De ce nu este bine ca un copil prescolar sa priveasca la televizor

de ce nu este bine ca prescolarii sa priveasca la televizor

Tot mai multi parinti intuiesc efectele negative pe care le are privitul la televizor asupra copiilor lor si evita sa-i expuna pe cei mici la asa ceva, sau macar le limiteaza accesul la televizor la un desen animat scurt pe zi. Chiar daca unii nu inteleg felul in care acest lucru le afecteaza copiii, pot observa efectele: copilul se holbeaza la imaginile in miscare, ii lacrimeaza ochii sau il doare capul.

Pedagogia Waldorf este de acord cu aceasta idee si ne ofera si explicatia faptului ca prescolarii ar trebui sa nu priveasca deloc la televizor. Am preluat informatiile de mai jos din brosura „Pedagogia Waldorf in gradinita” – Ursula Knipping, editura Triade.

Cum ii afecteaza pe copii imaginea in miscare de la televizor

Imaginile care se succed in 1/30 secunde nu sunt percepute ca imagini de sine statatoare, ci ca imagini in miscare. In plus, pe ecran nu apare o singura imagine luminoasa, ci gonesc puncte luminoase care ne bombardeaza retina de 625×800 de ori sau mai mult. Dupa 1/30 secunde, timp in care au strabatut ecranul, o iau de la capat. Credem ca avem o imagine care este de fapt o alcatuire datorata legilor fizice carora li se subordoneaza ochiul si care, datorita spatiului mic dintre puncte, nu le recunoaste ca atare. Pentru ca avem de a face cu o imagine aparent miscatoare, ochiul nostru nu parcurge traiectoria normala de deplasare. In mod normal, cand privesc ceva, trebuie sa misc ochiul care este activ si face o miscare de tatonare. Cand privesc la televizor, insa, ochiul nu face miscarile normale de perceptie si ramane intepenit, nemiscat.

Aceasta privire in pozitie incremenita a ochiului (holbatul), are anumite efecte asupra constientei treze. Masuratori facute pe creierele celor care privesc mult la tv au aratat o scadere a undelor beta, care demonstreaza starea de veghe. Au fost evidentiate doar unde alfa care sunt prezente in somn sau in stare de transa. Asta inseamna ca imaginile televizate patrund in subconstient fara a fi filtrate de constienta noastra treaza.

O dificultate in plus pentru constienta copilului este faptul ca fiecare act de perceptie este insotit si de un act de cunoastere, care ii spune telespectatorului ce trebuie sa vada. Aceasta aptitudine de formare notionala – de exemplu: „aceasta este o casa”, „acesta este un copac” – se dezvolta pe baza experientei care deocamdata ii lipseste copilului.

La adult perceptia si actul cunoasterii pe baza experientei formeaza o unitate. Copilul are nevoie de mai mult timp pentru ca lui ii lipseste experienta. Continue reading