De ce fericirea nu depinde de lucruri din exterior si cum o putem fabrica in mod constient

fericirea

Conceptia clasica despre atingerea fericirii este aceea ca unele lucruri din exterior ne fac fericiti (oameni, evenimente, obiecte, bani, statut, job, etc.). De aceea punem atat de mare pret pe toate aceste elemente externe despre care credem ca „ne fac fericiti”. Alergam o viata intreaga in cautarea fericirii si, in functie de valorile si de convingerile fiecaruia, oamenii sustin ca ea se afla intr-un lucru sau in altul. Fericirea, astfel, inseamna lucruri diferite pentru diversi oameni. Dar cercetarile ultimilor ani ne dovedesc faptul ca ne inselam cu totii.

Se pare ca fericirea poate fi sintetizata in creier. Exteriorul ne ofera o fericire superficiala, de moment, in timp ce interiorul, mintea noastra poate fabrica fericirea la un nivel mai profund, in mod constient. In acest fel, nu avem nevoie ca factori externi sa ne faca fericiti, pentru ca putem fi fericiti cand decidem asta. Fericirea noastra nu mai depinde de casa pe care o avem sau nu o avem, de statutul social, de bani sau posesiuni, nici macar de oamenii din jurul nostru. Toate acestea ne fac in continuare fericiti, dar in lipsa lor putem fi foarte fericiti si impacati cu noi insine si cu viata noastra.

Sunt cel mai fericit om in viata. Am in mine ceva ce poate transforma saracia in bogatie, greutatea in prosperitate. Sunt mai invulnerabil decat Ahile; destinul n-are niciun loc in care sa ma loveasca. (Sir Thomas Brown)

In continuare avem doua discursuri foarte interesante despre felul in care mintea noastra poate fabrica fericirea. In primul, calugarul budist Matthieu Ricard, fost biochimist la Institutul Pasteur, ne explica felul in care ne putem antrena mintea sa dezvolte un obicei al fericirii si al starii de bine si sa creeze un sentiment profund de seninatate si implinire.

Cum pornim in cautarea fericirii? Adesea cautam in afara. Credem ca putem aduna una si alta, toate conditiile, orice pentru a fi fericiti. A avea totul, a fi fericit. Aceasta sintagma dezvaluie deja blestemul ce destrama fericirea. A avea totul. Daca ne lipseste ceva, totul se destrama. Iar cand lucrurile nu merg cum trebuie, incercam atat de mult sa le reparam in exterior, dar controlul nostru asupra lumii exterioare este limitat, temporar si adesea iluzoriu. Sa privim premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice? Nu e oare mintea cea care transforma premisele exterioare in fericire sau suferinta? Si nu e mintea mai puternica? Stim, din experienta, ca putem fi intr-un mic paradis si, cu toate astea, sa fim complet nefericiti in interior.

Exista posibilitatea de schimbare, caci toate emotiile sunt trecatoare. Acesta este terenul propice pentru antrenamentul mintii. Antrenamentul mintii se bazeaza pe ideea ca doi factori mentali opusi nu pot avea loc in acelasi timp. Poti trece de la dragoste la ura, dar nu le poti simti pe amandoua, in acelasi timp, fata de acelasi obiect sau aceeasi persoana – nu poti sa vrei sa-i faci rau si, totodata, bine. Nu poti, cu acelasi gest, sa dai mana si sa lovesti pe cineva. Exista antidoturi naturale pentru emotiile distructive fata de starea noastra interioara de bine. Asa trebuie actionat, comparand bucuria cu gelozia. Simtul libertatii interioare in opozitie cu lacomia si obsesia. Bunavointa, bunatatea iubitoare ca opus al urii. Bineinteles, fiecare emotie are nevoie de un anumit antidot.

O alta cale este aceea de a incerca sa gasesti un antidot general pentru toate emotiile, privind chiar la natura acestora. De obicei, cand ne simtim agasati, uram sau suntem suparati pe o anumita persoana ori suntem obsedati de ceva, mintea se intoarce iar si iar asupra acestui lucru. De fiecare data cand o face, intareste acea obsesie sau acea agasare. Prin urmare, este un proces de autoperpetuare. Asa ca, in loc sa privim in exterior, trebuie sa privim in interior. Sa privim la supararea insasi; pare foarte amenintatoare, ca un nor musonic sau o furtuna. Credem ca putem sta pe nor, insa, daca te apropii, este doar ceata. La fel, daca privesti gandul de manie, va disparea precum gheata sub soarele diminetii. Daca faci asta iar si iar, inclinatia, tendinta maniei de a aparea iar va fi din ce in ce mai slaba de fiecare data cand o dizolvi. In final, desi s-ar putea sa apara, va strabate doar mintea, precum o pasare care strabate cerul fara sa lase nicio urma. Acesta este principiul de baza al antrenarii mintii. (Matthieu Ricard)

In urmatorul discurs, Dan Gilbert, psiholog la Harvard, ne provoaca sa ne gandim la ideea generala ca ne vom simti rau daca nu obtinem ceea ce ne dorim. El sustine si dovedeste faptul ca „sistemul nostru imunitar psihologic” ne ajuta sa fim cu adevarat fericiti, chiar si atunci cand lucrurile nu decurg conform planului.

Fericirea sintetica este intru totul la fel de reala si de durabila ca fericirea peste care dati atunci cand obtineti exact ceea ce va propuneati. (Dan Gilbert)

Dan Gilbert (pe care l-am ascultat vorbind si despre felul in care creierul ne determina sa luam decizii gresite), este autorul cartii In cautarea fericirii, pe care ti-o recomand.

Important este ca antrenamentul mintii conteaza. Ca asta nu e doar un lux. Nu e o vitamina suplimentara pentru suflet; e ceva care va hotari calitatea fiecarei secunde din viata noastra. Suntem pregatiti sa petrecem 15 ani educandu-ne. Ne place sa facem jogging, fitness. Facem tot felul de lucruri pentru a ramane frumosi. Si, cu toate astea, petrecem surprinzator de putin timp avand grija de ceea ce conteaza mai mult: felul in care functioneaza mintea noastra. Care este, in ultima instanta, lucrul care determina calitatea experientelor noastre. (Matthieu Ricard)

Sursa foto

Cum ne face creierul sa luam decizii gresite pe baza unor asteptari eronate

alegeri1

Daca ma fascineaza ceva cu adevarat, este vorba de creierul uman si de fizica cuantica. Sunt impresionata de felul in care creierul nostru isi executa cu precizie sarcinile, dar si de situatiile in care “da gres”. Pentru ca de fapt nici atunci nu da gres. El isi face doar treaba pe care natura si evolutia speciei i-au atribuit-o: aceea de a raspunde comenzilor vointei, de a-si alinia activitatea cu cea a simturilor si de a se asigura ca il ajuta pe individul caruia ii apartine.

Te rog sa privesti pana in ultima secunda aceasta expunere extraordinar de interesanta a psihologului Dan Gilbert, profesor la Universitatea Harvard si expert in studiul fericirii, despre care vei mai auzi si in alte articole ale mele.

El analizeaza mecanismul nostru de gandire atunci cand prezicem viitorul si cand ne setam anumite asteptari. Identifica erorile de perceptie pe baza carora luam decizii zilnic, ceea ce demonstreaza inca o data complexitatea procesului gandirii, dar si a creierului ca organ al corpului.

Foarte interesante sunt analiza sanselor de castig la jocurile de noroc si explicatia modului de gandire gresit al pariorilor.

Din acest video ne dam seama cat de prost estimam probabilitatea sa se intample un anumit lucru, sau felul in care creierul foloseste amintirile pentru a face presupuneri, sau pentru a intui unele lucruri  si evenimente.

De asemenea, subestimam sau supraestimam unele evenimente, bazat tot pe amintiri. Ori, dupa cum stim deja, amintirile sunt pline de “goluri”, ne amintim unele detalii mai importante, iar restul evenimentului rememorat este umplut cu detalii de catre mintea noastra capabila astfel sa recreeze o poveste din trecut. Memoria noastra nu poate stoca toate detaliile si secundele tuturor evenimentelor trecute si de aceea retine ce i se pare mai important pentru noi, completand apoi singura povestea cu detalii bazate pe conexiuni.

Ceea ce ma socheaza pe mine cel mai mult este faptul ca luam decizii bazat pe previziuni ale viitorului, pe estimari, sau pe amintiri, care nici macar nu sunt precise. Nici nu ma mai mir de ce exista atata dezamagire in randul oamenilor legat de viata de zi cu zi, din moment ce toata lumea are asteptari, care nu sunt aproape niciodata realizate in realitate, deoarece aceste asteptari au fost gandite gresit. Ele s-au bazat pe argumente subiective, care nu au sustinere in realitate si pe presupuneri gresite.

Pe de alta parte, mi-a dat foarte mult de gandit felul in care obisnuim sa ne cheltuim banii, pe baza valorii pe care o atribuim obiectelor sau bunurilor. Imi dau seama ca nici macar nu valorizam corect lucrurile din viata noastra. Asta ma face sa ma gandesc daca valorizam corect oamenii din viata noastra.

Apoi mai sunt comparatiile, pe care nu le facem corect, oricat de greu ar fi sa credem asta. Pare banal sa compari calitatea a doua obiecte, sau valoarea lor, insa o facem dupa o logica incorecta si de obicei gresim.

Daca nu te-ai gandit niciodata pana acum la aceste aspecte legate de creierul tau, ai putea fi bulversat de ceea ce auzi. Acesta este motivul pentru care am ales sa te pregatesc mai intai cu articole ca cel despre perceptia realitatii, sau ca cel in care te avertizam ca ai putea sa te inseli in absolut orice ai crede vreodata.

In acest moment ai putea fi dezamagit de faptul ca acest mic computer, creierul, pe care te bazai, poate da erori atat de mari. Te gandesti probabil ca nu mai poti fi sigur pe judecata ta atunci cand iti faci planuri de viitor, cand iti imaginezi viitorul, sau cand iei decizii bazat pe ceea ce crezi ca se va intampla in viitor. Cam asta este ideea. Nu poti prezice viitorul cu certitudine, nimeni nu poate si de aceea trebuie sa nu fii extrem de convins ca ai dreptate atunci cand altcineva are o alta parere.

Se crede ca putem prezice doar viitorul foarte apropiat, cu sanse de a gresi. Viitorul indepartat nu poate fi ghicit, deoarece depinde de prea multi factori, prea imprevizibili. Oamenii au tendinta de a prezice viitorul pe baza prezentului, prin adaugarea unor elemente de noutate realitatii prezente. Este gresit, insa. Viitorul poate fi anticipat cat de cat pe baza directiilor de evolutie ale unui anumit domeniu de interes. Iar acest lucru se poate face din aproape in aproape, pe perioade scurte si reevaluate periodic.

Aceste ganduri si idei pot fi surse foarte mari de stres. In acest moment ai putea simti ca “ti-a fugit pamantul de sub picioare”, ca universul cu legile in care credeai a fost rasturnat cu susul in jos, ca lucrurile care pana acum pareau reale si logice, deodata nu mai sunt. Cum poti sa traiesti de acum inainte cu atata incertitudine?

Buna intrebare. De fapt, despre asta este vorba. De a invata sa traim fericiti in incertitudine. Unul din remediile stresului este sa gasesti un element cert pe care sa te bazezi si la care sa te raportezi. Certitudinea este medicamentul stresului.

Insa in completa certitudine, nu avem evolutie, lucrurile nu se misca din loc, stam in ceea ce numim “zona de confort”. Solutia nu este sa stam o viata intreaga in certitudine, dar nici in incertitudine, ci sa gasim un echilibru. Sa avem perioade in care ne facem curaj sa iesim de sub carapace, sa actionam chiar daca nu suntem siguri ca viitorul va fi cel la care ne asteptam. Apoi sa avem si perioade scurte de tatonare si de confort, in care ne inconjuram de lucruri certe.

Ceea ce incerc sa spun este ca nu trebuie sa dramatizam lucrurile, aceasta realitate era aceeasi si pana sa ascultam acest material, doar ca nu am constientizat-o. In schimb, putem face trei lucruri:

  • sa prezicem viitorul apropiat pe baza tendintelor din domeniul care ne intereseaza, nu pe baza prezentului. (Viitorul nu va fi o copie a prezentului).
  • sa invatam sa traim in incertitudine prin faptul de a fi pregatiti pentru cel mai rau scenariu posibil. Cand esti pregatit pentru ce poate fi mai rau si sti ce ai face daca s-ar intampla, atunci nu-ti mai este frica, stresul scade pentru ca sti ca ai face fata si altor situatii mai putin grave.
  • sa nu mai fim convinsi ca doar noi avem dreptate. Sa fim mai flexibili in gandire si mai deschisi altor variante si posibilitati.

Acum intreaba-ma cum va arata viitorul si iti voi raspunde ca nu stiu. Tu stii? Cum voi lua decizii legate de economiile mele, sau cum voi cheltui, ce alegeri voi face in general? Cu siguranta ca de acum inainte voi tine cont de ideile din acest material.

Sursa foto