Sursa fericirii sau a nefericirii si cele 2 cai de a-ti schimba viata

sursa fericirii si nefericirii, cum sa-ti schimbi viata

Problemele ni le creem singuri. Sunt voci care ar spune ca viata te loveste uneori si nu ai unde sa te ascunzi. Adevarat, dar chiar si atunci poti alege cu ce atitudine intampini problemele. Problemele fac parte din viata si cand intelegem acest lucru, suntem pregatiti sa le facem fata si nu mai tremuram de frica lor. Sunt ceva firesc. Viata inseamna si sa rezolvi probleme. Prea des toate acestea creeaza blocaje in viata si in mintea noastra, iar noi asociem blocajele cu nefericirea. Cand lucrurile nu ies cum vrem noi, deci cand apare o problema, ne declaram nefericiti.

Dar fericirea si nefericirea au aceeasi sursa: intalnirea dintre imaginea din mintea noastra despre cum ar trebui sa fie lucrurile si realitate.

Cauta in viata ta in trecut sau in prezent exemple in care:

  • ai fost nemultumit de tine insuti sau de evolutia ta
  • ai fost nemultumit de viata ta, de anumite situatii si evenimente, de evolutia lucrurilor, sau de punctul in care esti acum
  • ai fost dezamagit de oameni
  • ai fost nemultumit de conditiile economice ale tarii, sau de evenimentele politice, etc.

Toate acestea au legatura cu asteptarile. Exista asteptari care sunt bune, cum ar fi asteptarile la tine insuti. Este bine sa-ti fortezi putin limitele si sa ai asteptari mari de la tine insuti, cu conditia sa fie realiste. In acest fel se produce evolutia. Dar daca asteptarile sunt nerealiste si nu reusesti sa le implinesti, vei ajunge sa te simti slab si sa-ti scada increderea in tine. Vei fi nefericit.

Orice alte asteptari nu sunt bune. Nu am dreptul sa am asteptari de la nimeni, pentru ca oamenii nu s-au nascut ca sa-mi faca mie pe plac, indiferent in ce relatie sunt ei cu mine. Daca mie nu mi se pare normal sa-mi traiesc viata dupa asteptarile altora (parinti, partener, copii, familie, prieteni, colegi, etc.), ci dupa cum simt eu, atunci nu este sanatos nici ca eu sa am asteptari la altii. Asteptarile sunt toxice pentru relatiile dintre oameni, dar mai ales pentru cel care le emite, pentru ca ii otravesc efectiv sufletul. Cel care are asteptari, inevitabil traieste nefericit pentru ca este imposibil sa ii fie indeplinite.

Pe baza asteptarilor noastre ne formam o imagine despre cum ar trebui sa fie lucrurile:

  • cum ar trebui sa fie viata mea in acest moment (si de obicei ne dorim sa fi avut realizari si succese rasunatoare)
  • cat de bogat ar trebui sa fiu pana la varsta asta sau ce statut ar trebui sa am
  • cum ar trebui sa se comporte partenerul meu,
  • cum ar trebui sa fie atmosfera in cuplul meu sau in familie,
  • ce ar trebui sa faca copilul meu cu viata lui,
  • ce atitudine ar fi normal sa aiba seful sau colegii de serviciu fata de mine
  • cine trebuia sa ne conduca tara acum, etc.

Imaginea din mintea noastra despre cum ar trebui sa fie lucrurile, sau filmul nostru, intalneste inevitabil realitatea. Iar lucrurile sunt foarte simple.

Cand filmul meu este acelasi cu realitatea, sunt fericit.

Cand filmul meu nu se potriveste cu realitatea, sunt nefericit.

Continue reading

Cum sa atingi succesul si sa te bucuri de viata – cel mai ciudat secret de la Earl Nightingale

Acest film contine mai multa intelepciune si mai multe adevaruri despre viata, succes, implinire si natura umana decat acumuleaza multi oameni intr-o viata intreaga.

Dar informatia, oricat de pretioasa ar fi, chiar daca ar contine cele mai mari secrete, ramane doar o insiruire de idei pana cand le punem in practica. Valoarea noastra ca oameni consta nu in cat de mult stim, ci in cat aplicam din ce stim.

Cum dobandesti arta de a fi implinit

mici bucurii

Poti avea cel mai mare succes pe care ti l-ai dorit, dar sa nu te simti implinit. Ca in cazul unora dintre oamenii ce ajung bogati, dar ajung la concluzia ca nu banii erau secretul fericirii si simt ca totusi le lipseste ceva. Succesul in absenta sentimentului de a fi implinit, este perceput ca un esec. Gandeste-te putin la asta. Putem munci ani de zile sa ne vedem visul cu ochii, iar cand am ajuns acolo, sa ne lipseasca extazul, bucuria, fericirea aceea care iti topeste sufletul si care te face sa te simti binecuvantat, ca viata ta e minunata. Bucuria aceea pe care o simti in fiecare fibra si celula a corpului si a mintii, care te transpune si care te transforma.

Ai observat starea oamenilor impliniti si impacati cu viata lor? Parca nimic nu ii misca, accepta totul asa cum vine si nu se opun curgerii vietii. Rautatile oamenilor trec pe langa ei fara sa-i atinga si raman deschisi si intelegatori. Privesc dezastrele naturale si miscarile sociale cu seninatatea intelepciunii si cu intelegerea efemeritatii lucrurilor. Iar vremea de afara nu conteaza – in ei e soare si senin mereu.

Nu treptele succesului sunt importante, ci treptele implinirii sufletesti. (Dan Puric)

De ce? Pentru ca universul lor interior este in echilibru si le este suficient. Ei stiu prea bine ca nu au nevoie de nimic din exterior ca sa fie fericiti si impliniti, ci doar din interior, iar acolo totul este in ordine. Nu au nevoie sa ia nimic din exterior, ci doar sa dea in exterior. Au descoperit secretul implinirii: sa oferi. A te oferi pe tine, a darui iubire neconditionata oamenilor si vietii, a contribui cu ce ai mai bun in lume, asta face ordine in interiorul tau si te inalta. Continue reading

Placerea si durerea – elementele secrete care fac schimbarea usoara

placere durere

Conditia esentiala pentru a fi fericit este progresul. Iar pentru a progresa, ai nevoie de schimbare – forta care ne controleaza viata. Insa oamenii sunt adesea reticenti la schimbare. Stim ca nu putem evolua fara sa ne schimbam, fara sa renuntam la ceva vechi si sa adoptam ceva nou. Dar cand trebuie sa facem asta, ceva ne blocheaza. Unii inteleg ca schimbarile pe care pretind ca le asteapta nu se intampla din cauza unui tipar de gandire gresit; ca la un anumit nivel este vina lor. Dar multi nu-si dau seama de ce schimbarile nu se intampla, sau de ce viata lor stagneaza, sau e de-a dreptul blocata in anumite perioade. De ce unii evolueaza rapid, in timp ce ei nu reusesc sa-si duca planurile la indeplinire (sa slabeasca, sa-si schimbe jobul, sa castige mai multi bani, etc.). Acesti oameni sunt controlati de viata, in timp ce noi toti ar trebui sa ne controlam propria viata invatand secretul schimbarii si al succesului. De fapt, este secretul progresului, fericirii, atingerii obiectivelor, motivatiei, noilor obiceiuri, al implinirii si al unei vieti de calitate in general.

Problema este ca nu ne dam voie sa ne schimbam pe noi sau realitatea actuala cu una noua, mai buna. Vrem sa ne schimbam viata, dar nu facem pasi inainte din cauza fricii de schimbare, pe care o constientizam sau nu. Exista un mecanism al schimbarii, pe care daca il stim si il aplicam, ne va ajuta sa scapam de frica de schimbare si sa lasam noul sa intre in viata noastra. Schimbarea nu se produce de la sine. Trebuie ca noi sa facem lucrurile sa se intample.

Despre ce vorbesc? Despre secretul succesului si al implinirii. Cele doua elemente esentiale pentru a produce usor schimbarea sunt placerea si durerea. Mai precis, este vorba de ce anume asociezi cu placerea si ce asociezi cu durerea. Oamenii care se opun schimbarii fac asta pentru ca in mintea lor situatia actuala este asociata cu placerea, iar situatia noua, cu durerea. Evident, pentru a trece prin schimbare mai rapid si mai usor, trebuie sa facem invers: sa incepem sa asociem situatia veche cu durerea si pe cea noua cu placerea. In acest fel, trecerea va fi simpla. Placerea si durerea sunt butoanele pe care trebuie sa le apasam intr-un mod precis pentru a renunta la un obicei vechi si a adopta unul nou, mai bun.

Concret, ce inseamna mecanismul placere/durere

Realitatea noastra este data de lucrurile asupra carora ne concentram. Stii ca daca esti concentrat la un film, de exemplu, este destul de probabil sa nu observi ca pisica s-a culcat la 3 cm de piciorul tau, sau ca prin fata geamului deschis de la camera trece un copil care plange. Nu ne putem concentra la multe lucruri deodata si de aceea creierul este atent la ceea ce i-ai cerut, nu si la altceva. Asta nu inseamna ca alte evenimente nu se intampla in jur, ci doar ca nu le vedem noi. In acest fel, realitatea noastra este mai restransa si are in centru lucrul pe care ne concentram (in acest caz filmul), eveniment pe care il si retinem in defavoarea altor detalii din jurul nostru.

Ideea este ca ne concentram pe ceea ce ne place. De aici porneste totul. Cand vrem sa facem un anumit lucru, dar nu reusim (pentru ca ne e frica de schimbare si amanam, sau pentru ca ni se pare urat/greu/obositor/neplacut), trebuie sa il asociem cu placerea. In acest fel, ne vom concentra asupra lui cu siguranta. Tanjim dupa ce este placut, il cautam, vrem sa avem activitati placute. De exemplu, daca vezi o ciocolata, imediat vei simti placerea inainte de a o gusta, deoarece amintirile tale leaga ciocolata de placere. In acest caz va fi foarte greu sa nu mananci din ea. Poti face asta doar daca asociezi faptul de a nu o gusta cu ceva placut (sa zicem cu a arata bine cu corpul tau subtire – “daca nu o mananc, raman slab”). Poti sa te concentrezi si asupra “durerii” pe care ai simti-o daca ai manca (te-ai simti greu, lipsit de vointa), dar acest gand la unii oameni nu e la fel de puternic ca si concentrarea pe ceea ce e placut.

Daca nu faci aceste asocieri, te bazezi doar pe vointa pentru a te abtine de la ciocolata (sau alte mancaruri) si cum vointa este limitata, la un moment dat se va epuiza si vei zice: “Gata! Nu mai pot sa ma abtin. Ajunge. Vreau sa simt putina placere.” Daca nu folosesti asocierile cu placerea si durerea, vei vrea sa savurezi ciocolata. Omul este vanator de placeri. Aceasta este explicatia din spatele mecanismului placere/durere.

Scopul acestor asocieri este sa poti pune in balanta. Sa ajungi sa simti ca nefacand acel lucru este mai dureros decat daca il faci (ca daca nu te abtii de la ciocolata si mananci este mai dureros decat daca nu mananci).

Exemple concrete de noi asocieri care ne ajuta sa facem schimbarea (ce ne-am propus)

Sa vedem cateva exemple concrete de noi asocieri pe care vrem sa le facem. Dupa cum vezi, ele se aplica oricarui domeniu al vietii.

  • Asociaza mancatul legumelor cu placerea si dulciurile sau mancarea fast-food cu durerea.
  • Asociaza un rest de mancare pe farfurie cu placerea si farfuria goala cu durerea.
  • Asociaza exercitiile fizice cu placerea si sedentarismul (lenea) cu durerea.
  • Leaga meditatia cu placerea si fumatul cu durerea. (Daca vrei sa te lasi de fumat si sa-l inlocuiesti cu sedinte scurte de meditatie)
  • Asociaza ideea limitativa ca esti vinovat cu durerea si ideea noua ca e in regula sa gresesti cu placerea.
  • Asociaza economisirea cu placerea si cheltuitul sau datoriile cu durerea.
  • Asociaza situatia de a avea mai multi bani cu placerea si varianta de a avea mai putini cu durerea. (Pare mai greu de crezut, dar multi oameni fac invers. La un anumit nivel au o credinta de genul: “a avea bani te face un om rau, a face bani inseamna a profita de altii” – ceea ce e dureros pentru ei. Chiar daca spun ca vor mai multi bani, au o idee limitativa ascunsa care leaga banii de durere. Faptele, adica faptul ca nu au bani, o confirma).
  • Leaga studiul de placere si privitul la televizor de durere.
  • Asociaza finalizarea unei sarcini in timp scurt cu placerea si amanarea cu durerea.
  • Leaga punctualitatea de placere si intarzierile de durere.
  • Asociaza gandirea pozitiva cu placerea si gandirea negativa cu durerea.
  • Asociaza simplitatea/simplificarea cu placerea si complexitatea cu durerea.
  • Asociaza un stil de viata sanatos cu placerea si unul nesanatos cu durerea.
  • Leaga orice obicei prost de care vrei sa scapi de durere si orice obicei nou pe care vrei sa-l adopti de placere.

De ce nu reusesc in ceea ce imi propun?

De ce nu reusesc sa fac schimbari pozitive in viata mea? Pentru ca asociez mai multa placere cu situatia actuala decat cu cea la care vreau sa ajung. De exemplu, simt ca e mai placut sa lenevesc, sau sa navighez pe internet decat sa fac sport.

Cum ajung sa asociez placerea si durerea cu ceea ce am nevoie pentru a se produce schimbarea. Exercitiu

Dupa ce am inteles ca principiu cum functioneaza acest mecanism placere/durere si ce asocieri trebuie sa facem pentru a lasa schimbarile necesare sa se intample, mai ramane sa vedem cum facem acest lucru. Nu este suficient sa spun: „De azi inainte voi asocia sportul cu placerea si grasimea de pe burta cu durerea”, pentru ca nu se va intampla nimic daca doar imi propun asta. Iata ce trebuie sa facem.

Exista doua categorii de oameni: cei care cauta placerea (ca in exemplul de mai sus cu ciocolata) si cei care fug de durere. Indiferent daca faci parte din categoria care vrea cu orice pret sa simta placere cand face un anume lucru, sau din categoria celor care ar face orice sa evite durerea, vei putea folosi cu succes mecanismul placere/durere si exercitiul de mai jos.

Urmatorul exercitiu mental te ajuta sa creezi asocierile pe care le doresti.

  • Imagineaza-ti ca ai realizat ce ti-ai propus (de exemplu, sa slabesti). Vizualizeaza-te slab, simtindu-te bine cu tine insuti. Simte placerea de a fi mai slab, asa cum iti doresti. Vezi lumea prin ochii tai cel slab. Cum se simte? Cum te comporti, cum vorbesti?
  • Creste imaginea in mintea ta. Fa-o mai luminoasa, mai colorata, mai clara si mai vie. Dubleaz-o. Dubleaz-o din nou.
  • Acum gandeste-te la ceea ce nu iti doresti legat de obiectivul tau (sa fii gras). Imagineaza-ti cum ar fi sa fii in continuare plinut/supraponderal. Spune-ti: “Nu vreau sa fiu gras!”. Simte durerea de a ramane gras.
  • Estompeaza imaginea. Micsoreaz-o, scade-i intensitatea si luminozitatea. Fa-o o imagine alb-negru. Indeparteaza planul cu aceasta imagine pana devine foarte mic.
  • Imagineaza-ti ca lasi durerea in urma. Inlocuieste-o cu usurare. Simte-te bine ca te-ai eliberat de durere.
  • Examineaza cele doua variante in minte. Treci de la una la alta de mai multe ori, comparandu-le mental. Simte determinare sa mergi in directia in care doresti (Fie sa scapi de durere, fie sa alegi placerea). Simte puterea pe care ti-o da alegerea ta. 
  • Concentreaza-te sa mergi in directia placerii (sau sa fugi de durere daca faci parte din cealalta categorie).

Repeta exercitiul de mai multe ori pe zi. Treptat, vei ajunge sa faci asocierile pe care le doresti si care sa te ajute sa-ti indeplinesti obiectivul.

Toate reusitele noastre incep cu schimbarea modului de gandire. Cum ne schimbam? Cea mai eficienta metoda este sa iti determini creierul sa asocieze o durere mare cu vechea convingere. Trebuie sa simti in adancul tau ca aceasta convingere nu doar ca ti-a provocat durere in trecut, ci te costa si in prezent si nu-ti poate aduce decat durere si in viitor. Apoi trebuie sa asociezi o imensa placere cu ideea adoptarii unei noi convingeri care e in avantajul tau. (Tony Robbins)

In plus, de cate ori te afli in situatia de a alege, sau de a face schimbarea care sa te ajute sa-ti indeplinesti obiectivul, pune-ti urmatoarea intrebare:

Ce e mai important pentru mine: sa fac schimbarea, sau sa n-o fac? (Sa fac sport, sau sa raman gras?)

Putem oricand sa ne conditionam mintea, corpul si emotiile si sa legam placerea si durerea de orice ne dorim. Modificand asocierile placerii si durerii cu diferite lucruri, ne vom schimba si comportamentul. Aceste asocieri ne ajuta sa modificam semnificatia anumitor fenomene. Lucrurile nu au nici o semnificatie, decat aceea pe care le-o dam noi. In aceste conditii, asocierile in mecanismul placere/durere ne ajuta enorm sa scapam de ideile limitative si de convingerile gresite.

Intrebari esentiale legate de mecanismul placere/durere

Pentru a putea sa treci la actiune, pune-ti urmatoarele intrebari:

Care sunt problemele mele cele mai importante din aceasta perioada si unde exista stagnare sau un blocaj in viata mea?

Caror schimbari bune ma opun, fara sa-mi dau seama?

Ce transformare m-ar duce la progres, daca as putea s-o fac?

Analizeaza pe rand toate domeniile vietii, gaseste-ti fricile de schimbare care te tin pe loc, apoi incepe sa implementezi mecanismul placere/durere in problemele respective.

Pentru a avea viata pe care ne-o dorim, a fi fericiti si a avea parte de multe “placeri marunte”, trebuie sa gasim in situatiile nefavorabile un element pe care sa-l legam de placere. Este foarte important sa facem acest gen de asocieri si sa ne folosim de mecanismul placere/durere mai ales in unele probleme ca eliminarea ideilor limitative sau inlocuirea unui obicei prost cu unul bun. De fapt, rezolvarea acestor probleme se bazeaza pe mecanismul placere/durere.

Nu este suficient sa ai vise, sa crezi in ele, sa le vizualizezi, sa planifici pasii necesari si nici sa actionezi, daca o faci in mod gresit si te invarti in cerc. Progresul cere schimbare. Nu poti trece de la viata ta de azi la cea care vrei sa fie, fara sa accepti schimbarea. Iar pentru aceasta ai nevoie de mecanismul care jongleaza cu placerea si durerea. Daca il intelegi, este chiar simplu de aplicat. Ce mai astepti? Fa rapid niste schimbari bune in viata ta. Ne auzim cu rezultate!

Sursa foto