Cum poti salva o casnicie in 8 minute

cum salvezi o casnicie

Unele relatii pur si simplu se consuma in timp si se dizolva. Altele supravietuiesc cu greu compromisurilor, asa cum le numesc autorii lor, conflictelor nerezolvate, neintelegerilor, diferentelor de opinie, interese si stil de viata, problemelor inevitabile ale vietii, etc. Prea putine sunt acelea care infloresc si cuplul se sudeaza in timp, invatand sa depaseasca orice problema interna sau externa care apare. Azi nu vorbim insa de secretele cuplurilor fericite de batranei, ci sondam mai adanc, in problemele celor care nu reusesc sa depaseasca unele crize in cuplu sau familie si se afla pe marginea prapastiei, luand in calcul posibilitatea sa se desparta.

Prin casnicie trebuie sa intelegi orice relatie, de obicei de lunga durata, care ameninta sa se destrame, care „nu mai merge”. Iar cele 8 minute sunt necesare pentru a intelege situatia si ce ai de facut in legatura cu relatia ta disfunctionala. Mai departe ai nevoie de ceva mai mult timp pentru a pune in practica ce ai inteles si decis in cele 8 minute. Dar esentialul se intampla in acele minute.

Este de preferat sa fii ajutat de un coach, care poate fi un specialist in life coaching, psihoterapeut de cuplu, o persoana din familie (alta decat partenerul de viata) sau un prieten bun. Dar nu e neaparat necesar. Poti trece si singur prin acest proces mental in care sa intelegi ce se intampla cu adevarat in relatia ta, sa te intelegi pe tine insuti, pe partener(a), unde greseste fiecare si unde se comporta normal, etc. In esenta, este vorba de a-ti schimba perspectiva asupra relatiei, a privi totul si din alte unghiuri diferite de al tau, incepand cu punctul de vedere al partenerului sau partenerei tale – adica opusul. Acesta este primul pas si fara el nu vei reusi sa-ti intelegi relatia, problemele ei si sa gasesti solutii.

In acest scop vreau sa vezi un video de 8 minute in care Tony Robbins in rolul coach-ului (a celui care asista si indruma prin intrebari potrivite) il ajuta pe un tanar sa-si salveze casnicia.

Daca decizi ca vrei sa faci acest exercitiu singur(a), sau ajutat(a) de cineva, fii foarte atent(a) la intrebarile pe care i le pune Tony tanarului si la felul in care ii cere sa schimbe rolul si sa intre in pielea sotiei lui, sa dea raspunsurile pe care le-ar da ea la acele intrebari. Acolo se intampla declicul in mintea si in sufletul lui si intelege ca relatia cu sotia lui nu este pierduta. Intelege unde greseste el. Iar pana la finalul filmuletului vedem ca au reusit sa rezolve problemele, sa schimbe felul in care priveau lucrurile – acolo unde e cazul – sa-si modifice comportamentul, sa gaseasca o cale de mijloc si, nu in ultimul rand, sa regaseasca iubirea.

Sper ca acest material sa ii ajute pe toti cei care au probleme in relatia lor. Poate chiar vor sarbatori Valentine’s Day impreuna, mai fericiti ca oricand.

Cum ne afecteaza viata centrarea pe familie

unitatea familiei

Majoritatea neintelegerilor si conflictelor dintre oameni pornesc de la faptul ca fiecare vede lucrurile intr-un fel unic, al lui, si in acelasi timp nu intelege punctul de vedere al celuilalt. Orice om crede ca el are dreptate, ca el vede corect lucrurile si ca ceilalti se inseala. De aceea reuseste cu greu sa priveasca o anumita situatie si din alt unghi, pentru a intelege alte rationamente. Si cu cat mai rigizi suntem in gandire, cu atat mai mult perspectiva noastra profund subiectiva ne afecteaza viata. Putem avea chiar o perspectiva sanatoasa, valori dintre cele mai nobile si principii corecte dupa care ne conducem viata si totusi sa gresim si calitatea vietii noastre si a relatiilor sa fie slaba.

In primul rand, exista posibilitatea sa ni se para doar ca valorizam ceea ce trebuie. Familia si mediul social in care traim ne-au influentat suficient de mult pe fiecare, incat sa fim convinsi ca ceea ce credem este adevarul absolut. Dar cred ca esti de acord cu mine ca exista multe familii in care copiii nu invata cele mai corecte lucruri si nu au exemple demne de urmat. Cu toate acestea, chiar si acesti oameni sunt convinsi de validitatea principiilor si a valorilor in care cred. Cel putin pana intr-un punct de deschidere sociala in viata lor, ei nu cunosc altceva, iar atunci cand vad alte modele sunt adesea incapabili sa le accepte ca fiind la fel de juste cu al lor.

Pot doi oameni sa vada diferit acelasi lucru si ambii sa aiba dreptate? Categoric. Aici este frumusetea si diversitatea vietii, a oamenilor si a relatiilor dintre ei. Exact despre asta este vorba in seria de articole pe care o incepem astazi. Vom analiza cele mai des intalnite perspective asupra realitatii. Majoritatea sunt corecte, normale, sanatoase, nobile chiar. Si cu toate acestea, vom vedea felul in care ne afecteaza ele calitatea vietii si relatiile cu alti oameni. Asta pentru ca nimeni nu poate sa aiba o perspectiva perfect echilibrata si orice om tinde sa priveasca lucrurile centrat pe unul din elementele pe care le vom discuta (familie, partener, bani, munca, etc.), pe altele, sau pe o combinatie de mai multe valori sau centre de interes. Cu alte cuvinte, cu totii deviem macar putin in felul in care privim realitatea si avem tendinta sa valorizam mai mult un element decat pe altele. Avem cate un centru de interes, fara sa ne dam seama de acest lucru, sau de efectele pe care acest fenomen le are asupra intregii noastre existente.

Centrarea pe familie

Incep aceasta serie de articole cu analiza situatiei in care un om are in centrul preocuparilor sale familia. Este, poate, cel mai frumos centru de interes, firesc, normal si, aparent, sanatos. Familia este principala sursa de iubire sincera si autentica, de daruire, de grija, de dragoste neconditionata, de relatii profunde. Dar cand devine centrul tuturor preocuparilor unui om, cand familia este o obsesie, acest sentiment poate distruge sansa unor relatii implinite. Continue reading

Cum trebuie sa ne comportam cu persoanele dificile (II). Paranoicii

paranoicii

Relationarea cu o persoana dificila este obositoare si frustranta, fie ca e vorba despre cineva din familie, despre un sef sau coleg de serviciu, colaborator sau o simpla cunostinta. Daca nu intelegem cum gandeste acea persoana, din ce categorie face parte si in ce fel vede realitatea diferit de noi, este putin probabil sa reusim sa comunicam si sa avem o relatie buna vreodata. In schimb, daca le intelegem modul de gandire si stim logica din spatele lui, putem sa-i abordam pe fiecare in cel mai potrivit mod, care sa ne ajute sa colaboram si sa evitam conflictele cu ei.

In mod cert, nu trebuie sa ne comportam la fel cu toti, pentru ca fiecare dintre ei gandeste si se comporta diferit, pornind de la anumite fixatii pe care le au si care tin de perspectiva lor asupra lucrurilor. Astazi descoperim ce se ascunde in spatele mintii paranoicului, cum percepe el lumea si cum este bine sa il abordam.

Paranoicii

Personalitatea paranoica

Suspiciune

  • Ii suspecteaza pe ceilalti ca ar fi rau intentionati in ceea ce il priveste.
  • Se protejeaza in permanenta, este foarte atent la ceea ce se petrece in jur, nu are incredere, este suspicios.
  • Pune la indoiala loialitatea altora, chiar a celor apropiati; este adesea gelos.
  • Cauta energic si in detaliu dovezi in sprijinul banuielilor sale, fara a tine seama de situatie in intregul ei.
  • Daca acest tip de personalitate se simte ofensata, este gata de represalii disproportionate.
  • Preocupat de propriile drepturi, ca si de problemele de prioritate, se simte usor ofensat.
  • Paranoicul este mereu banuitor, ii considera pe altii drept posibili dusmani si nu vrea sa-si expuna vreun puct vulnerabil in fata acestora.

Rigiditate

  • Se arata rational, rece, logic si rezista oricaror argumente ce vin din partea celorlalti.
  • Ii este greu sa manifeste tendinte ori emotii pozitive; nu prea are simtul umorului.
  • Interpreteaza evenimentele neplacute ca pe efecte ale unor acte rau-voitoare, chiar daca nu este cazul.
  • Ia totul personal, chiar si evenimente neutre, ce nu au legatura cu el.
  • Rigiditatea il ajuta sa aiba o mare putere de convingere.
  • Cand este vorba sa-si revendice drepturile, este de neclintit.

Cum percepe paranoicul lumea

Principala convingere a paranoicului este aceea ca lumea e un loc primejdios, ca el insusi e vulnerabil si, prin urmare, trebuie sa se protejeze. Axioma sa de baza ar putea fi: „Lumea e plina de oameni rau intentionati, care ma forteaza sa fiu in permanenta atent”. Paranoicul semana, oarecum, cu o masina ce are un sistem de alarma prost reglat si care se declanseaza la cea mai mica atingere.

In fata unei amenintari nestiute este mai anxios decat in fata uneia bine identificate, ce poate fi combatuta. Se simte usurat cand descopera un dusman, pentru ca acest lucru ii confirma propria teorie despre lume. Are nevoie de dusmani pentru a se simti linistit in banuiala lui, de unde si tendinta de a-i cauta si a-si verifica suspiciunile. In general, paranoicul sfarseste prin a avea dreptate. Fiind ostil si banuitor, el va starni ura oamenilor care, obositi de comportamentul lui vor incerca, poate, sa-i faca rau, iar el va gandi victorios: „Aveam dreptate sa fiu neincrezator”.

Multi dintre marii dictatori din istorie au fost paranoici, cel mai bun exemplu fiind Stalin. Acestia au fost, in general paranoici agresivi si megalomani, numiti si „paranoici de lupta”. Exista insa multe persoane care prezinta doar cateva dintre trasaturile paranoicilor si care ies la lumina mai ales in situatii stresante. Ei mai sunt denumiti „personalitati senzitive” si manifesta o forma mai discreta de paranoia.

Paranoicul ia totul in tragic, se supara de la glume nevinovate si accepta cu greu criticile. Poate uneori sa nu-si asume responsabilitatea greselilor pe care le face, invinovatind mai degraba pe altii pentru o situatie negativa.

Cand paranoia devine o maladie

Rareori un paranoic cere ajutor si tratament, pentru ca el se considera perfect normal. Totusi cand intra in conflicte si fac cate o depresie, sau se simt abandonati, acestia simt nevoia sa vorbeasca si cer ajutorul unui medic. Consilierea psihologica este destul de dificila, deoarece este greu sa-i castigi increderea paranoicului. Se pot administra si tratamente medicamentoase, dar unii paranoici raman neschimbati chiar si in urma ajutorului specializat.

Cand paranoicul depaseste atat stadiul neincrederii excesive, cat si pe cel al interpretarii eronate, el traieste ceea ce se numeste „delir de persecutie”. Aceste stari exacerbate dispar prin tratament si consiliere mai repede decat trasaturile personalitatii paranoice.

Pentru ca un om sa fie diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip paranoic, el trebuie sa prezinte urmatoarele semne:

  • sa fie constant convins ca oamenii il mint sau il inseala intr-un fel sau altul
  • mereu preocupat daca oamenii sunt loiali si de incredere
  • nu poate avea incredere in altii de frica sa nu fie tradat
  • interpreteaza gresit replici sau evenimente neutre, ca fiind amenintatoare pentru el
  • resentimente pe termen lung la adresa altora, despre care crede ca il ameninta sau il insulta
  • percepe actiunile si vorbele oamenilor ca pe atacuri la adresa lui si de aceea riposteaza
  • presupune mereu ca partenerul de viata este infidel.

Cauzele care duc la paranoia

Paranoia este un simptom care apare in mai multe boli psihice (schizofrenia) si tulburari mentale si neurologice (atac cerebral, dementa, Parkinson, Alzheimer), dar si in comportamentul unor oameni sanatosi mental, care au doar anumite fixatii.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele care duc la paranoia, insa se crede ca urmatorii factori ar putea declansa episoade paranoice.

  • Ereditatea
  • Loviturile la cap
  • Dezechilibre chimice in creier (ca cele provocate de administrarea de metamfetamine)
  • Depresia si anxietatea (care pot face ca omului sa i se para totul nesigur, sau ca ar fi atacat)
  • Situatiile extrem de stresante
  • Tradarea increderii in copilarie
  • Evenimente traumatizante neasteptate (pierderea jobului, pierderea unei persoane dragi)
  • Consumul anumitor medicamente (medicamente corticosteroidiene, unele medicamente anti-HIV, antidepresive, etc.)
  • Consumul de droguri (alcool, cocaina, marijuana, ecstasy, amfetamine).

Avantajele pe care le aduce o persoana paranoica

Intr-un grup, sau intr-o echipa, un paranoic poate fi folositor, chiar daca este si dificil. Gratie neincrederii, el nu poate fi luat prin surprindere si evita capcanele si tradarile. Putina paranoia ajuta in joburi ca politist, judecator, sau functionar public, prin faptul ca esti inflexibil in aplicarea legii. Ajuta, de asemenea, cand trebuie sa stii cum sa-ti aperi drepturile intr-un conflict, sau cand trebuie sa faci fata unor adversari abili si primejdiosi (daca lucrezi in politie, la vama, etc.).

Cum sa ne comportam cu persoanele paranoice

  • Sa ne exprimam limpede motivele si intentiile. Paranoicul are tendinta de a-si imagina ca vrem sa-i facem rau si de aceea mesajele noastre nu trebuie sa lase loc interpretarii. Daca trebuie sa-l critici, fii limpede, ferm, clar, descrie-i precis comportamentul lui care te deranjeaza si ce sa faca in situatii similare („I-ai cerut sefului sa-ti incredinteze acest dosar, fara sa-mi spui si asta ma supara. Data viitoare as prefera sa ma anunti mai intai.”). Nu-i aduce critici evazive si amenintatoare („Nu mai merge asa. Nu se mai poate lucra cu tine. Data viitoare nu te mai baza pe mine”).
  • Sa respectam convenientele. Daca dai mana cu un paranoic, de exemplu, si te uiti in alta parte, el nu o va considera drept impolitete si neatentie, ci batjocura si dispret fata de el. Cand ai de a face cu un paranoic, nu-l lasa sa astepte, raspunde-i rapid la mesaje, evita sa-l intrerupi cand vorbeste, fii politicos. Nu e vorba sa devii umil sau excesiv de binevoitor, caci ai parea in ochii lui nesincer si ar putea crede ca urzesti ceva prin spatele lui.
  • Sa mentinem un contact regulat cu el (ea). Daca poti pastra distanta fara parere de rau fata de un paranoic, fa-o. Dar daca imprejurarile nu te lasa (poate e un membru al familiei, coleg, sef, vecin), cauta sa ai un contact regulat cu el, dar nu prea apropiat. Vorbiti pe teme neutre, insa nu il evita, pentru ca va crede ca il urasti, sau ca ti-e frica de reactia lui la un rau pe care probabil ca i l-ai facut, dar inca nu l-a descoperit (De exemplu, l-a certat seful, iar tu il eviti de cateva zile, deci tu trebuie sa fii cel care l-a turnat). Paranoicul tese scenarii imaginare, care pot fi evitate, sau rescrise daca nu te arati ostil sau nelinistit.
  • Sa facem referiri la legi si la regulamente. Paranoicul se crede un om care respecta legea si vrea doar dreptatea; are chiar o fascinatie pentru legi si regulamente si o atractie pentru procedurile juridice. Cunoaste, in general, legile si regulamentele si stie sa le foloseasca in avantajul lui, deci nu te aventura intr-un domeniu pe care nu il cunosti, sau consulta un specialist daca e cazul.
  • Sa le lasam unele mici victorii, dar sa ne gandim bine care. Pentru a-si mentine echilibrul, paranoicul are nevoie de victorii. Este important sa ii cedezi in punctele care ti se par neesentiale, dar nu si in ce ti se pare important. Daca il privezi cu totul de aceste succese, ii amplifici furia. La serviciu, lasa-ti colegul paranoic sa-si atribuie ce considera ca i se cuvine de drept si nu te dezavantajeaza. Dar daca depaseste limita pe care ai impus-o, arata-i acest lucru.
  • Sa ne cautam aliati in alta parte. Daca e vorba despre o echipa, putem cere sfatul si sprijinul celorlalti colegi care se confrunta cu acelasi paranoic. Insa uneori am putea sa nu obtinem acel sprijin, mai ales daca respectivii colegi au mai avut conflicte cu el. Relatia cu un paranoic este foarte obositoare si poate sa se transforme oricand intr-un camp de lupta, daca nu reusim sa evitam acest lucru si sa intelegem felul lui de a gandi si actiona.

Nerecomandat in relatia cu un paranoic

  • Sa renunti la a lamuri neintelegerile. Paranoicul este obositor si ai putea fi tentat sa renunti la a explica sau justifica. Trebuie sa clarifici lucrurile, in primul rand pentru interesul tau, dar si pentru a-i da sansa de a se schimba si a-si reconsidera si modifica viziunea pesimista asupra relatiilor umane. In tot acest timp, daca respectiva conjunctura permite, ia mai bine asupra ta raspunderea pentru acea neintelegere, decat sa o arunci asupra paranoicului, pentru a reusi sa-l destinzi si sa-l faci mai deschis discutiei. Pe de alta parte, nu incerca sa-l faci sa recunoasca faptul ca e suparat pe tine (ar insemna sa recunoasca si ca a gresit suparandu-se). Asigura-l doar de bunele tale intentii, ca ai observat ca situatia nu ii convine si ca nu vrei sa strici relatia cu el, pentru a intelege ca nu-i esti dusman.
  • Sa le ataci imaginea pe care o au despre sine. Prin faptul ca sunt indarjiti si par rau intentionati, ne determina sa vrem sa-i insultam si sa ne certam cu ei. Este mai bine, insa, sa rezistam acestei tentatii, deoarece le-am creste agresivitatea, pornirile violente, dorinta de a ne invinge, de a ne domina si le-am intari convingerile gresite ca ceilalti le vor raul si ca nu merita sa aiba incredere in ei.
  • Sa comiti greseli. La munca, daca un paranoic va crede ca ii esti adversar, nu va pierde nici o ocazie pentru a te ataca. Se va folosi de cea mai mica greseala, stangacie, neatentie a ta si in baza lor te va acuza, sau chiar te va da in judecata, daca e cazul. Arata-i doar ce este impecabil. In prezenta lui fii atent la ce vorbesti sau, mai bine nu spune prea multe.
  • Sa-i barfesti, caci vor afla. Cum paranoicul este hipersensibil la adversari ipotetici si vrea neaparat sa-si confirme banuielile, va sti intotdeauna ca l-ai barfit. In plus, daca afla un adversar de-al tau ca l-ai barfit pe paranoic, se va folosi de potentialul acestuia de a-ti face rau si ii va povesti, mai mult sau mai putin denaturat, ceea ce ai spus despre el.
  • Sa discutati politica. In discutiile despre politica, daca parerile difera, conversatia se poate schimba usor in controversa, ceea ce nu este de dorit cu un paranoic. Acesta, daca nu isi apara opiniile pana la capat, se considera invins.
  • Sa devii tu paranoic. Cu o persoana paranoica este bine sa iei putina distanta, sa-i lasi ceva mai mult spatiu si sa incerci sincer sa lamuresti o neintelegere, pentru a dezamorsa un conflict care pluteste in aer. Trebuie sa eviti sa reactionezi ca el (sa te enervezi la culme, sa continui cearta din nimic, sau sa treci la atac), ceea ce nu e simplu, pentru ca acest gen de om te aduce la capatul puterilor. Intr-un anumit fel, paranoicul ne face si pe noi sa fim putin paranoici.

Cum sa ne comportam in unele cazuri particulare

Daca paranoicul este seful tau: schimba-ti locul de munca sau simuleaza ca esti angajat loial.

Daca este cineva apropiat: apeleaza la un psiholog pentru a te sfatui si a te ajuta.

Daca iti este coleg sau colaborator: inainte de a merge mai departe, consulta un avocat bun si tine cont de toate aceste detalii legate de persoanele paranoice.

Cum sa-ti manifesti furia in fata unui paranoic

Spune-i: „M-am saturat de pretentiile tale”, sau „Ma faci sa spun mereu acelasi lucru”. Trebuie sa-i critici comportamentul, nu persoana.

Nu-i spune: „Esti un idiot!”, sau „Ar cam fi cazul sa te tratezi!”, pentru ca i-ai aduce o ofensa persoanei, iar paranoicul va considera inadmisibil si va riposta disproportionat.

Semnele ca eu sunt o persoana paranoica

  •  Nu-mi place sa se glumeasca pe seama mea.
  • Deja am stricat definitiv relatiile cu mai multe persoane, deoarece mi se parea ca acestea nu se comportau normal fata de mine.
  • Sunt sceptic in privinta celor pe care tocmai i-am cunoscut.
  • Se intampla adesea sa am mai multi dusmani decat imi pot inchipui.
  • Cand se intampla sa spun cuiva un secret, mi se face apoi teama ca acesta sa nu foloseasca impotriva mea ceea ce i-am marturisit.
  • Mi se reproseaza ca as fi neincrezator.
  • Cred ca pentru a o scoate la capat, in viata trebuie sa fii dur si inflexibil.
  • Cand cineva imi arata ca ma apreciaza, eu ma gandesc ca nu vrea decat sa obtina ceva de la mine.
  • Ma gandesc deseori la toti cei pe care i-as pedepsi pentru faptele lor.
  • Chestionarul acesta ma face sa ma simt prost.

Este esential sa ne facem si noi aceasta autoanaliza, nu doar sa cautam alte persoane care se incadreaza in categoria paranoicilor. Fiecare dintre noi am putea avea in modul de gandire si in comportament tendinte spre una sau mai multe dintre aceste paradigme. In timp ce ii intelegem pe altii, putem de asemenea sa corectam propria tendinta de a exagera intr-o directie sau alta ca tipar de gandire sau comportament.

In acelasi timp, acest ultim subtitlu ne arata nu doar enumerarea succinta a trasaturilor paranoicului, ci ne ajuta sa privim totul din unghiul personal, sa observam cum se vad lucrurile prin ochii paranoicului. In acest fel ne dam seama mai usor daca suntem sau nu paranoici.

Cunosti persoane paranoice? Poti sa relatezi o intamplare in care s-au comportat astfel?

Surse: Francois Lelord, Christophe Andre – Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, Mind Disorders, Wise Geek

Sursa foto

Cum trebuie sa ne comportam cu persoanele dificile (I). Anxiosii

200447888-001

Toti oamenii, fara exceptie, au avut sau vor avea de a face cel putin o data in viata cu o persoana dificila. De fapt, persoanele ciudate si dificile cu care intram in contact reprezinta una din principalele surse de stres pentru majoritatea oamenilor. O persoana dificila este acel om cu care relationezi greu, nu reusesti sa comunici si cu atat mai putin sa lucrezi in echipa, iar acest lucru li se intampla si altor persoane care intra in contact cu ea. Poate fi un coleg de serviciu, un amic, seful tau, o ruda, sau chiar cineva din familie. Indiferent de situatie, relatia cu el este obositoare, enervanta si te aduce la capatul puterilor si al rabdarii.

Initial mi-am propus sa fac acest articol cu gandul ca voi gasi inspiratie in experienta mea de viata si prin observarea oamenilor din jurul meu. Dar cand am inceput sa ma documentez, mi-am dat seama ca subiectul este mult mai complex decat pare. Oamenii dificili sunt de multe feluri, au reactii si comportamente diferite, in functie de temperamentul lor, de anumite fixatii pe care le au, de felul in care percep realitatea si de multi alti factori. De aceea nu putem sa-i abordam pe toti la fel, iar ameliorarea relatiilor cu astfel de oameni nu se poate realiza prin metoda generala a tactului, a rabdarii si diplomatiei. Oamenii au probleme mari cu persoanele dificile pentru ca ii incadreaza pe toti in aceeasi categorie si se comporta la fel cu toti.

Insa pentru a putea sa il abordam pe fiecare in felul potrivit, care sa ne ajute sa avem relatii mai bune cu el, este nevoie ca mai intai sa cunoastem tipologiile principale de oameni dificili si sa-i intelegem. Abia apoi vom putea sa apelam la tactica cea mai buna cu fiecare in parte, care aduce si rezultate.

Urmeaza, deci, o serie de articole care ne vor ajuta sa intelegem aceste personalitati dificile, modul lor de gandire, logica din spatele lui si tehnicile pe care este bine sa le aplicam cu fiecare in parte. Este o ocazie buna de a ne face si o autoanaliza. Oamenii dificili au de obicei anumite idei fixe si un mod mai rigid si ingust de a vedea lucrurile si de multe ori nu reusesc sa priveasca realitatea si din punctul de vedere al altora. Toate acestea ii fac ”dificili” pentru ceilalti oameni. Insa relatiile cu ei sunt ingreunate si de faptul ca restul oamenilor din jur au si ei o perspectiva a lor, care este subiectiva si merge intr-o anumita directie; au si ei modul lor de gandire, care chiar daca nu este la fel de rigid, poate fi suficient de inflexibil incat sa contribuie la neintelegerile cu persoana dificila.

Atunci cand vom analiza fiecare categorie de personalitati dificile si cand ne vom gandi unde ii incadram pe cei pe care ii cunoastem, ar fi bine si sa ne autoevaluam, pentru a ne da seama daca avem tendinta de a exagera intr-o anume atitudine dominanta sau in vreun comportament despre care ni se spune ca ne defineste. Daca suntem sinceri cu noi insine, putem nu doar sa ne corectam comportamentul si modul de gandire, ci si sa ii intelegem pe cei cu adevarat dificili, pentru a relationa mai bine cu ei.

Anxiosii

Personalitatea anxioasa

  • Pentru sine sau pentru cei apropiati, isi face griji mult prea intense si frecvente, raportat la riscurile vietii cotidiene
  • Tensiune fizica adesea excesiva
  • Permanenta atentie la riscuri: vigilenta fata de tot ce ar putea lua o turnura neplacuta, pentru a controla chiar situatii cu un risc redus (fapt putin probabil sau lipsit de importanta).

Anxiosii pot fi, de exemplu, parintii hiperprotectori, care de frica unor posibile accidente sau probleme, isi sufoca adesea copiii cu grija lor, nepermitandu-le sa faca nici un pas singuri, iar apoi cand devin adulti incearca sa le controleze viata de frica neprevazutului.

Cum percepe anxiosul lumea

Convingerea lui fundamentala ar putea fi formulata astfel: “Lumea este un loc in care pandesc tot soiul de primejdii si dezastre.” O persoana depresiva care ar impartasi aceasta parere, s-ar pregati pentru a amortiza loviturile, pentru a evita orice surprize. Anxiosul, dimpotriva, va face totul pentru a le preveni, incercand sa controleze tot ce il inconjoara.

O alta convingere a lui ar putea fi aceasta: “Daca esti prudent, poti evita multe accidente si incidente.” Lumea este un loc cu multe pericole, dar nu traim obsedati de ele. De fapt, convingerile anxiosului si cele ale unei persoane ce nu este anxioasa se deosebesc doar prin frecventa si intensitatea lor. In mod cert, o nenorocire poate veni oricand, suntem fiinte vulnerabile si pieritoare, dar cei mai multi dintre noi traiesc pierzand din vedere tocmai acest fapt. Ceea ce nu ne impiedica sa luam precautii in ceea ce priveste riscurile pe care le putem controla. La volan, de exemplu, fixam centura de siguranta, dar fara vreo anxietate deosebita si fara a tremura de teama unui accident la fiecare intersectie. In privinta riscurilor al caror control nu ne sta in putere, cum ar fi o boala grea, accidentul de masina al unei persoane apropiate, refuzam sa ne gandim la ele cata vreme nu suntem pusi in acea situatie. Pe de alta parte, riscurile minore ale vietii, ca pierderea unui tren, intarzierea sau nereusita prepararii unei mese, cu siguranta ca ne vor spori anxietatea, dar la o intensitate moderata.

Persoanele anxioase sufera de o reglare un pic cam sensibila a”sistemului lor de alarma”: gandurile lor anxioase, tensiunea fizica si comportamentul de control se declanseaza mult prea adesea si cu prea mare intensitate in raport cu evenimentul.

Anxietatea este o emotie fireasca. Cu totii suntem mai mult sau mai putin anxiosi in fata unor situatii ce comporta un anumit risc, cand dam un examen, inainte de a lua cuvantul in fata unei adunari, cand se intampla sa zabovim in drumul spre gara, etc. Si, cum nu este prea placut sa incerci o emotie precum anxietatea, vom cauta sa o ocolim procedand in asa fel incat sa evitam orice risc: cei mai anxiosi se vor pregati cat pot mai bine pentru examene, isi vor pregati discursul si vor face totul pentru a ajunge din timp la gara. Ei vor incerca sa previna riscul de a pierde controlul situatiei. Dar persoanele mult prea anxioase vor evita dezagreabilul anxietatii pur si simplu neprezentandu-se la examene, pe care le considera (uneori in mod nejustificat) prea grele, sau refuzand sa-si sustina discursul, ori renuntand la calatorie, caci toate aceste situatii le-ar pricinui mult prea multe griji.

Cand anxietatea devine o maladie

Simptomele anxietatii generalizate:

  • Ingrijorari excesive si nejustificate
  • Hiperactivitate a sistemului nervos vegetativ (sistemul nervos dirijeaza reactiile involuntare): palpitatii, transpiratii, bufeuri, nevoia de a urina des, “nod in gat”
  • Tensiune musculara: zvacnituri, contractii dureroase (spate, umeri) ce dau adesea senzatia de oboseala
  • Scrutare hipervigilenta a ceea ce este imprejur: senzatia de a fi permanent la panda, intr-o continua excitatie, dificultati de concentrare, perturbari ale somnului, iritabilitate.

Sindromul anxios generalizat este o adevarata maladie la care pot ajunge persoanele anxioase si care trebuie tratata. Cele mai eficiente tratamente sunt cele in care psihoterapia este insotita de medicatie.

Cauzele anxietatii

  • Ereditatea
  • Educatia 
  • Mediul. Studiile au aratat ca la pacientii ce sufera de tulburari anxioase, cum ar fi sindromul de panica sau agorafobia, “evenimentele de viata” (despartiri, decese, mutatul, schimbarea profesiei) se succedasera rapid in lunile ce au precedat aparitia sindromului. Alti autori se intereseaza de numarul deceselor sau al divorturilor parintilor survenite in timpul copilariei.

Ca si in cazul altor personalitati dificile, pentru ca o personalitate anxioasa sa se formeze, este nevoie de fiecare data de o imbinare variabila intre o predispozitie ereditara, experiente educative si, uneori, evenimente traumatizante.

Pentru psihanalisti, anxietatea excesiva, numita de ei “anxietate nevrotica”, este simptomul conflictelor inconstiente, neadecvat rezolvate si datand din prima copilarie. Pentru ei, persoana anxioasa se angoaseaza tocmai pentru a combate o angoasa mult mai profunda, inconstienta, ce tine de unul sau de mai multe evenimente din primii ani de viata.

Avantajele pe care le aduce o persoana anxioasa

Pentru a avea relatii bune cu persoanele dificile, nu este de ajuns ca oamenii echilibrati din jurul lor sa le inteleaga si sa le abordeze in modul cel mai potrivit, ci si sa invete sa foloseasca „defectul” acelora in beneficiul ambelor parti, sau al echipei din care fac parte. Este vorba de a valorifica diferentele in scop nobil si de a transforma unicitatea persoanei dificile in avantaj.

Dintr-un punct de vedere evolutionist, daca exista azi atat de multe persoane anxioase, este pentru ca anxiosii au rezistat vicisitudinilor selectiei naturale, deci anxietatea a avut o valoare anume pentru supravietuire. Si nu este greu sa ne inchipuim cum s-a intamplat: in fata riscului aparitiei unui pradator, probabil ca vanatorul anxios era mult mai prudent, mereu la panda, nu se lasa surprins, cauta cele mai ferite poteci, reactiona la cel mai mic pericol. O mama anxioasa trebuie sa fi fost mult mai atenta la copii, nu-i pierdea o clipa din ochi, facea provizii. Aceste comportamente le sporeau sansele de a supravietui si de a avea urmasi. La nivelul grupului este posibil ca anxiosii sa fi temperat elanurile celor mai cutezatori, care au avut un rol anume in descoperirea de noi teritorii sau in tentativa de a gasi si alte tehnici de vanatoare, experiente ce s-ar fi putut totusi dovedi primejdioase. O buna imbinare de cutezanta si anxietate trebuie sa fi contribuit la supravietuirea tribului.

Pentru orice proiect al unui grup, un anxios poate fi pavaza, gandindu-se la riscuri pe care nimeni nu le ia in seama si veghind pentru ca masurile de precautie sa fie luate.

Cum sa ne comportam cu persoanele anxioase

  • Sa le inspiram incredere. Unui anxios trebuie sa-i aratam ca nu reprezentam un risc sau o amenintare, ca nu suntem sursa unor posibile neplaceri. In acest fel, nu ne va mai vorbi de nelinistea lui si relatiile cu el pot fi mai bune. Putem sa-i dam aceasta impresie avand grija la detalii: sa venim la ora stabilita, sa raspundem fara intarziere mesajelor lui, sa ne aratam prevazatori. Acest lucru nu este simplu, caci anxiosii sunt adesea foarte sacaitori si ne trezesc dorinta de a face exact pe dos decat se asteapta ei, ceea ce nu este indicat daca vrem sa avem o relatie buna cu ei.
  • Sa le ajutam sa relativizeze. Cand anxiosul ne spune ce il ingrijoreaza (de exemplu, ca va arde friptura), trebuie sa-l intrebam: „Si ce s-ar intampla daca s-ar arde?” In acest fel il determinam sa isi formeze imaginea tuturor consecintelor propriului scenariu-catastrofa (al fripturii arse). Trebuie sa facem acest lucru in speranta ca se va desensibiliza (se va obisnui cu acest gand si va fi mai putin anxios) si ca va relativiza treptat (nu va mai lua in tragic consecintele fripturii arse). Scopul este ca anxiosul sa realizeze ca nu poate controla totul si ca daca s-ar intampla „nenorocirea”, ar fi poate penibil sau jenant, dar nu catastrofic. Punandu-i persoanei anxioase intrebarea „Sa zicem ca s-ar arde friptura. Ar fi asa de grav?” – il facem sa se concentreze asupra consecintelor reale ale faptului de a arde friptura si asupra posibilelor solutii (sa gatesti ceva rapid in loc). In acest fel il ajutam sa se detaseze si sa reduca din anxietate.
  • Sa le aratam un umor binevoitor. Anxiosii sunt enervanti si exasperanti, iar tendinta celor din jur este de a-i ironiza. Ceea ce trebuie sa facem, insa, este sa glumim cu ei, dar intr-un mod lipsit de sarcasm sau ironie; sa-i facem sa simta bunavointa dincolo de nota corijatoare, sa le aratam bunele noastre intentii.
  • Sa le determinam sa se trateze. Putem sa-i sfatuim sa apeleze la un psihoterapeut, care cel mai probabil i-ar invata sa se relaxeze si in plus ar recurge la terapii cognitive. Tehnicile de relaxare pot merge de la cele simple – ca respiratia profunda sau yoga, pana la cele mai complexe ca tehnica Schultz. Tehnicile de relaxare sunt foarte eficiente in cazul unui anxios pentru ca el poate sa faca scurte relaxari in orice moment in care simte ca ii creste tensiunea nervoasa (dupa o sedinta, inainte de a da un telefon, la volan, etc.). Terapiile cognitive urmaresc trei lucruri: primul – ca persoana anxioasa sa-si descopere acele ganduri asociate starii sale anxioase, „discursul interior” („Daca nu termin raportul acesta la timp, este dezastru!”). Al doilea obiectiv este ca acesta sa-si elaboreze un discurs interior alternativ, menit sa-i relativizeze gandurile anxioase spontane, adica niste fraze proprii cu valoare moderatoare, care macar sunt mai putin anxioase („Ar fi bine sa termin la timp raportul acesta, dar daca nu o sa reusesc, pot sa mai cer un ragaz”). Al treilea obiectiv este ca anxiosul sa-si discute principalele convingeri anxioase despre lume si viata.

Nerecomandat in relatia cu un anxios

  • Sa ne lasam subjugati. Anxiosii au tendinta sa-i implice si pe altii in politica lor nesfarsita de prevenire a riscurilor, dar nu trebuie sa ne lasam influentati de punctul lor de vedere.
  • Sa il luam prin surprindere. Persoanele anxioase au o reactie puternica, de tresarire, la surprize – chiar si la cele placute. In situatii imprevizibile, sistemul lor de alarma le da emotii puternice. De aceea nu este bine sa ne jucam cu nervii lor. O veste neasteptata, o vizita neanuntata, o gluma, sunt tot atatea cai pentru a-i vedea pe anxiosi tresarind panicati in doar o fractiune de secunda.
  • Sa-i impartasim propriile noastre nelinisti. Marturiseste-i ce te preocupa doar daca te poate realmente ajuta, caci altfel te va considera o alta sursa de neliniste. Pentru el nimic nu este mai angoasant decat sa realizeze ca lumea este un loc mai primejdios si mai incert decat credea el.
  • Sa abordam subiecte de conversatie penibile. In fata anxiosului sau anxioasei nu povesti ca unul din colegi sufera de SIDA, ca vecinul care s-a dus la medic din cauza a ceea ce el credea a fi o migrena, a fost internat pentru tumoare cerebrala, sau ca dimineata ai fost martorul unui ingrozitor accident de circulatie. Evita sa-i povestesti un reportaj televizat buleversant despre ultimul genocid sau un articol inspaimantator despre ucigasii in serie. Dealtfel, unii medici chiar recomanda personalitatilor anxioase sa nu urmareasca stirile televizate. Anxiosilor le este mult mai greu sa-si intoarca privirea de la aceste prapastii ce se pot deschide sub pasii nostri. Ei se gandesc la primejdiile ce ne pandesc mult mai des decat noi. Iar pentru ei, a vorbi despre un pericol inseamna a-l trai deja si a suferi.

Cum sa ne comportam in unele cazuri particulare

Daca anxiosul este patronul tau: fii pentru el un fel de semnal linistitor.
Daca este o persoana apropiata: nu-i spune ca te-ai inscris la un curs de parasutism.
Daca este coleg sau colaborator: foloseste-te de calitatile lui de anxios pentru a preveni si prevedea totul.

Semnele ca sunt o persoana anxioasa

  • Adesea nu pot dormi din cauza grijilor
  • Riscul de a pierde un tren ma angoaseaza teribil
  • Mi se reproseaza adesea ca imi fac prea multe griji pentru orice
  • Intotdeauna ma achit de obligatii (facturi, impozite, chitante) cat pot de repede
  • Cand se intampla ca o persoana pe care o astept sa intarzie, nu pot sa nu ma gandesc la un accident
  • Am tendinta de a verifica de doua ori mersul trenurilor, rezervarile si intalnirile
  • Adesea imi dau seama prea tarziu ca mi-am facut prea multe griji pentru un lucru putin semnificativ
  • Cateodata, in timpul zilei, simt nevoia sa iau un calmant
  • Cand sunt luat prin surprindere, am palpitatii
  • Uneori ma simt tensionat fara sa stiu de ce.

Studentii la Psihologie sau Psihiatrie, atunci cand invata despre tulburarile nervoase si bolile psihice, marturisesc ca tind sa se identifice cu unele trasaturi ale tipologiilor despre care studiaza. Au impresia ca ar putea fi schizofrenici, dementi sau ca ar avea alte tulburari de acest fel. Daca ai usoare tendinte spre una sau spre mai multe dintre tipologiile despre care vom discuta in aceasta serie de articole, nu inseamna ca esti bolnav si nici neaparat o persoana dificila. Insa este bine sa te cunosti si sa te analizezi cat mai obiectiv posibil, cat mai „din afara”, pentru a putea sa iti corectezi unele impulsuri gresite in relatiile cu ceilalti oameni. Oricum, scopul principal al acestor articole este intelegerea psihologiei si comportamentului oamenilor dificili cu care interactionam, pentru a putea veni in intampinarea lor si a evita conflictele cu acestia, sau a imbunatati comunicarea si relatiile cu ei.

Oamenii dificili se afla in dificultate. Fiecarei tipologii ii lipseste ceva, iar acest lucru duce la frustrare si refulare in afara. Ei au nevoie de ajutor si pentru ca majoritatea nu sunt constienti de asta si nu ar accepta acest lucru, au nevoie sa-i ajutam noi, cei apropiati. Intelegerea noastra este un prim mare ajutor, dar si abordarea potrivita. Toate detaliile cu privire la modul lor de a gandi sunt importante si ne pot oferi informatii pretioase, care ne ajuta sa-i ajutam.

Sursa: Francois Lelord, Christophe Andre – Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile

Sursa foto

Ascultarea empatica – cheia relatiilor de calitate intre oameni

comunicarea empatica

Ma auzi, dar asculti cu adevarat ce spun? Este o intrebare pe care fiecare om, atunci cand vorbeste, ar putea s-o adreseze – pe buna dreptate – celui cu care converseaza. Putini sunt oamenii mereu atenti la ce inseamna vorbele interlocutorilor lor, sau dornici sa asculte si sa-l inteleaga pe cel cu care vorbesc. De cele mai multe ori nici nu ii privim in ochi pe partenerii nostri de discutie, poate pentru ca nu avem timp sa stam de vorba, sau vrem sa scurtam expunerea lui, ne plictiseste, ori nu credem ca ar avea ceva interesant sa ne spuna, sau pur si simplu credem ca e mai important ce avem noi de spus.

Suntem inclinati in mod firesc sa vrem inversul: noi sa fim intelesi mai intai. Multi nici nu asculta cu intentia de a intelege; asculta cu intentia de a replica. Ori vorbesc, ori se pregatesc sa vorbeasca. Conversatiile noastre devin niste monologuri colective. Nu intelegem niciodata cu adevarat ce se intampla inauntrul altei fiinte umane. (Stephen Covey)

90%  din conflictele dintre oameni sunt cauzate de o comunicare defectuoasa. De multe ori ascultatorul intelege gresit, sau vorbitorul se exprima incorect, ori are un ton deplasat, de care de obicei nu e constient („Cum adica, am tipat?! Nu am tipat. Ti se pare”). Dar chiar si atunci cand vorbitorul nu comunica eficient, daca cel care asculta este foarte atent si dornic sa inteleaga sensul cuvintelor spuse, el poate salva conversatia.

Cand vorbeste altcineva, “ascultam” de obicei pe unul dintre aceste patru nivele:

  • putem pur si simplu ignora interlocutorul, neascultandu-l de fapt;
  • putem sa ne prefacem ca il ascultam (“Da, da. Hm. Asa, asa.”);
  • putem asculta selectiv, auzind doar fragmentar ce se spune;
  • putem asculta cu atentie, concentrandu-ne energia pe cuvintele rostite.

Sunt foarte putini cei care practica cel de-al cincilea nivel, forma cea mai elevata a ascultarii, ascultarea empatica.

Ce este ascultarea empatica

Ascultarea empatica este salvatoarea comunicarii, si prin asta, a calitatii relatiilor interumane. Relatiile dintre oameni sunt foarte complexe si nu putem vorbi de o singura solutie pentru imbunatatirea sau repararea lor. Insa ascultarea empatica este esentiala in cultivarea unor relatii de calitate. Ea creeaza conexiune umana, apropiere, apreciere si afectiune. Cand ascult pe cineva in mod empatic, se simte respectat. Ii castig treptat increderea si ajung chiar sa-l pot influenta, iar in acest fel, din postura de ascultator, am posibilitatea sa schimb cursul discutiei si sa o duc intr-o zona in care fiecare dintre noi sa se simta bine. Mai mult, dintr-o experienta de acest fel, fiecare dintre participantii la discutie are de castigat si de invatat. Daca ajung in postura de a influenta pe cineva, as putea folosi acest lucru si in sens negativ, as putea sa-l manipulez, insa acest lucru nu ar construi, ci ar distruge relatia noastra.

Stephen Covey in cartea „Cele  7 deprinderi ale oamenilor eficienti”, defineste ascultarea empatica in felul urmator:

Cand vorbesc de ascultare empatica, vreau sa definesc un mod de a asculta cu intentia de a intelege. Mai intai a asculta, pentru a intelege cu adevarat. Ascultarea empatica (de la empatie sau intropatie) patrunde inauntrul cadrului de referinta al interlocutorului. Priviti intr-insul, priviti lumea asa cum o vede el, ii intelegeti paradigma, intelegeti ce simte. In esenta, ascultarea empatica nu implica o atitudine aprobatoare din partea dumneavoastra; inseamna o intelegere cat mai deplina, cat mai profunda la nivel intelectual si afectiv a interlocutorului dumneavoastra. Ascultarea empatica presupune mult mai mult decat a inregistra, a reflecta, sau chiar a intelege cuvintele rostite. Expertii in comunicare sustin ca, in realitate, numai 10 procente din comunicarea noastra se face prin cuvinte. Alte 30 de procente sunt reprezentate de sunete si 60 de procente de limbajul corporal. Cand ascultati empatic, ascultati cu urechile, dar de fapt ascultati si cu ochii si cu inima. Ascultati percepand sentimente, semnificatii. Ascultati limbajul comportamental. Va folositi si emisfera dreapta si pe cea stanga. Percepeti, simtiti, intuiti. Ascultarea empatica este o enorma depunere in Contul Afectiv, are un efect terapeutic si vindecator, oferindu-i interlocutorului „ozon psihologic”.

Cu cat e mai profunda, cu atat ne ofera date mai corecte. In loc sa ne proiectam propria biografie, prin care sa interpretam gandurile, sentimentele si actiunile unei persoane, tratam cu realitatea ei interioara, cu mintea si cu sufletul ei. Ascultam pentru ca vrem sa intelegem. Vrem sa primim mesaje din intimitatea unui suflet omenesc.

Ascultarea empatică este cheia pentru a castiga increderea unui om, cu conditia ca acesta sa nu o perceapa in acest fel, ci ca pe o preocupare sincera de a-i intelege nevoile la un nivel profund. Daca eforturile tale sunt percepute de catre cel pe care il asculti ca fiind manipulative si interesate, efectul este invers: ii pierzi increderea. Contul Afectiv de care vorbeste Stephen Covey este depozitul de incredere pe care il ai la acea persoana si care creste de fiecare data cand creezi o conexiune pozitiva cu el, dovedindu-i loialitate, sau scade de fiecare data cand ii inseli increderea. Fiecare om are cate un Cont Afectiv deschis in sufletul oricarui om cu care are vreo interactiune.

Cum ascultam in mod normal

Dupa ce ascultam pe cineva vorbind, de obicei avem unul din urmatoarele 4 raspunsuri autobiografice, pe care le dam spontan si firesc:

  • evaluam: suntem sau nu de acord;
  • examinam: punem intrebari din perspectiva noastra subiectiva;
  • sfatuim: dam sfaturi pornind de la propria noastra experienta;
  • interpretam: cautam sa ne reprezentam oamenii, sa ne explicam mobilele lor, comportamentul lor, bazandu-ne pe propriile noastre motivatii si comportamente.

Aceste raspunsuri afecteaza relatia dintre mine si interlocutorul meu. Cum ar putea el sa se deschida fata de mine, cand eu il judec si il examinez inainte sa apuce sa explice ceva? A examina inseamna a pune zeci de intrebari. E o conduita “autobiografica” inchizitiva, invadatoare, acaparatoare. E şi logica – dar limbajul logic e diferit de cel al sentimentelor şi emotiilor. Poti sa pui zeci de intrebari pe zi si sa nu afli ce e cu adevarat important in viata celuilalt. Intrebarile cu care parintii isi hartuiesc permanent copiii reprezinta unul din motivele care ii tin departe de ei. Suntem atat de subjugati de acest fel de raspunsuri, incat o facem intr-un mod cu totul inconstient.

Cum putem ajunge sa ascultam cu empatie 

Prin exercitiu. Oamenii sunt socati cand li se cere sa exerseze situatii de ascultare empatica. Isi aud pentru prima data, conştientizandu-le, raspunsurile lor stereotipe. Pe masura ce invata sa-si controleze felul obisnuit de a raspunde, si sa asculte cu empatie, observa rezultate spectaculoase in calitatea comunicarii.

Niciodata nu veti putea patrunde in sufletul cuiva, nici vedea lumea asa cum o vede, pana nu sunteti manati de dorinta sincera de a-l intelege, sustinuti de fermitatea de caracter, de un Cont Afectiv substantial si de abilitatea de a asculta cu empatie. (Stephen Covey)

Pentru a asculta empatic un alt om, pentru a asculta si a intelege cu adevarat ce spune el, avem nevoie sa ne schimbam perspectiva din care privim lucrurile. Trebuie sa mutam lupa de la viata noastra, la a lui. Trebuie sa nu mai trecem totul prin filtrul propriei noastre paradigme si sa nu ne mai citim autobiografia in vietile celorlalti („Stiu ce simti! Am trecut prin aceeasi incercare. Cunosc situatia. Stai sa-ti spun cum a fost”). Detaliile vietii omului cu care vorbesc sunt altele decat cele ale vietii mele si daca vreau cu adevarat sa-l inteleg si sa am o conversatie la un nivel superior si o conexiune profunda cu el, trebuie sa vad lucrurile din perspectiva lui. Asta nu inseamna sa fiu neaparat de acord cu el, ci doar sa-i inteleg discursul, starea, motivatiile, argumentele, atitudinea sau actiunile.

Daca reusesc sa-l inteleg cu adevarat, chiar daca nu sunt de acord cu el, chiar daca nu as alege niciodata sa traiesc la fel ca el, cel putin voi fi capabil sa-l tratez cu mai mult respect si sa nu il judec la fel ca in situatia in care l-as fi privit doar prin lentilele mele si l-as fi analizat in consecinta.

Dupa supravietuirea fizica, nevoia cea mai imperioasa a fiintei umane este supravietuirea psihologica – a fi inteles, a se putea afirma, a fi confirmat, a fi apreciat. Ascultand pe cineva cu empatie, ii oferiti aer psihologic. Dupa ce a fost satisfacuta aceasta nevoie vitala, puteti trece la rezolvarea problemei, la influentarea ei. Aceasta nevoie de aer psihologic este un element hotarator in comunicare, indiferent de domeniul vietii. (Stephen Covey)

Cand ascultam empatic, ne expunem si unor riscuri: acelea de a fi influentati si de a deveni vulnerabili. Pentru a exercita o influenta asupra cuiva, trebuie sa ma las influentat. Am nevoie de stabilitate interioara pentru a face fata cu tarie si calm vulnerabilitatii la care ma expun. Dar asta inseamna a asculta cu profunda participare si a intelege cu adevarat.

E drept ca a incerca mai intai sa intelegi, sa pui un diagnostic inainte de a prescrie, e un lucru greu. E mult mai usor, pentru moment, sa dai cuiva o pereche de ochelari care ti s-au potrivit in ultimii ani. (Stephen Covey)

Tacticile ascultarii empatice

Tacticile ascultarii empatice – adica varful icebergului, cuprind patru etape.

Imitarea continutului. Practic, repeti cuvintele celuilalt. In lipsa unui caracter si a unei relatii integre, e resimtita ca jignitoare si oamenii reactioneaza pastrand distanta. Stephen Covey ne da drept exemplu o conversatie intre un tata si fiul lui, in fiecare din cele patru tactici ale ascultarii.

– Taticule, asta e! Scoala e pentru fraieri!

– Ce-ai spus? Crezi ca scoala e pentru fraieri?

Reformularea continutului. E ceva mai eficienta, insa limitata si ea la comunicarea verbala, folosind ratiunea (emisfera stanga a creierului).

– Taticule, asta e! Scoala e pentru fraieri!

– Nu mai vrei sa te duci la scoala!

Reflectarea sentimentelor. In acest caz nu acorzi atentie la ceea ce spune, ci la ceea ce simte cand vorbeste.

– Taticule, asta e! Scoala e pentru fraieri!

– Te simti frustrat.

Reformularea continutului si reflectarea sentimentelor. Iti folosesti ambele emisfere cerebrale pentru a intelege ambele componente ale comunicarii: sentimentul – frustrarea, si continutul – scoala.

– Taticule, asta e! Scoala e pentru fraieri!

– Te simti frustrat in legatura cu scoala.

Ceea ce se intampla cand recurgi la tactica a patra a ascultarii empatice, este pur si simplu incredibil. Incercand cu sinceritate sa-l intelegi pe cel din fata ta, reformuland continutul spuselor lui si analizandu-i sentimentele, ii oferi aer psihologic. Mai mult, il ajuti sa-si limpezeasca gandurile si emotiile. Pe masura ca ii creste increderea in dorinta ta sincera de a-l asculta si intelege, dispare bariera dintre ceea ce gandeste si ceea ce spune. Se produce o deschidere de la suflet la suflet, iar celalalt da curs liber gandurilor si sentimentelor cele mai intime si mai vulnerabile.

– Tata, asta e! Scoala e pentru fraieri! (Vreau sa stau de vorba cu tine, sa-ti atrag atentia.)

– Te simti frustrat cu privire la scoala? (Chiar asa! Asta simt!)

– E inutila! Imi pierd timpul!

– Simti ca nu te alegi cu nimic? (Stai sa ma gandesc; chiar asta am vrut sa spun?)

– Cam asa. Nu invat nimic care sa-mi fie de folos. De pilda, uita-te la Dan. A plecat de la scoala si repara masini. Face o gramada de bani. Practic, nu?

– Crezi ca Dan a avut o idee buna? (Mm…)

– Ei bine, cred ca intr-un fel, da. Azi castiga bine. Dar peste cativa ani pariez ca o sa-si dea palme.

– Crezi ca va simti ca a luat o hotarare gresita?

– Va fi silit sa recunoasca. Vreau sa spun ca daca nu ai studii, n-ai cum sa reusesti in lumea asta.

– Studiile sunt importante…

– Da! Daca nu ai o diploma si daca nu-ti poti lua un serviciu, nici merge la colegiu, ce se alege din tine? Trebuie sa studiezi!

– E important pentru viitor…

– Da.

– Stii… Imi pare rau. Dar n-o sa-i spui mamei?

– Nu vrei ca mama sa afle singura.

– Nu… Ba cred ca poti sa-i spui. Oricum, odata si odata tot o sa afle. Tata! Am dat un test astazi si mi-au spus ca sunt la nivel de clasa a patra. Eu care sunt la liceu!

Aceasta este metoda prin care ajungi la adevarata problema care il framanta pe om si pe care nu stia cum sa ti-o comunice, sau mai bine spus nu reusea din cauza ca reactia ta il bloca. Singura cale de a afla ce e in mintea unui om trece prin sufletul lui.

Este o diferenta uriasa cand vrei sa intelegi cu tot dinadinsul. Sfaturile cele mai bine intentionate din lume nu valoreaza nimic, daca nu ne adresam adevaratei probleme. Dar niciodata nu o vom afla daca ramanem captivi in propria noastra autobiografie, in propriile noastre paradigme, daca nu ne scoatem putin ochelarii, sa privim lumea si dintr-o alta perspectiva. Pentru a afla adevarata problema, este nevoie sa sondam in sufletul omului si putem face asta doar daca avem un Cont Afectiv suficient de mare la acel om. Increderea deschide sufletele si scoate la lumina adevaratele probleme, unindu-i astfel pe oameni.

Incercand mai intai sa inteleaga, acest tata dintr-o posibila tranzactie, a creat un prilej de transformare. Nu s-a multumit cu nivelul superficial al comunicarii (rezolvarea problemei), ci a dat ocazia transformarii fiului sau, dar si relatiei tata-fiu. A lasat deoparte experienta lui de viata, care i-ar fi dat impulsul de a-i spune/ordona fiului direct ce sa faca. In schimb, a investit in Contul Afectiv si i-a creat baiatului climatul propice pentru a-si deschide sufletul putin cate putin, pana la a spune adevarata lui framantare. Acum nu mai fac parte din tabere diferite, ci stau la aceeasi masa rezolvand problema. Iar fiul, care alta data ar fi evitat orice discutie cu tatal, a devenit receptiv la experienta lui si ii cere sfatul. Insa din clipa in care tatal incepe sa-i dea sfaturi, acesta trebuie sa fie foarte atent la reactiile baiatului. Cata vreme raspunsurile sunt logice, tatal poate continua sa intrebe, sa sfatuiasca. Indata ce raspunsul tradeaza o emotie, este nevoie din nou de ascultarea empatica si tatal trebuie sa alunece iar spre sentimente.

In anumite situatii, transformarea omului are loc fara sfaturi venite din afara. Deseori, cand li se ofera ocazia de a se deschide, isi clarifica singuri problemele si gasesc solutii pe parcurs. Alteori este nevoie de puncte de vedere suplimentare, ajutatoare.

Cheia este de a urmari cu toata sinceritatea interesul individului, de a-l asculta cu empatie si de a-l lasa sa-si contureze problemele si solutiile pas cu pas, in ritmul lui. Cand oamenii sunt realmente in suferinta si-i asculti cu dorinta sincera de a-i intelege, vei fi uluit cat de repede se deschid. Abia asteapta sa se destainuie, mai cu seama copiii, si nu atat celor de o seama cu ei, cat parintilor. Si o vor face, daca simt ca dupa aceea parintii ii vor iubi la fel, fara a pune conditii, fara a-i judeca sau a-i lua in ras. Daca faci efortul de a intelege fara ipocrizie sau intentii rele, vei ramane uimit de undele de calda impartasire pe care le vei recepta de la o alta fiinta umana. (Stephen Covey)

Avem nevoie de aceste tactici, dar ele nu sunt eficiente daca nu pornesc de la dorinta de a intelege. Oamenii reactioneaza invers daca se simt manipulati. Cand avem de a face cu persoane apropiate, este mai bine sa le spunem ce avem de gand: „Am citit cartea aceea despre ascultarea empatica si m-am gandit la relatia dintre noi. Mi-am dat seama ca nu ti-am acordat atentia cuvenita. Vreau sa te ascult. Imi vine greu. Mai calc in strachini, dar sa sti ca nu renunt. Tin mult la tine, crede-ma, si vreau sa te inteleg. Poate ca vrei sa ma ajuti si tu.” Dar incearca asta doar daca esti sincer. Altfel, daca omul isi da seama ca nu iti pasa de el si ca ramane expus si lezat, asta distruge relatia dintre voi.

Una din relatiile care are de obicei mare nevoie de acest gen de marturisire a motivatiilor, este cea de cuplu. Comunicarea cu partenerul de viata este de multe ori lasata prada rutinei in baza experientelor comune, la gandul ca o anumita problema se subintelege. Ori in realitate nu este deloc asa, din motiv ca aceeasi problema este vazuta diferit de fiecare om (avem lentile diferite, adica perceptii diferite). In orice parteneriat, pentru a-l face sa functioneze, trebuie sa ne concentram pe valorificarea diferentelor. Acelasi lucru se aplica si in cuplu, mai ales daca partenerii au paradigme diferite – moduri diferite de a vedea lucrurile. Totul trebuie sa inceapa cu efortul de a intelege perspectiva celuilalt, a privi prin ochii lui si a gasi impreuna terenul comun si solutiile avantajoase pentru ambii parteneri.

Unii obiecteaza ca ascultarea empatica cere prea mult timp. Poate ca da, la inceput; dar mai tarziu il economiseste. Ascultarea empatica creste increderea celui ascultat in ascultator. Ea intareste relatiile dintre oameni. Oamenii vor sa fie intelesi. Iar asta este valabil in casnicie, la serviciu, intre prieteni sau cu colaboratorii de orice fel.

Sursa foto

Pericolul unei singure pareri

o singura parere2

Cand ne formam o prima impresie despre un om, ea poate fi profund gresita. De ce oare tindem sa ne formam o parere negativa despre cineva, mai degraba decat una pozitiva? De ce pornim de la premisa ca omul pe care tocmai l-am cunoscut este rau si nu bun? De ce catalogam oamenii si ii incadram in categorii inainte sa-i cunoastem bine? De ce ne multumim cu o singura poveste?

Atunci cand refuzam ideea povestii unice, cand ne dam seama ca niciodata nu exista o singura poveste despre un loc, regasim intr-un fel paradisul. (Chimamanda Ngozi Adichie)

Chimamanda Ngozi Adichie pune foarte bine in lumina aceasta problema, atat din punctul de vedere al celui care analizeaza, cat si a celui care este evaluat.

De prea multe ori ne formam o parere despre un om si ne-o mentinem, fara sa ne mai intereseze si alte aspecte ale personalitatii lui sau ale vietii lui. Uneori aceasta parere este prima impresie, care se formeaza in primele secunde sau minute in care cunoastem un om. Ori aceasta este superficiala, pentru ca nu avem suficiente detalii despre acest om. Totusi, ne multumim cu ea si etichetam persoana, o incadram intr-o categorie de unde cu greu o mai eliberam.

Si mai grav, alteori ne formam o impresie despre un om din spusele altora, fara ca macar sa-l cunoastem. Daca avem incredere in parerea cuiva apropiat, tindem sa credem pe cuvant orice spune. Insa acest om vede lucrurile prin lentilele lui, nu prin ale mele; prin perspectiva lui, nu a mea. Daca as avea acces la informatii despre persoana asupra careia imi formez o opinie, poate ca eu as percepe-o diferit.

Mereu am crezut ca este imposibil sa fii cu adevarat interesat de un loc sau de o persoana fara sa fii interesat de toate povestile despre acel loc sau acea persoana. Consecinta povestii unice este aceasta: ii priveaza pe oameni de demnitate. Ne face sa ne privim cu dificultate ca fiind la fel de umani cu totii. Evidentiaza diferentele mai degraba decat similitudinile. (Chimamanda Ngozi Adichie)

Si atunci de ce sa ne multumim cu putine informatii despre un om? De ce sa nu il lasam sa ne surprinda placut, sa se dezvaluie si sa ne lasam purtati in lumea lui? Nimeni nu este doar necivilizat, dificil sau rau. Oricine are si laturi bune. Eu sunt cel care are de pierdut daca nu ii dau omului sansa sa-mi arate ce are mai bun, mai frumos si mai valoros. Cate relatii interumane sunt blocate inainte sa se dezvolte, din cauza unor simple pareri formate pe baza unor informatii incomplete si a unor idei preconcepute? Nici macar nu stim ce pierdem din cauza faptului ca ne multumim cu o singura parere.

Sa insist doar asupra povestilor negative inseamna sa consider ca experienta mea este monotona si sa ignor multe dintre celelalte povesti care m-au format. Povestea unica creeaza stereotipuri. Iar problema cu stereotipurile nu este ca nu sunt adevarate, ci ca sunt incomplete. Ele fac ca o poveste sa devina singura poveste. (Chimamanda Ngozi Adichie)

Dar oare cate povesti extraordinare ratam despre oameni si locuri, povesti care ne-ar deschide mintea, ne-ar imbogati si ne-ar ajuta sa vedem lucrurile mai clar? Vom sti vreodata cu adevarat? Depinde de fiecare dintre noi sa ne deschidem mintea si sufletul in fata oamenilor.

Povestile conteaza. Multe povesti conteaza. Povestile au fost folosite ca sa deposedeze si sa raneasca. Dar povestile pot fi folosite si ca sa dea putere, sa umanizeze. Povestile pot stirbi demnitatea oamenilor. Dar povestile pot sa si repare demnitatea stirbita. (Chimamanda Ngozi Adichie)

Sursa foto

De ce seful tau e mereu furios

de ce seful tau e mereu furios

Unii oameni sunt mereu furiosi, certareti, nemultumiti de orice si de oricine. Daca au si oameni in subordine, atitudinea lor poate afecta viata multora dintre cei cu care lucreaza zilnic. Parca nimic nu le este pe plac, orice ai face nu ii multumeste si gasesc tot timpul motive sa te critice. Adopta un aer de superioritate si te privesc de parca nu sti sa faci nimic. Nu le poti intra in gratii si cel mai rau lucru dintre toate este ca tipa si uneori chiar isi jignesc subalternii. Iar cand nu o fac, fata lor incruntata este de ajuns ca sa-ti strice ziua.

Exista doua motive care ar putea fi cauza acestui comportament.

Vrea sa para dominant. Furia este unul dintre semnele dominarii, ceea ce inseamna ca nu se simte neaparat important si dominant, asa cum ar vrea sa fie perceput si ca face eforturi ca sa-si ajusteze imaginea. De aceea incearca gesturi fortate, artificiale, menite sa-i induca pe ceilalti in eroare si sa-i mascheze slabiciunea. Acest gen de om incearca din rasputeri sa demonstreze ca este puternic si ca ii domina pe cei din jur. Cu cat mai slab se simte, cu atat mai disperate sunt gesturile de furie si nemultumire la adresa tuturor. Unii oameni cu atitudine de dominare fortata nu gasesc o cale mai buna de a iesi in fata, decat aceea de a-i injosi pe altii. Astfel, prin comparatie, ei ar parea mai buni, mai destepti, mai competenti, etc. Incercam sa demonstram ceva atunci cand credem ca nu este deja vizibil si cand nu suntem convinsi ca este adevarat.

Este depasit de situatie. Nu e sigur pe el si de aceea ii este frica sa nu greseasca el insusi sau subalternii, pentru a nu fi nevoit sa plateasca din aceasta cauza. Cel mai probabil ii este frica de superiori, pentru ca nu are incredere ca ar putea face fata provocarilor pozitiei pe care o detine. Nu are curaj si nici incredere in fortele proprii. In acest caz furia este o forma de aparare. De multe ori acesti oameni nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele lor – asa cum ar trebui sa faca un lider, sau un manager – ci cauta sa dea vina pe cei de sub ei si sa gaseasca un tap ispasitor pentru a iesi ei curati din problema. Incompetenta impreuna cu ambitia de a urca in ierarhia profesionala il fac sa calce peste oameni.

Nimeni nu vrea sa fie uracios. Nu s-a nascut asa. Poate chiar se uraste in secret pentru asta. Furia vine din neputinta, din incapacitatea de a face fata unor situatii si de a le gestiona eficient, sau din instinct de aparare.

Ce poti sa faci

Cand este vorba despre colegi – oameni aflati profesional pe aceeasi treapta cu noi – este mai simplu sa le baram iesirile. Putem pur si simplu sa le spunem ca nu le permitem sa ne vorbeasca in acest fel si evitam contactul cu ei. Insa cand e vorba de un sef, nu mai este la fel de simplu. In general, oamenii aflati pe pozitii de conducere, care se comporta abuziv cu colegii si cu subalternii, sfarsesc prin a face o gafa la un moment dat si a sparge singuri bula de sapun pe care au creat-o in jurul lor. Alteori situatia devine atat de insuportabila pentru cei care lucreaza cu el, incat se aliaza impotriva lui, se plang superiorilor acestuia si aduna dovezi incriminatoare care il exclud din firma, sau din departamentul unde lucreaza.

Cand oamenii devin abuzivi la adresa noastra, cea mai buna cale de a stopa acest fenomen este de a adopta atitudinea potrivita. Daca nu vrei sa se ajunga la situatii atat de tensionate, dar totusi sa limitezi comportamentul sefului tau, atunci cand te critica si e nemultumit cere-i argumente palpabile in modul cel mai pertinent posibil si pe tonul cel mai calm. Chiar daca el tipa, fii cat mai calm, dar ferm. Impune respectul pe care el nu stie sa-l impuna. Intreaba-l simplu pe ce se bazeaza acuzatiile pe care ti le aduce.

Nu lasa loc de disputa. Dar in acelasi timp adopta si tu o postura dominanta, care emana siguranta de sine: stai drept, cu privirea in fata si nu in jos, picioarele usor departate si „infipte in pamant”, nu apropiate, nu-ti aduna umerii si cauta sa-l privesti in ochi si sa ai gesturi ample ale bratelor, fara sa fii agitat, sau tensionat. Ar trebui ca dupa cateva episoade de acest fel sa-si dea seama ca are de a face cu un om peste care nu se trece, mai dominant chiar decat el. Ai putea avea surpriza ca in loc sa te sicaneze in continuare in alt fel, sa te respecte si sa se comporte civilizat cu tine.

Tu cum faci fata, sau cum ai gestionat candva relatia cu un sef ingrozitor?

Sursa foto