De ce fericirea nu depinde de lucruri din exterior si cum o putem fabrica in mod constient

fericirea

Conceptia clasica despre atingerea fericirii este aceea ca unele lucruri din exterior ne fac fericiti (oameni, evenimente, obiecte, bani, statut, job, etc.). De aceea punem atat de mare pret pe toate aceste elemente externe despre care credem ca „ne fac fericiti”. Alergam o viata intreaga in cautarea fericirii si, in functie de valorile si de convingerile fiecaruia, oamenii sustin ca ea se afla intr-un lucru sau in altul. Fericirea, astfel, inseamna lucruri diferite pentru diversi oameni. Dar cercetarile ultimilor ani ne dovedesc faptul ca ne inselam cu totii.

Se pare ca fericirea poate fi sintetizata in creier. Exteriorul ne ofera o fericire superficiala, de moment, in timp ce interiorul, mintea noastra poate fabrica fericirea la un nivel mai profund, in mod constient. In acest fel, nu avem nevoie ca factori externi sa ne faca fericiti, pentru ca putem fi fericiti cand decidem asta. Fericirea noastra nu mai depinde de casa pe care o avem sau nu o avem, de statutul social, de bani sau posesiuni, nici macar de oamenii din jurul nostru. Toate acestea ne fac in continuare fericiti, dar in lipsa lor putem fi foarte fericiti si impacati cu noi insine si cu viata noastra.

Sunt cel mai fericit om in viata. Am in mine ceva ce poate transforma saracia in bogatie, greutatea in prosperitate. Sunt mai invulnerabil decat Ahile; destinul n-are niciun loc in care sa ma loveasca. (Sir Thomas Brown)

In continuare avem doua discursuri foarte interesante despre felul in care mintea noastra poate fabrica fericirea. In primul, calugarul budist Matthieu Ricard, fost biochimist la Institutul Pasteur, ne explica felul in care ne putem antrena mintea sa dezvolte un obicei al fericirii si al starii de bine si sa creeze un sentiment profund de seninatate si implinire.

Cum pornim in cautarea fericirii? Adesea cautam in afara. Credem ca putem aduna una si alta, toate conditiile, orice pentru a fi fericiti. A avea totul, a fi fericit. Aceasta sintagma dezvaluie deja blestemul ce destrama fericirea. A avea totul. Daca ne lipseste ceva, totul se destrama. Iar cand lucrurile nu merg cum trebuie, incercam atat de mult sa le reparam in exterior, dar controlul nostru asupra lumii exterioare este limitat, temporar si adesea iluzoriu. Sa privim premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice? Nu e oare mintea cea care transforma premisele exterioare in fericire sau suferinta? Si nu e mintea mai puternica? Stim, din experienta, ca putem fi intr-un mic paradis si, cu toate astea, sa fim complet nefericiti in interior.

Exista posibilitatea de schimbare, caci toate emotiile sunt trecatoare. Acesta este terenul propice pentru antrenamentul mintii. Antrenamentul mintii se bazeaza pe ideea ca doi factori mentali opusi nu pot avea loc in acelasi timp. Poti trece de la dragoste la ura, dar nu le poti simti pe amandoua, in acelasi timp, fata de acelasi obiect sau aceeasi persoana – nu poti sa vrei sa-i faci rau si, totodata, bine. Nu poti, cu acelasi gest, sa dai mana si sa lovesti pe cineva. Exista antidoturi naturale pentru emotiile distructive fata de starea noastra interioara de bine. Asa trebuie actionat, comparand bucuria cu gelozia. Simtul libertatii interioare in opozitie cu lacomia si obsesia. Bunavointa, bunatatea iubitoare ca opus al urii. Bineinteles, fiecare emotie are nevoie de un anumit antidot.

O alta cale este aceea de a incerca sa gasesti un antidot general pentru toate emotiile, privind chiar la natura acestora. De obicei, cand ne simtim agasati, uram sau suntem suparati pe o anumita persoana ori suntem obsedati de ceva, mintea se intoarce iar si iar asupra acestui lucru. De fiecare data cand o face, intareste acea obsesie sau acea agasare. Prin urmare, este un proces de autoperpetuare. Asa ca, in loc sa privim in exterior, trebuie sa privim in interior. Sa privim la supararea insasi; pare foarte amenintatoare, ca un nor musonic sau o furtuna. Credem ca putem sta pe nor, insa, daca te apropii, este doar ceata. La fel, daca privesti gandul de manie, va disparea precum gheata sub soarele diminetii. Daca faci asta iar si iar, inclinatia, tendinta maniei de a aparea iar va fi din ce in ce mai slaba de fiecare data cand o dizolvi. In final, desi s-ar putea sa apara, va strabate doar mintea, precum o pasare care strabate cerul fara sa lase nicio urma. Acesta este principiul de baza al antrenarii mintii. (Matthieu Ricard)

In urmatorul discurs, Dan Gilbert, psiholog la Harvard, ne provoaca sa ne gandim la ideea generala ca ne vom simti rau daca nu obtinem ceea ce ne dorim. El sustine si dovedeste faptul ca „sistemul nostru imunitar psihologic” ne ajuta sa fim cu adevarat fericiti, chiar si atunci cand lucrurile nu decurg conform planului.

Fericirea sintetica este intru totul la fel de reala si de durabila ca fericirea peste care dati atunci cand obtineti exact ceea ce va propuneati. (Dan Gilbert)

Dan Gilbert (pe care l-am ascultat vorbind si despre felul in care creierul ne determina sa luam decizii gresite), este autorul cartii In cautarea fericirii, pe care ti-o recomand.

Important este ca antrenamentul mintii conteaza. Ca asta nu e doar un lux. Nu e o vitamina suplimentara pentru suflet; e ceva care va hotari calitatea fiecarei secunde din viata noastra. Suntem pregatiti sa petrecem 15 ani educandu-ne. Ne place sa facem jogging, fitness. Facem tot felul de lucruri pentru a ramane frumosi. Si, cu toate astea, petrecem surprinzator de putin timp avand grija de ceea ce conteaza mai mult: felul in care functioneaza mintea noastra. Care este, in ultima instanta, lucrul care determina calitatea experientelor noastre. (Matthieu Ricard)

Sursa foto