De ce nu este bine ca un copil prescolar sa priveasca la televizor

de ce nu este bine ca prescolarii sa priveasca la televizor

Tot mai multi parinti intuiesc efectele negative pe care le are privitul la televizor asupra copiilor lor si evita sa-i expuna pe cei mici la asa ceva, sau macar le limiteaza accesul la televizor la un desen animat scurt pe zi. Chiar daca unii nu inteleg felul in care acest lucru le afecteaza copiii, pot observa efectele: copilul se holbeaza la imaginile in miscare, ii lacrimeaza ochii sau il doare capul.

Pedagogia Waldorf este de acord cu aceasta idee si ne ofera si explicatia faptului ca prescolarii ar trebui sa nu priveasca deloc la televizor. Am preluat informatiile de mai jos din brosura „Pedagogia Waldorf in gradinita” – Ursula Knipping, editura Triade.

Cum ii afecteaza pe copii imaginea in miscare de la televizor

Imaginile care se succed in 1/30 secunde nu sunt percepute ca imagini de sine statatoare, ci ca imagini in miscare. In plus, pe ecran nu apare o singura imagine luminoasa, ci gonesc puncte luminoase care ne bombardeaza retina de 625×800 de ori sau mai mult. Dupa 1/30 secunde, timp in care au strabatut ecranul, o iau de la capat. Credem ca avem o imagine care este de fapt o alcatuire datorata legilor fizice carora li se subordoneaza ochiul si care, datorita spatiului mic dintre puncte, nu le recunoaste ca atare. Pentru ca avem de a face cu o imagine aparent miscatoare, ochiul nostru nu parcurge traiectoria normala de deplasare. In mod normal, cand privesc ceva, trebuie sa misc ochiul care este activ si face o miscare de tatonare. Cand privesc la televizor, insa, ochiul nu face miscarile normale de perceptie si ramane intepenit, nemiscat.

Aceasta privire in pozitie incremenita a ochiului (holbatul), are anumite efecte asupra constientei treze. Masuratori facute pe creierele celor care privesc mult la tv au aratat o scadere a undelor beta, care demonstreaza starea de veghe. Au fost evidentiate doar unde alfa care sunt prezente in somn sau in stare de transa. Asta inseamna ca imaginile televizate patrund in subconstient fara a fi filtrate de constienta noastra treaza.

O dificultate in plus pentru constienta copilului este faptul ca fiecare act de perceptie este insotit si de un act de cunoastere, care ii spune telespectatorului ce trebuie sa vada. Aceasta aptitudine de formare notionala – de exemplu: „aceasta este o casa”, „acesta este un copac” – se dezvolta pe baza experientei care deocamdata ii lipseste copilului.

La adult perceptia si actul cunoasterii pe baza experientei formeaza o unitate. Copilul are nevoie de mai mult timp pentru ca lui ii lipseste experienta. Continue reading

Tata, iarta! (parintilor care isi critica prea aspru copiii)

Handsome man playing checkers with his son lying on the floor

„Asculta, fiule. Iti spun acest lucru in timp ce dormi cu o mana sub obraz si cu buclele tale blonde lipite de fruntea umeda. M-am strecurat singur in camera ta. Cu cateva minute mai inainte, in timp ce citeam ziarul in birou, m-a cuprins un val inabusitor de remuscare. Simtindu-ma vinovat, am venit langa patul tau.

Iata lucrurile la care ma gandeam, fiul meu. Am fost nedrept cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai pentru scoala pentru ca abia daca te-ai sters pe fata cu un prosop. Te-am luat la rost pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat la tine furios atunci cand ti-ai aruncat unele lucruri pe podea.

La micul dejun ti-am gasit iarasi cusur. Ai rasturnat diverse lucruri. Ai inghitit hrana pe nemestecate. Ti-ai pus coatele pe masa. Ti-ai pus prea mult unt pe paine. Si atunci cand ai inceput sa te joci, iar eu m-am pregatit sa ma indrept catre tren, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si ai spus: „La revedere, tati!”, iar eu m-am incruntat si am raspuns: „Tine-ti umerii drepti!”

Apoi totul a inceput iarasi dupa-amiaza. Cand am venit, te-am urmarit cum stateai in genunchi, jucandu-te cu bile. Erau gauri in ciorapii tai. Te-am umilit in fata prietenilor, chemandu-te fortat in casa. Ciorapii erau scumpi, iar daca ar fi trebuit sa-i cumperi tu, ai fi fost mai atent cu ei! Imagineaza-ti asa ceva, fiule, din partea unui tata! Continue reading

Fiecare copil are nevoie de un campion

Rita Pierson

Ce profesoara! O iubesti pe aceasta femeie, indiferent ca ai 15 ani sau 60. Ne aminteste de profesorii iconici pe care i-am avut. As putea s-o ascult ore in sir si stiu ca as invata de placere orice ar preda. Discursul ei emotionant se vrea o incurajare la adresa tuturor educatorilor de a crede in elevii si studentii lor si de a crea o conexiune umana profunda cu acestia, care sa-i apropie si sa le inspire placerea studiului.

Entuziasmul cu care vorbeste Rita Pierson este molipsitor. Faptul ca in centrul preocuparilor ei profesionale se afla crearea legaturilor umane si relatiile stranse cu copiii, intelegerea acestora si tratarea lor de la egal la egal, o transforma in profesorul ideal si intr-un profesionist desavarsit. Un lider adevarat. O campioana pentru toti copiii pe care ii educa.

”Arta suprema a profesorului este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si bucuria cunoasterii.” (Albert Einstein)

Rita ii evalueaza pe elevi dupa ceea ce stiu, nu dupa ceea ce nu stiu. Isi pune intrebari de genul: „Cum sa cresc increderea unui copil si in acelasi timp si nivelul sau academic?”, ii incurajeaza si gaseste metode ingenioase de a le creste increderea in ei insisi. Ea, la fel ca mama ei, este genul de profesor la care vin dupa un timp fostii elevi si ii spun: „Mi-ati schimbat viața. M-ati ajutat sa razbesc. M-ati facut sa simt ca eram cineva, cand stiam, in adancul inimii, ca nu eram. Si vreau doar sa vedeti ce am devenit.” 

„Cat de puternica ar fi lumea noastra daca am avea copii fara frica de a-si asuma riscuri, carora nu le e frica sa gandeasca, si care ar avea un campion? Fiecare copil merita un campion, un adult care nu o sa renunte niciodata la el, care intelege puterea legaturilor, si insista ca el sa fie cat de bun poate sa fie.” (Rita Pierson) 

De o sinceritate debordanta, ea este convinsa ca adevarata cheie a educatiei este dezvoltarea unor relatii bazate pe incredere, apreciere reciproca si dragoste. Ca „predatul si invatatul trebuie sa aduca bucurie”.

Cati profesori ca ea cunosti? Probabil ca foarte putini. Dar aceia cred ca ti-au marcat viata, asa cum mi-au marcat-o mie profesorii iconici pe care i-am avut. Ma consider norocoasa sa fiu educata de invatatorul meu, de dirigintele din scoala generala, de profesorul de chimie din liceu, de profesoara de fizica din facultate (datorita careia am inteles intr-un an ce nu am inteles in sapte) si de cele trei profesoare de romana datorita carora scriu si vorbesc cu incredere in mine. Rita Pierson imi aminteste de ei si imi starneste recunostinta.

„Suntem educatori. Ne-am nascut ca sa schimbam vieti.” (Rita Pierson)

Invatamantul nostru are mare nevoie de cat mai multi profesori ca Rita. Cine este campionul copilului tau?

Sursa foto

Televiziunea m-a facut mai desteapta

televiziunea m-a facut mai desteapta

Sunt inca uimita de lectia de viata pe care am primit-o in ultimii ani. Televiziunea este un profesor bun, care m-a facut mai desteapta. Doar ca are metode de predare atat de subtile, incat mi-a luat ceva timp sa inteleg ce vrea sa-mi spuna. A fost un proces de predare-invatare dinamic, dar a meritat tot efortul.

Televiziunea nu stia cum sa trezeasca in mine idei. De parca voia sa-mi transmita un mesaj pe care eu ma incapatanam sa-l ignor. Cu cat mai mult ma prefaceam ca nu inteleg, cu atat mai mult insista sa imi dea indicii. A inceput usor, sperand ca pot sesiza nuante. Mi-a prezentat umor ieftin, filme de duzina, personaje carora le lipsea ceva ca sa fie demne de atentie. Nu a fost suficient; eu nu dadeam semne ca ma dumiresc. Apoi mi-a pus in fata ochilor categorii sociale si intelectuale care ar trebui ascunse de ochii Europei si ai lumii. Eu tot nu aveam nici o reactie. A continuat cu metode mai explicite.

A inceput sa-mi arate tot mai multi oameni care se autocondamna zilnic la suferinta si neajunsuri prin propriile decizii. Mi-a starnit compasiune. Apoi am vazut intelectuali de carton care isi petrec timpul cu activitati care nu le folosesc la nimic. Am inceput sa ma compar cu altii si sa ma simt bine ca eram pe drumul cel bun. Dar nu asta era lectia televiziunii pentru mine; tot nu intelegeam. A scos apoi artileria grea.

Mi-au fost prezentate situatii de viata inventate de dragul placerii de a savura o poveste buna. Majoritatea erau relatii sentimentale intre oameni lipsiti de moralitate si respect, regizate la pret minim de studenti sau amatori si menite sa satisfaca gustul pentru picanterie. Am vazut un excedent de tipologii umane, culminand cu hotul deghizat in om politic si cu alt hot deghizat in omul Domnului. Trebuia sa ma determine cu orice pret sa inteleg lectia. Mi-a spus ca pot sa mananc precum un porc, pentru ca pot bea la final o pilula minune ce ma scapa de eventualele probleme digestive. Asta dupa ce in urma cu un minut auzisem ca este bine sa evit excesul de sare, zahar si grasimi. Aici incepusem deja sa-mi pun intrebari. Cand ma aflu in fata unei contradictii de idei, fac un pas in spate si analizez situatia.

Observam ca televiziunea imi sugereaza faptul ca pot sa votez. Ca atunci cand nu-mi place ce vad, pot sa ma folosesc de cel mai puternic vot ce il am la indemana: alegerea produselor si serviciilor sanatoase si utile si ignorarea celor care imi fac rau. Am realizat atunci si faptul ca la televizor nu vad niciodata o strategie concreta care sa ma conduca spre succes in viata. Nici un cuvant despre dezvoltare personala, despre felul in care te poti educa si reeduca, despre potentialul uman si cum poate fi el scos la lumina, despre comunicare eficienta, despre marketing si branding personal, cresterea increderii in sine, finante personale, tehnici de imbogatire, autodisciplina, metode noi de invatare rapida, sau despre creativitate. Ne arata doar cum se pot distruge mai rapid relatiile sentimentale, nu cum se pot repara si innoi ele. Am vazut doar echipe disfunctionale, nu si unele model, care obtin rezultate. Pe scurt, nu se spune nimic despre ceea ce este esential in viata si in evolutia noastra ca oameni.

In schimb, primesc multa vulgaritate obscura, mediocritate si sugestia unei vieti conforme cu dogme de mult depasite. Am mentionat si stirile depresive? Cand a epuizat metodele de atentionare, a dat cartile pe fata. A inceput sa promoveze femeia din plastic, prezentata ca tranzitia dintre om si robotul-prostituata. Asta a fost o idee buna. A reusit sa starneasca repulsie feministei din mine. In sfarsit, am inteles…

Televiziunile mizeaza pe faptul ca voi fi la fel de selectiva ca la restaurant. De la cele care nu au in meniu educatie, dezvoltare sau orice alt fel pe care il prefer, plec la altele unde le gasesc nu doar foarte proaspete, ci si gatite si servite de cei mai buni chefi. Da, televiziunea este un bun profesor pentru ca are mare grija sa nu ma indobitocesc.

Acum ca am inteles metoda discreta a televiziunilor de a ma educa, recunosc ca s-au straduit mult sa scada calitatea programelor lor, pana cand am inteles subtilitatea lectiei. Inteleg si de ce au facut-o in acest fel: daca mi-ar fi spus direct morala, m-as fi simtit jignita. As fi considerat ca imi sfideaza inteligenta. Uneori ma simt ca in Truman Show. Atata efort doar pentru ca un om sa inteleaga ce are de facut cu timpul lui.

In continuare, ca in comunism, m-am dezvoltat foarte frumos in simplitatea unei vieti lipsita de tentatii. Pentru mine nu mai exista un mare consumator de timp si atentie. Mi-a ramas timp sa citesc, sa am grija de sanatatea mea, sa studiez mai mult, sa petrec mai mult timp de calitate cu familia si prietenii, sau in natura. Cel mai important insa, am putut sa-mi aloc timp si ragaz sa gandesc. Sa ma gandesc la viata mea, la viitor, la ce e important pentru mine. Sa ma gandesc la cum e viata mea fata de cum as vrea sa fie. La ce am de facut ca sa-mi ating obiectivele. Am timp sa muncesc mai mult pentru a-mi vedea visele implinite. Am timp sa scriu si sa ma ocup de pasiunile mele. Timp sa ma gandesc la ce pot face acum la tinerete pentru a imbatrani altfel decat bunicii si parintii mei. Cum as putea ca la 70 de ani sa fiu inca intr-o forma fizica si mentala buna si sa-mi petrec iernile in Thailanda sau in Mauritius.

Cum de nu mi-am dat seama mai demult ca era totul in beneficiul meu si ca televiziunea incearca sa-mi transmita un mesaj ascuns? Am inteles in sfarsit ca vrea sa-mi arate ce ma asteapta daca nu iau deciziile corecte legate de timpul meu. Distractia se administreaza cu masura. Dupa ce am inteles asta, viata mea s-a transformat enorm in ultimii ani. La fel prioritatile si felul in care imi petrec timpul liber.

Simt unele zvacniri din cand in cand incercand sa ma tenteze. Sunt constienta ca sunt doar teste. Stiu ca se joaca punandu-mi in fata zaharelul. Vor sa se convinga ca am inteles cum stau lucrurile si ca m-au impins definitiv pe drumul meu spre un viitor luminos. Este o adevarata atitudine de parinte care isi arunca la un moment dat copilul in focul luptei, il lasa sa se descurce singur in situatii limita spre a-l pregati pentru viata. Vor sa vada daca am invatat cum sa traiesc cu adevarat. Strategia subtila a televiziunii de a educa este atat de buna, incat ar putea fi aplicata in educatia copiilor.

Imi incolteste in minte o intrebare fireasca: ce se va intampla de acum inainte? Cat de desteapta voi deveni? Aproape ca ma sperie gandul la cat de multa informatie de calitate voi asimila in continuare. Este oare posibil mai mult de atat?

Sursa foto

Avem nevoie de un alt sistem de invatamant!

 

invatamant

Avem foarte mare nevoie sa transformam actualul sistem de invatamant intr-unul mult mai bun si mai adaptat vremurilor de acum si celor viitoare. In intreaga lume exista aceasta nevoie, nu doar la noi. Cu totii se plang de slabele capacitati intelectuale ale tinerilor, mai ales angajatorii care afirma ca gasesc tot mai greu tineri capabili, responsabili si dedicati, pe care sa-i angajeze.

Urmatoarea inregistrare ne prezinta un discurs pe cat de plin de umor de calitate, pe atat de profund si provocator. A fost sustinut de Sir Ken Robbinson in 2006 si a fost vizualizat de 25 de milioane de ori de catre oameni din intreaga lume. Este cel mai vizualizat discurs de la TED, ceea ce arata interesul oamenilor fata de nevoia unui sistem de invatamant mai bun.

Tot Sir Ken Robbinson a mai sustinut alte trei discursuri pe aceleasi teme: Revolutionati invatamantulInvatamantul se afla intr-o vale a mortii. Cum sa iesim din ea? si Schimbarea paradigmelor educatiei.

Al doilea video pe care te invit sa-l vezi este de asemenea extraordinar, pune la fel de bine problema educatiei si atinge si copiii saraci si slabi la invatatura. Inca un aspect de care ar trebui sa se tina cont in viitor: accesul la educatie elementara gratuita al tuturor copiilor si tinerilor lumii.

Daca perpetuam modelele actuale de invatamant, prapastia dintre cei educati si cei needucati se va adanci, la fel si prapastia dintre bogati si saraci, care deja este foarte mare. Ce sanse avem sa-i luam cu noi si pe cei din lumea a treia in progres si evolutie a speciei si civilizatiei umane, daca nu le este facilitat accesul la invatatura?

Ce ar mai fi de adaugat?

Eu vad in jurul meu tineri talentati, extrem de inteligenti, care lasa sa se vada un potential foarte mare. Unii dintre ei au chiar rezultate remarcabile si manifestari geniale. Ei sunt cei mai buni, desigur, dar cred ca exista multi altii aproape la fel de buni, cel putin intr-un domeniu. Atunci de ce majoritatea au rezultate dintre cele mai slabe la scoala?

Sincer, mi se pare absurd sa credem ca generatii intregi de tineri sunt incapabili sa ia bacalaureatul. Cred ca problema este mai adanca. Sunt convinsa ca nici copiii nu mai invata la fel de mult ca generatiile trecute, probabil si din cauza tentatiilor mult mai multe si mai diverse care le consuma timpul. Insa cred ca pe de alta parte sistemul de invatamant este atat de invechit, incat nu ii mai atrage si nu-i mai stimuleaza sa studieze, sa aprofundeze cate un domeniu. Stiu ca si mie mi se pareau inutile si depasite anumite materii sau parti din ele, atunci cand eram eleva.

Cred ca tinerii nu mai gasesc utilitate practica in informatia din manuale, nu pot s-o aplice in viata de zi cu zi decat in mica masura si astfel nu sunt interesati sa studieze asa ceva. Manualele scolare in general contin invataturi care au fost utile intr-o anumita masura pana acum cateva zeci de ani. Astazi pur si simplu se traieste intr-o altfel de lume, tehnologiile s-au schimbat radical si au progresat enorm, economia functioneaza diferit, valorile oamenilor s-au schimbat, au aparut domenii noi si meserii noi. In plus, schimbarile vor fi din ce in ce mai rapide, deoarece o lume intreaga se transforma.

Ei ar vrea si ar avea nevoie sa fie invatati cum sa faca fata noului, cum sa se adapteze schimbarilor continue, cum sa evolueze mental si emotional, cum sa faca bani in actualele si viitoarele conditii economice, cum sa relationeze, ce inseamna sa-ti dezvolti abilitatile, sa-ti setezi tinte si mai ales cum sa le atingi. Pe scurt, au nevoie sa fie invatati practic cum sa traiasca armonios in viata de zi cu zi. Au nevoie sa invete viata. Cum sa fie pregatiti pentru ea. Ori asta presupune sa invete de toate, cu sansa sa aleaga directia in care se indreapta in functie de talentele si inclinatiile pe care le manifesta si in functie de ceea ce le place sa faca.

La ce le foloseste tinerilor ca stiu elemente de matematici superioare, daca nu au o logica buna si nu stiu ce utilitate au ele in viata. La ce le foloseste sa memoreze poezii, daca nu le place si daca nu reusesc sa scrie si ei macar una? La ce le foloseste citirea de carti de literatura, daca nu deprind placerea cititului si a studiului? Daca nu am dreptate, de ce tinerii considera ca educatia se incheie odata cu terminarea studiilor, pentru ca apoi sa mai citeasca doar ziare de scandal? La ce le foloseste sa vaneze note, daca nu invata sa vaneze informatia esentiala pentru dezvoltarea lor si nu invata sa identifice oportunitati, pe care apoi sa le fructifice?

Ei trebuie sa inteleaga ca viata nu este o vanatoare, ci pentru fiecare este un proces de creare a propriului drum. Si mai trebuie sa cunoasca de foarte devreme importanta deciziilor in viata si cum sa le ia. Dar cineva trebuie sa-i invete asta, fie parintii, fie scoala, ideal ar fi ambele parti.

“Educatia este cea mai puternica arma cu care poti schimba lumea”. (Nelson Mandela)

Pe mine viata m-a invatat o lectie foarte importanta: atunci cand ceva nu merge, schimba abordarea, nu mai incerca rezolvarea prin aceeasi metoda, pentru ca vei ajunge la acelasi rezultat. De ce oare mintile luminate din Ministerul Invatamantului nu reusesc sa vada ca se invart intr-un cerc vicios, ca solutiile pe care le gasesc nu sunt bune si ca este nevoie de o schimbare a metodelor prin care ii invatam pe copii, dar si de o adaptare a informatiei la vremurile actuale.

Am vazut acum cativa ani o emisiune in care era invitat Academicianul Solomon Marcus, pentru care am un imens respect. Se discuta, printre altele, despre sistemul de invatamant de la noi si a fost intrebat daca Ministerul Invatamantului i-a solicitat vreodata opinia sau ajutorul in elaborarea programelor scolare sau a manualelor. Raspunsul a fost negativ. Incredibil, nu-i asa? Avem multi specialisti si profesori deosebit de buni si valorosi, iar ministerele nu le solicita nici macar o parere.

Intrebarile sunt multe si raspunsurile putine, deocamdata. Daca in viata si la serviciu avem nevoie de spirit practic, cum se face ca scoala scoate doar buni teoreticieni? Daca in acest stadiu nu se reuseste imbunatatirea invatamantului, la ce se va ajunge peste 10-20 de ani cand acesti tineri vor fi parinti si isi vor educa proprii copii? Dar peste 30-40 de ani cand va mai trece o generatie?

Se va intampla probabil ce se intampla cu toate ideile gresite perpetuate: cresc ca un balon de sapun, pana se sparg. Se va ajunge la o scadere a standardelor intelectuale ale societatii, la stagnare si declin, care duce la saracie si mai mare. In aceste conditii, trebuie sa fii total lipsit de curaj si responsabilitate sa mai ramai, ca tanar fara perspective, in aceasta tara. Cine poate sa-i condamne ca pleaca spre o viata mai buna?

Stiu ca e greu ca statul sa ofere multe beneficii oamenilor sai, mai ales in vremuri de crize economice care bantuie o lume intreaga. Dar tocmai asta este si ideea: daca statul nu poate sa ne ofere mare lucru, ar trebui sa faca o reforma a invatamantului, care ar costa poate mai putin decat o campanie electorala. Aceasta ar trebui sa-i invete pe tineri cum sa se descurce pe cont propriu, cum sa fie cat mai independenti, pentru a nu avea nevoie de multe lucruri de la stat. Se poate trai si asa, dar pentru asta este nevoie ca cineva sa-i educe pe copiii medii si mediocri despre cum pot trai mai bine prin fortele lor. Elitele se descurca singure oricum, dar problema cea mare sunt elevii medii, care rareori sunt autodidacti, sau au parinti care sa stie sa-i indrume.

Asa cum am mai spus, acest blog se va concentra nu pe probleme, ci pe solutii, nu pe a ne lamenta si a ne pierde timpul victimizandu-ne, ci pe a gandi si a trece la actiune in rezolvarea problemelor. Iar atunci cand nu este posibil, macar pe gasirea unor solutii aplicabile de catre cei in masura sa o faca.

Eu ma astept ca tu, impreuna cu cele 7 miliarde de oameni ai planetei, sa rezolvati problema invatamantului si toate celelalte probleme. Tu te astepti ca eu impreuna cu cele 7 miliarde de oameni sa rezolvam aceste probleme. Spunem “ar trebui sa se faca una sau alta”, “ar trebui ca cei responsabili sa gandeasca si sa actioneze”, etc. Dar noi facem parte din societate si avem cu totii responsabilitatea sa ne implicam si sa facem lucrurile sa se intample. Noi traim acum in aceasta societate si daca vom mai sta mult sa asteptam ca intotdeauna altcineva sa rezolve problemele, in curand nu vom mai avea nici sistem de invatamant, nici sanitar. Este treaba noastra, a tuturor, sa facem aceasta lume mai buna. Putin cate putin.

Traim intr-o era cu un progres tehnologic fara precedent, cu acces la informatie si la transmiterea ei ultrarapida dintr-o parte in alta a lumii. In ultimii ani au avut loc inclusiv revolutii prin internet. Puterea a ajuns astfel in destul de mare masura in mana maselor de oameni. Este o lipsa de responsabilitate fata de noi si fata de copiii nostri sa nu ne implicam si sa nu cautam macar solutii la problemele sociale sau de orice fel.

Vreau sa facem primul mare exercitiu comun: un brainstorming legat de solutiile care ar putea fi aplicate in Romania si nu numai, pentru schimbarea in bine a sistemului de invatamant. Ca sa te ajut sa-ti faci curaj, voi incepe eu cu cateva idei la care ma gandesc ca ar fi benefice.

  • Cred ca ar trebui sa se inceapa cu formarea unei comisii speciale si cu consultari temeinice cu diversi specialisti si experti in mai multe domenii: profesori, educatori, invatatori, psihologi, sociologi, economisti, tineri cu rezultate exceptionale, etc. Aceasta comisie ar trebui sa elaboreze o noua metodologie de predare, noi programe scolare, noi discipline de studiu.
  • Sa existe trei categorii de discipline, fiecare sa contina toate materiile: categoria obligatorie – care sa acopere 3 ore de studiu pe zi si sa contina o baza de informatii esentiale si de maxima utilitate (pentru ca cei care vor avea o materie doar in aceasta categorie, fara sa o aleaga si in celelalte, sa beneficieze de un minim de informatii esentiale), categoria aptitudinala – care sa acopere alte 2 ore din zi si sa contina din nou toate materiile, dar copiii sa aleaga din toate doar 3 de exemplu care le plac si ii atrag, categoria aprofundare – care sa acopere 1 ora din ziua de studiu, sa contina toate materiile din care copilul sa aleaga 1-3 materii care ii plac si pe care vrea sa le aprofundeze.
  • Sa se modifice sistemul de testare, iar accentul sa fie pus pe ceea ce stie elevul, nu pe ceea ce nu stie.
  • Examenul de finalizare de ciclu scolar sa aiba mai multe trepte cu diferite grade de dificultate, astfel incat sa fie foarte putini cei respinsi. Punctarea ar trebui sa tina cont la care treapta se incadreaza elevul (la care grad de dificultate), dar si ce aptitudini are, pentru a-i fi mai usor sa ajunga sa practice o meserie care ii place. (De exemplu, punctajul total il recomanda ca fiind in treapta a doua de dificultate, la nivel mediu, dar particularitatea sa fie ca a avut note minime la matematica, fizica, note medii la romana si aproape maxime la geografie, iar astefel se vede inclinatia lui. In functie de ea, poate sa-si dea seama mai usor ce meserii i se potrivesc).
  • Ar trebui ca programa de invatamant sa le impuna elevilor in fiecare an de studiu un anumit numar de ore pe luna de munca voluntara intr-o firma sau companie, dupa preferinte. Cred ca astfel ei si-ar da seama mai bine despre ce inseamna munca in acel domeniu si i-ar ajuta sa aleaga o meserie care sa le placa cu adevarat. Ar putea schimba periodic firma si domeniul in care fac voluntariat, pana cand vor gasi ceea ce le place sa faca.
  • Este nevoie categoric de discipline noi de studiu: dezvoltare personala, finante personale, relatii interumane si comunicare, leadership, creativitate. In acest fel, la terminarea studiilor vor fi mult mai bine pregatiti pentru viata si munca.

Imi imaginez ca tinerii atunci cand merg la scoala simt ca intra intr-o masina a timpului cu care pot calatori doar in trecut si niciodata in viitor. Ori ei stau atat de bine cu imaginatia, incat trebuie sa fie o pedeapsa pentru ei sa nu o foloseasca la a-si proiecta viitorul. Cred ca se simt condamnati la a analiza numai trecutul pentru a trage invataminte din el. Sunt sigura ca nu se simt comfortabil la scoala si ca ar avea nevoie sa fie atrasi acolo si stimulati sa creeze, sa-si manifeste si cultive talentele pe care cu siguranta le au.

Tu cum vezi aceasta problema? Te rog sa scrii un comentariu mai jos cu ceea ce crezi ca ar trebui sa contina sau sa fie un nou sistem de invatamant. Nu uita ca si de noi depinde viitorul nostru si al copiilor nostri.

“Arta suprema a profesorului este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si bucuria cunoasterii”. (Einstein)

Sursa foto: Flickr

Copiii inventatori

“Ne ingrijoram despre ce ar putea deveni in viitor un copil , dar uitam ca el este cineva si acum.” (Stacia Tauscher)

Astazi vreau sa admiram rezultatele remarcabile a sase tineri inventatori din zilele noastre. Chiar foarte tineri.

Dennis Siegel, un student german de la Universitatea din Bremen, a creat un dispozitiv care capteaza undele electromagnetice si incarca o baterie AA de la radiatia din mediul inconjurator. Aceste dispozitive pot produce electricitate din orice, inclusiv din liniile de inalta tensiune, cafetiere, frigidere, sau emisiile de la router sau smartphone.

In esenta fiecare aparat electric emite radiatii electromagnetice, iar daca acestea trec printr-o bobina de sarma, este produs un curent electric.

Siegel sustine ca a produs doua versiuni ale dispozitivului: una pentru frecvente foarte joase, de 50/60 Hz si alta pentru megaherti (radio, GSM) si gigaherti (Bluetooth, WiFi). Deocamdata acest dispozitiv poate incarca o baterie AA pe zi, dar se asteapta sa-i fie imbunatatite performantele.

El ar fi foarte util, chiar daca ar putea incarca doar aparate si dispozitive de putere mica din casa.

Inventatorul Aidan Dwyer are doar 13 ani si a imaginat un sistem de asezare a unor panouri solare imitand modelul copacilor. S-a gandit ca frunzele copacilor capteaza lumina solara in fiecare moment al zilei, pentru ca frunzele lor au fetele orientate in toate directiile. Astfel, a proiectat un suport de panouri solare care seamana cu coroana unui pom. In acest clip video se vede exact ce a construit.

Boyan Slat, un tanar de 19 ani, a eleborat un plan de constructie a unui sistem de colectare a plasticului din oceane. Acesta ar urma sa indeparteze circa 7.250.000 de tone de plastic din oceanele lumii. Sistemul consta dintr-o retea de schele plutitoare si platforme de procesare, care ar colecta deseurile.

In loc sa se miste prin apa oceanului, sistemul actioneaza prin amplitudinea schelelor ca o palnie uriasa care atrage deseurile la platforma, unde vor fi separate de plancton si apoi depozitate pentru reciclare.

Proiectul lui a castigat cateva premii, printre care Best Technical Design 2012 la Universitatea de Tehnologii din Delft. Boyan a continuat sa-si dezvolte conceptul pe perioada verii 2012 si l-a prezentat cateva luni mai tarziu la TEDx Delft.

A pus de asemenea bazele unei organizatii non-profit numite The Ocean Cleanup Foundation (Fundatia pentru curatatea apelor oceanului) in cadrul careia incearca sa dezvolte tehnologia lui.

Solutia lui ingenioasa ar putea sa salveze sute de mii de animale acvatice anual si sa previna patrunderea poluantilor precum PCB si DDT in lantul alimentar. Ar putea de asemenea sa ajute la economisirea de milioane de euro si de dolari pe an, atat in ce priveste costurile cu colectarea deseurilor din oceane, cat si turismul pierdut sau degradarea navelor maritime.

Se estimeaza ca procesul acesta de curatare ar dura cam 5 ani si ar putea contribui la constientizarea problemei deseurilor din oceane.

Boyan afirma pe situl lui: “Una dintre problemele legate de prevenirea poluarii apelor este faptul ca deseurile nu pot fi vazute, ele fiind dispersate pe suprafete de milioane de kilometri patrati. Plasarea schelelor si platformelor noastre va face ca deseurile din jur sa se acumuleze intr-o arie mai mica, iar in felul acesta, ele pot fi vazute. Trebuie sa devenim mai constienti de importanta reciclarii si de reducerea consumului de ambalaje din plastic”.

Jack Andraka este un elev de liceu de 15 ani care a inventat un senzor din hartie ce poate detecta cancerele de pancreas, ovare si plamani in cinci minute la costul de 3 centi. El a facut cercetarile la Universitatea John Hopkins. Aceasta descoperire ar putea ajuta la diagnosticarea timpurie a cancerului.

Metoda lui este de 168 de ori mai rapida, de 26.000 de ori mai ieftina, de 400 de ori mai precisa fata de metodele clasice si are o rata de succes de 90%.

Jack a castigat concursul Intel 2012 ISEF cu inventia lui si multe alte premii la concursuri nationale si internationale de matematica.

Jack afirma: “Exista milioane de tineri ca mine…”

Elif Bilgin, o tanara de 16 ani din Turcia, a castigat premiul Science in Action la targul Google Science Fair din 2013 pentru inventia unui material plastic facut din coji de banane. Acest material ar putea fi folosit pentru inlocuirea maselor plastice fabricate din petrol.

Acest proiect a durat 2 ani si tanara a esuat de 10 ori inainte de a reusi sa produca materialul din banane, deoarece produsele rezultate in celelalte incercari nu erau suficient de rezistente. In descrierea proiectului, Elif il citeaza pe Thomas Edison care spunea “Nu am esuat, doar ca am gasit 10.000 de metode care nu functioneaza”.

Pe langa premiul in valoare de 50.000 de dolari pe care l-a castigat, revista Scientific American i-a asigurat zborul spre California, la evenimentul de decernare a premiilor de la sediile Google, in septembrie 2013. De asemenea ii ofera sprijin timp de un an pentru a-si continua munca.

Google Science Fair (Targul Stiintific Google) este un concurs de stiinta online pentru elevii intre 13 si 18 ani din toata lumea. Google cauta idei care vor schimba lumea.

Sa nu-l uitam nici pe Thomas Suarez de 12 ani, care creeaza aplicatii pentru smartphone.

Sunt extrem de entuziasmata de cate ori descopar astfel de tineri geniali, care au rezultate remarcabile de la varste fragede.

Ma intreb cat de frumos se vede lumea prin ochii lor si cred ca se vede minunat. Trebuie sa te simti foarte increzator in tine cand ai asa rezultate care sa te motiveze. Dar banuiesc ca raspunzatori pentru aceste rezultate sunt si parintii lor, care au reusit sa le insufle spiritul muncii creatoare.

Cred ca avem intr-adevar foarte multi copii si tineri talentati si capabili de lucruri uimitoare. Sper doar ca generatiile actuale de parinti sa investeasca suficient de mult in copiii lor. Nu ma refer la bani neaparat, pentru ca majoritatea lumii nu are bani multi. Ma refer la a investi timp, atentie si grija in a-i directiona pe cei mici spre domeniile in care par a avea talent. Ma refer la a-i stimula sa fie creativi, asta insemnand sa petreaca timp cu ei, sa intre in jocurile lor, sa le ofere model de organizare a timpului in jurul pasiunilor si a creativitatii. Oare cati parinti au de exemplu un program de 1-2 ore duminica in care toata familia intra in program de creativitate, concentrandu-se fiecare sa creeze ceva nou legat de pasiunea lui? Sau sa lucreze impreuna la un proiect comun?

A-ti invata copilul de mic sa creeze, sa aiba o disciplina a muncii este cea mai importanta avere pe care i-o lasi. Faptul ca il incurajezi sa-si urmeze visele si pasiunile conteaza mai mult decat sa-i dai multi bani. Obiceiurile formate in copilarie dureaza o viata si il vor ajuta sa aiba rezultate foarte devreme.

Tu ce parere ai?

“Fiecare copil este un artist. Problema este cum sa ramai artist dupa ce cresti.” (Pablo Picasso)

Surse: nature.com, Social Conciousness, Inhabitat, Extreme Tech, Scientific American, TED talks