8 solutii pentru a manca mai sanatos

Family Eating Meal Together In Kitchen

Stim bine ca aproape toate alimentele de azi sunt atinse de substante toxice in cel putin una din fazele de producere a lor. Este dificil sa ne mai hranim cu adevarat sanatos, dar in aceste conditii solutia nu este sa ne scuzam ca „toul e nociv, deci nu mai conteaza ce mancam”, ci sa alegem raul cel mai putin rau. Asta inseamna sa fim atenti la provenienta alimentelor, sa ne informam legat de felul in care au fost produse ele, sa cumparam si sa gatim inteligent cele mai bune alimente pe care ni le permitem.

Unde exista vointa, exista si o cale.

Gandul nostru trebuie sa fie la faptul ca substantele nocive din alimente sau din mediul inconjurator se vor acumula in timp in organism. Chiar daca intr-un aliment se respecta dozele de aditivi cerute de lege, omul mananca zilnic mai multe feluri de alimente si de multe ori consuma cantitati mai mari de mancare decat cele date de standardul nutritionistilor. De aceea, in decursul anilor E-urile se acumuleaza in ficat si il pot imbolnavi grav.

Mai ramane o problema importanta: cum ii invatam pe copii sa manance sanatos? Mai jos am adunat cateva masuri care ne pot ajuta in sensul acesta.

8 solutii pentru a manca mai sanatos si a-i invata pe copii sa aprecieze alimentele cu adevarat hranitoare

Cumpara ingredientele de baza de la tarani, pe cat posibil carne crescuta fara hormoni, sau furaje aditivate, fructe si legume cat mai curate, cultivate fara prea multe substante chimice de sinteza. Poti sa mergi la sfarsit de saptamana in satele din apropierea orasului tau pentru a le cumpara, sau le poti achizitiona din piata.

Se mai practica si abonamentul facut la o familie de mici fermieri din zona in care locuiesti, asa cum am descris intr-un articol recent, in baza caruia primesti un cos saptamanal cu produse alimentare de sezon. Alimentele cultivate traditional au si un gust mai bun, care ar trebui sa fie preferat de intreaga familie.

Invata sa faci acasa conserve pentru iarna, gemuri, compoturi, muraturi, zacusca si alte tocanite. Tot ce pregatesti pentru iarna se poate steriliza si conserva fara a folosi absolut nici un aditiv, iar gustul este mult mai bun, dupa cum stim cu totii. Daca ai o familie mare, toata operatiunea dureaza maxim 1 saptamana de munca 2-3 ore pe zi dupa serviciu, iar daca e vorba de o familie mica, chiar mai putin. Continue reading

Sa-i invatam pe copii despre alimente

veggie (1)

Ma intreb daca parintii care isi hranesc copiii cu alimente nesanatoase, s-au gandit vreodata ca acest lucru inseamna abuz la adresa celor mici. Atunci cand nu le gatesc si ii duc la un fast-food, sau le pun pe masa mancare hipercalorica, fara fructe sau legume, se gandesc oare ca asta ii poate imbolnavi si le poate scurta viata?

Bucatarul Jamie Oliver vorbeste socant de deschis si de direct despre ignoranta noastra a tuturor in legatura cu alimentatia, obezitatea si educatia culinara a copiilor .

Jamie Oliver a castigat premiul TED pentru acest discurs. Pe langa faptul ca este unul din cei mai renumiti bucatari din lume, el este un militant pentru hrana sanatoasa pe care o gateste. Este implicat in mai multe proiecte menite sa educe oamenii in legatura cu alimentatia sanatoasa, cu cultivarea talentelor si abilitatilor necesare in bucatarie, sau cu importanta hranei gatite acasa.

Detine mai multe restaurante in diferite orase din lume si in unele dintre ele a angajat tineri cu probleme sociale, pe care i-a instruit el insusi. In ultimii ani a depus eforturi uriase sa schimbe meniurile din cantinele scolare din Anglia si SUA. A incercat sa inlocuiasca hrana plina de zahar si putin hranitoare din meniurile copiilor, cu alimente adevarate si hrana gatita. In acest demers s-a luptat cu toata lumea: de la administratiile scolilor, care nu puteau aloca bugete mai mari, pana la reticenta copiilor carora incerca sa le educe gustul pentru fructe si legume.

Il ador pe Jamie Oliver atat pentru felul in care gateste, dar mai ales pentru exemplul de umanism pe care il da. El nu doar ca se lupta cu o lume intreaga care pare ca nu intelege importanta hranei adevarate si sanatoase, dar nu renunta pana cand reuseste sa faca ce si-a propus. In America a vrut atat de tare sa imbunatateasca meniurile copiilor in scoli, incat a apelat la sprijinul comunitatii pentru finantare, atunci cand scolile nu au gasit banii necesari. Le-a vorbit oamenilor prin posturile locale de radio, s-a intalnit cu oficialitatile pentru a discuta despre nevoile copiilor si necesitatea eradicarii obezitatii. Practic a facut totul pentru cauza lui.

Iar aceia nici macar nu erau copiii lui. Cati dintre noi ne gandim macar sa schimbam ceva in conditiile in care invata sau sunt hraniti copiii nostri la gradinita sau la scoala? Daca fiecare om s-ar zbate in acest fel pentru cauzele in care crede, am trai intr-o lume autentica si in mod sigur mai buna, pentru ca valoarea si lucrurile bune ar iesi la suprafata prin puterea oamenilor si a multimilor care apara o cauza comuna.

Cand am vazut scena in care le arata copiilor legumele, iar acestia nu le-au recunoscut, am izbucnit in plans. Nu am putut sa cred ca exista asa ceva. Am fost stupefiata, intristata si revoltata la adresa parintilor inconstienti. Imi vine greu si acum sa cred ca poti sa-i pui unui copil in mana un smartphone, tableta sau alte dispozitive de ultima generatie si nu ii pui in mana un fruct sau o leguma, ori macar o carte cu imagini in care sa le vada si sa le recunoasca…

Cum sa manance tinerii si adolescentii legume, daca nu au fost obisnuiti din copilarie sa le vada in farfurie? Cum sa le placa fructele si legumele daca nu le primesc la masa de la varste fragede? Ce sanse sunt ca acesti copii sa gateasca in viitor, daca mamele lor nu le gatesc si nu-i invata sa faca asta? Si mai ales, in ce fel isi vor educa ei propriii copii candva despre mancare, daca nu stiu ce e bine pentru ei si daca au o alimentatie nesanatoasa?

Vreau sa cred ca la noi situatia nu este atat de disperata, deoarece vad in jurul meu mamici care le gatesc copiilor, care se straduiesc sa le dea copiilor lor sa manance fructe, legume si in general mancare sanatoasa.

Insa vad si prea multe mamici care pe de alta parte le dau copiilor sa manance zahar. Mult zahar. Daca organismul nostru nu are nevoie de zahar rafinat adaugat in alimente, nimic in plus fata de zaharul existent din natura in ele, pentru ce ii obisnuiesc pe copii cu el? Se stie ca gustul se formeaza in copilarie, timpuriu si obiceiurile alimentare la fel.

Oricat de bine intentionata este fiecare mama sau bunica, daca isi hranesc nesanatos familia timp de ani de zile, dupa parerea mea, ele comit crime cu premeditare. Stiu ca este foarte dur si revoltator ceea ce spun, dar gandeste-te bine daca nu cumva am dreptate. Nu avem nici o scuza, nici ca gatim cum ne-a invatat mama sau bunica, nici ca nu avem bani, sau alte motive care nu exista. Cum poti sa pui pe masa familiei otrava, sa dai din umeri si sa spui “Oricum totul este plin de E-uri. Nu mai ai cum sa te feresti de ele. Nu mai gasesti un aliment curat”? Stiu ca e greu, dar recunoaste ca daca folosesti cuvintele astea ca scuza, probabil ca nici nu faci nimic in acest sens si nu te straduiesti sa gasesti solutii. Cei pe care ii intereseaza cu adevarat problema aceasta, se informeaza si pana la urma gasesc o rezolvare. (Vezi articolul 8 solutii pentru a manca mai sanatos).

Te las cu dorinta lui Jamie de la sfarsitul discursului, pentru a reflecta in continuare la cuvintele lui.

“Imi doresc ca toata lumea sa ajute la crearea unei miscari puternice si sustenabile, care sa invete fiecare copil despre mancare, sa inspire familiile sa gateasca din nou si sa-i ajute pe oamenii de pretutindeni sa lupte impotriva obezitatii.”

Tu ce faci pentru ca familia ta sa manance cat mai sanatos posibil? Ce fel de alimente cumperi si de unde? Prin ce metode gatesti? Cum iti inveti copiii sa manance sanatos?

Sursa foto: Flickr