l, rememoreaza in fiecare zi motivul pentru care vrei sa obtii acel lucru si intra astfel in starea emotionala necesara pentru a merge inainte si a face pasul necesar ce poate fi facut in acea zi. Daca poti, fa sa fie primul lucru pe care il faci in ziua respectiva: actiunea ce te duce cu un pas mai aproape de obiectivul tau. Abia apoi treci la treburile tale zilnice.

Aminteste-ti de o perioada in care ti-ai dorit foarte tare ceva (o relatie, o masina, un nou job), atat de tare incat nu puteai sa te gandesti la altceva si erai de-a dreptul obsedat sa faci acel lucru. Poate ca nici nu stiai in acel moment cum sa il obtii, dar aveai o viziune clara a ceea ce iti doreai, un motiv puternic, il vizualizai zilnic, il simteai ca si cand s-ar fi intamplat deja. Apoi lucrurile au inceput sa se intample, pur si simplu; mintea te ajuta sa atragi oamenii potriviti, oportunitati, situatii favorabile care la un moment dat s-au legat intre ele, poate chiar fara un plan dinainte stabilit. Intotdeauna emotia are puterea. A te incarca zilnic cu emotia potrivita, ca si cand ai fi realizat/obtinut ce-ti doresti, a intra in starea emotionala necesara, este ceea ce iti da energie si putere sa faci orice e necesar pentru a-ti atinge telul.

Mai mult, acea stare te face atent la orice detaliu, situatie care te poate duce acolo. Exista o parte din creier numita Sistem Reticular de Activare (SRA) care determina ce anume observam din mediul in care traim. Acest sistem ne ajuta mai ales cand tintim un obiectiv, pentru ca dorinta noastra de a atinge obiectivul ii spune creierului „vreau sa observi si sa-mi semnalezi tot ce se leaga de acest subiect si ma poate ajuta sa ajung la obiectivul meu”.

Acesta este mecanismul legii atractiei; nu este implicata nici o magie, chiar daca nu ne dam seama cum se intampla asta si chiar daca noua ni se pare ca ceea ce ne dorim vine spre noi, de fapt totul tine de aceasta capacitate a creierului de a ne duce pe noi spre tinta noastra. Daca ne reamintim zilnic de dorinta noastra, de motivul pentru care vrem s-o indeplinim, daca o vizualizam, creierul, prin SRA, devine foarte atent la orice detaliu ce poate ajuta la indeplinirea planului nostru. Oamenii rareori se gandesc zilnic, obsesiv la obiectivele lor, chiar daca fac liste de dorinte si chiar planuri ca sa le obtina; ei nu-si umplu mintea cu viziunea vietii lor de dupa ce vor atinge obiectivul, iar asta face ca putini sa reuseasca cu adevarat in ce isi propun.

4. Creste-ti standardele. Oamenii reusesc sa faca doar lucrurile pe care TREBUIE sa le faca, nu si cele pe care isi spun ca AR TREBUI sa le faca. Cat timp ne spunem ca „ar trebui”, inseamna ca „mai merge si asa”, mai avem variante. „Trebuie” sa facem lucruri cand nu mai avem alternative. Daca iti cresti standardul de viata, iti impui sa traiesti la un nivel superior, TREBUIE sa traiesti asa. Anumite activitati devin imperative.

Cand vrei sa renunti la vicii, la tutun si alcool de exemplu, iti ridici standardul de la o viata nociva, la una sanatoasa. Si daca sanatatea devine pentru tine imperativa, daca iti doresti neaparat sa fii sanatos, daca este un motiv puternic, acest motiv te ajuta sa reusesti. Cand sanatatea devine mai importanta pentru tine decat viciile, atunci te vei schimba si vei adopta obiceiuri sanatoase. Pana atunci, cat timp „ar trebui” sa renunti la vicii pentru ca asa ar fi bine, sau pentru ca asa iti spune mama, nu o vei face. Doar cand vrei tu cu adevarat si gasesti in tine motivatia suficient de puternica (sanatatea, sau alta motivatie), abia atunci vei reusi sa invingi starile fizice nu tocmai placute ale privarii de tutun si alcool.

Dar pentru asta, trebuie sa vina ziua in care iti cresti standardul si spui: „Gata. Pana aici. TREBUIE sa renunt la vicii pentru ca vreau sa fiu sanatos, iar sanatatea este cea mai importanta pentru mine!” Din acel punct nu mai ai nevoie sa apelezi la vointa, pentru ca motivul tau e suficient de puternic incat sa te ajute sa reusesti. Noua realitate, viziunea ta despre tine fiind mai sanatos, devine parte din identitatea ta.

Oamenii actioneaza in conformitate cu cine cred ei ca sunt, cu imaginea lor despre ei insisi si vor face totul sa se alinieze cu ea. De aceea, cand un om care se vede a fi sincer, este intrebat daca a mintit, el va raspunde “eu nu sunt acest gen de persoana”, deci se simte chiar ofensat ca cineva ar putea crede despre el ca minte. Si ca sa continuam exemplul cu fumatorii, ei spun adesea “eu sunt fumator”; aceasta este imaginea lor despre sine si cat timp isi repeta cu convingere asta, sansele sa se lase de fumat sunt mici; probabil ca se vor intoarce iar si iar la tutun. Cea mai puternica forta a personalitatii omului este nevoia de a fi consecvent imaginii pe care o are despre el, omului care crede ca este. Cine se vede exuberant, se va comporta ca atare si va fi dezinvolt si o va arata; in plus, nu va avea niciodata un comportament conservator.

Aici avem o problema ascunsa: cand anume ti-ai format aceasta parere despre tine. Oamenii in general isi formeaza o imagine de sine undeva in adolescenta si in prima tinerete, si merg cu ea inainte zeci de ani, desi viata ii face sa se mai schimbe in timp. De aici unele conflicte interioare intre cine crezi ca esti si cum te vad altii, sau intre cine crezi ca esti si responsabilitatile pe care le ai, dar nu realizezi ca le ai. Daca, de exemplu, nu te iei in serios pentru ca te vezi inca prea tanar, dar ai trecut bine de 30 de ani, sunt sanse sa nu-ti asumi responsabilitatile pe care le ai (iar oamenii cred ca esti dezorganizat), sau nu iti asumi responsabilitatea faptelor tale, dand vina mereu pe altii pentru greselile pe care le faci; ai ramas un infantil in acest caz.

Relativ devreme in viata ne formam convingeri legat de ce alegem sa credem, de ce suntem sau nu capabili, cum suntem ca oameni, iar aceste convingeri devin o cupola de sticla deasupra noastra care ne controleaza. Daca ti-ai spus candva in mod repetat ca nu esti capabil sa faci un lucru, ajungi sa crezi asta si nici macar nu vei mai incerca sa-l faci, pentru ca nu crezi ca poti. Dupa ce a trecut timpul si ai acumulat experienta, probabil ca ai putea sa faci acel lucru, dar nu vei mai incerca decat daca iti vei ajusta mai intai imaginea de sine si o vei actualiza.

Problema este ca eu nu vad aceasta ca fiind o limitare a mea, pe care mi-am insusit-o demult, ci cred ca “asa sunt eu”. Cat timp nu sunt eu insumi si nu aliniez imaginea mea de sine cu realitatea, cu ceea ce am devenit intre timp, nu voi fi fericit. Testul este sa faci lucruri spontane, pentru ca atunci iese adevaratul sine la lumina, neconditionat de gandire si autocontrol. Cand te reconectezi cu sinele tau si te realiniezi cu adevaratul tu, atunci vei capata energia necesara pentru a-ti creste standardele la care vrei sa-ti traiesti viata.

Asa cum obtinem in viata maxim atat cat credem ca meritam, la fel traim in conformitate cu cine credem ca suntem, la un standard care reflecta imaginea din mintea noastra despre noi insine. De exemplu, corpul fizic, silueta ta de azi, depinde nu de obiective (de a tine dieta, de a face sport), nici de dorinte (de a fi slab), ci de standard (eu sunt/nu sunt o persoana atletica). Standardul pe care ti l-ai propus, care vine din imaginea de sine, iti da energia de a trai la acel standard si a face schimbarile necesare care sa te duca acolo.

Uneori reusesti prin puterea vointei sa-ti atingi obiectivul (sa slabesti, de exemplu), dar daca in mintea ta exista o contradictie intre cine esti si standardul la care vrei sa traiesti, vei reveni mereu la stadiul initial (gras). Oamenii care incearca la nesfarsit diete doar pentru a se ingrasa din nou, trebuie sa inteleaga si aceste mecanisme ale mintii care ii blocheaza (pofta se formeaza in creier), pe langa fenomenele fizice ce tin de variatiile metabolismului. Cat timp nu le inteleg, chiar daca slabesc, se ingrasa mereu la loc.

Oamenii care fac sport, de exemplu, nu au mai mult timp liber ca tine, dar sportul este pentru ei in categoria TREBUIE, nu doar in categoria AS VREA sau AR TREBUI. Nu te speria ca trebuie sa-ti schimbi identitatea; trebuie doar s-o transformi si s-o actualizezi, s-o aliniezi cu standardul la care ti-ai propus sa traiesti. Ce trebuie sa schimbi sunt anumite activitati ale tale si anumite obiceiuri care iti servesc mai bine decat cele actuale in noua viata pe care vrei s-o ai. Daca incepi sa te identifici intr-un nou mod si iti insusesti asta, daca o repeti zilnic, iar acesta devine standardul dupa care vei trai, atunci vei gasi o cale sa transformi standardul in realitate. Cine face bani, de exemplu, va gasi o cale sa faca bani si cand conditiile economice sunt nefavorabile si toata lumea are probleme. Psihologia, modul de gandire este crucial si el determina viata pe care o avem. Nu avem control asupra lumii, dar avem control asupra mintii noastre si trebuie sa lucram in punctele esentiale.

A-ti schimba viata inseamna a-ti schimba gandirea. (Tony Robbins)

Sa ne gandim la sportivii de performanta care castiga la sutimi de secunda fata de urmatorul concurent. Aici nu e vorba de talent in plus, ci de standardele pe care si le-au fixat.

Zilnic cer de la mine si de la corpul meu mai mult decat se poate astepta cineva. Nu concurez cu nimeni altcineva, decat cu ceea ce sunt capabil sa fac eu insumi. (Michael Jordan)

5. Schimba-ti obiceiurile. Obiceiurile, acele actiuni pe care le facem in mod regulat, ne ajuta sa transformam standardul in realitate. Un mare vis pe care il ai necesita timp si o buna planificare pentru a putea sa-l duci la bun sfarsit. Unul dintre motivele pentru care reusim cu greu sa ne indeplinim obiectivele mari este faptul ca ne sperie marimea lor. Ceea ce trebuie sa facem este sa le impartim in bucati mici – pasii de parcurs zilnic – pe care nu ne vine greu sa-i facem. Aici ne ajuta obiceiurile, pe care le atasam acelor actiuni mici, zilnice pentru a duce planul la indeplinire. Fiecare pas este o mica victorie, care iti da energie si determinare sa mergi mai departe.

Ritualurile pe care le avem zilnic ne definesc, spun o poveste despre noi. (Citeste mai multe despre implementare obiceiurilor in articolul Cum scapi de obiceiurile proaste si cum le adopti pe cele bune). De exemplu, daca ai fizicul pe care ti-l doresti ai ritualuri diferite fata de situatia in care nu ai corpul pe care il vrei. Probabil ca un om care are o forma fizica buna face miscare la prima ora a diminetii si mananca un mic dejun sanatos, in timp ce un supraponderal isi amana alarma, apoi se uita la televizor in timp ce isi bea cafeaua plina de zahar, iar apoi mananca un mic dejun atat de copios (poate si un croissant cu ciocolata), incat ii taie o parte din energia pe care i-a dat-o cafeaua.

In mod similar, un om care are o relatie fericita, are obiceiuri diferite cand ajunge acasa fata de omul care are o relatie plafonata. Primul vine acasa cu un zambet larg, isi ia sotia in brate si au un schimb de replici pe un ton cald, jovial, in timp ce al doilea vine plictisit, se tranteste pe canapea, vorbeste putin, se uita la televizor sau foloseste internetul in cea mai mare parte a timpului, fara sa aiba vreun moment de intimitate cu partenera lui. Succesul se compune din lucruri marunte, iar acestea se intampla cu ajutorul obiceiurilor pozitive.

Daca ai suficienti bani sau nu ai suficienta disciplina, poti cumpara un program care sa-ti spuna ce si cum sa schimbi in viata ta, sau poti cere ajutorul unui coach care sa te indrume, sau al cuiva din familie care sa nu te lase sa mai gresesti. Dar cel mai simplu este sa iei drept model o persoana care arata asa cum ai vrea si tu sa arati si care stii ca are obiceiuri bune, sa-i studiezi obiceiurile si sa-ti faci o lista cu obiceiuri la care trebuie sa renunti si altele mai bune pe care trebuie sa le adopti. Pana atunci, foloseste sugestiile de obiceiuri de mai jos.

6. Foloseste mecanismul placere/durere. Despre acesta am discutat in articolul Placerea si durerea – elementele secrete care fac schimbarea usoara. Oamenii care se opun schimbarii fac asta pentru ca in mintea lor situatia actuala este asociata cu placerea, iar situatia noua, cu durerea. Evident, pentru a trece prin schimbare mai rapid si mai usor, trebuie sa facem invers: sa incepem sa asociem situatia veche cu durerea si pe cea noua cu placerea. In acest fel, trecerea va fi simpla. Placerea si durerea sunt butoanele pe care trebuie sa le apasam intr-un mod precis pentru a renunta la un obicei vechi si a adopta unul nou, mai bun. In exemplul de mai sus, placerea asociata cu a fi sanatos trebuie sa fie mai mare decat placerea de a consuma tutun si alcool.

20 de obiceiuri bune pe care sa le adopti si care te ajuta sa ajungi la o performanta de elita

Putem intelege teoria, tot ce e expus in acest material si in altele, putem avea si o strategie buna, dar totusi sa nu reusim sa punem aceste idei valoroase in practica. Pentru asta avem nevoie de disciplina, determinare si perseverenta, sa nu renuntam cand ne e greu sau nu avem timp, sa nu ne descurajam daca rezultatul nu apare imediat, sa invingem frica, sa nu amanam si multe alte probleme care ar mai putea sa ne tina pe loc. Cel mai important element care ne ajuta sa facem orice schimbare in viata noastra si sa fie durabila sunt obiceiurile.

Mai jos ai o lista cu obiceiuri pe care ar fi bine sa le adopti treptat pentru a te ajuta sa ramai concentrat pe planul tau si sa il duci la indeplinire. Acestea sunt obiceiurile pe care se bazeaza cei mai mari performeri ai lumii, sunt testate, dau rezultate maxime si sunt cele mai potrivite sa-ti bazezi pe ele strategia acum, sau in orice alta situatie. Daca nu stii prea multe despre obiceiuri si cum poti sa le implementezi, citeste articolul Cum scapi de obiceiurile proaste si cum le adopti pe cele bune. (Optional, poti citi si Puterea obiceiurilor de a ne schimba viata).

Vei observa ca multe dintre obiceiuri se leaga de rutina de dimineata si de seara. Acestea sunt momente care au puterea de a ne umple de energie fizica si mentala si e bine sa le folosim la maxim. Alege-ti dintre ele obiceiurile de care crezi ca ai nevoie si incepe cu cel mai important. Studiile au aratat ca avem nevoie de 21-66 de zile pentru a adopta un obicei nou si pana la 100 de zile daca este vorba de unul care nu ne face placere sau e mai complex. Se recomanda sa adoptam obiceiurile pe rand, pentru ca nu ne putem concentra la mai multe elemente noi deodata. Insa daca vei vrea sa adopti mai multe ritualuri din lista de mai jos, incepe cu primul si dupa 1-2 saptamani, cand acesta e aproape implementat, treci si la urmatorul.

1. Ai grija de convingerea ta. Daca nu crezi ca poti face acest an cel mai bun an al tau de pana acum, nu vei face nici primul pas. Foloseste-te de experienta din trecut in care ai reusit sa realizezi ceva important pentru tine si gandeste-te ca daca ai putut o data, vei reusi de oricate ori iti propui ceva. Poti folosi mantre sau afirmatii pozitive (de exemplu: „pot sa realizez chiar si lucruri mari, mai ales daca le impart in bucati mai mici”, „sunt convins ca am calitatile, experienta si puterea sa imi transform viata”, „acest an este cel mai bun an al meu de pana acum” – foloseste timpul prezent, de parca s-ar fi intamplat deja; este un truc pentru ca afirmatiile sa aiba efect, „aceasta este o zi minunata”, „azi sunt plin de energie”, „azi imi ridic munca la urmatorul nivel”, etc.). Orice idee repetata suficient de des, devine convingere. Iar convingerile inving frica.

2. Trezeste-te mai devreme. Daca nu-ti ajunge timpul sa muncesti pentru a-ti atinge acest obiectiv, trezeste-te cu minim o ora mai devreme, in care sa lucrezi la proiectul tau, sau sa faci sport si alte activitati pentru a putea sa eliberezi timp pentru visul tau. Trezitul de dimineata este un obicei bun, care iti ia maxim 2 luni sa-l implementezi, chiar daca la inceput e greu, si iti ofera avantajul linistii si a lipsei distragerilor de peste zi. Este un timp de calitate, perfect pentru a te concentra la ce e important.

3. Incepe ziua motivandu-te. Fa un obicei din a-ti incepe ziua cu recitirea motivului pentru care vrei sa atingi obiectivul si a pasilor mari, plus ceea ce ai de facut in ziua ce incepe acum. Iti va lua 2 minute, dar are puterea sa te motiveze si sa-ti dea energia necesara pentru a-ti duce la bun sfarsit treburile zilnice, incepand cu acele activitati ce te vor duce cu un pas mai aproape de tinta ta. Nu-ti irosi orele cele mai productive si mai pline de energie ale zilei facand lucruri neimportante.

4. Prima ora a zilei este ora puterii. Pentru ca pe parcursul zilei sa ai energia mentala si fizica necesara indeplinirii sarcinilor, incepe-ti ziua ca un campion. Ai 60 de minute ca sa te pregatesti pentru ziua ce urmeaza (mental, emotional, spiritual). Structureaza-le in acest fel:

  • 20 de minute de exercitii fizice, care te fac sa te simti fericit ( sportul declanseaza secretia de hormoni ai starii de bine, cunoscatorii stiu). Vei fi inspirat, concentrat, energizat, vei dobandi putere interioara si vitalitate.
  • 20 de minute invata ceva, citeste, studiaza ceva ce te intereseaza, asculta un audiobook, sau materiale informative legate de domeniul ce te preocupa. Poti studia un personaj din viata reala care a obtinut exact rezultatele pe care le vrei si tu; analizeaza-i tactica, strategia, metodele, obiceiurile, etc., pe care apoi sa le aplici si tu. (Daca citesti doar ce citeste toata lumea, poti gandi doar cat gandeste toata lumea. – Haruki Murakami)
  • 20 de minute de programare –  scrie in jurnal (fii recunoscator pentru tot ce ai realizat si ce e bun in viata ta – asta te va face fericit; revizuieste planul mare, aminteste-ti motivul pentru care lucrezi sa-ti atingi obiectivul – DE CE-ul, scrie-ti visele, etc.). Vei castiga emotie pozitiva si energie mentala. In cele 20 de minute de programare, revizuieste-ti programul zilei ca sa-l ai proaspat in minte si sa te concentrezi la a-l realiza (in viata si in business, concentrarea este mai importanta decat inteligenta).

5. Incepe si incheie ziua cu recunostinta. Recunostinta iti creste nivelul de fericire si de putere interioara si te ajuta sa te concentrezi pe ceea ce ai, nu pe ceea ce iti lipseste, pe cat de mult ai realizat, nu pe cat de mult mai e pana la final. Bucura-te de ce ai acum, nu astepta sa ai succes mai intai pentru ca apoi sa te bucuri de viata (bucuria te ajuta sa atingi succesul mai repede).

Concentreaza-te pe valoare, nu pe cost. (Warren Buffet)

6. Pregateste-te pentru victorie cu o seara inainte si cu o saptamana inainte. In fiecare seara scrie-ti programul pentru a doua zi, sau lista „to do”. Ceea ce tine de indeplinirea obiectivului tau cel mai important sa fie pe primul loc. In acest fel ai claritate si subconstientul tau va lucra peste noapte, iar a doua zi te va ajuta sa-ti respecti programul, sa gasesti o cale sa rezolvi toate treburile din lista, chiar si atunci cand apar distrageri sau situatii neprevazute. Probabil ca ai observat ca daca nu-ti planifici activitatile (preferabil in scris), vei reusi sa indeplinesti cam jumatate din ele si intotdeauna ramane ceva nefacut. Felul in care iti inchei ziua determina cum te vei simti in dimineata urmatoare. Duminica programeaza-ti saptamana urmatoare.

7. Adopta obiceiuri sanatoase seara, care te ajuta sa te trezesti entuziasmat, concentrat si energizat. Aloca pana la 30 de minute seara ca sa-ti planifici urmatoarea zi, scrie 3 invataminte pe care le-ai invatat azi, 3 lucruri bune care ti s-au intamplat, sau daca ai gresit ceva si cum poti corecta, sau cum poti lua decizii mai bune in viitor in situatii similare.

8. Sarbatoreste fiecare mica victorie. Acesti pasi zilnici si saptamanali de care vorbim reprezinta mici victorii atunci cand ii bifezi ca fiind realizati. Este important sa te bucuri de ei si sa folosesti momentul si pentru a vizualiza cum iti atingi telul. Poti sa-ti oferi chiar cate o mica recompensa, pentru a te simti si in acest fel stimulat sa mergi mai departe. (Recompensele ar fi bine sa nu fie alimente sau vreun viciu, ci mai degraba cateva minute pana la jumatate de ora in care sa faci ceva ce iti place mult).

9. Petrece-ti timpul facand lucruri care conteaza, care te ajuta sa te dezvolti si care te mentin concentrat la ceea ce ai de facut. Elimina influentele toxice care iti scad nivelul de fericire. Nu mai privi la tv programe daunatoare (violente, negativism), nu barfi, nu te (mai) plange de nimic, nu te victimiza. Mediul in care traiesti iti influenteaza felul de a gandi. Transforma-l in excelenta. Elimina vampirii energetici si petrece-ti timpul intre oameni pozitivi si cu oameni pe care ii admiri (daca e vorba de o personalitate la care nu ajungi fizic, stai in contact cu munca lui si studiaza-l). Inconjoara-te de oameni mai rapizi, mai destepti si mai eficienti decat tine, de la care ai ce sa inveti mereu si in preajma carora te simti inspirat si stimulat sa evoluezi. Construieste-ti zilele in jurul obiectivelor si prioritatilor tale. Fiecare zi e importanta; viata inseamna zilele in miniatura.

Nu e ceva mai inutil decat sa fii eficient la ceva ce nu era nevoie sa faci. (Peter Drucker)

10.  A doua runda de exercitii fizice. Pe parcursul zilei mai fa inca 20 de minute de exercitii fizice, plimbare, sau orice fel de miscare ce iti face placere, de preferat in aer liber pentru a te elibera de tensiunea fizica si mentala acumulata, pentru a fi sanatos, in forma, pentru a-ti stimula creativitatea si a te umple din nou de energie, pentru a fi mai fericit si a avea mai multa incredere in tine. Odata cu forma fizica, creste si productivitatea ta, claritatea, capacitatea de concentrare, energia, creativitatea, capacitatea de a inova, vei arata mai bine, te vei simti mai puternic. Din nou, cunoscatorii stiu ce inseamna si merita sa afli si tu ce poate face pentru tine o jumatate de ora de deconectare si schimbare de rutina si ritm in mijlocul zilei.

Cine transpira mai mult in practica, sangereaza mai putin in razboi (soldatii spartani)

11. Concentreaza-te pe un singur obiectiv pana il indeplinesti si spune NU la orice altceva. Concentreaza-te ca un maniac pe o singura oportunitate, nu cauta sa prinzi mai multi iepuri. Nu incerca sa fii bun la mai multe lucruri, ci sa fii extraordinar la unul singur. Calitatea executiei determina performanta. O singura idee executata perfect, poate sa-ti schimbe viata. Sa ai mereu in minte intrebarea: acest lucru/activitate ma ajuta sa-mi indeplinesc obiectivul, sau nu? Nu avem timpul necesar pentru toate lucrurile pe care ne-ar placea sa le facem. Cand spui da la ceea ce nu e important, spui nu la ceea ce e important.

12. Revizuieste-ti saptamanal planul. Aloca-ti timp ca la sfarsit de saptamana sa analizezi cat ai realizat din ce ti-ai propus pentru saptamana incheiata, ce a mers prost, ce trebuie revizuit, ajustat, daca a intervenit ceva neprevazut – bun sau rau – care trebuie luat in considerare si care te poate incurca sau ajuta, etc. Analiza si cuantificarea sunt importante; fara ele nu am sti daca am evoluat sau nu si cat. Scrie (in jurnal/agenda) o scurta descriere a fiecarei zile din saptamana trecuta (ce am facut bine, cu ce m-au ajutat reusitele, ce slabiciuni am si pot sa le imbunatatesc, cum mi-am petrecut zilele). Asta te face sa fii constient de viata ta si de calitatea zilelor tale. Apoi da-i o nota saptamanii si scrie o scurta descriere a ei (ai fost productiv, ti-ai atins sau nu obiectivele propuse duminica trecuta, etc.)

13. Intalneste-te saptamanal cu un om aflat pe acelasi drum. Poate fi partenerul de viata, cineva din familie, un prieten sau coleg, care vrea si el sa-si construiasca cel mai bun an de pana acum. Intalniti-va pentru o ora, poate la o plimbare in parc, si discutati despre acest plan comun, impartasiti-va experientele, obstacolele si evolutia, strategiile si planurile, incurajati-va reciproc si alimentati-va cu energie in ceea ce v-ati propus.

14. Invata cat mai mult. Ca sa-ti dublezi performanta, tripleaza investitia in cunoastere. Daca ai nevoie, urmeaza un curs, citeste carti din domeniul ce te intereseaza (cauta-le pe cele mai bune), asculta un audiobook, cauta materiale informative de orice fel pe internet si nu in ultimul rand invata de la persoana pe care ai ales-o ca model si care a obtinut deja rezultatele pe care le vrei si tu. Investeste in dezvoltarea ta personala.

Educatia formala te va ajuta sa-ti castigi o paine. Autoeducarea te va ajuta sa faci o avere. (Jim Rohn)

15. Obisnuieste-te sa gandesti cu propriul creier. Nu fi ecoul credintelor celorlalti. Gandeste singur, fii confortabil cu tine, fa ce simti, conform cu principiile tale. Tu stii cel mai bine ce e potrivit pentru tine. Pune-ti intrebari legat de orice si dezvolta-ti un instinct bun.

16. Fii generos. Este suficient pentru toata lumea si exista loc sub soare pentru fiecare. Ofera, nu doar lua, serveste cat mai multi oameni si ti se vor intoarce multe acte de generozitate cand te astepti mai putin si cand ai mai mare nevoie.

17. Fa sport. Misca-te, fa orice exercitii iti plac si creste-ti nivelul de sanatate si vitalitate. Este unul dintre cele mai importante obiceiuri, care merita efortul.

Nu e nici un castig sa fii cel mai bogat din cimitir. (Robin Sharma)

18. Fii consecvent in a fi cu fiecare zi mai bun. Progresul se compune din mici reusite zilnice; nu e nevoie sa faci in fiecare zi ceva maret. Daca indeplinesti zilnic 3-5 obiective (personale+profesionale), la sfarsit de luna si de an acestea vor face diferenta.

19. Iarta ca sa te eliberezi emotional. Unul din marile blocaje ale oamenilor cand vor sa evolueze este faptul ca nu pot ierta si nu se pot desprinde de trecut. Daca ti-ai pierdut increderea in tine si in oameni, ai fost tradat vreodata, trebuie sa lasi totul in urma pentru ca iti face mult rau. Este un bagaj pe umerii tai, care te blocheaza si nu te lasa sa inaintezi. Concentreaza-te de acum inainte pe ce ai de facut cu viata ta, nu pe ce fac sau au facut altii. Nu-ti pierde vremea cu ceea ce nu depinde de tine si cu ceea ce nu poti influenta si nu sta in puterea ta sa schimbi. Foloseste-ti timpul si energia pe a merge inainte. Mereu inainte. Ce a fost, a fost, e trecut, e mort. Concentreaza-te pe ce reactie este mai sanatos sa ai: sa nu pui la suflet, sa nu iei totul personal si sa traiesti asa cum simti ca vrea sufletul tau sa traiasca. Iertarea este un dar pe care ti-l faci tie insuti.

20. Analizeaza-ti periodic conflictele interioare. Aceste conflicte ne scad calitatea vietii pentru ca aduc in mintea noastra idei contradictorii. Asa cum am vazut in articolul Ideile limitative, felul in care ne distrug viata si cum putem sa le eliminam, poate fi gresita una dintre ideile contradictorii, sau ambele. Ele devin convingeri si daca nu sunt orientate spre progresul si binele nostru, nu ne lasa sa inaintam in directia dorita, iar in timp duc chiar la depresii si nefericire (ajungem sa ne dam seama ca viata noastra nu e cea pe care ne-o dorim). Practic, realitatea nu se suprapune peste felul in care vedem noi lucrurile. Cand detectezi un conflict interior, ai doua variante: fie sa modifici realitatea, fie sa iti schimbi povestea din minte, sa rescrii scenariul cu unul care te avantajeaza si te ajuta sa ajungi unde iti doresti.

  Nu ne face fericiti ceea ce obtinem, ci ceea ce devenim si ceea ce putem oferi datorita faptului ca am evoluat. (Tony Robbins)

Daca as fi scris articolul acesta in primele zile ale anului, s-ar fi suprapus peste listele de dorinte pe care toti le facem la sfarsit sau inceput de an. Iar atunci suntem plini de entuziasmul unui nou inceput, avem curaj, ne facem promisiuni si credem cu adevarat ca vom face anul care vine unul extraordinar. Dar adevarul este ca pe masura ce trec lunile, in viata fiecaruia intervin intamplari neprevazute care ne determina, justificat sau nu, sa ne abatem de la planul inceputului de an, sa amanam si, incet, incet sa ne pierdem entuziasmul si determinarea. Acum, insa, este cel mai bun moment pentru asa o analiza. Au trecut primele 2 luni ale anului. Daca la finalul lor nu ai avut macar o mica victorie, macar un pas spre cele mai mari 3 obiective ale tale de anul acesta, sau spre unul singur, inseamna ca undeva ai un blocaj care nu te lasa sa inaintezi si sa faci progrese. Mai sunt 10 luni din an si inca mai poti sa recuperezi timp. Daca pana acum nu ai avut niciun rezultat, este timpul sa schimbi abordarea.

Decide: mai lasi inca un an sa se piarda, sa fie doar copia celor de pana acum, sau te mobilizezi acum si adopti strategia de mai sus?

Noul tau plan de actiune. Cu ce sa incepi

Incepe prin a scrie urmatoarele:

  • Scrie-ti cele mai importante 3 valori personale (sursa de energie si inspiratie)
  • Scrie cele mai importante 5 lucruri care ar trebui sa se intample, ca sa poti considera ca ai avut cel mai bun an al tau de pana acum
  • Scrie un paragraf cu obsesia ta de realizat (daca totul ar merge perfect, cum ar arata viata ta intr-un an, pe toate planurile)
  • Seteaza-ti 3 obiective profesionale si 3 obiective personale (sport, alimentatie, studiu, etc.), iar apoi alege unul singur, cel mai important dintre toate pentru care sa muncesti in urmatorul an.

Planul tau trebuie sa inceapa asa:

  • Alege un domeniu al vietii in care ai nevoie de imbunatatiri (silueta, cariera, relatia de cuplu, relatia cu copiii, banii, etc.) si aplica ce ai aflat in acest material. Sau reevalueaza-ti lista dorintelor si planul de la inceputul anului; lipeste-i informatiile pe care le-ai aflat azi si incepe sa-ti transformi viata chiar de azi. Daca obiectivul tau e mare si nu iti ajung cele 10 luni ramase din acest an, ia-ti un an de acum inainte, sau un an si trei luni daca ai nevoie. Chiar daca descoperi acest material in iulie sau septembrie, poti sa-l aplici la fel; inceputul anului este mai propice sa incepi proiecte pentru ca ai energia unui nou inceput, dar orice luna e buna pentru a incepe un plan pe un an. Chiar daca esti tentat sa planifici schimbari in mai multe domenii ale vietii care necesita imbunatatiri, te sfatuiesc sa alegi doar unul, cel mai important, macar prima data. Nu te incarca prea tare; anul viitor poti incerca sa imbunatatesti doua aspecte ale vietii tale in paralel, dar numai dupa ce exersezi mai intai cu unul si obtii rezultatele dorite.
  • Scrie intr-o agenda sau intr-o nota pe telefon situatia exacta in care te afli acum (am 10 kg in plus, ma simt destul de bine, dar mi-e greu sa alerg si sa urc scarile, nu ma simt in largul meu sa ma dezbrac la piscina, hainele nu ma mai incap, etc.). Trebuie sa stii de la ce pornesti, pentru a putea compara rezultatele ce le vei obtine pe parcurs.
  • Scrie care sunt obiceiurile (proaste) care te-au adus in aceasta situatie. Analizeaza bine si fii foarte sincer.
  • Stabileste unde vrei sa ajungi, care este obiectivul tau, care este viziunea ta. Fii specific, scrie in detaliu.
  • Fa o lista cu obiceiurile care te vor ajuta sa-ti indeplinesti obiectivul.
  • Fa-ti un plan de actiune pe un an, folosind strategia si principiile de mai sus. Incepe cu pasii mari necesari atingerii obiectivului tau, apoi imparte-i in pasi mai mici, in actiuni organizate pe luni, saptamani, sau chiar zile. Astfel, la sfarsitul fiecarei saptamani/luni, vei putea sa vezi clar progresul. Claritatea este putere.
  • Fa-ti un program saptamanal si unul zilnic, un tipar general, in care sa te asiguri ca ceea ce ai de facut intr-o anumita zi sau saptamana, va fi facut. Ideal este sa-ti incepi ziua cu acea actiune care este legata de atingerea acestui obiectiv al tau si abia apoi sa te ocupi de celelalte treburi pe care le mai ai de facut. Daca nu stai prea bine cu disciplina, scrie neaparat un program, o lista scrisa cu activitatile de facut zilnic si pe masura ce le indeplinesti, bifeaza-le. Foloseste-te cat mai mult de puterea lui TREBUIE. Orice ar fi, trebuie sa faci ceea ce ai spus ca vei face.
  • In programul saptamanal trebuie sa incluzi ca activitate obligatorie reevaluarea planului tau, poate duminica.
  • In programul zilnic, prima activitate pe care o treci pe lista trebuie sa fie recitirea motivului pentru care vrei sa faci ceea ce vrei sa faci si reamintirea pasilor mari din planul de mai sus. In acest fel, pe parcursul zilei vei fi inspirat si energizat de importanta a ceea ce vrei sa faci si vei fi motivat sa faci exact ceea ce ai stabilit ca faci.

S-ar putea sa te simti coplesit de atata informatie. Am incercat sa explic cat mai bine ca sa iti poti insusi aceasta strategie. Daca ai unele indoieli, nu trebuie sa ma crezi nici pe mine, nici pe cei de la care am preluat ideile de baza. Testeaza singur, nu ai nimic de pierdut, dar ai enorm de castigat.

Amintindu-ti ca intr-o zi vei muri, e cea mai buna cale de a-ti da seama ca nu ai nimic de pierdut. Esti deja gol. (Steve Jobs)

Viata ne ofera la toti multe oportunitati. Trebuie doar sa fim atenti si sa le vedem la timp, apoi sa le valorificam. Viata isi face partea ei. Tu o faci pe a ta?

In viata exista doar doua dureri: durerea disciplinei sau durerea regretului. (Jim Rhon)

Cum te motivezi, mai ales cand e greu sa inaintezi

Principala sursa de motivatie trebuie sa fie DE CE-ul, motivul pentru care vrei sa atingi acest obiectiv al tau. De aceea e bine sa il repeti in fiecare dimineata, pentru ca mintea ta sa il asimileze si sa iti dea impulsul necesar zilnic. Automotivarea este mai puternica decat orice alta motivatie externa, iar motivele ca implinirea personala, o stare, o emotie, satisfacerea unor nevoi superioare – ca cea a contributiei – au o putere mai mare sa te stimuleze pe termen lung sa faci ce trebuie facut, decat au recompensele materiale.

Leaga dorinta, viziunea ta de o emotie, pentru ca ea este elementul-cheie ce are puterea de a te impinge inainte (vreau sa slabesc ca sa ma simt bine, ca sa ma simt tanar). Motivul trebuie sa fie suficient de puternic incat sa aiba puterea de a te propulsa inainte cand ti-e greu.

Stim cu totii cazuri de oameni care s-au imbogatit si au realizat ca fericirea si implinirea nu tin de bani si ca in paralel trebuie sa ai grija si de nevoile tale mai profunde. De aceea, cand iti formulezi motivul, leaga-l de o emotie pe care ti-o va da atingerea obiectivului. Adevarul este ca tanjim mult mai mult dupa ceea ce ne incalzeste si ne lumineaza sufletul, decat dupa bani.

O alta sursa de motivatie poate fi un caz real, un model pe care sa-l alegi de la inceput, un om care a realizat deja ceea ce vrei tu sa faci. Asta iti ofera informatii despre cum se face ca sa reusesti, dar ii si transmite subconstientului tau ca e posibil, dovada e clara, iar asta iti intareste convingerea ca poti si tu. Ca sa reusesti, trebuie ca mai intai sa crezi.

Inca de la inceput spune-i unei persoane apropiate de planul tau si roag-o sa te asculte, sa-i povestesti din cand in cand despre evolutia ta (iti da incredere in tine sa vorbesti despre micile tale victorii si te ajuta sa afli cum se vede totul si din alt punct de vedere) si sa-ti aminteasca sa nu te abati de la drum cand ti-e greu. Daca nu poti sa faci asta, scrie-mi mie un mesaj sau un mail (inimafericita@gmail.com) si voi incerca sa te ajut cat de mult pot. Odata pornit pe drumul asta, este pacat sa renunti. Stii si tu in adancul sufletului ca poti mai mult decat ai aratat pana acum (nu altora, ci tie).

Oamenii suficient de nebuni sa creada ca pot schimba lumea sunt cei care chiar o fac. (Apple)

Fiecare om are in el potentialul necesar sa-si implineasca viata si sa traiasca asa cum isi doreste. Cred cu tarie ca avem toate resursele necesare in corpul, in mintea si in sufletul nostru ca sa traim armonios, cu bucurie, o viata de calitate, indiferent ce inseamna asta pentru fiecare. Si ca alegem sa folosim obstacolele din mediul in care traim ca pe scuze pentru lipsa noastra de progres si de fericire (traim in momente de crize economice, legislatia din tara mea corupta nu ma ajuta, familia mea nu si-a permis sa-mi ofere sansa sa fac studii superioare, sunt sarac, m-am nascut intr-o familie cu parinti dezinteresati, am un anturaj care ma trage in jos, ploua si de aceea sunt lenes si trist, partenerul meu nu ma respecta si nu ma ajuta, oamenii nu ma inteleg, etc.). De fapt, obstacolele ascund sansa sa ne dezvoltam, dupa ce le depasim si invatam din asta. Nu avem viata pe care ne-o dorim, ci conditiile de care avem nevoie sa ne dezvoltam. Fara provocari, nu ar exista progres.

Ai avut o viata grea pana acum? Crezi ca altii nu au avut? In aceste conditii ce preferi: sa traiesti in continuare in rolul de victima, autocompatimindu-te, sau sa rupi lanturile trecutului cu tot ce a insemnat el si sa iesi la lumina? Vrei sa fii un om de actiune sau unul care se plange ca lumea e rea, rece, ostila si nu il face fericit? Cum vrei sa ramai in amintirea oamenilor: ca cel care a avut o viata grea si a fost defavorizat de soarta, sau ca cel care in ciuda problemelor si neajunsurilor vietii s-a ridicat de oricate ori a fost nevoie, si-a depasit conditia si a trait viata pe care si-a dorit-o? Este optiunea ta.

Indiferent cat de greu a fost trecutul, poti oricand sa incepi din nou. (Buddha)

Cum isi va aminti istoria de tine? Vor sti ca ai trait ? Vor sarbatori ce ai creat si ce ai lasat in urma? Vor remarca impactul tau? Vor vorbi de curajul si de ingeniozitatea ta? Sau vei ramane anonim ca majoritatea celor care trec prin viata cu geniul adormit in ei? Esti o oaie sau un leu? Un follower sau un lider? O victima sau un victorios?

Dupa ce ai vazut ce inseamna sa zbori, vei merge intotdeuna pe pamant uitandu-te spre cer. (Leonardo da Vinci)

Inca o data, vorbim de felul in care vrem sa vedem lucrurile. Alegi sa te concentrezi pe faptul ca iti lipseste una sau alta, ori alegi sa te concentrezi pe a folosi resursele disponibile si a gasi solutii. Si este una dintre cele mai importante decizii. E timpul sa trecem de la a inventa scuze, la a produce rezultate.

Cele 12 luni ale anului sunt un dar si o sansa sa traiesti viata la care visezi si fiecare an nou are potentialul sa devina monumental. Anul asta

  • incepe ce vrei sa faci (fiecare maestru a fost candva incepator)
  • tinde spre maiestrie si evita mediocritatea
  • traieste cu integritate si las-o sa te defineasca („Iti ia 20 de ani sa construiesti o reputatie si 5 minute s-o distrugi.” – Warren Buffet)
  • fa sport, iti aduce productivitate, sanatate, energie, vitalitate
  • investeste in educatia ta, macar timp
  • incurajeaza-i pe oameni si ajuta-i sa se ridice, sa creasca
  • traieste cu pasiune si curaj
  • stabileste-ti standarde inalte legat de cat de mult vei crea, produce si dobandi anul acesta
  • ofera mai mult decat se asteapta oamenii sa primeasca
  • ia-ti angajamentul ca nu vei fi mediocru in ceea ce faci, ci te vei stradui sa muncesti la nivelul lui Picasso si Mozzard; devino legendar, iconic in munca ta.

Trebuie sa fii atat de bun incat sa nu poti fi ignorat. (Steve Martin)

Felul in care iti incepi anul determina daca vei avea un an exceptional sau doar inca unul la fel cu cei de pana acum. Un nou an este un nou inceput, o oportunitate sa-ti revizuiesti imaginea profesionala si sa faci schimbari in bine. Un nou an si un nou plan de actiune nu trebuie sa inceapa in ianuarie. Indiferent cand citesti acest material, propune-ti ca intr-un an de acum inainte sa fii cu un pas mai sus decat esti azi. Gandeste-te la valoarea acestui an. Vrei sa fie imitatia celui trecut?

Omul rezonabil – comun se adapteaza lumii. Omul nerezonabil se incapataneaza sa incerce sa adapteze lumea la principiile lui. De aceea tot progresul i se datoreaza celui din urma. (George Bernard Shaw)

Acum gandeste-te: daca acesta ar fi ultimul tau an de viata, ce ai face diferit, ce decizii ai lua diferit? Ce proiecte ai incepe, ce frici ai infrunta? Cat de genial ai fi, cat de uman ai fi? Cata dragoste ai oferi? Raspunsurile iti vor da puterea sa creezi un an mai bun decat oricare altul de pana acum si sa aplici ce ai invatat. Deci, cum iti vei folosi anul care incepe?

La naiba. S-o facem! (Richard Branson)

Sunt multi oameni extrem de inteligenti si scoliti, care se considera buni teoreticieni (imaginea lor de sine), dar care raman doar buni teoreticieni ce mor saraci si uneori neimpliniti si in viata privata. Dar sunt destui care au facut doar un liceu, nu sunt cei mai destepti oameni pe care-i cunosti, insa au succes in viata si traiesc bine, unii fac averi sau sunt foarte fericiti. Diferenta dintre cele doua categorii consta nu in cantitatea de informatie acumulata, ci in felul in care o pun in practica. Poti sa studiezi enorm, pentru ca daca nu pui in practica, e degeaba. Nu te multumi cu a citi acest material extrem de valoros. Pune-l in practica, fa-ti un plan si actioneaza cat mai repede. Si nu in ultimul rand, trimite informatia mai departe. E prea importanta ca s-o stim doar noi.

Nu lasa eroul din tine sa moara in frustrarea vietii pe care o meriti. (Ayn Rand)

Viata e prea scurta ca sa-ti irosesti potentialul. Foloseste-l!

Incepe azi.

Ne auzim cu rezultate.

Viata te vrea invingator. Nu-ti mai sta in cale. (Robin Sharma)

Sursa foto

CITESTE SI:

Programeaza-ti viitorul

(Re)Creeaza-ti viata

150+ citate despre schimbare

100+ citate despre oportunitati

250+ citate despre viata

4 thoughts on “Strategia cu care sa faci din acest an cel mai bun an al tau de pana acum

Lasa un comentariu cu parerea ta