20 de lectii de viata de la Oprah

20 de lectii de viata de la Oprah

O iubesc pe Oprah pentru tot ce este si pentru tot ce face pentru oameni. Ma inspira si invat lucruri extraordinare de la ea cu fiecare material pe care il ascult sau citesc. De aceea nu am rezistat sa va traduc materialul pe care l-am descoperit recent, in care Oprah ne impartaseste cele mai importante 20 de convingeri ale ei care i-au modelat viata. Iata-le:

1. Ce oferi, aceea primesti. Ce pleaca dinspre tine, aceea se intoarce, intotdeauna. 

2. Tu iti definesti propria viata. Nu-i lasa pe altii sa-ti scrie povestea.

3. Orice ti-a facut cineva in trecut, nu are putere asupra prezentului. Doar tu ii dai putere.

4. Cand oamenii iti spun cine sunt, crede-i prima data. (O lectie de la Maya Angelou)

5. A-ti face griji este pierdere de vreme. Foloseste-ti aceasta energie pentru a face ceva in sensul ingrijorarilor tale.

6. Ceea ce crezi are mai multa putere decat ceea ce visezi sau iti doresti sau speri. Devii ceea ce crezi.

7. Daca singura rugaciune pe care o spui vreodata este „Multumesc!”, va fi de ajuns. (De la teologul si umanistul german Meister Eckhart)

8. Fericirea pe care o simti este direct proportionala cu iubirea pe care o oferi.

9. Esecul este semnul ca trebuie sa schimbi directia. Continue reading

Alege constient cu cine iti petreci timpul

motivational8

Inconjoara-te numai de oameni care te vor ridica si mai sus. (Oprah)

Exista oameni care nu reusesc decat sa te descurajeze si sa te critice, pentru ca asteapta de la tine ceea ce nu au putut realiza ei insisi. Dar tu nu te-ai nascut in aceasta lume ca sa multumesti pe cineva anume, ci sa-ti traiesti viata asa cum iti place si cum crezi tu ca e bine. Continue reading

Despre lipsa de rezistenta in relatiile interumane

Relatiile dvs. se vor schimba profund prin abandonare. Daca nu puteti accepta ceea ce este, prin deductie, nu veti putea accepta pe nimeni asa cum este. Il veti evalua, critica, eticheta, respinge sau veti incerca sa-l schimbati. Mai mult, daca transformati mereu Clipa de acum intr-un mijloc pentru atingerea unui scop viitor, veti transforma fiecare persoana pe care o intalniti sau cu care intrati in relatie intr-un mijloc pentru atingerea unui scop. Relatia — fiinta umana — va avea atunci o importanta secundara pentru dvs. sau niciuna. Ceea ce puteti obtine din relatie este pe primul loc – un castig material, un sentiment de putere, placere fizica sau o forma de gratificare a sinelui fals.

Dati-mi voie sa va exemplific modul in care functioneaza abandonarea in relatiile umane.

Cand va aflati implicat intr-o cearta sau intr-o situatie conflictuala, poate cu partenerul sau cu o persoana apropiata, incepeti prin a observa cat de defensiv deveniti cand va este atacata pozitia sau prin a simti forta agresiunii in timp ce atacati pozitia celuilalt. Observati cat de atasat sunteti de perspectiva si opiniile dvs. Simtiti energia mental-emotionala din spatele nevoii dvs. de a avea dreptate si de a-i dovedi celuilalt ca greseste. Aceasta este energia mintii conduse de sinele fals. O constientizati recunoscand-o, simtind-o cat puteti de mult. Apoi, intr-o zi, in mijlocul unei certe, va veti da brusc seama ca aveti posibilitatea de a alege si ca puteti hotari sa va abandonati propriile reactii — numai ca sa vedeti ce se intampla. Va abandonati. Nu vreau sa va abandonati reactia numai verbal, spunand: „Bine, tu ai dreptate”, cu o privire care spune: „Sunt deasupra acestei inconstiente copilaresti”. Aceasta nu ar insemna decat sa deplasati rezistenta la un alt nivel, mintea si sinele fals fiind inca la conducere si reclamandu-si superioritatea.

Eu ma refer la abandonarea intregului camp energetic mental-emotional din interior, care lupta pentru putere. Sinele fals este viclean, asa ca trebuie sa fiti foarte vigilent, foarte prezent si complet sincer cu dvs. insiva pentru a vedea daca ati abandonat intr-adevar identificarea cu o pozitie mentala si v-ati eliberat de minte. Daca va simtiti brusc foarte usor, clar si profund impacat, acesta este un semn inconfundabil ca intr-adevar v-ati abandonat. Apoi observati ce se intampla cu pozitia mentala a celuilalt, daca nu o mai energizati prin rezistenta. Cand identificarea cu pozitiile mentale a fost eliminata, incepe adevarata comunicare.

(Eckhart Tolle – „Puterea Prezentului”)

O alta revelatie

o alta revelatie 1

Si aceasta revelatie s-a intamplat mai demult. Dar ca orice revelatie, chiar si azi cand ma gandesc la ea, gasesc noi sensuri care ma imbogatesc. In acea zi m-am transformat, am devenit mica, apoi mare din nou.

Acum cativa ani un trib din Amazon m-a invatat lucruri pe care nu mi le-a spus nimeni despre oameni. Oare daca cineva mi-ar fi spus sub forma de poveste ce este omul, as fi inteles la un nivel atat de profund? Sau e mai bine ca fiecare sa ne lasam invatati de situatii de viata sau de oamenii cu care ne intersectam destinele?

Inca nu am ajuns in zona Amazonului, dar am vazut un documentar care mi-a schimbat perceptia asupra oamenilor. Am stiut ca amazonienii sunt mai mult dezbracati decat imbracati, dar nu imi imaginam ca nu poarta haine deloc. Ma asteptam sa-i vad cum vaneaza, cum se catara in copaci si cum isi prepara mancarea, sau cum indeplinesc ritualurile spirituale. Insa acel trib era diferit de toate pe care le mai vazusem.

Sub buza de jos au facuta o gaura prin care isi trec niste conuri cioplite din lemn. Inca din copilarie fiecare membru al tribului poarta acel con. La cativa ani conul e inlocuit cu altul nou, insa omul nu ramane niciodata fara acel con infipt in buza cu varful in jos si baza in sus. Singurele momente in care stau fara el sunt acelea in care il scot ca sa il spele in rau, iar spalarea conului tine de igiena personala. In timp bucata de lemn ajunge sa le deformeze dintii pentru ca preseaza pe gingie. Ei considera ca asa sunt frumosi.

Barbatii nu sunt complet goi. In jurul organului genital au infasurata o fasie dintr-o anume frunza, lata cam de un centimetru. Ar fi rusinos daca s-ar expune fara acel ”vesmant”. Fetele nemaritate sunt supuse unor suferinte fizice care marcheaza trecerea la varsta adulta: li se fac zgarieturi adanci pe picioare cu ajutorul unui maxilar de peste cu dinti ascutiti. In plus fata de aceste obiceiuri, au si altele asemanatoare cu ale altor triburi: ritualuri de nunta, de vanatoare, de pregatire a mesei, de chemare a ploii. Aceste amanunte mi-au ramas insa cel mai tare intiparite in minte pentru ca m-au socat.

Dupa ce am vazut documentarul am ramas incremenita. Stiam ca sunt diferiti de noi, dar era incredibil ce vedeam. Bineinteles ca am inceput sa ii judec, sa ma minunez de cat de inculti si de primitivi sunt. Eram atat de socata incat nu mi-am reprimat primul impuls de a-i discredita. Le-am pus eticheta: salbatici.

Dupa care nu m-am simtit deloc bine cu mine. Eram nedreapta. Eu sunt cea educata, care ar trebui sa inteleaga orice: pe ei, pe mine, specia in plina evolutie. Insa eu eram la fel de primitiva ca si ei.

Apoi am iesit mental din corp si m-am privit din afara. Am vazut cercei si alte podoabe despre care credeam ca ma fac mai frumoasa. Am vazut machiaj pe fata care avea acelasi rol. Mi-am amintit ca in zilele in care nu imi pun rimel pe gene mi se pare ca nu am ochi si ca nu sunt eu. Mi-am simtit mireasma parfumului si pe cea a odorizantului de camera. Mi-am vazut pantofii cu toc, care ma fac sa par mai inalta, sutienul cu push-up si niste haine intr-un colt de sifonier pe care nu le mai port pentru ca sunt demodate. Am vazut in continuare tatuajele vecinului, piercingul verisoarei mele, vopsea de par oriunde intorci capul, manichiura pictata, haine asortate si multe altele.

Eu nu sunt cu nimic diferita de acei salbatici…

Tot ce am in plus fata de amazonieni e educatia, dar ea nu este meritul meu, ci al faptului ca m-am nascut intr-o tara mai civilizata. Iar daca pot sa gandesc la un nivel mai inalt, sa fiu capabila de mai mult autocontrol si sa fac lucruri pe care ei nu le pot face, este tot pentru ca am avut sansa sa invat cum sa-mi folosesc mintea in mod creativ. In schimb ei sunt vanatori cum eu as putea deveni doar traind alaturi de ei si exersand.

Multa vreme dupa aceea m-am gandit la cat de diversa e viata pe Pamant, cat de diferiti suntem de la o rasa la alta si cat de diferit traim si gandim. Mi-a trebuit ceva timp pana sa-mi dau seama ca e normal. Planeta noastra e suficient de mare incat sa nu fie posibila inca unificarea limbilor, credintelor religioase, obiceiurilor sau manifestarilor culturale. Mi-a fost rusine de mine, de faptul ca ii judecasem.

This slideshow requires JavaScript.

Am inceput sa inteleg greseala pe care am facut-o. Omul este slab si arunca zilnic cu pietre in altii. Ne uitam prea rar in oglinda. Iar vacantele noastre exotice inseamna insule luxuriante mai degraba decat Africa, Tibet sau Amazon.

Am inceput sa-i vad pe amazonieni si pe ceilalti oameni cu alti ochi. Acum vad lumina din ei, cea pe care o avem cu totii inauntru. Suntem fiinte de lumina, iar asta ne face egali, dar in acelasi timp unici. Si frumosi.

”Noi nu suntem oameni care au o experienta spirituala. Suntem entitati spirituale care au o experienta umana.” (Teilhard de Chardin)

Oare ce ar crede amazonienii aceia izolati in mijlocul junglei daca ar asista la 24 de ore din viata unui om civilizat? Ce ar crede despre tinuta de afaceri, despre cea de serviciu sau despre cea de club? Dar despre shopping si casele noastre? Dar despre botox si silicon? Sau despre relatia noastra cu natura?

Cine sunt eu sa-i judec pe ei?

Cine este normal: eu sau ei? Ce este normalitatea? Care este etalonul de viata bine traita?

Cine are o viata mai frumoasa si dupa care standarde?

Viata mea este mai fericita, mai implinita si mai lipsita de stres decat a lor?

Cum ar fi sa nu fim invatati din copilarie ca nuditatea este o rusine? Multi oameni si-ar iubi mai mult corpul dezgolit, iar altii ar scapa de inhibitii.

Cu ce sunt eu diferita de ei la nivel energetic si de constiinta? Cu nimic.

Spiritual eu nu sunt superioara nimanui.

Suntem cu totii una.

In ziua in care am vazut documentarul si am inteles toate acestea, m-am simtit una cu ultimul fir de praf de pe jos. De atunci o parte din constiinta mea nu s-a mai ridicat de acolo. O folosesc ca axa de referinta cand viata tinde sa ma deplaseze de pe orbita mea.

Atunci cand vom invata sa vedem frumusetea oamenilor din jur indiferent de rasa, religie, cultura, orientari sexuale sau grad de civilizatie, specia noastra va mai urca un pas pe scara evolutiei. De fapt este simplu: trebuie doar sa vedem lumina din ceilalti oameni si maretia lor ca entitati spirituale.

Fiecare om are niste lectii de invatat din aceasta viata. Pe multe dintre ele le invatam de la oamenii pe care ii cunoastem, sau despre care doar stim cate ceva. Ar trebui ca de la fiecare om sa invatam cate o lectie. Sau mai bine doua: una buna si una rea.

Cate lucruri am putea invata de la fiecare om din viata noastra, daca ne-am acorda ragazul sa-l observam? Dar daca l-am iubi si l-am privi de parca ar fi deja cea mai buna varianta a lui?

Namaste!

Sursa foto

Imaginea de sine si increderea in tine (III). 7 metode pentru a depasi obstacolele exterioare

Business team showing thumbs up

Imaginea de sine este felul in care te percepi in imaginatia ta. Comportamentul tau va reflecta fidel harta interioara, care iti spune cum sa te comporti si sa actionezi in conformitate cu genul de persoana care crezi ca esti. Insa ceea ce simti legat de tine influenteaza ceea ce simt ceilalti despre tine. Acesta este mecanismul prin care le arati celorlalti oameni cum sa se comporte cu tine. Ei raspund, poate inconstient, limbajului corpului tau, tonului vocii tale, gesturilor si semnalelor emotionale pe care le transmiti.

Pentru oamenii cu care interactionezi, felul in care te comporti, atitudinea, parerea ta despre tine inseamna indicii despre cum sa te abordeze. Daca te iei in serios, si ei te vor lua in serios si invers. Daca te placi, te vor placea. Daca te minti, te vor minti. Daca nu esti sigur pe tine, nu se vor baza nici ei pe tine. Iar de multe ori “ei” sunt angajatori, superiori, colaboratori si poti avea de pierdut din faptul ca imaginea ta de sine este una proasta.

“Le arati oamenilor in mod constant cum sa se comporte cu tine prin felul in care te comporti tu cu tine insuti.” (Paul McKenna)

Pe scurt, atitudinea ta reflecta cata demnitate ai, cat respect pentru tine si cata incredere in potentialul tau. Rareori oamenii care nu te cunosc prea bine vor crede ca poti mai mult decat crezi tu ca poti, sau te vor respecta mai mult decat arati ca te respecti tu insuti.

Oricat ai incerca sa maschezi imaginea de sine sau lipsa de incredere in tine, ea va iesi la lumina din detalii pe care nu le poti controla non-stop. Solutia nu este sa-ti pui inca o masca, ci sa-ti dezvolti increderea in tine.

“Nu traiesti viata pe care ti-o doresti pentru ca pierzi foarte mult timp si energie ascunzand de lume imaginea negativa pe care o ai despre tine insuti.” (Paul McKenna)

In primul articol despre incredere in sine vorbeam despre felul in care se vede fiecare pe el insusi, de lentilele prin care priveste totul si de cat de important este ca acestea sa reflecte cat mai bine realitatea.

In al doilea articol am gasit 17 obstacole ce iti ingreuneaza construirea unei imagini de sine corecte si cresterea increderii in tine.

In articolul de azi vom gasi solutii si metode prin care sa depasim obstacolele exterioare si sa ne crestem increderea in noi, iar in articolul urmator vom gasi metode prin care sa depasim obstacolele interioare, ce tin de propriile ganduri si emotii.

Cum sa depasesti obstacolele exterioare care iti deformeaza imaginea de sine (7 metode)

Daca iti doresti cu adevarat sa elimini aceasta problema care iti poate bloca intreaga viata si dezvoltare viitoare, sa ai o stima de sine crescuta si sa ai incredere in tine orice s-ar intampla, fii atent, gandeste-te bine la urmatoarele situatii din viata ta si aplica metodele de mai jos. Ar trebui ca in scurt timp sa observi efectele si sa te simti un alt om: unul gata sa cucereasca lumea pentru ca poate.

Depaseste problema esecurilor anterioare. Trebuie neaparat sa vezi ca esecul nu este capat de drum, decat daca tu vrei asta. El este o provocare si o lectie de viata din care inveti mai mult decat din toate cartile la un loc. Ce ai de facut este in primul rand sa-ti dai voie sa gresesti, iar in al doilea rand sa inveti din asta si sa nu repeti aceeasi greseala de doua ori.

Atunci cand esti in mijlocul unui esec si ti-e greu, aminteste-ti exemple de oameni care au esuat de mai multe ori inainte sa reuseasca. Cel mai cunoscut exemplu este poate cel al lui Thomas Edison, inventatorul becului, care afirma: “Eu nu am esuat de 700 de ori, ci am gasit 700 de metode care nu functioneaza.”

Alege sa ai o perspectiva buna si care sa te duca spre reusita, chiar daca ar fi sa incerci de mai multe ori. Simplul fapt de a-ti aduna puterile sa te ridici si sa incerci din nou printr-o alta metoda, iti va creste stima de sine. Vei simti ca asa cum ai putut sa o iei de la capat de cateva ori, vei putea sa o faci de oricate ori este nevoie, pana cand iti vei indeplini misiunea sau sarcina pe care o ai de facut.

Nu exista esecuri, ci doar rezultate. (Tony Robbins)

Nu lasa esecurile trecute sa te defineasca, ci sa te imbogateasca, sa-ti slefuiasca mintea si abilitatile si sa-ti dea curaj si incredere.

Actioneaza. Increderea in tine si curajul vin doar din actiune. Cand stai pe loc nu se intampla nimic. Dupa ce actionezi, iti dai seama ca nu era asa de greu ce aveai de facut si apoi iti este din ce in ce mai usor sa treci la fapte. De cate ori actiunile tale sunt considerate un succes, iti va creste rapid increderea in tine, care iti va da un curaj tot mai mare sa actionezi si mai mult, si mai des. Incet, incet va deveni a doua natura a ta sa actionezi, iar ceilalti oameni vor observa asta, vor crede la randul lor in tine, ceea ce iti sporeste si mai mult stima de sine.

Intr-o alta ordine de idei, actiunea aduce cu ea rezultate, care te fac sa cresti nu doar in ochii tai, ci si ai partenerului de viata. Asa cum am vazut, oamenii isi apreciaza mai mult partenerii de viata si se simt mai atrasi de ei atunci cand acestia au rezultate, deoarece par mai valorosi in ochii celor dragi.

Nu lasa trecutul tau sa-ti umbreasca viitorul. Asa cum spuneam, unii oameni se rusineaza de trecutul lor, considerand ca au facut greseli, ca nu au avut rezultate suficiente. De cele mai multe ori, insa, aceasta este vocea societatii care ii judeca dupa standardele generale, in care ei nu se incadreaza.

Avem cu totii origini diferite, educatie diferita, un trecut. Nu trebuie sa te raportezi la trecut, la cum ai fost, ci la ce vrei sa devii. Ceea ce este important e faptul ca acum esti transformat intr-o alta persoana, mai buna. Iarta-l pe tanarul care ai fost si nu te preocupa de cei care te judeca pentru greselile tineretii. Cine nu poate sa inteleaga ca te-ai transformat intr-o persoana noua, poate sa ramana in trecutul tau, de care s-a legat atat de tare incat nu vrea sa-i dea drumul.

Invata rapid din fiecare experienta. Cei care au progrese in orice fac, sunt definiti de o trasatura foarte importanta: invata foarte rapid din experientele lor, nu isi dau voie sa faca a doua oara aceeasi greseala si aplica extrem de bine tot ce observa si invata in experientele lor viitoare. Este unul din ingredientele succesului in general. Incearca sa fii atent de acum inainte la detalii si sa observi cat mai bine elementele-cheie in orice situatie, iar astfel vei fi pe drumul cel bun legat de experientele trecute.

Se vorbeste mult despre scoala vietii si toti vrem s-o dobandim cat mai devreme, insa ea se cladeste timp de o viata. Daca poti sa inveti din reusite si din esecuri, ale tale si ale altora, iti vei intari increderea in tine, iar astfel vei avea puterea sa te ridici ori de cate ori este nevoie si s-o iei de la capat.

Informeaza-te. Astazi este mai usor decat oricand sa afli absolut orice informatie. Suntem la un click sau la o apasare de deget distanta de orice am avea nevoie sa stim. Nu are nimeni vreo scuza sa nu fie informat inainte de a actiona, pentru ca tehnologii tot mai ieftine sunt accesibile tuturor.

Atunci cand nu sti nimic despre un subiect anume, tasteaza pur si simplu intrebarea ta, sau cuvantul respectiv pe Google sau alt motor de cautare si vei obtine mai multa informatie decat ai timp sa citesti sau asculti. Pasul doi este sa-i cauti pe expertii in domeniu si sa inveti de la ei. Pasul trei este sa cauti forumuri unde oamenii discuta despre acel subiect si unde impartasesc din experientele lor.

Cu cat vei fi mai informat, cu atat mai multe conexiuni si planuri vei putea face, iar astfel te vei simti mai puternic si mai increzator in fortele proprii.

Adopta o atitudine de invingator. In viata atitudinea este totul. Poti fi extrem de valoros si de capabil, poti fi frumos, bogat si plin de calitati; daca nu ai atitudinea potrivita cu situatia in care te afli, restul nu prea conteaza. Asta pentru ca nu apuci sa arati cat esti de valoros, sau nu ti se da sansa sa o faci, nu poti patrunde in mediul in care ai nevoie sau nu poti ajunge la oamenii cu care vrei sa ai un contact.

Atitudinea ta fata de tine le spune oamenilor cum sa te abordeze, asa cum am precizat la inceputul articolului. Atitudinea ta fata de ceilalti oameni sau situatii de viata, va determina comportamentul lor si atitudinea in legatura cu tine.

Nu trebuie sa conteze foarte mult parerea lor despre tine, insa conteaza faptele lor, pentru ca nu poti trai singur si izolat. Esti mereu inconjurat de oameni si asa este normal. Deci atentie atunci cand cineva are o atitudine nepotrivita fata de tine, pentru ca s-ar putea ca asta sa porneasca de la atitudinea ta gresita fata de acea persoana. De obicei daca esti binevoitor, vei avea parte de bunavointa din partea oamenilor si invers.

Daca nu ai o atitudine de invingator, ci de om invins, nimeni nu va vrea sa fie in preajma ta. Oamenilor nu le plac cei care fac pe victimele, cei posomorati si negativisti din cauza ca sunt molipsitori. Ti se pare o intamplare ca persoanele cu simtul umorului, vesele, deschise, care socializeaza usor si cred in mod natural ca pot realiza orice, sunt mereu in centrul atentiei si sunt iubite? Fii sigur ca nu e deloc o intamplare. Toti oamenii vor sa stea langa invingatori ca sa invete de la ei, sa preia din starea lor, dar sunt si dispusi sa ofere in schimb suport. Atitudinea de invingator iti va creste increderea in tine si iti va aduce o multime de sustinatori si colaboratori care abia asteapta sa te ajute.

Castiga in mod sanatos respectul si aprecierea celorlalti. Unii oameni nu beneficiaza de admiratia si respectul pe care le asteapta din partea familiei si a anturajului. Uneori au dreptate, alteori li se pare doar. Indiferent care ar fi realitatea, trebuie ca in primul rand sa nu mai fii stresat sa castigi respectul cuiva, ci doar sa-ti faci treaba cat mai bine posibil. Respectul trebuie sa vina in mod natural si in timp. Dupa ce vei face totul din ce in ce mai bine, aprecierea va veni inevitabil.

Oricum, este lipsit de maturitate sa astepti apreciere din partea celorlalti pentru a-ti creste increderea in tine. Trebuie neaparat sa-ti cresti increderea in tine prin alte metode, pentru ca nu este sanatos sa conteze atat de mult pentru tine parerea altor oameni, indiferent despre cine este vorba.

Cunoscand si aplicand aceste metode, de acum inainte vei fi un om din ce in ce mai increzator. Vei sti ca poti rezolva orice problema sau situatie noua care apare, ca poti sa inveti orice este nevoie pentru a face fata schimbarii, ca esti suficient de valoros ca sa ai succes, ca ai potential sa ajungi oriunde in viata si sa realizezi orice.

Practic vei sti ca resursele sunt la tine si ca te descurci in orice situatie, iar asta te va schimba pentru totdeauna in omul care vrei si poti sa fii.

In urmatorul articol vom invata sa depasim si obstacolele interne, ce tin de propriile noastre ganduri si emotii.

Ai aplicat vreodata aceste metode de crestere a increderii in tine? Ce rezultate ti-au adus?

Sursa foto: Flickr

Citeste si:

Imaginea de sine si increderea in tine (I)

 Imaginea de sine si increderea in tine (II). 17 obstacole care iti blocheaza dezvoltarea increderii in tine

Imaginea de sine si increderea in tine (IV). 10 metode pentru a depasi obstacolele interioare

Exercitiu de crestere rapida a increderii in sine