Cum sa fii un parinte bun (11 discursuri TED)

Cum sa fii un parinte bun (11 discursuri TED)

Daca esti parinte, unchi, matusa, profesor sau ai un rol in educatia unui copil, fa-ti timp sa vezi aceste expuneri despre parenting.

Continue reading

Poveste despre valoarea timpului

tata baiat

Tati, pot sa-ti pun o intrebare?

Da, sigur, ce este?

Tati, cat de mult faci intr-o ora?

Nu-i treaba ta; ce ma intrebi asa ceva?! 

Vreau doar sa stiu…te rog, spune-mi, cat de mult castigi intr-o ora? 

Daca vrei sa stii, eu fac 100 de dolari pe ora. 

Offf… (cu capul in jos). Tati, pot sa te rog sa-mi imprumuti 50 de dolari?

Tatal s-a infuriat.

Daca asta e singurul motiv pentru care ai intrebat cat castig…ca sa poti imprumuta niste bani pentru a-ti cumpăra o jucarie sau alte prostii… atunci du-te direct in camera ta si du-te la culcare. Asta e egoism curat, iar eu muncesc din greu in fiecare zi pentru un astfel de comportament copilaresc.

Baietelul s-a dus in liniste in camera lui si a inchis usa. Omul s-a asezat la masa si s-a enervat si mai rau gandindu-se la intrebarile baietelului. Cum indrazneste sa puna astfel de intrebari doar pentru a obtine niste bani? Dupa aproximativ o ora, omul s-a calmat si a inceput sa se gandeasca: „Poate ca avea intr-adevar nevoie sa cumpere ceva cu 50$ si el intr-adevar nu a cerut bani de foarte multe ori.” Omul s-a dus la usa camerei baiatului si a deschis-o.

Ai adormit, fiule?

Nu tati, sunt treaz.

M-am gandit, poate am fost prea dur cu tine mai devreme. A fost o zi lunga la serciviu si mi-am varsat nervii pe tine. Uite aici cei 50$ pe care i-ai cerut…

Baietelul era numai zambet.

Oh, multumesc tata!

Apoi, intinzand mana sub perna, el a scos niste bancnote mototolite. Vazand ca baiatul avea deja bani, omul simtea cum il cuprinde furia din nou. Baietelul a numarat incet banii, si apoi s-a uitat in sus la tatal sau.

De ce vrei mai multi bani daca aveai deja?

Pentru ca nu am avut destui, dar acum am. Tati, uite, am 100 de dolari acum. Pot sa cumpar o ora din timpul tau? Te rog sa ajungi acasa mai devreme maine. As vrea sa iau cina cu tine.

Sursa foto

Povestea vulturului

Bald Eagles

Mama-vultur isi impinge usor puii spre marginea cuibului. Inima ii freamata sub povara unor emotii contradictorii, caci le-a simtit rezistenta la inghiontirile ei insistente.

„De ce fiorul avantului trebuie sa inceapa cu frica de cadere?” se gandi mama.

Inca nu avea un raspuns la aceasta intrebare veche de cand lumea.

Asa cum e mersul lucrurilor la specia lor, cuibul este asezat sus, pe un pisc in varf de munte. Dedesubt nu e altceva decat aer ca sa sustina aripile puilor ei.

„Este oare posibil ca de data asta sa nu mearga?” se gandi ea.

In ciuda fricilor pe care le avea, mama-vultur stia ca este timpul. Era ultimul pas al misiunii ei de parinte. Mai trebuia sa indeplineasca o singura sarcina: sa-i impinga.

Mama isi aduna curajul dintr-o dorinta innascuta. Scopul vietii puilor ei nu putea fi indeplinit decat atunci cand isi descopereau aripile. Pana cand invata sa zboare, nu inteleg privilegiul de a te naste vultur.

Sa-i impinga afara din cuib a fost cel mai mare dar pe care mama-vultur l-a oferit puilor ei. A fost actul suprem al dragostei. Si astfel i-a impins unul cate unul… Iar ei au zburat!

Sursa foto

Tata, iarta! (parintilor care isi critica prea aspru copiii)

Handsome man playing checkers with his son lying on the floor

„Asculta, fiule. Iti spun acest lucru in timp ce dormi cu o mana sub obraz si cu buclele tale blonde lipite de fruntea umeda. M-am strecurat singur in camera ta. Cu cateva minute mai inainte, in timp ce citeam ziarul in birou, m-a cuprins un val inabusitor de remuscare. Simtindu-ma vinovat, am venit langa patul tau.

Iata lucrurile la care ma gandeam, fiul meu. Am fost nedrept cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai pentru scoala pentru ca abia daca te-ai sters pe fata cu un prosop. Te-am luat la rost pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat la tine furios atunci cand ti-ai aruncat unele lucruri pe podea.

La micul dejun ti-am gasit iarasi cusur. Ai rasturnat diverse lucruri. Ai inghitit hrana pe nemestecate. Ti-ai pus coatele pe masa. Ti-ai pus prea mult unt pe paine. Si atunci cand ai inceput sa te joci, iar eu m-am pregatit sa ma indrept catre tren, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si ai spus: „La revedere, tati!”, iar eu m-am incruntat si am raspuns: „Tine-ti umerii drepti!”

Apoi totul a inceput iarasi dupa-amiaza. Cand am venit, te-am urmarit cum stateai in genunchi, jucandu-te cu bile. Erau gauri in ciorapii tai. Te-am umilit in fata prietenilor, chemandu-te fortat in casa. Ciorapii erau scumpi, iar daca ar fi trebuit sa-i cumperi tu, ai fi fost mai atent cu ei! Imagineaza-ti asa ceva, fiule, din partea unui tata! Continue reading

Ce inseamna sa fii un parinte bun

Mother has a good time with son

„Cu cativa ani in urma, sotia mea, Sandra si cu mine ne-am confruntat cu o situatie critica. Unul dintre baietii nostri o ducea greu cu studiile scolare; nu era in stare sa inteleaga instructiunile testelor, dar sa le mai si prelucreze! Stangaci in contactele sociale, ii punea deseori pe cei apropiati in situatii penibile. Marunt, firav, incapabil sa-si coordoneze miscarile, provoca rasul tuturor pe terenul de sport.

Sandra şi cu mine ardeam de dorinta de a-l ajuta. Simteam ca daca “succesul” e important in orice domeniu al vietii, importanta lui devenea covarsitoare in rolul nostru de parinti. In consecinta, ne straduiam din rasputeri sa gasim atitudinea si comportamentul adecvate acestui scop.

Daca voiam sa schimbam situatia, se impunea in mod imperios sa incepem prin a ne schimba noi. Si pentru a ne schimba in mod efectiv, trebuia intai si intai sa ne modificam felul de a percepe. Am inteles ca Sandra si cu mine, neavand nici un fel de dificultati cu ceilalti copii ai nostri, ii luasem drept un criteriu social, iar fiul acesta nu intra pur si simplu in barem. Imaginea ce-o aveam despre noi insine ca parinti buni si atenti era mai profund intiparita decat imaginea pe care ne-o facusem despre fiul nostru — si probabil ca o influenta. Felul in care priveam si tratam acest caz avea o pondere mult mai mare decat grija ce o purtam baiatului.

Pe masura ce analizam situatia, Sandra si cu mine am realizat cu durere puternica influenta pe care caracterul, optica si motivatiile noastre le exercitau asupra lui. Criteriile comparative de ordin social nu se acordau — o stiam prea bine — cu valorile autentice; puteau conditiona iubirea dintre parinti si copii si amplifica sentimentul de subapreciere de care suferea baiatul.

Asa ca ne-am hotarat sa ne concentram atentia si eforturile asupra noastra — nu mai era vorba de tehnici, ci de motivatiile noastre si de felul de a-l percepe pe fiul nostru. In loc sa incercam sa-l reformam, am incercat sa stam deoparte — sa ne distantam de el — si sa-i cercetam identitatea, individualitatea de fiinta separata, si valoarea. Ne-am concentrat cu maxima atentie, am meditat cu credinta, ne-am rugat intens si, incetul cu incetul, am inceput sa intrezarim unicitatea fiului nostru. Am vazut ca rolul nostru firesc era sa fim afirmativi, sa ne bucuram de el, si sa-l apreciem. In consecinţta, am lucrat constiincios asupra motivatiilor noastre, ne-am cultivat propriile resurse de securitate psihica, pentru ca simtul valorii noastre personale sa nu mai depinda de comportamentul “acceptabil” al copiilor noştri.

Pe masura ce ne desprindeam de vechiul mod de a-l percepe pe baiatul nostru, cultivandu-ne concomitent alte motivatii, bazate pe considerentul valorii, sentimentele noastre s-au schimbat. Am inceput sa ne bucuram de el, in loc sa-l judecam prin comparatie sau sa-l criticam. Am renuntat sa-l mai modelam “dupa chipul si asemanarea noastra” sau sa-l masuram dupa criteriile expectativelor sociale. Am incetat de a-l manipula — fie chiar delicat si in mod pozitiv — pentru a-l integra intr-un tipar social acceptabil. Privindu-l acum ca pe o fiinta structural normala si capabila de a se descurca in viata, nu l-am mai protejat de cei care il luau peste picior. Dar cum aceasta protectie fusese hrana lui, s-a simtit adanc frustrat; ni s-a plans, dar nu i-am oferit niciun fel de compensare. “Nu-i nevoie sa te protejam”, suna mesajul non-verbal. “Esti apt si perfect okay.”

Au trecut saptamani si luni, si a inceput sa manifeste o calma incredere in sine si sa se afirme. Inflorea vazand cu ochii, in ritmul lui. Cu timpul s-a si evidentiat, depasind standardul fixat de criteriile sociale — in plan scolar, social si sportiv — cu pasi mult mai rapizi decat prevedea procesul de dezvoltare asa-zis normal. In anii urmatori a fost selectionat pentru numeroase posturi de lider studentesc, s-a calificat ca un bun polisportiv si a inceput sa vina acasa numai cu calificative maxime. A devenit o personalitate atragatoare si deschisa, capabila de a mentine relatii firesti, neintimidante, cu oameni de toate categoriile.

Sandra si cu mine suntem incredintati ca realizarile sale, cu “impresionant” ecou social, rezultau mai curand din sentimentele ce le avea fata de sine, decat dintr-un raspuns dat recunoasterii sociale. A fost pentru Sandra si mine o experienta sesizanta, foarte instructiva pentru comportamentul nostru fata de alti copii si pentru celelalte roluri asumate de noi. ” (Stephen Covey – „Eficienta in 7 trepte, sau un abecedar al intelepciunii”)

Cati dintre noi nu am fost educati la fel de parintii nostri?

Cati dintre parintii de azi isi cresc copiii pentru a deveni oameni liberi, plini de incredere in ei insisi, capabili sa traiasca dupa propriile standarde si care se simt confortabil in pielea lor, cu capacitatile lor si cu rolul pe care si-l aleg?

Si cati parinti cresc inca niste copii care sa onoreze imaginea lor de parinti buni sau standardele sociale si nu unicitatea si valoarea reala a copilului?

Sursa foto