De ce nu este bine ca un copil prescolar sa priveasca la televizor

de ce nu este bine ca prescolarii sa priveasca la televizor

Tot mai multi parinti intuiesc efectele negative pe care le are privitul la televizor asupra copiilor lor si evita sa-i expuna pe cei mici la asa ceva, sau macar le limiteaza accesul la televizor la un desen animat scurt pe zi. Chiar daca unii nu inteleg felul in care acest lucru le afecteaza copiii, pot observa efectele: copilul se holbeaza la imaginile in miscare, ii lacrimeaza ochii sau il doare capul.

Pedagogia Waldorf este de acord cu aceasta idee si ne ofera si explicatia faptului ca prescolarii ar trebui sa nu priveasca deloc la televizor. Am preluat informatiile de mai jos din brosura „Pedagogia Waldorf in gradinita” – Ursula Knipping, editura Triade.

Cum ii afecteaza pe copii imaginea in miscare de la televizor

Imaginile care se succed in 1/30 secunde nu sunt percepute ca imagini de sine statatoare, ci ca imagini in miscare. In plus, pe ecran nu apare o singura imagine luminoasa, ci gonesc puncte luminoase care ne bombardeaza retina de 625×800 de ori sau mai mult. Dupa 1/30 secunde, timp in care au strabatut ecranul, o iau de la capat. Credem ca avem o imagine care este de fapt o alcatuire datorata legilor fizice carora li se subordoneaza ochiul si care, datorita spatiului mic dintre puncte, nu le recunoaste ca atare. Pentru ca avem de a face cu o imagine aparent miscatoare, ochiul nostru nu parcurge traiectoria normala de deplasare. In mod normal, cand privesc ceva, trebuie sa misc ochiul care este activ si face o miscare de tatonare. Cand privesc la televizor, insa, ochiul nu face miscarile normale de perceptie si ramane intepenit, nemiscat.

Aceasta privire in pozitie incremenita a ochiului (holbatul), are anumite efecte asupra constientei treze. Masuratori facute pe creierele celor care privesc mult la tv au aratat o scadere a undelor beta, care demonstreaza starea de veghe. Au fost evidentiate doar unde alfa care sunt prezente in somn sau in stare de transa. Asta inseamna ca imaginile televizate patrund in subconstient fara a fi filtrate de constienta noastra treaza.

O dificultate in plus pentru constienta copilului este faptul ca fiecare act de perceptie este insotit si de un act de cunoastere, care ii spune telespectatorului ce trebuie sa vada. Aceasta aptitudine de formare notionala – de exemplu: „aceasta este o casa”, „acesta este un copac” – se dezvolta pe baza experientei care deocamdata ii lipseste copilului.

La adult perceptia si actul cunoasterii pe baza experientei formeaza o unitate. Copilul are nevoie de mai mult timp pentru ca lui ii lipseste experienta. Continue reading

Fiecare copil are nevoie de un campion

Rita Pierson

Ce profesoara! O iubesti pe aceasta femeie, indiferent ca ai 15 ani sau 60. Ne aminteste de profesorii iconici pe care i-am avut. As putea s-o ascult ore in sir si stiu ca as invata de placere orice ar preda. Discursul ei emotionant se vrea o incurajare la adresa tuturor educatorilor de a crede in elevii si studentii lor si de a crea o conexiune umana profunda cu acestia, care sa-i apropie si sa le inspire placerea studiului.

Entuziasmul cu care vorbeste Rita Pierson este molipsitor. Faptul ca in centrul preocuparilor ei profesionale se afla crearea legaturilor umane si relatiile stranse cu copiii, intelegerea acestora si tratarea lor de la egal la egal, o transforma in profesorul ideal si intr-un profesionist desavarsit. Un lider adevarat. O campioana pentru toti copiii pe care ii educa.

”Arta suprema a profesorului este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si bucuria cunoasterii.” (Albert Einstein)

Rita ii evalueaza pe elevi dupa ceea ce stiu, nu dupa ceea ce nu stiu. Isi pune intrebari de genul: „Cum sa cresc increderea unui copil si in acelasi timp si nivelul sau academic?”, ii incurajeaza si gaseste metode ingenioase de a le creste increderea in ei insisi. Ea, la fel ca mama ei, este genul de profesor la care vin dupa un timp fostii elevi si ii spun: „Mi-ati schimbat viața. M-ati ajutat sa razbesc. M-ati facut sa simt ca eram cineva, cand stiam, in adancul inimii, ca nu eram. Si vreau doar sa vedeti ce am devenit.” 

„Cat de puternica ar fi lumea noastra daca am avea copii fara frica de a-si asuma riscuri, carora nu le e frica sa gandeasca, si care ar avea un campion? Fiecare copil merita un campion, un adult care nu o sa renunte niciodata la el, care intelege puterea legaturilor, si insista ca el sa fie cat de bun poate sa fie.” (Rita Pierson) 

De o sinceritate debordanta, ea este convinsa ca adevarata cheie a educatiei este dezvoltarea unor relatii bazate pe incredere, apreciere reciproca si dragoste. Ca „predatul si invatatul trebuie sa aduca bucurie”.

Cati profesori ca ea cunosti? Probabil ca foarte putini. Dar aceia cred ca ti-au marcat viata, asa cum mi-au marcat-o mie profesorii iconici pe care i-am avut. Ma consider norocoasa sa fiu educata de invatatorul meu, de dirigintele din scoala generala, de profesorul de chimie din liceu, de profesoara de fizica din facultate (datorita careia am inteles intr-un an ce nu am inteles in sapte) si de cele trei profesoare de romana datorita carora scriu si vorbesc cu incredere in mine. Rita Pierson imi aminteste de ei si imi starneste recunostinta.

„Suntem educatori. Ne-am nascut ca sa schimbam vieti.” (Rita Pierson)

Invatamantul nostru are mare nevoie de cat mai multi profesori ca Rita. Cine este campionul copilului tau?

Sursa foto