Sunt inca uimita de lectia de viata pe care am primit-o in ultimii ani. Televiziunea este un profesor bun, care m-a facut mai desteapta. Doar ca are metode de predare atat de subtile, incat mi-a luat ceva timp sa inteleg ce vrea sa-mi spuna. A fost un proces de predare-invatare dinamic, dar a meritat tot efortul.
Televiziunea nu stia cum sa trezeasca in mine idei. De parca voia sa-mi transmita un mesaj pe care eu ma incapatanam sa-l ignor. Cu cat mai mult ma prefaceam ca nu inteleg, cu atat mai mult insista sa imi dea indicii. A inceput usor, sperand ca pot sesiza nuante. Mi-a prezentat umor ieftin, filme de duzina, personaje carora le lipsea ceva ca sa fie demne de atentie. Nu a fost suficient; eu nu dadeam semne ca ma dumiresc. Apoi mi-a pus in fata ochilor categorii sociale si intelectuale care ar trebui ascunse de ochii Europei si ai lumii. Eu tot nu aveam nici o reactie. A continuat cu metode mai explicite.
A inceput sa-mi arate tot mai multi oameni care se autocondamna zilnic la suferinta si neajunsuri prin propriile decizii. Mi-a starnit compasiune. Apoi am vazut intelectuali de carton care isi petrec timpul cu activitati care nu le folosesc la nimic. Am inceput sa ma compar cu altii si sa ma simt bine ca eram pe drumul cel bun. Dar nu asta era lectia televiziunii pentru mine; tot nu intelegeam. A scos apoi artileria grea.
Mi-au fost prezentate situatii de viata inventate de dragul placerii de a savura o poveste buna. Majoritatea erau relatii sentimentale intre oameni lipsiti de moralitate si respect, regizate la pret minim de studenti sau amatori si menite sa satisfaca gustul pentru picanterie. Am vazut un excedent de tipologii umane, culminand cu hotul deghizat in om politic si cu alt hot deghizat in omul Domnului. Trebuia sa ma determine cu orice pret sa inteleg lectia. Mi-a spus ca pot sa mananc precum un porc, pentru ca pot bea la final o pilula minune ce ma scapa de eventualele probleme digestive. Asta dupa ce in urma cu un minut auzisem ca este bine sa evit excesul de sare, zahar si grasimi. Aici incepusem deja sa-mi pun intrebari. Cand ma aflu in fata unei contradictii de idei, fac un pas in spate si analizez situatia.
Observam ca televiziunea imi sugereaza faptul ca pot sa votez. Ca atunci cand nu-mi place ce vad, pot sa ma folosesc de cel mai puternic vot ce il am la indemana: alegerea produselor si serviciilor sanatoase si utile si ignorarea celor care imi fac rau. Am realizat atunci si faptul ca la televizor nu vad niciodata o strategie concreta care sa ma conduca spre succes in viata. Nici un cuvant despre dezvoltare personala, despre felul in care te poti educa si reeduca, despre potentialul uman si cum poate fi el scos la lumina, despre comunicare eficienta, despre marketing si branding personal, cresterea increderii in sine, finante personale, tehnici de imbogatire, autodisciplina, metode noi de invatare rapida, sau despre creativitate. Ne arata doar cum se pot distruge mai rapid relatiile sentimentale, nu cum se pot repara si innoi ele. Am vazut doar echipe disfunctionale, nu si unele model, care obtin rezultate. Pe scurt, nu se spune nimic despre ceea ce este esential in viata si in evolutia noastra ca oameni.
In schimb, primesc multa vulgaritate obscura, mediocritate si sugestia unei vieti conforme cu dogme de mult depasite. Am mentionat si stirile depresive? Cand a epuizat metodele de atentionare, a dat cartile pe fata. A inceput sa promoveze femeia din plastic, prezentata ca tranzitia dintre om si robotul-prostituata. Asta a fost o idee buna. A reusit sa starneasca repulsie feministei din mine. In sfarsit, am inteles…
Televiziunile mizeaza pe faptul ca voi fi la fel de selectiva ca la restaurant. De la cele care nu au in meniu educatie, dezvoltare sau orice alt fel pe care il prefer, plec la altele unde le gasesc nu doar foarte proaspete, ci si gatite si servite de cei mai buni chefi. Da, televiziunea este un bun profesor pentru ca are mare grija sa nu ma indobitocesc.
Acum ca am inteles metoda discreta a televiziunilor de a ma educa, recunosc ca s-au straduit mult sa scada calitatea programelor lor, pana cand am inteles subtilitatea lectiei. Inteleg si de ce au facut-o in acest fel: daca mi-ar fi spus direct morala, m-as fi simtit jignita. As fi considerat ca imi sfideaza inteligenta. Uneori ma simt ca in Truman Show. Atata efort doar pentru ca un om sa inteleaga ce are de facut cu timpul lui.
In continuare, ca in comunism, m-am dezvoltat foarte frumos in simplitatea unei vieti lipsita de tentatii. Pentru mine nu mai exista un mare consumator de timp si atentie. Mi-a ramas timp sa citesc, sa am grija de sanatatea mea, sa studiez mai mult, sa petrec mai mult timp de calitate cu familia si prietenii, sau in natura. Cel mai important insa, am putut sa-mi aloc timp si ragaz sa gandesc. Sa ma gandesc la viata mea, la viitor, la ce e important pentru mine. Sa ma gandesc la cum e viata mea fata de cum as vrea sa fie. La ce am de facut ca sa-mi ating obiectivele. Am timp sa muncesc mai mult pentru a-mi vedea visele implinite. Am timp sa scriu si sa ma ocup de pasiunile mele. Timp sa ma gandesc la ce pot face acum la tinerete pentru a imbatrani altfel decat bunicii si parintii mei. Cum as putea ca la 70 de ani sa fiu inca intr-o forma fizica si mentala buna si sa-mi petrec iernile in Thailanda sau in Mauritius.
Cum de nu mi-am dat seama mai demult ca era totul in beneficiul meu si ca televiziunea incearca sa-mi transmita un mesaj ascuns? Am inteles in sfarsit ca vrea sa-mi arate ce ma asteapta daca nu iau deciziile corecte legate de timpul meu. Distractia se administreaza cu masura. Dupa ce am inteles asta, viata mea s-a transformat enorm in ultimii ani. La fel prioritatile si felul in care imi petrec timpul liber.
Simt unele zvacniri din cand in cand incercand sa ma tenteze. Sunt constienta ca sunt doar teste. Stiu ca se joaca punandu-mi in fata zaharelul. Vor sa se convinga ca am inteles cum stau lucrurile si ca m-au impins definitiv pe drumul meu spre un viitor luminos. Este o adevarata atitudine de parinte care isi arunca la un moment dat copilul in focul luptei, il lasa sa se descurce singur in situatii limita spre a-l pregati pentru viata. Vor sa vada daca am invatat cum sa traiesc cu adevarat. Strategia subtila a televiziunii de a educa este atat de buna, incat ar putea fi aplicata in educatia copiilor.
Imi incolteste in minte o intrebare fireasca: ce se va intampla de acum inainte? Cat de desteapta voi deveni? Aproape ca ma sperie gandul la cat de multa informatie de calitate voi asimila in continuare. Este oare posibil mai mult de atat?
Sursa foto
Like this:
Like Loading...
