Cum scapi de obiceiurile proaste si cum le adopti pe cele bune

obiceiuri

Ti s-a intamplat vreodata sa incerci sa faci ceva in mod constant si sa abandonezi totul dupa scurt timp? Cand vrei sa faci un lucru o singura data este mai usor sa te mobilizezi, desi de multe ori amanam sau gasim scuze sa nu-l facem. Insa cand e vorba sa facem o activitate in mod constant, poate zilnic, ni se pare prea greu, mai ales la inceput, pana cand ne obisnuim si pana cand acea activitate devine o rutina.

Exista situatii in care vointa nu te ajuta suficient. Daca nu consideri foarte placuta acea activitate pe care o ai de facut, daca este noua, reticenta ta in fata ei va invinge dupa un timp vointa. Cantitatea de vointa pe care o ai este limitata si intrebarea este ce faci in aceasta situatie. Cum reusesti sa realizezi ce ti-ai propus?

Raspunsul este prin puterea obiceiurilor. Insa pentru a reusi, trebuie sa sti care sunt mecanismele prin care formezi orice obicei vrei sau elimini oricare altul, ce nu iti mai este de folos sau iti face rau.

”Ceea ce conteaza este ce facem in mod constant, nu ce facem din cand in cand.” (Tony Robbins)

In articolul trecut spuneam ca cele trei elemente ale unui obicei sunt triggerii, comportamentul si recompensa. Astazi vom vedea cum putem sa jonglam cu aceste elemente pentru a putea adopta noi obiceiuri, sau pentru a renunta la unele vechi.

Care este mecanismul prin care scapi de obiceiurile proaste

Stiinta a dovedit ca daca iti identifici obiceiurile, le poti schimba.

Pentru a putea elimina un obicei, urmeaza pasii urmatori:

  • Afla care e triggerul si care e recompensa. Este foarte important sa identifici aceste doua lucruri, deoarece creierul este foarte abil si te poate induce in eroare. Poate parea ca printr-un obicei urmaresti o anume recompensa, cand de fapt cauti altceva. Scopul este sa-ti dai seama care este adevarata recompensa din spatele a ceea ce credeai a fi ea. De exemplu, poate sa ti se para ca mananci zilnic un desert pentru placerea gustului, insa adevarata recompensa pe care o cauti este faptul de a iesi cu o prietena sau colega in oras la cofetarie pentru a socializa. Deci adevarata recompensa este socializarea, adica ce faci in timp ce mananci acel desert. Triggerul ar putea fi pauza de pranz de la serviciu.
  • Gaseste alternative la falsa recompensa. De exemplu, in loc sa mananci acea prajitura, iesi sa te plimbi cu un prieten, mediteaza cateva minute, mananca un colt de ciocolata neagra, bea un suc de fructe proaspat stors, mananca un fruct, sau doar stai de vorba cu cineva pentru cateva minute, chiar si prin telefon. Astfel, vei beneficia de adevarata recompensa, socializarea, daca asta iti doresti cu adevarat, sau iti vei potoli pofta de dulce cu ceva mai sanatos. Tu alegi cu ce alta activitate sau cu ce alt obicei vei inlocui vechiul obicei. Fiecare opteaza pentru activitati care il avantajeaza mai mult in prezent si in viitor si care nu ii dauneaza. Practic, alternativa la falsa recompensa este recompensa noului obicei care se va forma si care il va inlocui pe cel vechi.
  • Concentreaza-te in urmatoarele 21 de zile (minim) ca de cate ori apare triggerul (pauza de masa) sa inlocuiesti vechiul obicei (mancatul prajiturii) cu unul nou (suna o ruda sau un prieten). Acesta este cel mai important pas, deoarece presupune sa fii atent si sa eviti in mod constient sa mai faci ce faceai pana acum in anumite momente. Este foarte important si sa inlocuiesti un obicei prost cu unul bun. Practic, este vorba de a inlocui vechiul obicei cu ceva, cu o activitate care sa fie tot de rutina, nu cu activitati diverse. Este mai probabil sa esuezi in eliminarea vechiului obicei daca il inlocuiesti zilnic cu o activitate diferita de cea din ziua precedenta. In schimb, daca il inlocuiesti cu o activitate unica, pe care incerci s-o transformi in obicei, sansele sa reusesti sunt mult mai mari.

Ca sa renunti la un prost obicei, iti iei direct recompensa adevarata (socializarea), iar astfel nu vei mai simti nevoia de recompensa falsa (desert).

Pana la urma nu este chiar atat de complicat sa rupi un prost obicei. Cu atentie si concentrare, in cateva zile vei fi pe drumul cel bun in a scapa de orice obicei care nu te mai serveste sau iti face rau. Daca reusesti chiar sa-l inlocuiesti cu un obicei bun, este si mai bine.

Care este mecanismul prin care adopti obiceiurile bune

Obiceiurile noi pot fi implementate prin doua metode.

Prima metoda este urmand tiparul de mai sus, adica prin eliminarea unui obicei vechi si inlocuirea lui cu altul nou. Aceasta este o metoda foarte buna prin care castigi de doua ori: scapi de un obicei prost si il adopti pe cel bun in acelasi timp. Trebuie insa sa fii atent pentru a nu adopta un nou obicei care este tot prost. Cel mai cunoscut exemplu este, poate, cel al fumatorilor care renunta la fumat si inlocuiesc acest obicei cu mancatul bomboanelor, iar in scurt timp se ingrasa.

Aceasta metoda este eficienta mai ales in eliminarea obiceiurilor vechi, deoarece faptul ca inlocuiesti vechiul obicei cu altul ajuta la ruperea legaturii vechi trigger-recompensa prin consolidarea unei noi legaturi de acest fel in cadrul noului obicei. Cu cat mai mult te concentrezi pe a implementa noul obicei, cu atat mai usor iti va fi sa renunti la cel vechi si sa-l uiti.

A doua metoda prin care poti implementa noi obiceiuri este cea care presupune adoptarea unui obicei nou fara a renunta la altul vechi. Exista multe situatii de acest fel.

In acest caz, pasii de urmat sunt urmatorii:

  • Stabileste-ti obiectivul: care este obiceiul pe care vrei sa-l adopti. Voi folosi un exemplu din viata mea. In ultimele luni am incercat sa imi fac exercitiile fizice dimineata pe nemancate pentru a ma ajuta sa ma mentin in forma sau a slabi la nevoie (daca nu ai mancat nimic, in timpul efortului muschii vor arde din grasimea de pe corp). De exemplu vrei sa-ti faci programul de sport la prima ora dimineata si incerci sa vezi cum poti sa ii faci loc in programul tau si cum poti sa il consolidezi si sa ramana obicei pe viata. Presupunem ca nu te intereseaza sa renunti la nici un alt obicei pe care il aveai dimineata.
  • Gaseste un trigger sau factor declansator pentru noul tau obicei. Triggerul meu in cazul sportului facut dimineata este faptul ca citesc sau ascult materiale motivationale timp de 5-10 minute, imediat ce m-am trezit si m-am spalat pe fata. Acestea ma aduc foarte rapid in starea emotionala necesara, imi dau energie, pofta de viata, motivatie, elan si determinarea necesara. Tu poti gasi alti triggeri: sa bei o cafea sau un ceai, sa deschizi larg geamul si sa respiri profund de cateva ori aerul proaspat, sa meditezi cateva minute, sa practici recunostinta, sa privesti o fotografie motivationala cu un corp tonifiat la care aspiri, etc.
  • Intareste legatura dintre obicei si trigger. Poti face acest lucru gandindu-te la noul tau obicei in timp ce apare triggerul. In cazul meu, in timp ce ascult sau citesc acele materiale care ma inspira, ma gandesc la obiceiul meu de a face sport dimineata. Imi imaginez cum dragii mei muschi, lucrati din greu in ultimii ani, se vor pune in miscare si cum vor topi toata pizza sau prajitura pe care am mancat-o ieri si care acum s-a asezat unde a stiut ea mai bine: pe burtica. Imi imaginez cum corpul meu devine tot mai tonifiat, iar eu tot mai sanatoasa. De fapt e foarte simplu. Tot ce fac este sa-i transmit creierului meu maleabil mesaje pozitive, dar mai ales mesaje cu tinta. Daca as asocia mental exercitiile fizice pe care vreau sa le incep in urmatoarele minute (noul meu obicei) cu o stare de lene, sau cu faptul ca mi-e greu, nu as reusi sa intaresc aceasta legatura intre trigger si obiceiul nou. Este important sa gandesti in termeni pozitivi, mai ales daca este vorba de corpul tau. De exemplu, daca mi-as uri muschii pentru ca am muncit din greu sa-i tonifiez, creierul ar receptiona aseasta stare emotionala negativa si s-ar comporta astfel incat sa ma ajute: ar rupe legatura trigger-obicei in loc s-o intareasca. El este mai receptiv la emotia mea de ura fata de muschi decat la ideea de legatura intre sanatate si sport. Ai grija sa nu te sabotezi singur in acest punct. Creierul este receptiv si se lucreaza usor, insa doar daca actionezi corect asupra lui. Altfel risti sa obtii efectul invers. In acest caz particular, creierul meu trebuie sa vada ca eu ma iubesc si sunt in armonie cu propriul corp, pentru a face ce ii sugerez, adica pentru a intari legatura dintre acele materiale ce ma energizeaza si obiceiul de a face sport.
  •  Motiveaza-te cu gandul la recompensa. La fel ca in alte situatii, ai un motiv pentru care vrei sa adopti respectivul obicei. Pentru mine motivul este sanatatea si faptul ca facand exercitiile fizice dimineata si nu in alt moment al zilei, reusesc sa ma mentin in forma sau sa slabesc fara eforturi suplimentare. De aceea, cea mai puternica motivatie a mea este recompensa. In oricare din etapele anterioare mi-ar fi greu, ma gandesc la recompensa mea, iar ea este atat de importanta pentru mine, incat las deoparte comoditatea, lenea sau alte scuze reale sau inventate si incep sa-mi fac exercitiile. Toata lumea are nevoie de motivatie, mai ales in unele momente grele. Ea este un factor foarte important in implementarea de obiceiuri si de aceea trebuie sa fii foarte hotarat sa faci aceasta schimbare in viata ta. Intamplator, in adoptarea acestui obicei al meu am gasit un trigger care actioneaza ca un plus de motivatie. Faptul ca citesc sau ascult materiale motivationale functioneaza nu doar ca trigger, sau factor declansator al obiceiului de a face sport, ci si ca o sursa extraordinara de motivatie. Cred ca sansele de succes sunt mai mari in situatii de acest fel, decat daca triggerul nu este un element motivational (in cazul meu, daca foloseam ca trigger bautul unei cani de ceai verde, in loc de materiale inspirationale).
  • Cauta sa primesti incurajari si sustinere, cel putin in primele saptamani cand noul obicei nu este inca prea bine implementat. Povesteste-le prietenilor si familiei despre exercitiul tau de adoptare a unui obicei sanatos. Spune-le cand incepi, tine-i la curent cu evolutia zilnica si explica-le ce simti. Cei dragi probabil ca te vor sustine, iar asta ajuta foarte mult. In plus, daca ti-ai luat un angajament public, vei vrea sa-l onorezi si te vei simti jenat sa renunti dupa ce ai anuntat mai multi oameni despre planul tau. Nimeni nu vrea sa fie perceput ca un mincinos. Acest lucru este un avantaj in plus. Imi amintesc ca de fiecare data cand vreun prieten a incercat sa se lase de fumat, de exemplu, sau sa manance sanatos, noi toti ceilalti din grup l-am sustinut si l-am incurajat, il intrebam zilnic despre progrese, iar asta ii da curaj celui care se straduieste sa faca o schimbare in viata lui. Feedback-ul pozitiv este un cadou binevenit.
  • Ofera-ti o recompensa in plus fata de motivul pentru care vrei sa adopti acest obicei. Ca sa iti fie si mai usor sa introduci noul obicei in viata ta, ofera-ti o mica recompensa imediat dupa ce s-a incheiat actiunea ce vrei sa devina obicei. De exemplu, bea o cafea buna, citeste 15 minute, ocupa-te putin de un hobby al tau, sau fa orice altceva care iti face mare placere. Incearca sa nu iti irosesti foarte mult timp cu asta,  totusi, deoarece este o mica recompensa, pentru mica ta victorie de azi. Eu imi ofer uneori ca recompensa un colt de ciocolata neagra.

Aceasta metoda de a adopta obiceiuri bune poate fi folosita si ca element complementar in primul caz, in care incerci sa renunti la un obicei vechi prin inlocuirea lui cu altul.

Foarte important este sa nu incerci sa adopti mai multe obiceiuri deodata, mai ales la inceput, cand nu esti obisnuit cu acest fenomen si inca nu ai experienta. Nu incerca sa adopti mai mult de un obicei deodata nici in cazul in care este unul greu, care iti solicita foarte mult vointa, sau care sti ca va dura mai mult de cateva saptamani pana va deveni rutina. Pur si simplu nu vei avea suficienta energie si nu te vei putea concentra pe adoptarea mai multor obiceiuri deodata.

Dupa ce vei fi adoptat cateva obiceiuri si vei fi familiarizat cu aceste tipare de actiune, vei putea sa incerci sa implementezi in paralel doua obiceiuri usoare, sau pe al doilea la distanta de 1-2 saptamani. Sansele sunt mai mici sa reusesti, dar nimic nu este imposibil cu vointa si determinare.

Chiar daca ai trait pana acum in ignoranta si viata ta a fost marcata de vicii si delasare, iar acum ai descoperit aceasta metoda a adoptarii de obiceiuri si vrei s-o folosesti ca arma in a-ti schimba viata, nu te grabi. Nu aceasta este solutia. Pentru a reusi si pentru ca efectele sa fie de durata, trebuie sa ai rabdare si sa te ocupi de cate un singur obicei, in ordinea prioritatii, pana cand viata ta va deveni cea pe care ti-o doresti.

Dupa ce ai irosit poate ani din viata ta fara sa te gandesti ca ai putea avea o viata mai buna, acum nu te ajuta sa te grabesti, ci sa te organizezi, sa prioritizezi bine si sa programezi atent schimbarile pe care vrei sa le faci. Apoi mai trebuie sa fii foarte atent si concentrat, iar in trei saptamani de acum inainte, viata ta poate fi mai saraca cu un obicei prost si mai bogata cu un obicei bun.

Ce obicei este primul pe lista prioritatilor tale si pe care vei incepe de maine sa-l implementezi in viata ta?

Sursa foto: Pinterest

Imaginea de sine si increderea in tine (II). 17 obstacole care iti blocheaza dezvoltarea increderii in tine

self image

Care este imaginea de sine corecta si de ce ne este greu sa o dobandim? Ce ne impiedica sa avem incredere in noi? Imaginea de sine este o notiune complexa, duala, care poate crea confuzii. Omul insusi este o fiinta complexa, cu calitati si defecte care se gasesc intr-un echilibru. Consideram ca avem o imagine de sine corecta si sanatoasa, atunci cand parerea noastra despre noi insine se apropie cat mai mult de realitate.

Increderea in noi insine, pe de alta parte, ne ajuta sa privim in viitor cu gandul ca ne vom descurca intr-o situatie sau alta, ca orice s-ar intampla, vom putea gasi solutii pentru rezolvarea oricarei probleme ce ar putea sa apara. Cu alte cuvinte, increderea in noi insine ne confera o stare de certitudine ca problemele se vor rezolva intr-un fel sau altul. Consideram ca este sanatos sa avem mai multa incredere in noi decat reflecta uneori experientele noastre din trecut. Parerea generala este ca trebuie sa ai curaj ca in viitor vei reusi, chiar daca in trecut nu te-ai descurcat tocmai bine in anumite situatii.

“Vom actiona in concordanta cu viziunea noastra despre cine suntem cu adevarat, indiferent daca aceasta viziune este corecta sau nu.” (Tony Robbins)

In viata de zi cu zi reactionam in multe feluri la stimulii din exterior, dar acest lucru nu este previzibil, deoarece reactia noastra depinde de multi factori: starea noastra emotionala in acel moment, persoanele implicate, daca au existat in trecut situatii similare cu care sa comparam, etc.

Imaginea noastra de sine se contureaza cu fiecare experienta de viata pe care o traim, iar increderea in noi poate sa creasca sau sa scada in urma acestor experiente. Ea este dinamica si poate oscila zilnic. De aceea, oamenii cu incredere scazuta in propria persoana pot fi derutati si pot sa-si puna intrebari. “De ce am in acelasi timp incredere in mine, dar si teama sau indoieli?”, “De ce dupa ce am avut un succes si mi-am crescut increderea in mine, a doua zi starea mea era la jumatate din intensitate?”, “De ce nu pot sa imi mentin stima de sine la cote maxime tot timpul, dupa ce am reusit s-o dobandesc?” Tocmai pentru ca increderea in noi creste cu fiecare reusita si scade cu fiecare esec.

Dar acesta este doar unul din motivele pentru care increderea in noi este variabila si dinamica. Exista multe alte motive care ingreuneaza dobandirea si mentinerea increderii in noi la un nivel inalt.

17 obstacole care iti blocheaza dezvoltarea increderii in tine 

Aceste obstacole sunt de doua feluri: cele care tin de fapte si de realitatea exterioara si cele care tin de ganduri, emotii si lumea noastra interioara.

7 obstacole ce tin de lumea exterioara si de fapte

Esecurile anterioare. Cu fiecare esec pe care l-am avut candva, increderea noastra a scazut cate putin. Cu cat ai mai multe nereusite, cu atat mai greu este sa-ti aduni curajul de a incerca si alta data. Daca nu ai o vointa puternica sa te impinga din spate, sunt sanse mari sa abandonezi orice proiect dupa primele incercari esuate.

Lipsa de actiune. In absenta actiunii nu poti sa-ti cresti increderea in tine, deoarece ai nevoie de evenimente in care contributia ta sa fie considerata un succes. Trebuie sa actionezi si sa ai rezultate, iar in acest fel increderea ta in tine va creste, la fel ca increderea celorlalti oameni in tine.

Trecutul tau. Cu totii ne transformam de-a lungul vietii, de obicei in bine pentru ca ne maturizam si devenim mai intelepti. Unii oameni considera ca persoana care au fost in trecut le umbreste prezentul si viitorul. Sunt urmariti de unele greseli si nereusite din trecutul lor, pentru care se simt atat de rusinati si de vinovati, incat cred ca imaginea lor in lume este patata de anumite comportamente ale lor din trecut, sau de lipsa de rezultate din tinerete.

Lipsa de experienta, care este legata tot de actiune. Cu cat avem mai multa experienta de viata, cresc sansele sa dobandim mai usor incredere in noi, dar si sa o pierdem mai greu. Experientele, bune sau rele, ne sporesc autenticitatea si ne ajuta sa avem o mai buna intelegere a vietii. In timp, invatam si din reusite si din esecurile noastre sau ale altor oameni. In acest fel increderea in noi va fi mai greu de doborat pentru ca ajungem sa intelegem faptul ca oricand putem gresi, iar asta nu inseamna ca nu suntem capabili. Experienta ne invata si cum sa ne ridicam in urma esecurilor, ceea ce ne ajuta sa ne construim un tipar dupa care sa ne revenim cand suntem cazuti. Cu cat ai mai multa experienta de viata, cu atat mai mult sti ca poti sa te ridici din orice problema si vei fi mai increzator.

Lipsa de cunostinte si de informatie. Daca nu sti sa te informezi si documentezi despre un proiect, sau o problema cu care te confrunti, te vei simti probabil neputincios si total lipsit de incredere in tine. Informatia inseamna putere si daca nu o ai si nici nu sti cum s-o cauti, nu vei sti cu ce sa incepi si vei ramane blocat in fata anumitor situatii.

Atitudinea face diferenta in viata intre a fi perceput intr-un fel sau in altul de catre oameni. Este vorba atat de atitudinea ta fata de tine, cat si fata de alti oameni. Ea determina nu doar parerea pe care si-o formeaza despre tine, ci si reactia pe care o au. Parerea oamenilor nu trebuie sa fie foarte importanta pentru tine, dupa cum am mai spus, insa reactia lor la atitudinea ta, poate sa te ajute sau nu la construirea increderii in tine. Daca esti deschis si binevoitor, probabil ca reactia lor va fi tot de bunavointa si sprijin, iar asta iti creste increderea in capacitatea ta de a cultiva relatii sociale sanatoase. Aroganta ta i-ar face pe ceilalti sa te ocoleasca si sa te elimine din cercurile lor, ceea ce ti-ar da sentimentul de respingere si iti poate afecta imaginea de sine.

Lipsa de apreciere din partea familiei si a anturajului. Este o situatie mai rara, dar se poate intampla ca oricat te straduiesti, sa nu poti smulge admiratia si recunostinta celor dragi. Chiar daca adesea este o problema a respectivei familii, ai carei membri nu stiu sa-si arate unii altora aprecierea, cel in cauza poate suferi si asta ii poate afecta imaginea de sine. Uneori se poate intampla ca acea apreciere sa existe, dar tu sa n-o vezi sau sa ti se para insuficienta.

10 obstacole emotionale si mentale

“Ceea ce putem sa facem sau nu putem, ceea ce consideram posibil sau imposibil depinde rareori de capacitatile noastre reale. Depinde mai degraba de credinta noastra despre ceea ce suntem.” (Tony Robbins)

Vinovatia. Cu cat mai vinovat te simti, cu atat vei avea o parere mai proasta despre tine. Cu siguranta ca astfel vei dobandi mai greu incredere in tine, iar acest sentiment va fi atat de slab si de putin prezent in viata ta, incat se va pierde de fiecare data cand te vei simti din nou vinovat.

Toata lumea experimenteaza de-a lungul vietii cel putin o forma de vinovatie. Parintii isi fac prea des copiii sa se simta vinovati atunci cand acestia gresesc. Ei pot la randul  lor sa se simta vinovati, iar uneori chiar copiii ii fac sa se simta astfel; in general fac acest lucru copiii care au fost determinati sa se simta vinovati, imitand comportamentul parintilor. Majoritatea oamenilor traiesc dupa regulile societatii, care are grija sa-i arate cu degetul pe cei care indraznesc sa traiasca dupa standardul propriu. Acest lucru induce sentimente de vina persoanelor mai putin stapane pe viata si pe valorile lor. Pentru unii parerea oamenilor din jur conteaza la fel de mult ca cea a familiei. Prea multi oameni pun atat de mare accent pe parerile altor oameni, incat ajung sa traiasca vietile altora. Oamenii care au suficienta incredere in ei, nu acorda importanta parerilor altor oameni despre ei.

O relatie sentimentala disfunctionala este o alta sursa de vinovatie. Unii oameni incearca prin victimizare si manipulare sa starneasca sentimente de vinovatie la partenerii lor de viata. Pe de alta parte, sentimentul de vinovatie este instrumentul de lucru al religiilor, care stabilesc dogmele dupa care considera liderii lor ca ar trebui sa traiasca oamenii. Orice abatere de la reguli, este considerata un pacat. Ne mai simtim vinovati si atunci cand ne incalcam propriile reguli de viata, autoimpuse. Fiecare crede ca are dreptate si daca a ajuns la anumite concluzii la un moment dat in viata, le ridica la rang de principiu suprem si adevar absolut. Daca este lipsit de flexibilitate in gandire si nu isi da voie sa se razgandeasca, sau simte nevoia sa fie consecvent propriilor convingeri, se va simti vinovat de fiecare data cand interesele lui se vor intersecta cu propriile principii de viata.

Sursele de vinovatie sunt peste tot si nu ai cum sa scapi in totalitate de acest sentiment, dar poti sa incerci sa gandesti cu propriul creier si sa vezi mai clar lucrurile, ignorand astfel majoritatea surselor de vinovatie, sau chiar eliminandu-le complet din viata ta.

Minciuna. Din copilarie am fost invatati ca minciuna este un lucru rau, deci atunci cand mintim ne consideram rai si ne scade stima de sine. Pentru ca fiecare este cea mai importanta persoana pentru el insusi, atunci cand se minte pe el se simte si mai vinovat. Nu te mai minti ca faci un lucru, daca nu poti sa te tii de cuvant, deoarece asta contribuie la lipsa increderii in tine. De cate ori iti spui ca nu vei mai manca dulciuri, sau ca vei slabi, fara sa-ti tii promisiunea, data viitoare nu vei mai crede nici tu ce spui si, mai mult, sunt sanse ca nu vei mai crede in propriile angajamente nici in alte situatii.

Frica ne tine pe loc si nu ne lasa sa actionam. Ori lipsa de actiune inseamna lipsa de incredere in noi, asa cum am vazut mai sus. Daca iti este frica, nu poti actiona, iar fara actiune nu exista evolutie, mergi doar in linie dreapta sau te invarti intr-un cerc.

Supraevaluarea. Nu te cunosti suficient si crezi ca daca esti bun intr-un domeniu, esti bun si in altele. Uneori ti-ai dori atat de mult sa ai anumite calitati, incat ajungi sa crezi ca le ai si actionezi ca atare. Daca situatia te depaseste si ajungi sa ai un esec, iti vei scadea increderea in tine.

Subevaluarea sau complexul de inferioritate. Daca ti se pare mereu ca nu te ridici la anumite standarde si ca nu ai suficiente calitati, probabil ca nu vei avea curajul sa faci nimic. Subevaluarea provine din lipsa de experienta si din lipsa de cunoastere a propriei persoane, dar si a celorlalti, neputand astfel sa te incadrezi la nivelul caruia ii apartii in societate. Probabil ca te compari doar cu cei mult mai buni decat tine, sau faci comparatia doar intr-un domeniu in care nu esti plin de calitati, ori pur si simplu percepi gresit oamenii si crezi ca nu meriti decat putine lucruri in viata.

Perceptia gresita a realitatii si a oamenilor.  In analiza situatiilor de viata zilnice, daca nu ne apropiem de adevar, riscam sa intelegem si sa interpretam gresit comportamentele oamenilor, parerile lor despre noi, sau o serie intreaga de evenimente. In astfel de situatii putem sa evaluam gresit atat o problema, cat si capacitatea noastra de a o rezolva. Lipsa de claritate si de logica in gandire duce adesea la lipsa de incredere in noi. 

Ideile limitative,  inoculate in creier de cultura din care facem parte, ne saboteaza foarte mult increderea in noi. Daca nu le controlam si nu le eliminam, ele se inradacineaza in modul nostru de a gandi, controlandu-ne apoi toata viata. Iti sunt cunoscute probabil expresii de genul: “Eu nu pot sa fac cutare lucru, din cauza ca nu am resursele necesare, bani, sau timp”, “Nu stiu din ce as putea sa fac mai multi bani“, “Nu cred ca cei bogati au pornit de la zero; probabil ca au mostenit o avere”, “Nu am relatii si nu am cum sa reusesc. Oamenii de succes cunosc persoane influente care ii ajuta”, “Nu este bine. Trebuie sa fie perfect!”

Te rog sa observi cuvintele-cheie: nu pot, nu am, nu stiu, nu cred. Oamenii care nu au incredere in fortele proprii sunt capabili sa gaseasca si sa inventeze mii de scuze pentru care nu se smulg din lumea limitata in care traiesc. Fac orice, ajung sa-i urasca pe altii, ii invidiaza pe cei care au rezultate, se victimizeaza, numai ce trebuie nu fac: nu privesc adevarul in fata si nu recunosc ca ei sunt vina pentru lipsa lor de curaj si de succes. Este foarte greu sa accepti ca ai gresit si ca nu gandesti corect.

Perfectionismul este bun, insa cu masura, deoarece a imbunatati constant nu inseamna ca trebuie sa fii mereu nemultumit de rezultatele tale, pentru ca asta te face sa pari incapabil in ochii tai si iti scade increderea in tine.

Anticiparea gresita a viitorului. In diferite situatii din viata de zi cu zi, de cate ori anticipezi corect si de cate ori anticipezi gresit viitorul? Acesta este unul din cele mai grele lucruri pe care le avem de facut si este o sarcina dificila pentru oricine. Este cu atat mai greu sa anticipezi viitorul, cand nu ai o perceptie corecta a realitatii prezente. Asa se explica faptul ca pentru cei mai multi oameni viitorul este suta la suta hazard. “Vom vedea cum da Domnul sa fie”. Si din nou scuzele si motivele inventate de ei: “cum ti-e scris, asa se va intampla”, “de destin nu te poti ascunde”, etc.

In aceste conditii, daca nu sti la ce sa te astepti, nu sti nici daca vei face fata viitorului sau daca esti capabil sa rezolvi problemele ca ar putea aparea.

Lipsa de teluri in viata te face sa plutesti in deriva, fara sa sti incotro te indrepti, ce va aduce viitorul, sau daca vei avea puterea sa-l infrunti. Pare ca nu iti setezi tinte si dorinte de viitor tocmai pentru ca nu ai incredere in tine, insa te invarti intr-un cerc vicios, deoarece este valabil si opusul. Din cauza ca nu ai teluri, stai comod si te complaci intr-o viata de care nu esti multumit, traiesti in voia sortii. Cu cat mai putina activitate ai, cu atat mai putina incredere vei avea ca poti realiza mai mult de atat. Daca ti-ai fixat o dorinta pentru viitor, fiecare pas care te apropie de realizarea ei, este o sansa de a-ti creste increderea in tine.

Neglijenta in ceea ce priveste imaginea ta in lume. Multi oameni sunt delasatori in ceea ce priveste aspectul lor fizic, greutatea corporala, igiena personala, sau felul in care se imbraca. Ei motiveaza ca sufletul, mintea si personalitatea sunt ceea ce conteaza la un om, insa delasarea si neglijenta fata de propria persoana ii va determina sa se vada ca fiind neatragatori si neimportanti, chiar fara sa-si dea seama. Acest lucru scade stima de sine.

Cu fiecare obstacol de acest gen pe care il depasesti, iti vei creste incet increderea in tine.

In articolul de azi am identificat 17 obstacole ce iti ingreuneaza construirea unei imagini de sine corecte si cresterea increderii in tine. Analizeaza-le si gandeste-te care din ele si in ce fel te blocheaza. Aminteste-ti situatii din trecut care dovedesc asta. Intr-un articol viitor vom gasi solutii si vom analiza metode prin care poti depasi aceste obstacole, dar si modul in care poti sa dobandesti o incredere in tine atat de solida, incat sa n-o mai poata dobori piedicile de acest gen.

Scrie-mi intr-un comentariu mai jos cu care dintre aceste obstacole te-ai confruntat si cum le-ai depasit. Ce alte probleme iti mai blocheaza cresterea increderii in tine si construirea unei imagini de sine sanatoase?

“Daca ai incredere in tine insuti, inspiri incredere altora.” (Johann Wolfgang von Goethe)

Sursa foto: Flickr

Citeste si:

Imaginea de sine si increderea in tine (I)

Imaginea de sine si increderea in tine (III). 7 metode pentru a depasi obstacolele exterioare

Imaginea de sine si increderea in tine (IV). 10 metode pentru a depasi obstacolele interioare

Exercitiu de crestere rapida a increderii in sine

Daca ai avea toti banii pe care ti-i doresti, ce ai face in acest moment cu viata ta?

daca ai avea toti banii pe care ti-i doresti

Intrebarea este simpla si cred ca oricine ar trebui sa aiba un raspuns pregatit. Este raspunsul la aceasta intrebare acelasi cu prima tinta de pe lista dorintelor tale? Daca nu, inseamna ca atunci cand ti-ai planificat obiectivele pentru urmatorii cativa ani, ai tinut cont de partea financiara, care inca nu este la nivelul pe care l-ai vrea.

Atunci cand vine vorba despre dorintele noastre, imediat ce ne gandim la ele ne vine in minte problema banilor, care niciodata nu ne ajung. De multe ori cand ne punem o dorinta, ea suna cam asa: “Daca as avea banii necesari, as face cutare lucru”. Tony Robbins, pentru care am un imens respect, sustine ca banii si in general resursele nu sunt adevarata problema atunci cand vrei sa indeplinesti ceva. El este de parere ca daca gasim in noi suficienta vointa si determinare, vom gasi o cale de a face rost de banii necesari pentru indeplinirea acelei misiuni.

“Niciodata nu sunt o problema resursele, ci disponibilitatea”. (Tony Robbins)

Te provoc sa te gandesti la aceasta dorinta uriasa a ta, despre care crezi ca se poate realiza doar daca ai avea cati bani doresti. Incearca sa-ti imaginezi ca vrei sau trebuie neaparat sa iti indeplinesti aceasta dorinta fara sa ai la dispozitie banii necesari. Concentreaza-te pana gasesti macar o cale si o metoda prin care ai putea realiza acel lucru fara a detine suma de bani care crezi ca ar fi necesara. Nu te baza doar pe alte resurse, diferite de bani, pe care le ai la dispozitie acum, ci si pe cele care depind de alti oameni, sau circumstante ce nu tin de tine. Cu alte cuvinte, nu te lasa limitat de nimic in acest exercitiu de imaginatie. Asa cum in acest moment spui “daca as avea banii necesari, acest vis al meu ar fi posibil”, spune-ti “daca nu as avea banii necesari, dar as avea X lucru, as putea sa-mi indeplinesc visul”. S-ar putea sa-ti dai seama ca daca nu ai banii necesari, te-ar ajuta alte resurse: sa fii sustinut de notorietatea unei personalitati la care nu poti ajunge, sa ai o echipa inchegata de oameni priceputi in acel domeniu, sa ai un colaborator care sa te ajute, etc. Continue reading

Cea mai mare revelatie din viata mea

Ai avut vreodata un moment in care sa auzi o informatie, sa vezi ceva anume, sau sa ti se intample un eveniment, care sa te puna atat de tare pe ganduri incat sa-ti schimbe viata? Eu am avut cateva momente de acest fel. Cel mai important a fost marcat de vizionarea discursului sustinut de Steve Jobs in 2005 la festivitatile de absolvire de la Universitatea Stanford.

Dupa ce l-am ascultat, am simtit ca viata mea nu va mai fi niciodata la fel. Mi-a transmis energie, vointa si determinare sa traiesc viata pe care mi-o doresc. Mi-am dat seama ca sunt cateva aspecte ale vietii mele care trebuie schimbate, dar nu-mi era frica sa fac asta, pentru ca mental eram deja orientata intr-o directie noua. Atunci cand mintea este intr-un loc, ea va face tot posibilul sa te duca si fizic si emotional in acel loc.

Pentru cei care nu stiu, Steve Jobs a fost fondatorul companiilor Apple si Pixar Animation, unele dintre cele mai mari din lume. A murit in 2011, ceea ce reprezinta o uriasa pierdere pentru o lume intreaga. Merita sa rupi 15 minute din timpul tau ca sa asculti povestea lui extraordinara de viata, pe care au ascultat-o in ultimii ani cateva zeci de milioane de oameni.

Cea mai puternica idee din tot discursul a fost pentru mine urmatoarea: “Timpul tau e limitat, deci nu-l irosi traind viata altcuiva. Nu fi captiv ideii de a trai dupa gandirea altora. Nu lasa bruiajul opiniilor altora sa afecteze vocea ta interioara. Si cel mai important, sa ai curajul sa-ti urmezi inima si intuitia. Cumva ele stiu dinainte ce vrei tu cu adevarat sa devii. Toate celelalte sunt secundare.”

La scurt timp dupa ce am vazut acest discurs, eram deja un alt om. Cel mai important lucru, insa, este faptul ca de atunci ma simt “acasa” eu cu mine. Acest mod de gandire ma reprezinta, pentru ca asa simt si vad eu lucrurile, lumea si viata. De fapt eu asta sunt. Pana in acel moment prin mine vorbea, simtea si se manifesta societatea si principiile care imi fusesera implantate in creier prin educatie. Pe scurt, traisem viata altora, nu a mea.

Intotdeauna am apreciat libertatea, am cautat-o, am pretuit-o, dar de atunci am inceput sa ma si simt libera. Mai mult, acest eveniment a declansat in mine un intreg lant de transformari. Din acel moment m-am dezbracat treptat de majoritatea ideilor preconcepute pe care le aveam, de principii care nu corespundeau cu felul meu de a gandi si de a fi, de tot ce nu rezoneaza cu fiinta mea.

“Libertatea interioara este sansa de a te transforma” (Arhiepiscop Valeriu Anania)

Mi-am acordat timp sa ma gandesc la ceea ce-mi doresc de la viata, la valorile dupa care vreau sa ma ghidez si la ceea ce este cu adevarat important pentru mine. Am eliminat tot ce ma bloca, ce ma tragea in jos si ce nu ma ajuta sa ma simt fericita, implinita si traiesc asa cum simt. Am lasat in urma idei limitative, oameni care imi transmiteau energie negativa, activitati inutile si tot bagajul in plus care imi ingreuna drumul.  Pot sa spun ca a meritat din plin, ca am castigat libertate interioara, o gandire mult mai flexibila, incredere in mine, am scapat de mult stres si viata mea a inflorit de la interior spre exterior.

O alta idee foarte puternica este aceasta: “Cateodata viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde credinta.”

Mi-am dat seama de un fenomen care mi s-a intamplat de mai multe ori: mi-am dorit foarte mult un lucru, am vizualizat ca mi se intampla si am incercat sa-l atrag in viata mea. Stiu ca asta face creierul sa ma ajute, sa lucreze pentru a se ajunge la acea situatie si mai stiu ca universul raspunde energetic, este nevoie doar de ceva timp si de deschidere a mintii ca sa primesc ceea ce am cerut.

Ei bine, uneori este nevoie sa se creeze o tesatura de evenimente, pentru a se ajunge la ceea ce am cerut, iar unele din acestea pot parea negative pe moment. Ele sunt caramida cu care viata imi da in cap. Dar o face poate tocmai ca sa ma pregateasca sa primesc ceea ce am dorit. De aceea, atunci cand ni se intampla ceva care pare a fi rau, trebuie sa nu ne inversunam si nici sa suferim prea mult, pentru ca ar putea face parte din planul care ne indeplineste dorinta. Daca nu vedem pe moment asta, s-ar putea ca in scurt timp totul sa aibe logica. Analizand atent acest lucru, am ajus sa fiu mai flexibila in gandire si sa nu mai fac o tragedie din evenimente care par ca ma dezavantajeaza.

M-a impresionat si ideea foarte inteleapta ca “avand incredere ca punctele se vor conecta undeva pe parcursul drumului, iti va da incredere sa-ti urmezi inima, chiar daca te abate de la drumul pe care merg toti, iar asta va face toata diferenta.”

Am inteles ca nu trebuie sa-mi fie frica sa fiu eu insami, chiar daca asta inseamna sa merg “impotriva curentului”, ca doar in acest fel, fiind autentica si facand ceea ce simt, voi reusi sa dau ce am mai bun din mine si sa scot la lumina potentialul meu maxim.

Si am mai inteles cat de important este sa nu cautam mereu certitudini, ci sa mergem inainte cu convingerea ca lucrurile se vor aseza la locul lor. Ca suntem suficient de puternici incat sa ne avantam in necunoscut, bazandu-ne doar pe faptul ca facand ceea ce ne place in viata, vom reusi. Pentru ca si succesul este o stare de spirit inainte de toate.

Tie ce ti-a placut cel mai mult din discursul lui Steve Jobs? Ti-a declansat un moment de reflectie asupra vietii tale? Ce ai invatat de la el sau de la alti oameni geniali?