O alta revelatie

o alta revelatie 1

Si aceasta revelatie s-a intamplat mai demult. Dar ca orice revelatie, chiar si azi cand ma gandesc la ea, gasesc noi sensuri care ma imbogatesc. In acea zi m-am transformat, am devenit mica, apoi mare din nou.

Acum cativa ani un trib din Amazon m-a invatat lucruri pe care nu mi le-a spus nimeni despre oameni. Oare daca cineva mi-ar fi spus sub forma de poveste ce este omul, as fi inteles la un nivel atat de profund? Sau e mai bine ca fiecare sa ne lasam invatati de situatii de viata sau de oamenii cu care ne intersectam destinele?

Inca nu am ajuns in zona Amazonului, dar am vazut un documentar care mi-a schimbat perceptia asupra oamenilor. Am stiut ca amazonienii sunt mai mult dezbracati decat imbracati, dar nu imi imaginam ca nu poarta haine deloc. Ma asteptam sa-i vad cum vaneaza, cum se catara in copaci si cum isi prepara mancarea, sau cum indeplinesc ritualurile spirituale. Insa acel trib era diferit de toate pe care le mai vazusem.

Sub buza de jos au facuta o gaura prin care isi trec niste conuri cioplite din lemn. Inca din copilarie fiecare membru al tribului poarta acel con. La cativa ani conul e inlocuit cu altul nou, insa omul nu ramane niciodata fara acel con infipt in buza cu varful in jos si baza in sus. Singurele momente in care stau fara el sunt acelea in care il scot ca sa il spele in rau, iar spalarea conului tine de igiena personala. In timp bucata de lemn ajunge sa le deformeze dintii pentru ca preseaza pe gingie. Ei considera ca asa sunt frumosi.

Barbatii nu sunt complet goi. In jurul organului genital au infasurata o fasie dintr-o anume frunza, lata cam de un centimetru. Ar fi rusinos daca s-ar expune fara acel ”vesmant”. Fetele nemaritate sunt supuse unor suferinte fizice care marcheaza trecerea la varsta adulta: li se fac zgarieturi adanci pe picioare cu ajutorul unui maxilar de peste cu dinti ascutiti. In plus fata de aceste obiceiuri, au si altele asemanatoare cu ale altor triburi: ritualuri de nunta, de vanatoare, de pregatire a mesei, de chemare a ploii. Aceste amanunte mi-au ramas insa cel mai tare intiparite in minte pentru ca m-au socat.

Dupa ce am vazut documentarul am ramas incremenita. Stiam ca sunt diferiti de noi, dar era incredibil ce vedeam. Bineinteles ca am inceput sa ii judec, sa ma minunez de cat de inculti si de primitivi sunt. Eram atat de socata incat nu mi-am reprimat primul impuls de a-i discredita. Le-am pus eticheta: salbatici.

Dupa care nu m-am simtit deloc bine cu mine. Eram nedreapta. Eu sunt cea educata, care ar trebui sa inteleaga orice: pe ei, pe mine, specia in plina evolutie. Insa eu eram la fel de primitiva ca si ei.

Apoi am iesit mental din corp si m-am privit din afara. Am vazut cercei si alte podoabe despre care credeam ca ma fac mai frumoasa. Am vazut machiaj pe fata care avea acelasi rol. Mi-am amintit ca in zilele in care nu imi pun rimel pe gene mi se pare ca nu am ochi si ca nu sunt eu. Mi-am simtit mireasma parfumului si pe cea a odorizantului de camera. Mi-am vazut pantofii cu toc, care ma fac sa par mai inalta, sutienul cu push-up si niste haine intr-un colt de sifonier pe care nu le mai port pentru ca sunt demodate. Am vazut in continuare tatuajele vecinului, piercingul verisoarei mele, vopsea de par oriunde intorci capul, manichiura pictata, haine asortate si multe altele.

Eu nu sunt cu nimic diferita de acei salbatici…

Tot ce am in plus fata de amazonieni e educatia, dar ea nu este meritul meu, ci al faptului ca m-am nascut intr-o tara mai civilizata. Iar daca pot sa gandesc la un nivel mai inalt, sa fiu capabila de mai mult autocontrol si sa fac lucruri pe care ei nu le pot face, este tot pentru ca am avut sansa sa invat cum sa-mi folosesc mintea in mod creativ. In schimb ei sunt vanatori cum eu as putea deveni doar traind alaturi de ei si exersand.

Multa vreme dupa aceea m-am gandit la cat de diversa e viata pe Pamant, cat de diferiti suntem de la o rasa la alta si cat de diferit traim si gandim. Mi-a trebuit ceva timp pana sa-mi dau seama ca e normal. Planeta noastra e suficient de mare incat sa nu fie posibila inca unificarea limbilor, credintelor religioase, obiceiurilor sau manifestarilor culturale. Mi-a fost rusine de mine, de faptul ca ii judecasem.

This slideshow requires JavaScript.

Am inceput sa inteleg greseala pe care am facut-o. Omul este slab si arunca zilnic cu pietre in altii. Ne uitam prea rar in oglinda. Iar vacantele noastre exotice inseamna insule luxuriante mai degraba decat Africa, Tibet sau Amazon.

Am inceput sa-i vad pe amazonieni si pe ceilalti oameni cu alti ochi. Acum vad lumina din ei, cea pe care o avem cu totii inauntru. Suntem fiinte de lumina, iar asta ne face egali, dar in acelasi timp unici. Si frumosi.

”Noi nu suntem oameni care au o experienta spirituala. Suntem entitati spirituale care au o experienta umana.” (Teilhard de Chardin)

Oare ce ar crede amazonienii aceia izolati in mijlocul junglei daca ar asista la 24 de ore din viata unui om civilizat? Ce ar crede despre tinuta de afaceri, despre cea de serviciu sau despre cea de club? Dar despre shopping si casele noastre? Dar despre botox si silicon? Sau despre relatia noastra cu natura?

Cine sunt eu sa-i judec pe ei?

Cine este normal: eu sau ei? Ce este normalitatea? Care este etalonul de viata bine traita?

Cine are o viata mai frumoasa si dupa care standarde?

Viata mea este mai fericita, mai implinita si mai lipsita de stres decat a lor?

Cum ar fi sa nu fim invatati din copilarie ca nuditatea este o rusine? Multi oameni si-ar iubi mai mult corpul dezgolit, iar altii ar scapa de inhibitii.

Cu ce sunt eu diferita de ei la nivel energetic si de constiinta? Cu nimic.

Spiritual eu nu sunt superioara nimanui.

Suntem cu totii una.

In ziua in care am vazut documentarul si am inteles toate acestea, m-am simtit una cu ultimul fir de praf de pe jos. De atunci o parte din constiinta mea nu s-a mai ridicat de acolo. O folosesc ca axa de referinta cand viata tinde sa ma deplaseze de pe orbita mea.

Atunci cand vom invata sa vedem frumusetea oamenilor din jur indiferent de rasa, religie, cultura, orientari sexuale sau grad de civilizatie, specia noastra va mai urca un pas pe scara evolutiei. De fapt este simplu: trebuie doar sa vedem lumina din ceilalti oameni si maretia lor ca entitati spirituale.

Fiecare om are niste lectii de invatat din aceasta viata. Pe multe dintre ele le invatam de la oamenii pe care ii cunoastem, sau despre care doar stim cate ceva. Ar trebui ca de la fiecare om sa invatam cate o lectie. Sau mai bine doua: una buna si una rea.

Cate lucruri am putea invata de la fiecare om din viata noastra, daca ne-am acorda ragazul sa-l observam? Dar daca l-am iubi si l-am privi de parca ar fi deja cea mai buna varianta a lui?

Namaste!

Sursa foto

Violenta domestica este o problema a barbatilor

violenta domestica

Teoretic, drepturile omului sunt protejate prin lege. Practic, insa, ele sunt incalcate zilnic de o multime de oameni care au un comportament abuziv la adresa semenilor lor. Oricat de mult vrem sa credem ca suntem civilizati, faptele multor oameni contrazic asta. Una din marile probleme cu care inca se confrunta societatea noastra este violenta domestica.

Aceasta este dezbatuta destul de mult, insa cel mai des in cercurile femeilor, in organizatii care le apara drepturile si mai putin in alte medii sociale. Am gasit totusi o expunere foarte interesanta a unui barbat implicat in lupta impotriva acestui fenomen al violentei domestice.

Abilitatea agresorilor se bazeaza pe manipulare si distragerea atentiei

Jackson Katz surprinde foarte bine faptul interesant ca oamenii, atunci cand sunt discriminatori, se extrag chiar si din categoria careia ii apartin. Ei se comporta de parca nu ar face parte din specia umana. Rasistul vorbeste despre alte rase de parca nu ar apartine uneia. Cei care discrimineaza pe criteriul sexului sunt de obicei barbati care au in minte femeia ca fiind inferioara, fara a pune problema ca este vorba de un gen si ca ei apartin de asemenea genului masculin. Oamenii care vorbesc de “orientare sexuala” se gandesc la homosexuali, lesbiene si bisexuali, cand de fapt acest termen include si heterosexualitatea, careia respectivii oameni care judeca cel mai probabil ca ii apartin.

In realitate, este vorba despre un fapt simplu scapat din vedere: grupul dominant, cel care discrimineaza sau abuzeaza (in acest caz barbatii), scapa neanalizat datorita puterii si privilegiului pe care si le insusesc. Acel grup deviaza atentia din directia lui, in directia celor pe care ii discrimineaza sau abuzeaza si pe care ii arata cu degetul (in acest caz femeile abuzate). Este ca intr-un numar de magie in care ti se distrage atentia cu niste detalii, pentru a nu mai observa alte evenimente ce au loc simultan.

Punem problema gresit

Jackson Katz observa ca barbatii sunt eliminati din discutie atunci cand vine vorba despre violenta asupra femeilor, deoarece ele acapareaza toata atentia. Ele sunt victimele, ele trebuie ajutate, ele sunt de compatimit, ele trebuie sa se gandeasca la solutii pentru viitorul lor si al copiilor lor, ele sunt eroul principal al unei povesti despre violenta, ele starnesc lacrimi si mobilizari de forte in organizatiile nonguvernamentale – si lista poate continua.

Insa nu ele isi iau neaparat rolul de victima, ci acest rol le este atribuit. Ceilalti oameni le numesc victime si le fac sa se simta astfel. Din pacate ne este prea cunoscuta expresia-eticheta: “victima a violentei domestice”.

Cand pui in acest fel problema, iti dai seama de tactica agresorilor si intelegi mecanismul prin care aceste fenomene sociale, cum sunt discriminarea sau violenta domestica, pot avea inca succes intr-o societate care se vrea evoluata. Am mai spus-o si cu alta ocazie: specia umana se afla intr-un stadiu de evolutie primitiv. Sunt foarte convinsa de asta. Mai avem foarte mult pana sa fim civilizati si evoluati, macar din punct de vedere social.

Din pacate, asa cum am vazut din expunerea lui Leslie Morgan Steiner intr-un articol trecut, femeile se confrunta cu problema supravietuirii in urma relatiei cu un barbat abuziv, inainte de altele mai minore cum ar fi judecata societatii sau intrebarea de ce nu il paraseste pe agresor.

Daca incercam o analiza clara a lucrurilor, ne dam seama ca indreptarea atentiei strict catre femeia-victima nu va rezolva problema si nu va opri violenta barbatului. Este vorba de calitatea intrebarilor. In loc sa ne intrebam ce a facut femeia ca sa provoace bataia (cum era imbracata, cu cine a vorbit, ce a spus, etc.), ar trebui sa ne punem intrebari de genul: ” de ce acel barbat a batut-o pe acea femeie?”, “de ce atat de multi barbati inca abuzeaza femeile?”

Exista si femei care abuzeaza barbati, dar cazurile sunt mult mai rare si cu urmari mai putin grave in general.

Cum ajung unii barbati agresori

Probabil ca cea mai importanta idee care reiese din discursul lui Jackson Katz este faptul ca barbatii par sa aiba o problema care ii determina pe unii sa fie pedofili, sa violeze femei si chiar alti barbati. El isi pune intrebarea care este problema acestor barbati si care este rolul institutiilor zilelor noastre ce contribuie la cresterea numarului de barbati abuzivi.

El se intreaba care ar putea fi legatura si conexiunile intre mediul sportiv, pornografie, structura familiei, sistemele religioase de azi, economia, rasa, etnicitatea si alte sisteme si institutii importante din viata barbatului, care ar putea duce la cresterea violentei acestuia la modul general.

Apoi pune problema integrarii baietilor in societate si a definirii barbatiei. Este evident ca undeva in toata aceasta imbinare a sistemului socio-cultural exista o lipsa de intelegere a relatiilor normale si sanatoase dintre oameni, a asumarii autoritatii si o portita care permite aceste incalcari grave ale drepturilor omului.

Pentru a sublinia si mai mult importanta acestei probleme, el se intreaba ce se intampla in mintea si in sufletul baietilor tineri abuzati, sau care sunt martori ai abuzurilor la adresa mamelor sau surorilor lor. Cum reusesc ei sa faca tranzitia de la baieti la barbati si cum le marcheaza aceste abuzuri viata, fie ca sunt victime sau martori?

Abuzatorii tipici in general nu sunt bolnavi si perversi, ci oameni normali sub alte aspecte. Ei au fost cel mai probabil victime ale unor abuzuri in copilarie, sau au probleme emotionale, tulburari de personalitate, ori pur si simplu modele parentale deviante si gresite.

Ceea ce ma intriga pe mine cel mai mult este faptul ca acesti barbati abuzatori in cele mai multe cazuri continua sa iubeasca acea femeie, iar dupa ce episodul violent a trecut, se comporta de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Nu pot sa inteleg cum mai pot sa se uite in oglinda, in ochii copiilor lor si in ochii femeii din viata lor. Cum poti sa ai pretentia ca esti stalpul familiei, ocrotitorul, ca totul este sub control orice s-ar intampla, cat timp tu nu iti poti controla nici macar pornirile animalice?

Ce este de facut

El propune o abordare diferita a problemei: sa nu ii mai impartim pe acesti oameni in abuzatori si victime, ci sa incadram pe toata lumea in categoria “spectatori”, care trebuie sa se preocupe de aceasta problema a violentei, sa nu ramana indiferenti.

Katz identifica o mare nevoie ca mult mai multi barbati, care sa aiba curajul si taria sa se lupte cu aceste probleme, sa ia apararea femeilor si sa ajute in aceasta situatie in punctele in care vocea femeilor nu poate fi auzita.

Sugereaza ca barbatii care nu sunt abuzatori trebuie sa se impotriveasca celor care sunt, dar nu la modul simplist de a-si impiedica un prieten sa-si loveasca partenera de viata, ci de a anihila pornirile abuzive sau sexiste ale unui prieten in cadrul unei intalniri intre barbati. De exemplu, sa respinga exprimarea injositoare la adresa femeilor, cu gandul ca oricand un alt barbat ar putea vorbi astfel de femeile din familia lui si ca nu este un comportament sanatos.

“Ceea ce ne doare cel mai mult nu sunt cuvintele dusmanilor, ci tacerea prietenilor.” (Martin Luther King)

Considera, pe buna dreptate, ca tacerea in fata limbajului discriminator este o forma de acord si complicitate cu acel comportament. “Spectatorul”, in viziunea sa, trebuie sa ia atitudine si sa actioneze in cateva directii cheie:

  • sa-i invete pe alti oameni despre eliminarea violentei, sa incerce s-o impiedice si sa opreasca acest proces,
  • sa creeze in jurul lui un climat social in care un comportament abuziv sa fie vazut ca inacceptabil,
  • sa determine faptul ca barbatii cu orientari sexiste sa-si piarda statutul social.

Probabil ca barbatii care si-ar lua rolul de “spectatori”, rolul celor care intervin, ar avea mai mult succes in acest demers datorita puterii mai mari de influenta pe care o au in societatea zilelor noastre.

Foarte important este faptul de a instrui in acest sens toti oamenii cu rol de conducere in diverse grupuri sociale sau in institutii. Acestia sunt intotdeauna si lideri de opinie, atitudinea si comportamentul lor este discutat, dezbatut, copiat. Ei sunt modele in societate si daca gresesc, vor determina si alti oameni sa aiba o atitudine gresita. Cu ei trebuie sa inceapa schimbarea mentalitatii legate de violenta si de masculinitate. Ca lider sau conducator de orice fel, nu poti sa-ti permiti sa ai o atitudine extremista, care sa blameze oricare din orientarile etnice sau sexuale din societate.

Insa educarea liderilor si a tututror oamenilor ar trebui sa inceapa in scoala. Cat timp exista solutii si tactici de evitare a violentei domestice, ar fi relativ simplu ca acestea sa fie predate in universitati, unde sunt pregatiti majoritatea oamenilor care urmeaza sa aiba pozitii de conducere.

In esenta, societatea noastra are nevoie sa lucreze la mentalitatea oamenilor despre barbatie, despre masculinitate, despre rolul barbatului, dar si al femeii in familie si societate, despre protectia integritatii fizice, mentale si emotionale a copiilor, despre respect si diversitatea manifestarilor sociale de orice fel.

Ce parere ai despre faptul ca in societatea noastra, care se vrea civilizata, violenta domestica exista inca la cote alarmante?

Sursa foto: Flickr