Top 25 cele mai daunatoare ingrediente din cosmetice, pe care trebuie sa le evitam

ingrediente toxice din cosmetice

Frumusetea pielii tine de imagine, de cum (credem) ca suntem perceputi de ceilalti, dar si de cat de frumosi ne vedem noi insine in oglinda. Iar industria de frumusete profita de acest lucru, oferindu-ne o varietate atat de mare de cosmetice, incat avem devoie de un ghid pentru a le alege pe cele mai potrivite pentru tipul de piele pe care il avem. Dar daca ar fi doar aceasta problema, am trai fericiti cu alegerile pe care le facem in materie de produse cosmetice. Insa mai avem o mare problema: cosmeticele, chiar si cele scumpe, contin si substante chimice toxice pentru sanatatea noastra, pe langa cele benefice.

De ce le contin? Daca ai incercat vreodata sa-ti fabrici singur orice produs cosmetic, dupa noul trend care circula acum in lume, dar si la noi – cosmetice handmade (facute in casa) – te-ai confruntat cu cateva probleme: lipsa de ingrediente microbiologic pure, produse finite care nu au acelasi parfum placut ca al cosmeticelor din comert, produse care au texturi brute, prea grase si dificil de aplicat, cosmetice handmade care riscam sa ne produca alte neajunsuri, chiar daca in paralel ne feresc de chimicale toxice (ne pot provoca acnee, alergii, comedoane si alte probleme). Si ne-am intors in cerc la originile produselor cosmetice si la motivele pentru care s-a ajuns de la inceput sa se foloseasca acele substante posibil daunatoare in cosmetice.

Fiecare substanta are un rol precis intr-un produs cosmetic: fie ii da o textura placuta la atingere si usor de aplicat, fie ii da stabilitate in starea de crema, sau gel si nu lasa produsul finit sa se adune, sa se aglomereze sau sa absoarba umiditatea mediului ambiant (daca este o pulbere), fie ii confera produsului cosmetic un parfum placut, sau o culoare atractiva, si multe altele. Aceste substante chimice posibil toxice despre care vorbim si care sunt adaugate in cosmetice, sunt aditivi cu rol antibacterian, colorant, stabilizator, antiaglomerant, etc. In mod normal, in cantitate mica nu dauneaza pielii si sanatatii. Dar problema cea mai mare o reprezinta efectul cumulativ pe care il au ele in timp. Pielea absoarbe cosmeticele pe care le aplicam la suprafata ei, dar nu metabolizeaza toate ingredientele, iar unele se acumuleaza si dupa o vreme pot avea efecte toxice asupra organismului nostru. De fapt, substantele toxice din cosmetice pot fi chiar mai daunatoare decat cele din alimente. De la suprafata pielii, ingredientele din cosmetice ajung direct in sange si apoi in intreg organismul, fara a trece mai intai prin ficat si rinichi spre a fi filtrate, asa cum se intampla cu substantele potential toxice din alimente.

Aceasta problema este mult mai bine gestionata in Europa decat in America, de exemplu. Legislatia europeana este mai restrictiva in ce priveste toxicitatea ingredientelor din cosmetice, dozajul acestora si ne protejeaza mai bine sanatatea de efectele cumulative ale substantelor daunatoare. In Statele Unite nu sunt necesare prea multe teste inainte de a scoate pe piata un nou produs cosmetic, iar in parfumuri au chiar si substante pe care producatorii nu sunt obligati sa le mentioneze pe ambalaj. Deci, atentie ce va cumparati de dincolo de ocean, ce produse va comandati online, de unde vin si ce calitate au.

In articolele trecute am analizat care sunt substantele benefice pe care este bine sa le gasim in cosmeticele noastre si am descoperit trei unelte prin care putem verifica ingredientele daunatoare din produsele cosmetice. Astazi, vom analiza cele mai toxice substante chimice adaugate in cosmetice si de care este bine sa te feresti. Am trecut fiecare dintre aceste substante prin filtrele pe care ti le-am oferit in articolele trecute si am descoperit ceea ce urmeaza. Nu te speria de toate aceste denumiri chimice, nu trebuie sa le tii minte. Fa-ti o lista cu ele pentru atunci cand mergi la cumparaturi, sau printeaza acest articol. Ai si denumirea in engleza, pentru produsele pe care nu le cumperi din tara sau la care nu ai tradusa lista ingredientelor.

 

1. PARABENI (exemple: metilparaben, butilparaben, propilparaben, izobutilparaben, etilparaben)

EN: Parabens (methylparaben, butylparaben, propylparaben, isobutylparaben, ethylparaben)

In ce fel de produse se folosesc: produse de machiaj, lotiuni hidratante, sampoane, etc. Sunt conservanti.

Efectele toxice pe care le au: pot afecta sistemul endocrin (sterilitate la barbati si dezechilibre hormonale la femei si adolescente); sunt asociati cu cancerul de san.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

2. DIETANOLAMINA (DEA) (cocamida DEA, lauramida DEA, monoetanolamida MEA, trietanolamina TEA)

EN: Diethanolamine, cocamide DEA, lauramide DEA, monoethanolamide MEA, triethanolamine TEA

In ce fel de produse se foloseste: creme, spume, produse de hidratare, sampoane, creme de protectie solara, sapunuri si produse de curatare. Ofera textura produselor in care se adauga sau le modifica pH-ul.

Efectele toxice pe care le are: iritatii ale pielii si ale ochilor, cancer de ficat, de piele si de tiroida. Poate da reactii in urma carora se formeaza nitrozaminele – substante cancerigene.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

3. FTALATI (dibutilftalat, sau DBP)

EN: Dibutyl phtalate (DBP)

In ce fel de produse se folosesc: produse pentru unghii si anumite spray-uri de par.

Efectele toxice pe care le au: sunt toxici pentru aparatul reproducator si pot interfera cu sistemul endocrin.

Date complete de la Pub Chem.

 

4. BUTILAT HIDROXIANISOL (BHA), BUTILATHIDROXITOLUEN (BHT)

EN: butylated hydroxyanisole (BHA), butylated hydroxytoluene (BHT)

In ce fel de produse se folosesc: lotiuni hidratante, produse de make-up. Sunt antioxidanti sintetici folositi ca si conservanti.

Efectele toxice pe care le au: pot produce cancer, interfereaza cu functia endocrina, provoaca reactii alergice ale pielii.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

5. GUDRON (p-FENILENDIAMINA)

EN: p-phenylendiamine (Coal Tar Dyes)

In ce fel de produse se foloseste: vopsea de par (cele inchise la culoare contin cantitati mai mari).

Efectele toxice pe care le are: potential cancerigen si poate fi contaminat cu metale grele ce pot afecta creierul.

 

6. FORMALDEHIDA (sau conservanti care elibereaza formaldehida – DMDM Hidantoina, Diazolidinil uree, Imidazolidinil uree, Metenamina, Quarternium-15, Bronopol, Hidroximetilglicinat de sodiu)

EN: Formaldehyde (DMDM Hydantoin, Diazolidinyl urea, Imidazolidinyl urea, Methenamine, Quarternium-15, Bronopol, Sodium hydroxymethylglycinate).

In ce fel de produse se foloseste: produse pentru ingrijirea parului, lotiuni hidratante, produse pentru unghii, sapunuri pentru copii. Serveste drept conservant.

Efectele toxice pe care le are: cancerigena, eruptii cutanate, dureri articulare, alergii, depresie, dureri de cap, dureri in piept, infectii ale urechii, oboseala cronica, ameteala, insomnie.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

7. AROME SINTETICE SI PARFUMURI

EN: Synthetic Fragrances, Parfum, Aroma

In ce fel de produse se folosesc: in parfumuri, dar si in produse etichetate drept lipsite de parfum.

Efectele toxice pe care le au: alergii, astm, cancer, neurotoxic.

Date complete de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

8. POLIETILENGLICOL (PEG)

EN: Polyethylene glycol

In ce fel de produse se foloseste: balsam de par, lotiuni hidratante, deodorante, produse pentru bebelusi, produse pentru protectie solara.

Efectele toxice pe care le are: poate fi contaminat cu 1,4-dioxan (en: 1,4-dioxane) care este cancerigen.

Date complete de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

9. PETROLAT

EN: Petrolatum

In ce fel de produse se foloseste: produse de ingrijire a parului, a pielii, rujuri si balsam de buze (in produse care dau stralucire parului sau buzelor).

Efectele toxice pe care le are: poate fi contaminat cu impuritati ce au potential cancerigen.

Date complete de la Cosmetic Database.

 

10. ULEIURI MINERALE (produse secundare rezultate la rafinarea petrolului)

EN: Mineral Oils

In ce fel de produse se folosesc: uleiuri pentru copii, lotiuni de corp, sapunuri, produse de machiaj.

Efectele toxice pe care le au: provoaca acnee si imbatranesc prematur pielea prin faptul ca incarca porii si scad capacitatea pielii de a elimina toxinele. Sunt cu atat mai nocive, cu cat sunt mai putin rafinate. Pot fi contaminate cu alte substante cancerigene.

Date complete de la Cosmetic Database.

 

11. SILOXANI (Ciclometicona si ingredienti care se termina cu sufixul „siloxan” – de exemplu ciclotetrasiloxan)

EN: Siloxanes (Cyclomethicone, e.g. cyclotetrasiloxane)

In ce fel de produse se folosesc: produse pentru par, lotiuni hidratante, produse de machiaj.

Efectele toxice pe care le au: pot afecta functia endocrina si ficatul.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

12. LAURIL SULFAT DE SODIU (SLS), LAUREAT SULFAT DE SODIU (SLES)

EN: Sodium Lauryl Sulfate (SLS), Sodium Laureth Sulfate (SLES)

In ce fel de produse se folosesc: cosmetice care fac spuma: sampoane, produse de curatare, spumante de baie.

Efectele toxice pe care le au: SLS poate afecta ficatul, poate provoca iritatii ale pielii, ochilor si tractului respirator. SLES poate fi contaminat cu 1,4-dioxan, care este cancerigen.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

13. TRICLOSAN (Cloro, Fenol, Irgasan)

EN: Triclosan (Chloro, Phenol, Irgasan)

In ce fel de produse se foloseste: produse antibacteriene ca: pasta de dinti, sapunuri, geluri de maini.

Efectele toxice pe care le are: afecteaza sistemul hormonal.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

14. SUBSTANTE CHIMICE DIN CREMELE DE PROTECTIE SOLARA (Retinil palmitat, Oxibenzona, Metoxicinamat)

EN: Retinyl Palmitate, Oxybenzone, Octyl Methoxycinnamate

In ce fel de produse se folosesc: produse pentru protectie solara.

Efectele toxice pe care le au: inflamatii, probleme dermatologice, alergii, cancer si efecte fotogenotoxice (afecteaza ADN-ul). Reactiile chimice daunatoare au loc intre anumite ingrediente active si inactive din produsele cosmetice si epiderma. Oxibenzona poate provoca in plus cancer de san si eczeme de contact.

Alte ingrediente din produsele de protectie solara, ce ar putea fi daunatoare: avobenzona, benzofenona-3, butilmetoxidibenzoilmetan, cinoxat, dioxibenzona, homosalat, metilantranilat, octocrilena, octil salicilat, octilmetoxicinamat (OMC), oxibenzona, padimat O, acidul paraaminobenzoic si esterii lui (PABA), fenilbenzimidazol, sulisobenzona, orice tip de salicilati.

(EN: avobenzone, benzophenone-3, butylmethoxydibenzoylmethane, cinoxate, dioxybenzone, homosalate, methyl anthranilate, octocrylene, octyl salicyclate, octyl methoxycinnamate (OMC), oxybenzone, padimate O, para amino benzoic acid and PABA esters, phenylbenzimidazole, sulisobenzone, any type of salicylate.)

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

15. ALUMINIU

EN: Aluminum

In ce fel de produse se foloseste: deodorante si antiperspirante.

Efectele toxice pe care le are: Alzheimer, tulburari mentale, posibil factor de risc in cancerul de san. Compusii pe baza de aluminiu din antiperspirante formeaza o bariera temporara la nivelul canalelor sudoripare, ceea ce impiedica transpiratia sa iasa la suprafata pielii, iar acest lucru impiedica toxinele sa se elimine prin piele si le impinge inapoi in fluxul sanguin.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

16. METALE GRELE (plumb, mercur, cadmiu, arseniu, nichel s.a.)

EN: Lead, Mercury, Cadmium, Arsenic, Nickel

In ce fel de produse se folosesc: produse de machiaj, lotiuni pentru copii si multe alte categorii de produse cosmetice, adesea sub forma de impuritati, caz in care nu sunt mentionate pe lista ingredientelor.

Efectele toxice pe care le au: cancer, disfunctii ale aparatului reproducator, probleme neurologice (pierderea memoriei, schimbari de dispozitie, nervozitate, probleme musculare si articulare, afectiuni cardiovasculare, probleme ale oaselor, sangelui, sistemului imunitar, rinichilor, dureri de cap, ameteala, voma, diaree, dermatita de contact, caderea si degradarea parului, disfunctii hormonale. Pentru unele dintre metalele grele, cum e prumbul, nu se cunosc dozele considerate sigure. Metalele grele se acumuleaza in organism in timp.

Date complete (mercur) de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

17. TALC

EN: Talc

In ce fel de produse se foloseste: pudra pentru copii, produse de igiena pentru femei, alte produse de ingrijire personala

Efectele toxice pe care le are: ar putea avea legatura cu cancerul ovarian, problemele respiratorii.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

18. DIOXID DE TITAN pulbere

EN: Titanium dioxide

In ce fel de produse se foloseste: produse de machiaj sub forma de pulbere

Efectele toxice pe care le are: cancer al tractului respirator

Date complete de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

19. OXIBENZONA, OCTINOXAT, PABA

EN: Oxybenzone, Octinoxate, PABA

In ce fel de produse se foloseste: produse de protectie solara

Efectele toxice pe care le are: dereglari hormonale; produce efecte de feminizare atat la femei, cat si la barbati (creste productia de hormoni feminini)

Date complete de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

20. PARAFENILEN DIAMINA (PPD)

EN: Paraphenylene diamin (PPD)

In ce fel de produse se foloseste: vopsele de par maro si negre

Efectele toxice pe care le are: cancerigen; provoaca limfom non-Hodgkin, cancer de san, leucemie

 

21. DIOXINA (1,4-dioxan)

EN: Dioxine

In ce fel de produse se foloseste: nu apare in lista ingredientilor, dar se gaseste in cantitati mici in ingredientele antibacteriene precum triclosan, emulgatori, PEG, SLS.

Efectele toxice pe care le are: cancer, scaderea imunitatii, tulburari ale sistemului nervos, avorturi si malformatii congenitale.

Date complete de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

22. TOLUEN (benzen, toluol, metilbenzen, fenilmetan)

EN: Toluene (benzene, toluol, methylbenzene, phenylmethane)

In ce fel de produse se foloseste: solvent folosit in produse pentru unghii si in cele pentru par.

Efectele toxice pe care le are: ameteala, dureri de cap, piele uscata, disfunctii ale aparatului reproducator, probleme respiratorii.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

 

23. PEROXID DE BENZOIL

EN: Benzoyl peroxide

In ce fel de produse se foloseste: produse care combat acneea.

Efectele toxice pe care le are: posibil promotor tumoral, poate fi mutagen, produce modificari ale ADN-ului, toxic prin inhalare, iritant pentru piele, ochi si aparatul respirator.

Date complete de la Cosmetic Database si de la Pub Chem.

 

24. FD&C COLORANTI SI PIGMENTI

EN: FD&C Color & Pigments

In ce fel de produse se folosesc: coloranti sintetici din carbune folosit in produse de machiaj.

Efectele toxice pe care le au: contin saruri ale metalelor grele care depoziteaza toxine in piele provocand iritatii si sensibilitate a pielii, cancer, moarte.

 

25. HIDROCHINONA

EN: Hydroquinone

In ce fel de produse se foloseste: produse depigmentante.

Efectele toxice pe care le are: cancer, dereglari ale aparatului reproducator.

Date complete de la Cosmetic Database, de la Pub Chem si de la Cosmetic Ingredient Review.

Acesta este topul celor mai daunatoare si mai periculoase ingrediente din cosmeticele pe care le folosim zilnic, dar ele sunt mult mai multe. Foloseste cele trei instrumente pentru a verifica orice ingredient trecut pe cutiile cosmeticelor tale: Cosmetic Database, Pub Chem si Cosmetic Ingredient Review. Aceste site-uri iti ofera cele mai complete informatii despre orice substanta chimica. Datele sunt in engleza, dar in zilele noastre nu mai este o problema sa copiezi un text si sa-l traduci (daca nu stii engleza, foloseste Google Translate; este cel mai la indemana dictionar).

Ce parere ai despre faptul ca inca se folosesc la scara mare ingrediente toxice in produsele cosmetice, desi unele dintre ele se stie ca au potential cancerigen? Ce crezi ca ar trebui sa faca omul simplu in legatura cu acest aspect? Si ce crezi ca ar trebui sa faca autoritatile responsabile pentru sanatatea populatiei?

Surse: Mind Body Green , Collective Evolution, Mother Earth Living, Cosmetic Database, Pub Chem, Cosmetic Ingredient Review

Sursa foto

CITESTE SI:

Cum poti verifica ingredientele daunatoare din produsele cosmetice

Ingredientele benefice din produsele cosmetice

Ingredientele benefice din produsele cosmetice (II)

10 adevaruri despre ingrijirea pielii de care ar trebui sa tinem cont

Tratamente naturale zilnice pentru un ten proaspat, luminos si tanar

Secretele frumusetii gheiselor – 3 ingrediente naturale cu care isi ingrijesc pielea + tratamente

Masti naturale pentru ten ridat, ofilit si tern

Masti naturale nutritive si tonifiante

Masti naturale pentru fiecare tip de ten

Masti-peeling naturale

Masti naturale pentru un ten sensibil si iritat

Punctele negre – 14 solutii naturale pentru a le indeparta

18 remedii naturale pentru pungile de sub ochi

Cum ne pastram organele de simt in cea mai buna stare de functionare

sanatatea organelor de simt

Pentru a ramane tineri, nu este suficient sa ne mentinem arterele curate si plamanii plini de aer; trebuie sa ne si simtim tineri. Putine lucruri ne fac sa ne simtim mai batrani decat declinul simturilor – in special al auzului si al vazului. Acest plan de actiune se refera la mentinerea si imbunatatirea calitatii vietii, astfel incat sa ne putem bucura in continuare de senzatiile extraordinare din aceasta lume.

In continuare ai 5 metode prin care iti poti pastra multa vreme de acum inainte organele de simt in stare buna de functionare.

Plan de actiune din 5 pasi pentru mentinerea tineretii si a sanatatii organelor de simt

Conserva-ti organele de simt

Pielea. Pe masura ce inaintam in varsta, epiderma produce celule noi intr-un ritm mai lent, iar radiatiile solare o subtiaza de-a lungul timpului, grosimea ei ajungand de la 20 la numai 2 celule. Una din masurile prin care ne putem intineri pielea este sa o pacalim – sa o facem sa creada ca trebuie sa fabrice celule noi. Trebuie sa folosim creme pe baza de acizi alfa-hidroxilici (AHA), care cresc viteza de reinnoire a pielii prin faptul ca ajuta la exfolierea celulelor moarte de la suprafata ei. Eliminarea celulelor moarte si crearea altora noi, confera pielii un aspect mai tanar.

Ochii. Expunerea intensa sau indelungata la soare poate fi daunatoare, deoarece radiatiile cu anumite lungimi de unda pot afecta cristalinul si retina. Schiul si sporturile acvatice sunt periculoase pentru ochi, atat din cauza luminii directe, cat si a celei reflectate. Cei care lucreaza sau fac sporturi in aer liber trebuie sa poarte ochelari de soare cu filtru pentru radiatiile ultraviolete (UVA si UVB). Radiatiile UVB sunt de obicei filtrate de cornee si de parbriz, dar nu si cele UVA, iar expunerea la aceste raze este asociata cu aparitia cataractei si a degenerescentei maculare.

Urechile. Nimic nu afecteaza mai mult urechile decat zgomotele puternice. Din fericire, urechile sunt capabile sa-si revina, asa ca zgomotul trebuie sa fie permanent pentru a resimti efectele negative. Orice suntet de peste 85 de decibeli poate duce la pierderea definitiva a auzului. Vorbitul in soapta are 20 de decibeli, iar un uscator de par sau o masina de tuns iarba au 90 de decibeli, dar afecteaza auzul la o functionare timp de 8 ore. Un concert rock de 110 decibeli poate provoca pierderea definitiva a auzului in 45 de minute. 3 minute este considerata limita maxima de siguranta in cazul unui zgomot continuu de 100 de decibeli. Cu cat un zgomot e mai puternic, cu atat ne afecteaza mai repede. Evitarea zgomotelor puternice, sau protejarea urechilor cu dopuri atunci cand ne expunem la asemenea zgomote sunt cele mai bune lucruri (si singurele) pe care le putem face pentru a ne pastra auzul.

Pipaitul. De obicei oamenii au urmatoarea conceptie cu privire la durere: suporta durerea, traieste cu ea si poate ca pana la urma o sa treaca. Dar faptul ca ne doare ceva nu inseamna ca trebuie sa induram suferinta. De fapt, e absolut necesar sa n-o induram si sa gasim metode de a remedia situatia. Atunci cand ne doare ceva, receptorii durerii sunt foarte sensibili – ei se asteapta la durere, iar durerea pe care o resimtim se amplifica. Cu cat suportam mai mult durerea, cu atat o vom simti mai intens. Daca ii spunem corpului ca durerea e in regula si nu facem nimic in legatura cu ea, consolidam mesajul initial. De aceea e necesar sa restabilim receptorii durerii si sa traim fara durere cel putin 6 ore la rand. Astfel, data viitoare cand vom resimti durerea, nu va mai fi la fel de rau. Daca nu restabilim receptorii nervosi, riscam ca durerea sa devina permanenta, mai ales in cazul durerilor cronice, care dureaza de peste 3 saptamani.

Exista multe terapii care reusesc sa intrerupa durerea, pentru a-i permite organismului sa-si revina, precum ibuprofenul sau cremele cu capsaicina (o substanta din ardeiul iute), dar si acupunctura, sau masajul au efecte bune.

Protejeaza-te de razele ultraviolete

Expunerea la soare 10-20 de minute pe zi ne ajuta organismul sa secrete vitamina D, care ne intareste imunitatea si ne protejeaza sistemul cardiovascular. Dar trebuie sa limitam timpul de expunere la soare, pentru a ne proteja de cancer de piele si de riduri. Daca stam mai mult timp la soare, trebuie sa ne protejam pielea cu creme cu protectie solara, mai ales intre orele 10-16. Factorul de protectie trebuie ales in functie de tipul de piele, de pigmentul natural al ei, de gradul de bronzare care exista deja, dar si de zona geografica si intensitatea razelor soarelui. Cu cat pielea este mai alba, cu atat factorul de protectie trebuie sa fie mai mare. O crema cu factor de protectie solara 20, de exemplu, inseamna ca ne ofera o protectie de 20 de ori mai mare decat protectia naturala a pielii fata de razele solare. Ar trebui sa folosim zilnic creme cu protectie mare pe zonele cele mai expuse: fata, gat, decolteu, maini. Chiar si iarna este nevoie ca pe zonele expuse sa folosim creme cu protectie, deoarece razele ultraviolete exista chiar si in absenta soarelui.

Ingrijeste-ti ochii

Bea apa. Canalele lacrimale sunt responsabile de lubrifierea ochilor, iar uscaciunea ochilor este data de faptul ca aceste canale nu produc cantitatea necesara de lichid lacrimal. Daca bem suficienta apa pe parcursul zilei (minim 2 litri), aceasta problema nu ar trebui sa apara.

Motaie. Somnul reface intregul organism, inclusiv ochii si este cel mai bun remediu pentru ochi obositi. Somnul ajuta membranele retinei, permitandu-le sa se refaca dupa o zi grea de munca. Pe parcursul noptii avem nevoie de minim 5 ore de somn pentru ca ochii sa se refaca.

Relaxeaza-te. Daca stai toata ziua in fata calculatorului, este important sa faci macar o pauza de 10 minute la fiecare 2 ore si sa te relaxezi putin folosind tehnici simple. Ideal este sa iesi in aer liber si sa-ti relaxezi privirea uitandu-te din cand in cand in departare, la linia orizontului, sau sa privesti cerul senin, tinand periodic ochii inchisi pentru cateva minute.

Controleaza lumina. Cand citesti si scrii, lumina trebuie sa cada pe obiect, nu pe ochi si sa vina din partea stanga. Daca lumina nu este suficienta, ochiul oboseste mai repede. Distanta optima intre ochi si carte sau dispozitivul de pe care citesti este de 25-30 de cm.

Foloseste-ti simtul gustului in beneficiul celorlalte simturi (alimenteaza-te corect)

Luteina este una dintre cele mai benefice substante pentru mentinerea vederii si imbunatatirea sanatatii ochilor. Unii sunt de parere ca previne efectele negative ale oxidantilor asupra retinei, dar in realitate nu se stie cum functioneaza. Poti lua suplimente cu luteina – cate 1000 de micrograme de doua ori pe zi, dar ca intotdeauna, eu recomand sa iei substantele de care ai nevoie din alimente. Luteina se gaseste in porumb, spanac si alte verdeturi si legume cu frunze verzi.

Vitamina C si bioflavonoidele pot oferi protectie impotriva cataractei. Sursele naturale sunt: suc de merisoare, merisoare, suc de rosii, ceai, capsuni, ceapa, broccoli, mere, rosii, ovaz, suc de struguri, vin rosu, ardei gras, patrunjel, citrice, etc. Un studiu recent a demonstrat ca persoanele cu varsta peste 50 de ani care consuma cel putin 3 portii de fructe pe zi, sunt mai putin predispuse la degenerescenta maculara decat cele care consuma doar o portie si jumatate.

Uleiul de peste. Pe masura ce imbatranim, celulele de grasime din cel de-al treilea strat al pielii, se subtiaza si devin neregulate. Aceasta confera pielii imbatranite aspectul acela „stafidit”. Acizii grasi din uleiul de peste ajuta la ingrosarea si netezirea acestui strat, ceea ce elimina ridurile si confera pielii un aspect mai plin. Trebuie evitate grasimile saturate si grasimile trans (carnea grasa si prajelile), deoarece favorizeaza acneea.

Uleiul de peste ajuta si ochii. Retina este o structura membranoasa si intregul ochi este cuprins intr-un strat dublu, moale de membrane (ca doua straturi de celofan cu un jeleu la mijloc). De aceea ochiul depinde foarte mult de ficat, care ajuta la metabolizarea vitaminelor liposolubile (A,D,E,K) in grasimi ce hranesc si intretin aceste membrane. Daca ai deficiente de DHA (acid docosahexaenoic – forma esentiala in care se gaseste acidul gras omega-3 la om), sistemul conductor ce converteste energia usoara in energie nervoasa la nivelul retinei va fi incetinit. Poti lua 500 mg de DHA pe zi pentru a preveni degenerescenta maculara. Exista dovezi ca si acizii grasi omega-3 pot ajuta in caz de uscaciune a ochilor.

Cocktail pentru ochi. Un studiu amplu a aratat ca anumite vitamine, cand sunt luate impreuna, pot preveni pierderea vederii la persoanele care sufera de degenerescenta maculara activa cauzata de varsta. Studiul a descoperit ca la persoanele care aveau deja degenerescenta maculara umeda, riscul pierderii vederii se reducea cu peste 25% daca luau in fiecare zi (in mai multe doze) 500 mg de vitamina C, 400 UI de vitamina E, 15 mg de betacaroten, 80 mg de zinc si 2 mg de cupru.

Testeaza-ti simturile

Incearca periodic urmatoarele auto-teste ca sa vezi cum stai cu simturile.

Test de echilibru. Stai intr-un picior cu ochii inchisi (si bratele pe langa corp) si cronometreaza. Daca ai peste 45 de ani, e foarte bine daca reusesti sa stai mai mult de 15 secunde. Daca nu poti, e posibil sa ai o problema cu echilibrul, ceea ce te face mai vulnerabil la accidente pe masura ce imbatranesti.

O metoda de a-ti imbunatati echilibrul este folosirea ganterelor, mai bine decat aparatele cu greutati. Faptul ca trebuie sa-ti echilibrezi greutatea, te obliga sa-ti exersezi aptitudinile motorii asociate cu echilibrul.

Test de vedere. Iata cateva lucruri la care sa fii atent pentru a determina daca ai probleme cu ochii si daca trebuie sa mergi la oftalmolog sau la optometrist:

  • Daca ochii iti obosesc mai repede decat de obicei atunci cand iti desfasori activitatile obisnuite, cand lucrezi la calculator sau citesti.
  • Daca ochii iti obosesc mai devreme pe parcursul zilei – de exemplu, nu mai poti citi in pat inainte de culcare, asa cum faceai de obicei.
  • Daca dureaza ceva mai mult sa-ti revii dupa expunerea la lumini puternice in timpul noptii (intre 7 si 10 secunde in loc de 3). Asta e usor de observat, mai ales cand conduci.

Test de auz. Daca raspunzi afirmativ la aceste intrebari, ar trebui sa mergi la un control.

  • Persoanele din jurul tau se plang ca dai sunetul de la televizor prea tare?
  • Ii rogi adesea pe ceilalti sa repete ce au spus?
  • Iti e greu sa-i intelegi pe copiii mici?
  • Nu intelegi ce iti spune cineva dintr-o alta camera?

O alta metoda este sa rogi pe cineva sa-ti sopteasca ceva, sau sa iti freci degetele unul de altul, mai intai in dreptul uneia dintre urechi, apoi in dreptul celeilalte. Daca simti o diferenta intre nivelurile la care percepi sunetul, e posibil sa ai o problema cu perceperea frecventelor inalte, acea parte a auzului care se pierde mai intai. Daca observi ca exista o diferenta, medicul va incerca sa determine daca e cauzata de un exces de ceara sau lichid in urechi si abia apoi daca este o problema cauzata de varsta sau de zgomote puternice. Avand in vedere ca la aproximativ 25% dintre persoanele intre 65 si 75 de ani si la aproape 80% dintre persoanele de peste 75 de ani apar probleme de auz, un control medical iti poate imbunatati calitatea vietii.

Testul urechii. Examineaza-ti lobii. Daca observi o adancitura in diagonala pe unul dintre lobi, e posibil sa suferi de imbatranirea arterelor. De asemenea, depunerile galbui de colesterol din jurul ochilor (xanteloame) sunt un alt semnal de avertizare.

Testul durerii. Ia un ac si inchide ochii. Roteste acul astfel incat sa nu stii unde este varful. Apoi inteapa-te usor in laba piciorului si vezi daca ti-ai dat seama cu care parte a acului te-ai intepat. Daca nu reusesti, inseamna ca ti s-au deteriorat niste fibre senzoriale. Este semnul ca trebuie sa mergi la medic pentru a descoperi cauza si a o trata. Atentie ce ac folosesti! E de preferat sa fie un ac steril de seringa pe care sa-l cumperi din farmacie special in acest scop.

Sursa foto

4 tehnici de automasaj pentru stimularea si inviorarea fetei

automasajul fetei2

Fata este o parte intima a corpului. Putem sa atingem mana cuiva pe care nu il cunoastem bine, dar fata nu. Fata fiecaruia este foarte personala, este identitatea noastra. Ea reprezinta oglindirea starilor sufletesti pe care le traim, dar si a stilului de viata. O noapte pierduta se vede pe fata, la fel cum se vede daca fumam sau nu, daca ne hidratam suficient, daca suntem fericiti si impliniti.

Oricat de mult incercam sa ne ingrijim fata si sa avem o viata sanatoasa si echilibrata, sunt perioade in care aratam obositi, tenul este ofilit si tern, iar fata este cazuta. In tinerete, aceste probleme sunt temporare si reversibile, fiind marcate de excese in stilul de viata – prea multa munca, prea putin somn, etc. La varste mai inaintate, toate aceste semne sunt permanente. De aceea este bine sa le prevenim, amanam sau amelioram in mod constant de-a lungul vietii. Una din cele mai simple si eficiente metode este aceea a masajului facial, prin care se preseaza anumite puncte-cheie, ceea ce are efecte aproape imediate asupra fetei.

Urmatoarele 4 tehnici de automasaj au ca efect stimularea si inviorarea fetei atunci cand suntem obositi si fiecare dintre ele dureaza doar cateva minute.

Stimulare

Imbunatateste circulatia si invigoreaza fata (Trezirea de dimineata)

Un masaj facial facut dimineata iti va trezi muschii fetei si te va ajuta sa te simti invigorat.

  • Stai pe marginea patului cu picioarele sprijinite pe podea. Odihneste-ti mainile pe coapse si relaxeaza-ti umerii. Asigura-te ca stai drept. Inspira si expira adanc de trei ori. La urmatoarea expirare inchide ochii si strange-i cat de mult poti. Tine strans si numara pana la 3.
  • In timpul inspirarii deschide ochii si asteapta pana ti se clarifica vederea, aproximativ 3 secunde. In timpul expiratiei inchide ochii din nou, strange cat de mult poti, numara pana la 3 si elibereaza. Repeta pasii 1 si 2 de cinci ori, asigurandu-te ca numeri intotdeauna pana la 3 intre deschiderea si inchiderea ochilor.
  • Folosind buricele degetelor ambelor maini, loveste-ti usor fata. Incepe de la frunte, apoi la obraji, zona din jurul ochilor si maxilarul. Tine-ti degetele drepte si mentine un ritm dinamic in timp ce stimulezi fiecare muschi al fetei. Maseaza-ti usor si scalpul, unde poti folosi putina presiune.
  • Relaxeaza-ti bratele pe langa corp si respira adanc de doua ori. In timpul urmatoarei inspirari, ridica usor umerii, ca si cum ai vrea sa-ti atingi urechile. Mentine, numarand pana la 5, iar la urmatoarea expirare, elibereaza-i brusc. Asigura-te ca nu creezi nici un fel de rezistenta. Elibereaza-i complet. Repeta de 3 ori.

Continue reading

Cum ne pastram sanatatea pielii si a sistemului tegumentar

sanatatea pielii2

Pielea frumoasa si sanatoasa este o carte de vizita care spune despre noi cat de bine ne ingrijim si cat de sanatosi suntem. Foarte multe probleme de sanatate se vad pe piele, care este ca o oglinda. Pielea este frumoasa in tinerete, dar pe masura ce imbatranim, aspectul ei se deterioreaza datorita unor factori firesti. Totusi, cu grija si atentie, putem sa ne conservam aspectul tanar al pielii mult mai multa vreme decat alti oameni. 

Soarele si imbatranirea arteriala sunt cei mai mari dusmani ai pielii. Ei distrug colagenul si elastina din piele, care sunt responsabili cu elasticitatea si fermitatea ei, dar o si deshidrateaza. In acest fel pielea isi pierde tonusul, forma si stralucirea naturala. Pentru a ne pastra cat mai mult timp sanatatea pielii si aspectul ei tanar, trebuie sa evitam acesti factori nocivi si sa ne folosim de cele 15 metode de mai jos.

Evita soarele si foloseste creme cu factor de protectie solara. In ultimii ani soarele a devenit tot mai puternic si arde pana si pielea cea mai putin sensibila, chiar daca folosim creme de protectie. Ideal ar fi sa ne expunem cat mai putin la soare, doar dimineata la rasarit si seara inainte de apus, pentru a beneficia de binefacerile lui si pentru a ne ajuta organismul sa secrete vitamina D. Daca incercam sa ne bronzam in zilele de vara intre orele 11-16, sunt sanse foarte mari sa ne ardem pielea. Cine vrea cu orice pret sa aiba o piele bronzata, trebuie neaparat sa foloseasca creme de protectie potrivite pielii sale si nivelului la care s-a bronzat pana in acel moment. Expunerea la soare se face treptat, incepand cu 10 minute in prima zi si crescand timpul de expunere cu cate 10 minute zilnic. Ca sa te bronzezi cat de cat sanatos, protejandu-ti pielea, trebuie sa ai rabdare si sa o faci treptat. In mod sigur expunandu-te la soare in timpul zilei indiferent in ce conditii, pielea ta va imbatrani mai repede decat daca nu te-ai expune. Solarul afecteaza pielea cel putin la fel de mult ca soarele. Efectele soarelui pe piele se vad dupa 30 de ani, deci la varsta de 50 de ani se vor vedea urmarile bronzului de la 20 de ani, adica ridurile. Copiii au pielea mai subtire si mai sensibila decat adultii si trebuie sa fie protejati intotdeuna cu creme de protectie solara cu factor 50. Pentru fata trebuie sa folosim creme cu protectie solara pe timpul zilei chiar si iarna, pentru a ne proteja de efectele nocive ale radiatiilor ultraviolete.

Renunta la fumat. Fumatul dauneaza pielii in doua feluri. In primul rand imbacseste porii care devin mai vizibili, mai ales in cazul pielii fetei, iar aceasta isi pierde stralucirea naturala. De obicei un fumator se recunoaste dupa tenul incarcat, cu pete si cu pori vizibili. In al doilea rand, fumatul provoaca imbatranirea arteriala – care distruge fibrele de elastina si de colagen si duce la lasarea pielii in timp.

Alimenteaza-te corect. Avem sanse foarte mari sa ne pastram pielea frumoasa daca mancam cat mai multe verdeturi si cruditati, fructe proaspete, cereale integrale si orice fel de seminte, alune si nuci. Verdeturile si fructele consumate crude contin o multime de antioxidanti care protejeaza pielea de efectul radicalilor liberi, iar nucile, alunele si semintele contin vitamina E si uleiuri vegetale necesare lubrifierii naturale a pielii. De asemenea, pestele este bun pentru piele deoarece contine grasimi sanatoase Omega-3. La fel sunt uleiul de peste si semintele de in, sau untura de gasca. Pe masura ce inaintam in varsta, celulele de grasime din cel de-al treilea strat al pielii se subtiaza si devin neregulate, ceea ce confera pielii imbatranite aspectul ”stafidit”. Acizii grasi din peste si uleiul de peste ajuta la ingrosarea si netezirea acestui strat si confera pielii un aspect mai plin. Grasimile saturate (cele animale) si grasimile trans rezultate prin prajire trebuie evitate, deoarece provoaca acnee si imbolnavirea sistemului cardiovascular.

In cazul persoanelor sensibile, condimentele in exces, mai ales cele picante, pot dauna pielii si pot provoca alergii, rozacee sau cuperoza. Aceleasi efecte le au si mancarurile fierbinti. Evita sarea in exces pentru ca ea determina retentie de apa in tesuturi. Pentru o piele care radiaza de sanatate si frumusete, este bine sa consumam cat mai multe cruditati si alimente curate, netratate. Dovada este aspectul pielii vegetarienilor, care arata in general cu minim 10 ani mai tineri decat sunt.

Hidrateaza-te cat mai bine; bea minim 2 l de apa proaspata pe zi, preferabil plata. Apa ideala este cea de izvor de munte. Daca bei 3 l de apa ai sanse si mai mari sa-ti mentii cat mai mult timp aspectul tanar al pielii. Cand bei apa multa deodata, ea spala foarte bine rinichii, iar cand o bei treptat, cate putina si mai des, cu inghitituri mici, apa hidrateaza mai bine intregul organism, inclusiv pielea.

Protejeaza-ti pielea cu creme si lotiuni hidratante. Trebuie sa folosesti periodic creme si lotiuni hidratante ziua si nutritive pentru noapte, mai ales daca ai pielea uscata. Pentru o buna hidratare, cremele trebuie sa contina apa, acid hialuronic, dar si alte substante active. Mai multe detalii despre ce trebuie sa contina cremele cosmetice gasesti in articolele Ingredientele benefice din produsele cosmetice si Ingredientele benefice din produsele cosmetice (II). Este foarte important ca orice crema aplici pe fata sa fie potrivita tipului tau de ten.

Fa-ti masti naturale care iti hranesc pielea. Vezi articolele Masti naturale pentru fiecare tip de ten si Masti naturale nutritive si tonifiante. Pe toate le poti prepara singura acasa din ingrediente pe care le ai la indemana.

Foloseste creme ce contin acizi alfa-hidroxilici (AHA). Pe masura ce inaintam in varsta, epiderma produce celule noi intr-un ritm mai lent, iar radiatiile solare o subtiaza de-a lungul timpului, grosimea ei ajungand de la 20 la numai 2 celule. Una dintre metodele prin care ne putem intineri pielea este sa o pacalim: sa o facem sa creada ca trebuie sa fabrice celule noi. Este bine ca lotiunile si cremele de fata si de corp pe care le folosim sa contina acizi alfa-hidroxilici (AHA) deoarece acestia maresc viteza de reinnoire a pielii, adica exfoliaza epiderma inlaturand celulele moarte si determinand pielea sa produca celule noi. Acest lucru ii confera pielii un aspect mai tanar.

Fa sport. Sportul ne ajuta intr-o multime de feluri si face bine sanatatii tuturor organelor si sistemelor corpului, asa cum am vazut pana acum. In cazul pielii, sportul stimuleaza circulatia, iar aceasta mentine sanatatea pielii, dar si aspectul ei frumos. Pe de alta parte, sportul practicat mai intens, duce la o musculatura ferma si proeminenta, iar pielea arata mult mai bine mulata pe muschi decat pe un tesut flasc. In plus, miscarea fizica intensifica transpiratia, care ajuta la detoxifierea organismului.

Maseaza-ti pielea. Vorbim in primul rand de masajul corpului si de masajul fetei, care au efecte extraordinare asupra starii de sanatate generale, asupra circulatiei sangelui si a limfei si ne ajuta sa ne relaxam mai profund. Se recomanda folosirea de uleiuri de masaj sau de creme si lotiuni pentru masaj, care hidrateaza in acelasi timp pielea. Este foarte benefic pentru piele si masajul cu o perie uscata si moale.

Nu purta imbracaminte stramta sau din fibre sintetice.  Hainele stramte blocheaza circulatia sangelui si determina aparitia celulitei. Imbraca doar haine din fibre naturale si evita-le pe cele din fibre sintetice, in care pielea nu respira adecvat.

Ia suplimente alimentare pe baza de zinc si vitaminele A, C si E, care ajuta pielea, parul si unghiile sa fie sanatoase si frumoase. De asemenea, omega-3 este benefica pentru piele, insa ideal este sa le luam din surse naturale, cum ar fi verdeturi, legume si fructe proaspete si cat mai viu colorate, din peste, seminte, nuci si alune, sau din unele condimente. Suplimentele nutritive in cantitati mari pot dauna sanatatii si intotdeauna este de preferat sa avem o dieta cat mai diversificata pentru a ne lua pe cale naturala vitaminele si mineralele de care avem nevoie.

Fa bai cu plante. Cele mai indicate sunt musetelul, arnica, nucul, frunzele de gutui sau nalba. Se face un macerat din 4 litri de apa si cate o lingura din fiecare planta. Dupa cateva ore maceratul se incalzeste pana la fierbere, se strecoara si se adauga in apa de baie. Se recomanda acest gen de baie o data la doua saptamani.

Fa sauna, daca iti permite sanatatea. Sauna provoaca transpiratii intense, care ajuta la detoxifiere si la hidratarea pielii, insa nu este recomandata cardiacilor.

Nu te stresa, pentru ca stresul deregleaza functionarea intregului organism, deci si al pielii. In plus, daca te incrunti vei face riduri mai devreme.

Fa-ti somnul de frumusete. In timpul somnului celulele si tesuturile corpului se regenereaza, organele se odihnesc si intregul organism se improspateaza pentru a functiona optim in ziua urmatoare. Pielea nu face exceptie si, mai mult, lipsa de somn duce la cearcane, pungi inestetice sub ochi si la un ten ofilit si tern.

Sursa: Dr. Michael F. Roizen, Dr. Mehmet C. Oz – “Tu, ghid de functionare”

Sursa foto

Masti naturale pentru fiecare tip de ten

masca

Toate cosmeticele din comert sunt pline de substante chimice, unele dintre ele periculoase pentru sanatatea noastra. In aceste conditii trebuie sa facem ca macar o parte dintre produsele de ingrijire pe care le folosim sa fie naturale.

Cel mai simplu este la mastile pentru ten, deoarece ele se aplica pentru cateva minute pe piele, dupa care se indeparteaza. Este mai complicat la alte categorii de cosmetice, cum ar fi cremele, care raman pe piele. In acest caz nu este la indemana oricui sa isi prepare propriile creme, insa nici imposibil. De fapt, auzim tot mai mult de cosmetice handmade (preparate in casa), insa acestea merita articole speciale in care le vom analiza.

Astazi vreau sa-ti dau cateva retete de masti naturale ce pot fi aplicate fiecarui tip de ten, intrucat pielea este diferita de la un om la altul si are nevoi speciale in cazul fiecaruia dintre noi.

Bucura-te de binefacerile naturii, preparandu-ti singura aceste elixire ale tineretii, in doar cateva minute.

Masca din cartofi pentru tenul uscat

1 cartof de dimensiuni mici

lapte fiert cu caimac

1 lingurita miere de albine

Se fierbe cartoful cu coaja cu tot, apoi se decojeste si se paseaza. Se adauga putin lapte cu caimac si se amesteca pana se omogenizeaza. Se adauga 1 lingurita de miere si se amesteca bine.

Pasta obtinuta se aplica in strat subtire pe fata, gat si decolteu, bine curatate in prealabil. Se lasa sa actioneze 15 minute, apoi se indeparteaza cu apa calda.

Masca poate fi folosita de 2-3 ori pe saptamana.

Masca din ulei de masline si miere pentru ten normal

1 mana de seminte de floarea-soarelui decojite si neprajite

1 lingurita de miere de albine

1 lingurita de ulei de masline

Semintele se zdrobesc in robot sau cu un blender pana se obtine un terci, apoi se adauga mierea putin incalzita si uleiul de masline. Se amesteca intr-un vas de ceramica folosind o spatula din lemn pana se omogenizeaza.

Masca se aplica pe fata curata, pe gat si pe decolteu si se lasa sa actioneze 20 de minute, dupa care se clateste cu apa calda.

Masti pentru tenul gras sau mixt

Masca din tarate de grau pentru tenul gras, cu puncte negre

1 lingura de tarate de grau

1 lingurita de miere

1 lingura de lapte sau iaurt

1 lingurita de amidon

1 lingurita de ceai de musetel

Se amesteca bine taratele, mierea si laptele. Se adauga amidonul si ceaiul si amestecam pana la omogenizare. Masca se aplica pe fata si se lasa sa actioneze 20 de minute, dupa care se clateste tot cu ceai de musetel.

Taratele de grau curata tenul excelent, mierea are efect antiseptic si antiinflamator, la fel si ceaiul de musetel. Laptele este plin de proteine si hidratant, iar amidonul hraneste si revigoreaza.

Masca din struguri si miere pentru ten gras sau mixt

1 lingurita de suc de lamaie

1 lingurita de suc de struguri

1 lingurita de miere putin incalzita

Se strivesc cateva boabe de struguri cu pulpa cu tot, pana se obtine un suc. Se pun toate ingredientele intr-un vas de ceramica si se amesteca folosind o spatula de lemn.

Amestecul rezultat se aplica pe toata fata si se lasa sa actioneze timp de 15 minute. Este foarte important ca tenul sa fie perfect curatat inainte de aplicarea mastii, evitandu-se astfel incarcarea porilor cu diverse impuritati (praf, machiaj, etc.).

Masca pentru ten gras poate fi folosita si de persoanele cu ten mixt (gras in zona T, uscat sau normal in restul fetei), cu precizarea ca aceasta poate fi aplicata doar in zonele incarcate de sebum (frunte, nas, barbie).

Masca din castraveti pentru ten mixt

1 castravete crud

1/2 lingurita de miere de albine

1/2 lingurita de crema nutritiva de fata

Se spala castravetele si se da pe razatoarea mica sau se paseaza cu blenderul ori in robot, cu coaja cu tot. Piureul obtinut se amesteca cu mierea si apoi cu crema. Se curata perfect tenul si se aplica masca in strat gros pe fata si pe gat. Se lasa sa actioneze timp de 15 minute, dupa care se indeparteaza cu apa calda.

Aceasta masca se poate folosi de doua ori pe saptamana pana se observa o echilibrare a tenului.

Masca din suc de struguri pentru ten gras si pori dilatati

cateva boabe de struguri

1 albus de ou

1 lingurita de zeama de lamaie

1 lingurita de miere lichida

putina drojdie de bere (doar in cazul porilor dilatati)

Se zdrobesc boabele de struguri pana se obtine o lingurita de suc, care se amesteca cu albusul de ou batut spuma si cu zeama de lamaie. Apoi se adauga si mierea, iar la final, daca este cazul, drojdia de bere.

Masca se aplica doar pe fata, evitand zona ochilor. Se asteapta 15 minute, dupa care se indeparteaza cu apa calda.

Sper sa-ti fie de folos aceste retete de masti pentru ten si sa te rasfeti cat mai curand cu ele. Eu le ador si in ultimul timp am folosit doar masti naturale pentru ca le vad efectul imediat si sunt linistita ca macar o categorie din cosmeticele mele sunt naturale.

Ce alte masti naturale sti sau folosesti pentru tipul tau de ten?

Sursa: Dana Sota – “Frumusetea se invata”

Sursa foto: Pinterest

CITESTE SI:

Tratamente naturale zilnice pentru un ten proaspat, luminos si tanar

Secretele frumusetii gheiselor – 3 ingrediente naturale cu care isi ingrijesc pielea + tratamente

Masti naturale pentru ten ridat, ofilit si tern

Masti naturale nutritive si tonifiante

Masti-peeling naturale

Masti naturale pentru un ten sensibil si iritat

Punctele negre – 14 solutii naturale pentru a le indeparta

18 remedii naturale pentru pungile de sub ochi

10 adevaruri despre ingrijirea pielii de care ar trebui sa tinem cont

Cum poti verifica ingredientele daunatoare din produsele cosmetice

Top 25 cele mai daunatoare ingrediente din cosmetice, pe care trebuie sa le evitam

Ingredientele benefice din produsele cosmetice

Ingredientele benefice din produsele cosmetice (II)

Cum poti verifica ingredientele daunatoare din produsele cosmetice

Cum poti verifica ingredientele daunatoare din cosmetice1

Vreau sa arat bine, dar inainte de toate imi doresc sa fiu sanatoasa. Pana acum analizam cosmeticele doar dupa efectul estetic pe care il aveau odata aplicate pe corp. De la un timp, insa, am inceput sa fiu mai atenta la ce contin produsele pe care le cumpar si sa verific ingredientele daunatoare din ele.

La inceput am cautat ca ele sa contina anumite ingrediente benefice, care sa ma ajute sa obtin efectul pe care il doream de la un anume produs: hidratare, estompare a ridurilor, hranire, luminozitate a tenului, elasticitate a pielii, indepartarea celulitei, un par cu un luciu natural, etc. Apoi am inceput sa-mi dau seama ca produsele cosmetice pot contine si ingrediente care dauneaza sanatatii. Unele provoaca alergii, altele au efecte secundare dupa un timp de folosire (de exemplu curata pielea in profunzime, dar in timp o deshidrateaza). Am aflat ca exista chiar si substante cancerigene in produsele cosmetice pe care le folosim zilnic.

Aici s-a declansat cu adevarat butonul meu de panica. Am inceput sa ma documentez, dar informatia in limba romana este aproape inexistenta. Se trag semnale de alarma, se enumera cateva substante daunatoare din cosmetice, ale caror denumiri sunt adesea scrise incorect, dar atat.

Avem insa nevoie de mult mai mult. Ne trebuie niste instrumente de lucru cu care sa putem verifica fiecare ingredient din cosmeticele noastre, daca asta ne dorim.

In industria cosmeticelor apar foarte des substante si extracte noi, mai rar naturale si mult mai des sintetice. Iar denumirile lor ne arunca in ceata chiar si pe cei care am studiat cinci chimii diferite la scoala. Nimeni nu poate sa stie totul in chimie. Vei vedea imediat despre ce este vorba. Continue reading

Ingredientele benefice din produsele cosmetice (II)

extract

Atunci cand alegi un produs cosmetic trebuie sa citesti lista ingredientelor, la fel ca la alimente, ca sa te asiguri ca are cat mai multe substante active si extracte naturale care au proprietati specifice tipului de produs pe care il cauti. De exemplu, daca vrei o crema hidratanta, ea trebuie sa contina cateva ingrediente care au proprietati hidratante, daca vrei una antirid, ea trebuie sa contina ingrediente si extracte naturale care intind pielea si estompeaza ridurile, ori care ajuta la refacerea colagenului.

Problema este ca, spre deosebire de alimente, ingredientele din cosmetice nu ne spun mai nimic si doar putini oameni care cunosc chimie pot sa ghiceasca aproximativ ce sunt aceste ingrediente. Tocmai acesta este motivul pentru care fac aceste articole, ca sa te ajut sa descifrezi acele liste de ingrediente.

Atunci cand ingredientul este o planta, denumirea ei este trecuta in latina si poti sa cauti acea denumire pe internet si sa afli rapid despre ce planta este vorba. De obicei langa denumirea produsului, pe partea din fata a cutiei sau tubului, sunt trecute ingredientele de baza (de exemplu, crema hranitoare cu ulei de migdale). Insa de cele mai multe ori in lista de ingrediente scrie ca acel produs mai contine si alte extracte, care pot fi si ele importante si trebuie sa le sti pentru a alege produsul cel mai potrivit pentru nevoile tale.

Intr-un produs cosmetic pot exista si substante benefice care nu sunt naturale, insa cu cat mai multe sunt extracte naturale, cu atat mai bine.

Articolul de azi este o continuare a listei ingredientelor benefice pe care le gasim in cosmetice. Le-am scris tot in ordine alfabetica.

Imortelele sunt plante care contin flavonoizi, au calitati de regenerare a pielii (dermatite, vergeturi, cicatrici) si sunt incorporate in produse de ingrijire a pielii mature.

Lamaia contine bioflavonoide (antioxidanti) si este astringenta.

Lanolina a fost folosita mult timp ca ingredient puternic hranitor, dar este folosita din ce in ce mai rar.

Lavanda este o planta aromatica binecunoscuta datorita faptului ca relaxeaza trupul si mintea deopotriva. Este un analgezic natural, antioxidant si antiseptic, tonifica si revitalizeaza pielea si repara arsurile, inclusiv pe cele solare.

Lipozomii sunt sfere de lipide, goale pe dinauntru, ce sunt folositi pentru transportul altor agenti si pentru a ajuta la penetrarea produsului in piele. Lipozomii pot fi si incarcati cu diferiti ingredienti. Cel putin teoretic, pot intra in piele, eliberand substanta respectiva.

Musetelul este o planta cu efect de calmare si reparare a pielii sensibile.

Minerale/metale, pietre pretioase (diamante) si semipretioase sau perle se gasesc tot mai des in lista de ingrediente cosmetice, la fel ca si metalele (aur, argint). In cantitati infime si sub forma de pulbere, incorporate in creme, pot ajuta la luminozitatea tenului datorita particulelor fine ce reflecta lumina.

Namolul reprezinta de fapt un praf de roci erodate depus la marginea sau pe fundul apelor (rauri, lacuri), cu un bogat continut de minerale. Namolul are o mare putere de absorbtie, este cicatrizant, stimuleaza metabolismul si are efect antimicrobian.

Oxigenul. Despre el au existat numeroase discutii. In primul rand, oxigenul incorporat intr-o crema nu poate patrunde in piele. Apoi, datorita oxigenului se produc reactiile de oxidare ce duc la imbatranirea pielii si tocmai de aceea folosim produse cu antioxidanti. Se pare ca produsele pe baza de oxigen au fost doar o moda, fiind ulterior fabricate din ce in ce mai rar.

Proteinele sunt diverse substante biologice (hormoni, enzime, anticorpi) intalnite in celulele vii. Proteinele sunt formate din aminoacizi si sunt folosite in diverse creme pentru proprietatile emoliente, care ajuta la pastrarea apei in piele.

Retinolul este o forma naturala a vitaminei A. Acesta regleaza functiile pielii si ajuta la regenerarea celulara. Datorita exfolierii pe care o produce, retinolul ajuta pielea sa produca propriul colagen. Ca sa fie eficient, retinolul trebuie sa se transforme in tretinoin pentru a avea un efect antirid si antiimbatranire.

Siliconul este o substanta emolienta care lasa un film protector la suprafata pielii. Acesta nu lasa apa sa se evapore din epiderma si ajuta produsul sa se intinda mai bine pe piele.

Uleiul de floarea-soarelui este o excelenta sursa de acizi grasi, inclusiv acidul linoleic.

Uleiul de primula se obtine prin presarea semintelor si este introdus in cosmetice pentru pielea sensibila, cu tendinta de uscare.

Uleiul de masline (extract) este folosit de mii de ani pentru infrumusetare. Are rol antioxidant si de regenerare a pielii, protejand-o intr-o foarte mica masura impotriva razelor UVB.

Uleiul de migdale, bogat in vitaminele A si B, minerale si acizi grasi, are rol de tonifiere si revitalizare a pielii.

Uleiul de jojoba este din punct de vedere chimic foarte asemanator cu sebumul uman. Uleiul este de fapt o ceara extrasa din semintele plantei jojoba si este folosit ca nutrient si transportator pentru diverse substante care se gasesc in cosmetice. Este un bun echilibrant pentru ten, dar in acelasi timp repara pielea crapata.

Uleiul de avocado este un ulei bogat, care penetreaza pielea in profunzime. Contine vitaminele A, D si E, lecitina, potasiu (cunoscut ca mineralul tineretii), proteine, betacaroten si acizi grasi. Este un compus al cremelor ce reduc pigmentarea si ajuta la regenerarea pielii expuse la soare.

Uleiul de struguri (si extract din seminte) este un antioxidant foarte eficient, are calitati regenerative si capacitate mare de absorbtie. Strugurii sunt ingrediente folosite in multe produse cosmetice. Exista chiar linii intregi de astfel de produse, iar capacitatile lor extraordinare au dus la crearea tratamentelor de vinoterapie.

Uleiul de seminte de canepa contine vitamina E si caroten, plus mari cantitati de acizi grasi esentiali polinesaturati, ceea ce face ca acest ulei sa fie un ingredient valoros in produsele antiinflamatoare. Contine si minerale precum calciu, magneziu, sulf, potasiu, fosfor si este un excelent emolient nongras, cu proprietati echilibrante si antiimbatranire.

Uleiul de seminte de morcov este folosit in produsele antirid datorita continutului sau mare de betacaroten.

Uleiul de arbore de ceai este un excelent dezinfectant, reface mici taieturi, ataca bacteriile si trateaza acneea.

Uleiul de argan contine un procent ridicat de acizi grasi esentiali si fenoli, vitamina A, acizi grasi omega-6 si omega-9, vitamina E.
Se gaseste in cosmetice destinate pielii uscate, tratarii eczemelor, acneei, ridurilor, etc. Uleiul de argan este folosit ca atare sau ca ingredient in produse pentru intretinerea si frumusetea pielii, parului, unghiilor. Are proprietati hidratante si protejeaza pielea, deoarece previne pierderea umiditatii acesteia. Estompeaza ridurile, previne imbatranirea pielii, stimuleaza regenerarea celulelor pielii, reduce cicatricile, ofera elasticitate pielii, previne si trateaza vergeturile, are proprietati tonice, contribuie la vindecarea eczemelor si psoriazisului, inmoaie cuticulele si intareste unghiile. De asemenea, reduce inflamatiile si, utilizat cu regularitate, uleiul de argan reduce cu succes petele.

Vitamina C este un puternic antioxidant care protejeaza impotriva fotoimbatranirii, fiind esentiala pentru formarea colagenului, deci este considerat un adjuvant in produsele antiaging.

Vitamina E este cel mai cunoscut antioxidant si protejeaza impotriva fotoimbatranirii. Se pare ca poate chiar incetini procesul de imbatranire.

Acestea sunt ingredientele benefice cel mai des intalnite in produsele cosmetice, insa exista mai multe. Apar foarte des produse si ingrediente noi, incat este aproape imposibil sa le cunosti pe toate.

Intr-un articol viitor iti voi prezenta situatia ingredientelor toxice si a substantelor chimice sintetice care apar in mod voit in cosmetice, care este rolul lor, dar mai ales cum si de ce dauneaza sanatatii pe termen lung.

Dupa ce vei cunoaste toate acestea, vei putea cumpara produse mai de calitate, pentru ca vei sti ce trebuie sa contina ele, ce sa nu contina si cum poti verifica ingredientele daunatoare din cosmetice.

Tu pe ce criterii iti alegi produsele cosmetice?

Sursa: Dana Sota – “Frumusetea se invata”

Sursa foto: Flickr

CITESTE SI:

Ingredientele benefice din produsele cosmetice

Cum poti verifica ingredientele daunatoare din produsele cosmetice

Top 25 cele mai daunatoare ingrediente din cosmetice, pe care trebuie sa le evitam

Tratamente naturale zilnice pentru un ten proaspat, luminos si tanar

Secretele frumusetii gheiselor – 3 ingrediente naturale cu care isi ingrijesc pielea + tratamente

Masti naturale pentru ten ridat, ofilit si tern

Masti naturale nutritive si tonifiante

Masti naturale pentru fiecare tip de ten

Masti-peeling naturale

Masti naturale pentru un ten sensibil si iritat

Punctele negre – 14 solutii naturale pentru a le indeparta

18 remedii naturale pentru pungile de sub ochi

10 adevaruri despre ingrijirea pielii de care ar trebui sa tinem cont