Cum sa fii un parinte bun (11 discursuri TED)

Cum sa fii un parinte bun (11 discursuri TED)

Daca esti parinte, unchi, matusa, profesor sau ai un rol in educatia unui copil, fa-ti timp sa vezi aceste expuneri despre parenting.

Continue reading

De ce nu este bine ca un copil prescolar sa priveasca la televizor

de ce nu este bine ca prescolarii sa priveasca la televizor

Tot mai multi parinti intuiesc efectele negative pe care le are privitul la televizor asupra copiilor lor si evita sa-i expuna pe cei mici la asa ceva, sau macar le limiteaza accesul la televizor la un desen animat scurt pe zi. Chiar daca unii nu inteleg felul in care acest lucru le afecteaza copiii, pot observa efectele: copilul se holbeaza la imaginile in miscare, ii lacrimeaza ochii sau il doare capul.

Pedagogia Waldorf este de acord cu aceasta idee si ne ofera si explicatia faptului ca prescolarii ar trebui sa nu priveasca deloc la televizor. Am preluat informatiile de mai jos din brosura „Pedagogia Waldorf in gradinita” – Ursula Knipping, editura Triade.

Cum ii afecteaza pe copii imaginea in miscare de la televizor

Imaginile care se succed in 1/30 secunde nu sunt percepute ca imagini de sine statatoare, ci ca imagini in miscare. In plus, pe ecran nu apare o singura imagine luminoasa, ci gonesc puncte luminoase care ne bombardeaza retina de 625×800 de ori sau mai mult. Dupa 1/30 secunde, timp in care au strabatut ecranul, o iau de la capat. Credem ca avem o imagine care este de fapt o alcatuire datorata legilor fizice carora li se subordoneaza ochiul si care, datorita spatiului mic dintre puncte, nu le recunoaste ca atare. Pentru ca avem de a face cu o imagine aparent miscatoare, ochiul nostru nu parcurge traiectoria normala de deplasare. In mod normal, cand privesc ceva, trebuie sa misc ochiul care este activ si face o miscare de tatonare. Cand privesc la televizor, insa, ochiul nu face miscarile normale de perceptie si ramane intepenit, nemiscat.

Aceasta privire in pozitie incremenita a ochiului (holbatul), are anumite efecte asupra constientei treze. Masuratori facute pe creierele celor care privesc mult la tv au aratat o scadere a undelor beta, care demonstreaza starea de veghe. Au fost evidentiate doar unde alfa care sunt prezente in somn sau in stare de transa. Asta inseamna ca imaginile televizate patrund in subconstient fara a fi filtrate de constienta noastra treaza.

O dificultate in plus pentru constienta copilului este faptul ca fiecare act de perceptie este insotit si de un act de cunoastere, care ii spune telespectatorului ce trebuie sa vada. Aceasta aptitudine de formare notionala – de exemplu: „aceasta este o casa”, „acesta este un copac” – se dezvolta pe baza experientei care deocamdata ii lipseste copilului.

La adult perceptia si actul cunoasterii pe baza experientei formeaza o unitate. Copilul are nevoie de mai mult timp pentru ca lui ii lipseste experienta. Continue reading

Poveste despre valoarea timpului

tata baiat

Tati, pot sa-ti pun o intrebare?

Da, sigur, ce este?

Tati, cat de mult faci intr-o ora?

Nu-i treaba ta; ce ma intrebi asa ceva?! 

Vreau doar sa stiu…te rog, spune-mi, cat de mult castigi intr-o ora? 

Daca vrei sa stii, eu fac 100 de dolari pe ora. 

Offf… (cu capul in jos). Tati, pot sa te rog sa-mi imprumuti 50 de dolari?

Tatal s-a infuriat.

Daca asta e singurul motiv pentru care ai intrebat cat castig…ca sa poti imprumuta niste bani pentru a-ti cumpăra o jucarie sau alte prostii… atunci du-te direct in camera ta si du-te la culcare. Asta e egoism curat, iar eu muncesc din greu in fiecare zi pentru un astfel de comportament copilaresc.

Baietelul s-a dus in liniste in camera lui si a inchis usa. Omul s-a asezat la masa si s-a enervat si mai rau gandindu-se la intrebarile baietelului. Cum indrazneste sa puna astfel de intrebari doar pentru a obtine niste bani? Dupa aproximativ o ora, omul s-a calmat si a inceput sa se gandeasca: „Poate ca avea intr-adevar nevoie sa cumpere ceva cu 50$ si el intr-adevar nu a cerut bani de foarte multe ori.” Omul s-a dus la usa camerei baiatului si a deschis-o.

Ai adormit, fiule?

Nu tati, sunt treaz.

M-am gandit, poate am fost prea dur cu tine mai devreme. A fost o zi lunga la serciviu si mi-am varsat nervii pe tine. Uite aici cei 50$ pe care i-ai cerut…

Baietelul era numai zambet.

Oh, multumesc tata!

Apoi, intinzand mana sub perna, el a scos niste bancnote mototolite. Vazand ca baiatul avea deja bani, omul simtea cum il cuprinde furia din nou. Baietelul a numarat incet banii, si apoi s-a uitat in sus la tatal sau.

De ce vrei mai multi bani daca aveai deja?

Pentru ca nu am avut destui, dar acum am. Tati, uite, am 100 de dolari acum. Pot sa cumpar o ora din timpul tau? Te rog sa ajungi acasa mai devreme maine. As vrea sa iau cina cu tine.

Sursa foto

Ce ii invatam pe copii despre bani

bani

In general ii invatam pe copii ceea ce stim si noi despre bani. Problema este ca majoritatea oamenilor nu stiu mai nimic despre bani si le transmit copiilor lor lectii eronate preluate de la societate. Societatea care in proportie de 95% se zbate in nevoi si probleme financiare si traieste de la o zi la alta.

Fragmentul de mai jos este extras de la inceputul cartii „Tata bogat, tata sarac” a lui Robert Kiyosaki si ar trebui sa te ajute sa intelegi de ce este atat de important sa invatam cum se fac banii si sa-i invatam si pe copiii nostri cum sa fie independenti financiar si sa nu se chinuie o viata intreaga in „cursa sobolanului”. Este categoric o carte din categoria must read.

Autorul ei ne ofera o perspectiva valoroasa asupra banilor, pe care a avut norocul s-o dobandeasca in familie. Cei doi tati pe care i-a avut (citind cartea iti dai seama la ce se refera) gandeau diametral opus legat de educatia financiara si fiecare dintre ei avea o alt fel de relatie cu banii. Acest lucru s-a dovedit a fi un mare avantaj pentru tanarul Robert Kiyosaki intrucat i-a oferit sansa sa compare modul de gandire al omului sarac, care nu reuseste sa se imbogateasca oricat ar castiga, cu cel al omului bogat, care face bani din nimic si e capabil sa o ia oricand de la capat. O carte excelenta, bestseller international, ce a inspirat milioane de oameni sa isi schimbe viziunea despre bani si despre cum se fac ei.

„Am avut doi tati, unul bogat si unul sarac. Unul avea multa scoala si era foarte inteligent; avea doctoratul si facuse patru ani de studiu in mai putin de doi ani. Dupa care mersese la Universitatea Stanford, la Universitatea din Chicago si la Universitatea Northwestern pentru masterat, peste tot beneficiind de burse integrale. Celalalt tata n-a terminat nici opt clase. Amandoi reusisera in cariera muncind din greu toata viata. Amandoi aveau venituri substantiale. Si totusi, unul s-a luptat cu probleme financiare toata viata. Celalalt a devenit unul dintre cei mai bogati oameni din Hawaii. Unul a murit lasand zeci de milioane de dolari pentru familie, societati de binefacere si biserica, celalalt a lasat datorii. Amandoi erau puternici, carismatici si aveau un cuvant greu de spus. Amandoi ne-au dat sfaturi, dar nu aceleasi sfaturi. Ambii credeau cu tarie in educatie, dar nu recomandau acelasi traseu al studiilor.

Daca as fi avut un singur tata, ar fi trebuit sa accept sau sa-i resping sfatul. Faptul ca aveam doi tati care sa ma sfatuiasca, mi-a oferit ocazia sa aleg intre puncte de vedere diferite: ale unui om bogat si ale unui om sarac. In loc sa-l accept sau sa-l resping pur si simplu pe unul sau pe celalalt, mi-am dat seama ca de fapt pot reflecta mai mult, comparand posibilitatile si alegand de unul singur. Problema era ca la vremea aceea cel bogat nu era inca bogat, iar cel sarac nu era inca sarac. Amandoi erau la inceput de drum si se zbateau intre problemele financiare si cele de familie. Aveau insa puncte de vedere foarte diferite in privinta banilor. De exemplu, unul dintre ei spunea: „Banul este ochiul dracului.” Celalalt zicea: „Lipsa banului este ochiul dracului.” Continue reading

Povestea vulturului

Bald Eagles

Mama-vultur isi impinge usor puii spre marginea cuibului. Inima ii freamata sub povara unor emotii contradictorii, caci le-a simtit rezistenta la inghiontirile ei insistente.

„De ce fiorul avantului trebuie sa inceapa cu frica de cadere?” se gandi mama.

Inca nu avea un raspuns la aceasta intrebare veche de cand lumea.

Asa cum e mersul lucrurilor la specia lor, cuibul este asezat sus, pe un pisc in varf de munte. Dedesubt nu e altceva decat aer ca sa sustina aripile puilor ei.

„Este oare posibil ca de data asta sa nu mearga?” se gandi ea.

In ciuda fricilor pe care le avea, mama-vultur stia ca este timpul. Era ultimul pas al misiunii ei de parinte. Mai trebuia sa indeplineasca o singura sarcina: sa-i impinga.

Mama isi aduna curajul dintr-o dorinta innascuta. Scopul vietii puilor ei nu putea fi indeplinit decat atunci cand isi descopereau aripile. Pana cand invata sa zboare, nu inteleg privilegiul de a te naste vultur.

Sa-i impinga afara din cuib a fost cel mai mare dar pe care mama-vultur l-a oferit puilor ei. A fost actul suprem al dragostei. Si astfel i-a impins unul cate unul… Iar ei au zburat!

Sursa foto

Tata, iarta! (parintilor care isi critica prea aspru copiii)

Handsome man playing checkers with his son lying on the floor

„Asculta, fiule. Iti spun acest lucru in timp ce dormi cu o mana sub obraz si cu buclele tale blonde lipite de fruntea umeda. M-am strecurat singur in camera ta. Cu cateva minute mai inainte, in timp ce citeam ziarul in birou, m-a cuprins un val inabusitor de remuscare. Simtindu-ma vinovat, am venit langa patul tau.

Iata lucrurile la care ma gandeam, fiul meu. Am fost nedrept cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai pentru scoala pentru ca abia daca te-ai sters pe fata cu un prosop. Te-am luat la rost pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat la tine furios atunci cand ti-ai aruncat unele lucruri pe podea.

La micul dejun ti-am gasit iarasi cusur. Ai rasturnat diverse lucruri. Ai inghitit hrana pe nemestecate. Ti-ai pus coatele pe masa. Ti-ai pus prea mult unt pe paine. Si atunci cand ai inceput sa te joci, iar eu m-am pregatit sa ma indrept catre tren, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si ai spus: „La revedere, tati!”, iar eu m-am incruntat si am raspuns: „Tine-ti umerii drepti!”

Apoi totul a inceput iarasi dupa-amiaza. Cand am venit, te-am urmarit cum stateai in genunchi, jucandu-te cu bile. Erau gauri in ciorapii tai. Te-am umilit in fata prietenilor, chemandu-te fortat in casa. Ciorapii erau scumpi, iar daca ar fi trebuit sa-i cumperi tu, ai fi fost mai atent cu ei! Imagineaza-ti asa ceva, fiule, din partea unui tata! Continue reading

Asteptarile – otrava sufletului nostru

asteptari

Asteptarile ne otravesc sufletul mai mult ca orice altceva. Ne aduc numai frustrare, nemultumire, neimplinire, nefericire si ne distrug viata si relatiile cu ceilalti. Din pacate asta ni se intampla tututror, pentru ca asteptarile sunt idei limitative venite la pachet cu perceptia asupra realitatii si cu mentalitatea si se infiltreaza in mintea noastra fara sa ne dam seama. Impulsul firesc este sa ne asteptam ca ceilalti sa… –  orice tine de felul in care vedem noi lucrurile. In general ma astept ca altii sa gandeasca, sa vorbeasca si sa actioneze in felul in care as face-o eu, sau chiar mai bine. Cat timp ai asteptari de la altii, vei fi nefericit.

Cei mai multi oameni in acest moment deja se revolta: „Dar mi se pare normal sa am anumite asteptari”. Iar eu spun atat: cum te simti cand altii au asteptari de la tine? Cum te simti sub presiunea asteptarilor parintilor, partenerului de viata, societatii atunci cand tu simti sa faci altfel? Cand simti sa traiesti cum iti place tie, dupa propriile reguli? Daca nu ai curajul sa recunosti, iti spun eu: simti ca e nedrept, ca nu e normal ca tu sa-ti traiesti viata dupa principiile, conceptiile, standardele sau regulile altcuiva decat ale tale. Si ai mare dreptate. Nu poti sa-ti bazezi viata pe asteptarile altora. Atunci ti se pare normal si sanatos ca tu sa ai asteptari de la copiii tai, de la partenerul de viata, de la parinti, colegi, colaboratori, etc.? De ce ar trebui cineva sa-si traiasca viata asa cum crezi tu ca e bine si nu cum crede el ca e bine? Fiecare stie cel mai bine ce trebuie sa faca cu viata lui.

A ne elibera de asteptarile altora, a ne darui iarasi noua insine – in asta consta puterea respectului de sine. (Joan Didion)

De fapt, nu ti se pare „normal sa ai anumite asteptari”. Ai fost invatat ca e normal, sau copiezi modelul in care ai fost crescut. Daca parintii tai se asteptau sa urmezi aceeasi cariera ca si ei, poate ca la randul tau te astepti ca propriul tau copil sa urmeze aceeasi cariera ca si tine. Iar asta inseamna ca ii ingradesti libertatea copilului tau. Tu nu te-ai nascut sa faci pe plac nimanui. Dar in acelasi fel, nici copilul tau nu s-a nascut sa-ti faca pe plac tie, bunicilor lui sau altcuiva. Continue reading